Uncategorized

Documentarul pe care eu l-aș fi numit altfel

Am evitat foarte mult timp să văd documentarul „colectiv”. Chiar și atunci când a devenit propunerea României pentru premiile Oscar 2021 sau când în decembrie l-am găsit pe lista de recomandări pentru vizionare a lui Barack Obama. L-am văzut în seara asta, în cele din urmă.

Filmul este prea puțin despre oamenii care au murit atunci. Este mult despre ancheta jurnalistică a lui Tolontan despre biochimice de și felul în care au reacționat politicienii și jurnaliștii la acest eveniment. Este mult și despre Vlad Voiculescu care a devenit Ministrul Sănătății ca parte a guvernului tehnocrat.

 Nu mi se pare chiar documentar și spun asta pentru că urmăresc filme inclusiv documentare de foarte mulți ani și de feluri diferite. E mai mult un film artistic. 

Este un film dur, despre incompetență, despre societatea noastră coruptă, despre sfidare, luptă, redresare, curaj. Este un film despre dialog, despre politică (veche și nouă) – inclusiv despre analiză politică și construcție de discurs sau declarație politică. Din păcate este un film despre sistemul românesc per ansamblu care întâmplător are lupa așezată deasupra descoperirilor a ceea ce ce s-a numit scandalul Hexipharma. Filmul redă și presiunea din politică dar și deficiențele sistemice românești. Cred că e și un film despre echipe și dinamica lor ( jurnaliști sau politicieni). Da, e de văzut, însă cu rezerve și fără așteptări. 

Am sentimente destul de amestecare după vizionare, mai ales că la câteva zile după incendiul de la clubul Colectiv, am fost acolo și am simțit cea mai greoaie atmosferă care mi-a fost dat să o simt vreodată iar mirosul de ars era încă în aer. Eu nu aș fi numit filmul „colectiv”. 

Standard
Uncategorized

Moneda virtuală și pasul meu către ea

Când am realizat eu exact că banii nu vor mai fi ceva palpabil, tangibil, că nu va mai umbla nimeni cu monezi și hârtii în portofel, că nu va mai exista portofel, a fost în Luxemburg. Pentru că atâta timp cât am stat acolo, am folosit foarte puțin numerar, practic, nu mai lucra nimeni cu el, în afara celor de la chioșcul din Gară de unde se cumpărau ziarul, țigările și o cafea de băut în tren.

Apoi în starea de urgență, cred că a trecut mai mult de o lună continuu, 6 săptămâni mai exact, fără să folosesc numerar. Și pentru că tot aveam timp m-am uitat și la cum fluctuează prețul la Bitcoin și Ethereum. A fost prima dată când m-am gândit că well, e momentul să-mi cumpăr măcar o monedă, să nu fiu chiar în afara vremurilor.

Apoi am primit invitație pe PI Network. Apoi mi-am făcut cont și am trimis și eu câteva invitații. Apoi mi-am cumpărat câteva Ethereum ( Clasic – de ăla de 6 euro, nu de ăla de 600 :)) ). Iar într-un fel m-am simțit călcînd cu un pas în viitorul de SF. Acum câțiva ani mă gândeam că nu o să prind eu chiar așa de tare evoluția, dar a venit peste mine. A grăbit-o pandemia în mod cert. Habar n-am cât de obișnuiți suntem cu chestiile astea așa abstracte, însă voiam să păstrez într-un fel în scris, inclusiv data asta.

Standard
Uncategorized

De citit

Acum un timp am renunțat la folosirea platformei Netflix pentru că am realizat că îmi scurgeam creierul în fața ecranului și era bine. Adică era un bine d-ăla dat de lene și monotonie și lipsă de curiozitate și acțiune și etc. Un bine parțial care îmi ocupa o groază de vreme. Așadar anul ăsta, fără a-mi propune vreo rezoluție salvatoare, am citit la sfatul unui prieten „Omul în căutarea sensului vieții” de V. Frankl. Iar target ul fără a fi target asumat, e mai mult timp dedicat lecturii decât filmelor, indiferent de platforma care le rulează. Doar un gând, dar un gând scris, din experiență, devine mai mult de atât.

