Uncategorized

Mai e mult până departe

Acum câteva luni, vorbeam cu un prieten medic, despre o aplicație care să semnaleze cumva prezența în proximitate a celor declarați bolnavi de Covid-19. Aplicația era deja disponibilă în Germania, se numea „Corona WarnApp” și era disponibilă gratuit pe Google play. O prietenă din Franța mi-a zis că și ea are instalată aplicația „StopCovid”. La fel in Italia există una asemănătoare, „Immuni” pe nume sau în Spania „Radar Covid”. Toate aplicațiile prezentate în acest paragraf, au felurite grade de păstrare a confidențialității pacientului, în funcție de legislația țării respective, însă niciuna nu indică cu nume și prenume persoana afectată de virus, nefiind atât de intruzivă. Iar utilizarea tuturor aplicațiilor a dus la scăderea numărului de îmbolnăviri, lucru demonstrat științific. 

Noi vorbeam prin iunie, cred, iar prietenul meu îmi spunea că la noi, nu va accepta Ministerul Sănătății așa ceva curând. Guvernul nu este interesat de o dezbatere despre confidențialitatea datelor, a cifrelor exacte a celor bolnavi, a mapării cazurilor cu claritate. De fapt Guvernul este lipsit de o strategie exactă și vizionară. Ceea ce știam și eu și s-a adeverit în lunile care au urmat, când au luat decizii peste noapte, vezi închiderea – deschiderea restaurantelor de la zi la zi, fără preaviz de exemplu. 

Avem și noi, românii, o aplicație de genul acesteia disponibilă, creată de Institutul de Științe Spațiale, care zace așteptînd mai degrabă finalul pandemiei decât aprobarea lansării în spațiul virtual. Exact la fel cum aplicația 9SOS, care permite accesul infectionistilor DSP, laboratoarelor de testare, medicilor de familie și școlilor din județ la un sistem integrat pentru gestionarea cazurilor celor care au Covid-19. Platforma aceasta digitală are atașat și un sistem call center care ajută la gestionarea apeluri pentru DSP. Sistem creat de IT-iști voluntari la Brașov și oferită gratuit Ministerului Sănătății. Care la fel, este respinsă de Minister fără a da posibilitatea implementării la nivel național. 

Chestiunile astea două indică exact, dar exact, gradul de inovare, strategie și viziune, pe care îl au cei care ne conduc în România anului 2020 și cât de mult mai avem până departe. Și sincer, e foarte pesimist, dacă privim detașat și la rece cât de multă lipsă de deschidere și de bună – voință există în societatea asta românească extrem de retrogradă care mai are ani- lumină până atinge prezentul Vestului. 

Standard
Uncategorized

Ipocrizia și inconștiența, modele românești

Bun, deci l-au surprins pe Ciolacu la o masă cu niște oameni ( cică familia, se știe că la PSD e importantă La Famiglia , de aceea era și Mihai Tudose prezent). Prima problemă părea a fi faptul că numărul celor prezenți era mai mare decât cel legal acum ( adică 6 ). Ok, a primit amendă, a plătit-o. A doua că niște angajați ai restaurantului nu purtau mască ( au luat amendă, pare că au plătit-o). A treia problemă e că apare Orban care de ziua lui fuma în birou să zică ce nașpa e Ciolacu. 

Acești oameni sunt de domeniul fantasticului. Că PSD – ul e condus de niște negationiști e clar pentru orice om atent, că PNL – ul e aparent mai rațional e doar pentru că nu au ce face, că-s la putere și trebuie să mențină țara asta pe un parcurs e la fel de clar. Însă în esență nu par așa diferiți dacă ne uităm la trecut și la înțelegerile și blaturile lor generalizate. 

Ce e cel mai grav însă, e că oamenii îi iau pe aceștia drept modele de urmat și că se gândesc că poate nu e așa grav. Dar e, din păcate. Plus că fiind acolo, mereu în atenția publicului, sunt formatori nu doar de opinii, ci de atitudini. Inclusiv cu privire la realitate. Iar în realitatea mea, diferită de a lor, am avut și am prieteni ( prieteni, nu doar cunoscuți ) bolnavi de Covid- 19. În Brașov și București. Iar unii lucrează în sistemul ăla medical care deja este supra-aglomerat. Că ăsta e adevărul. 