Standard
Uncategorized

Cuprinderea și înțelegerea schimbărilor

I-am trimis duminică dimineață prietenei mele A. pe WhasApp un articol din “El Pais”, pentru că nu reușeam să deschid Pocket să-l salvez acolo și chiar voiam să păstrez link-ul. Link-ul cuprindea o colecție de 25 de cărți pe care ar trebui să le citim în 2021 pentru a înțelege mai bine lumea în care trăim și felul în care ea s-a schimbat.

Iar eu „răsfoind” titlurile, grupate în câteva teme de interes actual : inteligența artificială și mașinile inteligente, IOT, sănătatea planetei dar și sănătatea la nivel planetar, economia digitală, schimbările climatice, identitatea de gen, menținerea păcii, acțiunile umanitare și voluntariatul, refugiații și taberele în care trăiesc; mi-am dat seama că multe sunt tratate puțin către deloc în spațiul public / virtual de la noi. 

Sigur că fiecare își construiește feed-ul cum dorește, dar feed-ul meu e plin de postările politicienilor și ale ziarelor și ziariștilor pe care ii urmăresc. Adică de cei care construiesc legile și într-un fel subiectele de dialog care apar în jurul lor și de cei care analizează și propagă părerile politicienilor care construiesc legi. Apoi mi-am amintit de investigația Recorder și întrebarea adresată politicienilor „care e ultima carte citită?” și constatarea mea tristă că de fapt larga majoritate nu sunt adaptați timpului prezent. 

Ei nu sunt, noi nu suntem ( îmi permit un „noi” comun și cuprinzător), pentru că împărțim cu toții același spațiu. Să nu fiu înțeleasă greșit, unele teme sunt abordate, însă destul de nișat, mult în sfera ONG urilor de profil, dar nu există ca teme de discuție cu soluții pentru rezolvarea problemelor. Sunt mult la stadiul de conștientizare a lor dar nu înțelegem relația cauză-efect: da, e nasol că nu e zăpadă însă aglomerăm centrul vechi al orașului cu autoturisme în zi de iarnă primăvăratică. Din păcate o abordare mult prea medievală avem și subiecte la fel, plus extrem de multe superstiții. Iar toate se amplifică de către presă într-un mod destul de bombastic, pe niște structuri scriitoricești uneori lipsite de etică. 

Mi-am făcut și eu mea culpa, multe din teme nu le abordez în scris, pentru că oamenii au probleme mari – lipsa unui loc de muncă acum din cauza pandemiei de exemplu. Iar atunci poate părea pretențios un subiect ca IOT, însă din păcate cred că am greșit. Viitorul vine peste noi oricât de puțin am fi noi pregătiți pentru el. Și cu siguranță nu suntem dacă nu vorbim despre el și despre cât de cuprinzător este. 

Standard
Uncategorized

Un fel de selecție

O să las aici o ciornă despre niște selecții de anul trecut, complet necizelată, scrisă așa, pe genunchi în timp ce mâncam o pizza congelată de la Lidl, după ce am aruncat-o rapid în cuptor. E excelentă, nu sunt la prima.

Cel mai bun film din 2020 : e un film văzut la TIFF Unlimited, nu era în competiția de anul ăsta, dar m-a impresionat. Despre decrepetitudine, dar nu doar ca etate ci și ca uzură a sentimentelor, a iubirii. Despre iubirea ca obicei, despre abuz și durere. Până la finalul articolului îmi amintesc numele cu siguranță.

Cea mai bună carte din 2020: pentru mine, care recunosc că deși am avut timp, nu am avut chef de scris și nici de citit, dar totuși cea mai bună carte a fost „Vara în care mama a avut ochi verzi” de Tatiana Țibuleac. Am descoperit-o într-un podcast pe care îl ascult, mi-a plăcut ideea, am cumpărat-o, am citit-o, o recomand. Mai ales pentru că relațiile dintre mame de băieți și băieți, par mereu complicate.

Cel mai fain eveniment cultural din 2020: la care am fost, că n-au prea fost, vorba aia, virusul infam, etc. „Floating Cinema and Theatre” de la Sfăntu Gheorghe desigur. Pe lacul Szentkereszty din Arcuș, lângă conac, îmi pare rău că nu am scris mai multe atunci. Vreau foarte mult să importăm ideea și la Brașov la vară.

Cea mai faină supriză culturală din starea de urgență a fost „Consultația poetică” cu Matei Vișniec.

Despre muzică nu pot spune, eu ascult muzica pe care o ascultam în facultate, rar schimb playlist-ul iar când o fac, în general am decepții auditive.

Despre expoziții, pot spune că în 29 decembrie am văzut litografii de Picasso și alții la Muzeul de Artă Brașov. Expoziție cu preț de intrare de 1 leu, ireal…

Sigur că anul 2020 a însemnat foarte multe alte lucruri, de unele am mai scris, despre civism și politică sau campanii, despre călătorii. Au fost însă foarte multe lucruri urâte în anul trecut și nu am deloc dispoziție să le detaliez. M-am bucurat sincer când a început 2021, cum cred că s-a bucurat multă lume, oriunde ar fi fost pe glob.

La mulți ani, tuturor!

L.E. Nu-mi amintisem numele filmului până la final, așadar am revenit. Am zis că e necizelat textul, ok? „El diablo entre las piernas” de Arturo Ripstein.

Foto de pe Facebook ul TAM, cu spectatorii în bărci în fața scenei, pe lacul de la conac.

Standard
Uncategorized

ArteKino

10 filme europene sunt disponibile pentru vizionare online gratuită pe site-ul artekinofestival.com Filmele care se află în selecția Festivalului sunt un mix care oglindește Europa multiculturală, diversă, în schimbare. Nu sunt tocmai facile sau digerabile, fiind filme de artă ating subiecte de nișă, cu concentrare pe individ și particularități : perioada așteptării acordării statutului de refugiat unui sirian în „THF Central Airport”, o fată suferindă de agorafobie în „Love me tender” sau una ipohondră în „Ivana the terrible”. 

Mi-am ocupat zilele trecute cu vizionarea lor. Loisirul recroindu-se limitativ social și cu abordări mult domesticite, vizionarea filmelor sau a pieselor de teatru e destul de ciuntită de farmec. Sau farmecul este și el adaptat vremurilor, ca absolut orice anul ăsta. 

Filmele sunt disponibile până în 31 decembrie, pot fi și votate de spectatori cu divers număr de stele. Nu am un preferat neapărat, însă mi-a plăcut mult „Lessons of Love” de unde e și cadrul de mai jos. E un fel de inițiere în atât de dificila luare a deciziilor. 

„Lessons of Love” regia Chiara Campara
Standard
Uncategorized

22 decembrie

Fotografia de mai jos e de pe net. Din zilele acelea, de acum 31 ani. Colțul ăla îl știu, pentru că acolo am protestat și eu de nenumărate ori în anii trecuți. N-aș fi putut protesta dacă nu o făceau mulți alții înaintea mea. Sute, mii, în zilele acelea. 

Protestul lor, revolta, moartea, jertfa, a dat zilelor prezente protestul liber, votul liber, lipsa cenzurii cuvântului scris, călătoriile în afara granițelor. Asta nu trebuie uitat, datoriile noastre civice, morale, acolo se decontează. 

22 decembrie 1989 a fost sfârșitul dictaturii și începutul schimbării. Pare o piatră prețioasă neșlefuită îndeajuns în 31 de ani, schimbarea, deoarece și acum vorbim de ea. 

Autorul fotografiei este Vlad, un brașovean care avea 21 de ani atunci.
Standard
Uncategorized

Final de an

Când să ies din casă, mi s-a anulat zborul. Asta așa, pentru încununarea unui an absolut oribil.

Ar trebui să scriu un text despre cum a fost anul ăsta, mi s-a cerut un astfel de text și nu pot. Efectiv nu pot…

Am încercat d5x și ce iese e aproape scenariu de film. Nu pare verosimil, așa că mă abțin de la publicare.

Sunt poate absolut bizare întâmplările anului și felul în care s-au succedat. Dar, pentru toți a fost greu. Poate va fi mai ușor la anul. Poate.

Standard
Uncategorized

Platforma națională de informare pro- vaccinare

Deoarece zilele astea am avut câteva teme preponderente de discuții, printre care și vaccinul, faptul că există, faptul că din 27.12 va începe vaccinarea în țările UE, neîncrederea în perioada scurtă de testare, diverse, distribui și eu asta.