Da, e mega-frustrant să porți mască, dacă mai porți și ochelari ca mine, e cu atât mai nașpa că se aburesc, etc. Da, e foarte nașpa să nu poți sărbători chestii faine, sau să nu te poți vedea  cu cei dragi, să nu poți călători cum ai vrea și să nu știi cât va mai dura incertitudinea asta. Dar cred că e și mai nașpa să fii bolnav. Nu o poză cu un politician sau altul trebuie să convingă populația de un real pericol, ci imaginile alea de la ATI. Unde nu ai vrea să fii. Rima nu a fost intenționată. 

#staysafe

Standard
Uncategorized

Obiecte noi

Infamul virus a schimbat așa de mult din viață și din obiceiurile de consum, încât nu cred să fi rămas colțișor de existență netransformat.

Azi mă uitam la geanta mea, într-un moment de liniște și superficialitate vecină cu frivolitatea, dar geanta nu putea fi ignorată, mai ales că se răsturnase pe covor. 

Pe lângă ce exista în geantă mereu, acum clar s-a mărit colecția de rujuri roșii rezistente la transfer. Teama nu mi-era că las ruj pe vreun guler de cămașă ( asta se întâmplă în general în filme) , ci că las ruj pe mască ( asta se întâmplă în realitate ). Masca mânjită cu ruj roșu devine o chestie de nepurtat, nu știu să explic de ce. Teama asta a făcut să se schimbe colecția de rujuri cu repeziciune. 

Parfumurile sunt din cele puternice și dulcege, pentru a fi ajutor rapid în detectarea păstrării simțului olfactiv. Că ăsta e indicativ clar a prezenței virusului în organism, lipsa mirosului. Și a devenit un musai – cum se zice la noi – să am mereu un flacon de ceva mireasmă îmbătătoare rătăcit prin geantă. Să fie de ajutor până la momentul testării prin exudat, dacă Doamne ferește va fi cazul. 

Și dezinfectant de mâini. Susțin producția autohtonă de dezinfectanți creată de o fabrică mișto, nefiind maniacă și nici freak – control, netrecînd nicio zi prin obiceiul dezinfectării ambalajelor alimentelor, însă păstrând un respect pentru necunoscutul ascuns încă de virus și un respect mai mare pentru articole științifice care nu recomandau obiceiul, decât pentru zvonistică. La fel cum am observat că am șervetele dezinfectante ( mult timp nu aveam nici d-alea de hârtie) și două măști. Că atunci când am suflet, rar – recunosc, am suflet bun și darnic. Ceea ce doresc tuturor, dar mai des decât am eu, către mereu. 

Standard
Uncategorized

Propășirea neamului românesc

Haideți să vă zic. 

Am semnat on-line pentru candidații USRPLUS la alegerile parlamentare 2020.

A fost simplu, a durat mai puțin de 3 minute, am făcut – o de la mine din sufragerie în timp ce ascultam știrile matinale. Iar știrile erau rele. Pentru că erau despre numărul crescut al bolnavilor de Covid-19 și despre efectele pandemiei asupra economiei și am auzit și ecouri pesediste de la alegerile locale exemplificînd zicala „hoții strigă hoții!”. 

Am semnat pentru că există oameni în USRPLUS care au fost model de competență și deschidere, care au trasat noi linii în comunicarea politician – cetățean, care au avut succes fiind într-un partid de Opoziție și au viziune asupra dezvoltării României. Am semnat cu speranța că știrile, parțial, se pot schimba de către politicienii pe care alegem să-i susținem noi. Prima dată cu semnături, în decembrie cu voturi. 

Încurajez cât mai multă lume să semneze on-line pe usrplus.ro pentru că e sigur în condiții de pandemie și normal pentru anul 2020, însă dacă sunteți prin oraș și de modă veche, puteți semna începînd de azi la corturile Alianței. 