Îl recomand pentru urmărire.

Nu ezitați sa-l distribuiți, pentru că ultimele săptămâni în bulă, chiar au arătat că sharing is caring.

https://vaccinare-covid.gov.ro/

Standard
Uncategorized

Candidați și cărți și idei și…

La cafea, am citit “interogatoriul” jurnaliștilor de la Recorder adresat candidaților care au șanse să fie parlamentari, începînd de luni. Cu mâna pe inimă, pot spune că nu am avut nicio surpriză și nu m-a mirat niciun răspuns din cele date de candidați. 

Conservatorismul, lipsa de viziune, de idei, cele mai mari platitudini, vin din partea PSD. Sunt candidații care nu prea știu ce înseamnă alegeri în două tururi la primării și de ce sunt ele importante pentru esența democrației. Nu au înțeles ce este reprezentativitatea în acest caz. Nici de ce e importantă anularea imunității parlamentare în ceea ce privește justiția. Nici că educația sexuală în școli este o lecție de anatomie combinată cu una de psihologie, nu e vizionarea unor filme pentru adulți la clasă. Sunt așa niște borne foarte clare în dezvoltarea sănătoasă a unei națiuni, pe care PSD și reprezentanții ei nu reușește să le atingă neam. Inclusiv îmbrățișarea traseismului și lipsa amendării lui. Partidul ăsta n-are nicio șansă să se reformeze, când cel mai tânăr candidat dintre cei chestionați răspunde că e împotriva educației sexuale în școli, are 37 de ani și e femeie. Oameni buni, brașovenii nu sunt restul țării, nu va scoate nici Dumnezeu din cer din procentele alea de 15-20% de 31 de ani aici, dacă voi nu faceți un pic de reformă în gândirea aia vai steaua ei, dacă nu puneți mâna și pe alte cărți în afara „programului de guvernare 2021-2024”. Pe care l-am citit și eu, că mereu îmi trebuie ceva amuzant să răzbesc în viață. 

PNL Brașov dă lovitură peste lovitură cu răspunsurile. Dragi peneliști, „Patul lui Procust” și „Don Quijote” sunt lectură obligatorie pentru clasa a XII. Cum să aveți voi viziune sau să veniți cu noutate când lecturile voastre rămân la stadiul lecturilor obligatorii în liceu? Întrebare retorică, dar extrem de importantă, pentru că lista aia arată nivelul de deschidere al partidului și influențele de inspirație pentru diverse acțiuni. “One in/one out” este un sistem atât de ambiguu și de general, încât nu cred că se potrivește în altceva decât un șifonier. Inclusiv locul unde a apărut, UK, nu arată evidențe în ceea ce înseamnă eficiența, pentru că de fapt se pierde criteriul evaluării. Iar ideea unor măsuri coercitive când vine vorba despre exprimarea părerilor, ar trebui să dea de gândit celor care au ales candidații. Iar pentru că deși am eu o înclinație către partea asta umanistă, nu pot să nu nu observ, că e așa lipsă de idei la PNL pe partea de preocupări viitoare legislative, încât au răspunsuri șablon. Ok, toți vrem autostradă, mama ei de autostradă. Toți vrem și aeroport și spital, dar mai lărgiți-vă și orizonturile, că Brașovul are nevoie de diferite feluri de infrastructură, inclusiv culturală, de care jur că n-am citit la niciunul.. (Nu doar de la voi, dar acum eram la voi, „ghinion”, cum ar zice președintele vostru și al meu).

De UDMR, PMP și ProRomânia  nu am ce să spun. Nu aveam nicio așteptare și sincer sper să nu facă pragul. Știu că e greu, pentru că lumea nu se învață, dar cine nu vede ProRomânia ca pe o alonjă a PSD, are nevoie de dioptrii politice, cine nu vede jocul PMP pro PSD, să se uite la candidatura lui Băsescu de la primăria generală București din septembrie și cine nu își amintește iubirea mai mult decât platonică dintre PSD și UDMR să se uite inclusiv la  curioasele voturi luate de UDMR în 2019 în Botoșani de exemplu. Să citesc acum platitudinile răspunsurilor date de candidații lor la alegerile parlamentare, e surprinzător ca faptul că după zi vine noaptea. Nul adică.Nota bene însă pentru Attila Kovacs și faptul că citește Houellebecq, “Serotonină” este una dintre cele mai faine cărți pe care le-am citit eu despre dezechilibrul produs de lipsa iubirii în viața cuiva. 

Aș avea de comentat și despre candidații USRPLUS, dar e un pic nepotrivit, ar fi ca și cum aș scuipa o fotografie în care sunt și eu surprinsă. Deci nu se face. Însă ce pot sugera tuturor este să parcurgă răspunsurile date inclusiv de ei, că aia înseamnă vot informat, chiar dacă intenția de vot este în direcția USRPLUS, sau poate cu atât mai mult. 

Da, duminică toată lumea la vot pentru că anul ăsta întreg a arătat clar cât e de important să fii reprezentat de niște decidenți politici asumați, vizionari, strategi sau de unii care cârpesc ca vai de ei niște legi, își dau cu stângul în dreptul când vine vorba de comunicare, încalcă legi date chiar de ei sau joacă sănătatea cetățenilor la ruleta interesului electoral. Prezența masivă la vot la prezidențialele din Moldova a schimbat președintele în unul pro-european, prezența masivă la vot în SUA a făcut ca Biden să primească cel mai mare nr de voturi din istoria SUA primit de un președinte și a însemnat stoparea unui circ continuu generat de Casa Albă, fiecare vot contează și asta s-a văzut la Sectorul 1 la alegerile locale când diferența între Clotilde și Tudorache a fost de 1007 voturi. Nu subestimați importanța lui, că în afara lui putem schimba ceva doar protestînd și jur că e mult mai comod să votezi decât să protestezi. 

Standard
Uncategorized

Nimic nu se pierde

Mi-a scris azi Răzvan într-un mail, când mi-a spus cum a rătăcit „Pembe” printre mail-uri că va fi publicat de abia luna asta, deși a fost scris prin august. „Pembe” e publicat aici de atunci.

Desigur, nu avea nicio legătură cu Lavoisier. Doar cu faptul ca poate nu e mereu momentul potrivit pentru ceva anume.

Am scris „Pembe” după o mini-călătorie cu niște prieteni, va fi publicat pe LiterNet în a doua parte a lunii asteia.

Am cam abandonat blogul și recunosc ca nu ma mai atrage la fel de mult scrierea aici. Prefer sa scriu altfel și în alte locuri. De la analiza politică, la recenzii de filme la ghostwriting sau copywriting. Sau, sau, la scrierea într o agenda care cuprinde notițele de la un curs de jurnalism pe care l-am absolvit în octombrie la propuneri de interogat comunitatea cu privire la implicarea civică.

Acestea fiind scrise, lecturi faine. De exemplu despre activitatea celor care cer votul duminică.

Standard
Uncategorized

Darul și bucuria reîntoarcerii lui

7 ani de bucurie” – O carte cu povești adevărate, este cronica faptelor bune și a vieților înseninate de către Fundația Bucuria Darului de la înființare până acum. 

Am fost înduioșată sa găsesc „E cool să fii de treabă”, un text scris de mine acum ceva vreme și publicat natural, neșlefuit – în cartea asta…Am fost și surprinsă de considerația primită prin cuprinderea acestor gânduri de-ale mele în carte, dar mai mult emoționată, pentru că mereu FBD reușește să acționeze niște resorturi de sensibilitate în interiorul meu. 

Voluntariatul înseamnă foarte multă bucurie, iar împărțirea bucuriei este de multe ori de o ușurință uimitoare. Am învățat și eu asta, în anii de voluntariat petrecuți acolo, de la oamenii remarcabili care dau viață Fundației, lucru pentru care le mulțumesc.

Habar n-am cum să scriu despre voluntariat altfel decât despre conjugarea unor verbe la prezent. Alea, cele mai importante „a iubi”, „a dărui”. Nici nu am cum să încurajez pe cineva să facă voluntariat altfel decât prin exemplul propriu sau povestind, scriind despre asta. Dar pot spune că mulțumirea este pe măsură, iar răsplata balsam.

Standard