La fel cum mi-am încurajat familia plecată în diaspora să se înscrie pe votstrainatate.ro pentru a vota prin corespondeță la alegerile din decembrie. Familia și prietenii și pe toți cei care pot contribui cât de puțin la propășirea neamului românesc. Care, se face al naibii de greu. Dar când se face, trebuie încurajată, tocmai pentru că este incubator pentru dezvoltare viitoare.

Standard
Uncategorized

Lupte corp la corpuri

A trebuit să editez un interviu și mi-a fost foarte greu să renunț la multe Pentru că poate la început a fost cuvântul și cuvântul era Absolutul. E greu să tai din Absolut, că nu prea ai foarfecă de cuvinte pe care să o depozitezi într-un rastel special. În special ai pumni de băgat în gura celor care vorbesc mult, prea mult, degeaba, pe lângă, obraznic, impertinent, la obiect, tăios sau cel mai des debordant și dezarmant de sincer.. Dramatic de sincer …

A venit toamna iar cuvintele cred că se clatină un pic anapoda, fără să găsească drumul cel mai scurt dintre emițător și receptor. Într-un fel anodin, m-am lovit de resturile de conversație căzute la editare și de linii reci de conversație transpuse în timpi care nu au legătură cu legi universale blocate de convenții unanim acceptate.

Chiar nu am căzut într-o pasă filosofică și nici în desuetudinea unor conversații de ore târzii sprijine de tâmple încărunțite udate bine cu licori din cele diverse. E dimineață, totuși. Doar că uneori cuvintele rămân singurele arme albe destinate luptei corp la corp și corp la corpuri. 

*text scris săptămâna trecută, în cadrul unui exercițiu de sinceritate cu cei din jurul meu.

Standard
Uncategorized

Filosofie aparentă

Sunt două cadre în limba română cu care nu prea mă împac dacă mă apuc să fiu realistă și deloc idealistă. Unul este un cadru dat de mod și unul un cadru dat de un timp.

Modul cu care nu mă împac este conditionalul-optativ pentru că mereu dă libertatea tuturor să găsească enorm de multe scuze. “Aș vota dacă”, “aș alege aia dacă”, “aș merge”, “aș face”, “aș povesti”, “aș spune”, “aș iubi”.  Iar viața arată într-un clar fără obscur, că nu-i așa. De fapt e simplu, condiționările fiind doar scuze pentru a ne ostoi conștiința pentru că nu am luat deciziile potrivite sau curajoase, sau demne, sau în acord cu inima.

Iar timpul cu care nu mă împac este mai mult ca perfect. Dar doar pentru că este un timp trecut iar mereu raportarea pe care o facem la trecut tinde să prindă o patină romantică pentru că e natura umană așa. Să diminueze răul și să potențeze binele din amintiri. “Eu votasem”, “eu mersesem”, “eu spusesem”, “eu iubisem”. În plus, e așa un timp egoist, pentru că nu există valență clară pentru perfecțiune și nici pentru “mai mult ca perfect” care să fie aceeași la două persoane diferite care poate au trăit contemporan.

Iar pentru că de fapt nu am rememorat un curs matinal de gramatică și nici nu am căzut pe un tobogan al amintirilor, voiam doar să scriu că e nevoie ca pragmatismul societății să fie mai accentuat, pentru ca modul și timpul mai sus numite să fie diminuate. Iar asta în raport cu starea politicii, a prezenței la vot, a civismului și implicării, a felului în care ne organizăm în masă critică, a felului în care depășim teoretizări și înfăptuim. Binele. Schimbarea. Viitorul. 

Standard
Uncategorized

Mini analiza campaniei electorale

S-a terminat campania și am terminat și eu azi-noapte analiza ei. Pentru că mi-am împărțit atenția și timpul între Brașov și București, concluziile mele sunt destul de eclectice și au survenit în urma punerii sub lupă a luptei din ambele părți. Am decantat niște lucruri pe scurt, astea :

  • Cel mai grav, românii nu știu să dialogheze, nu să dezbată ăla e vis deja. SImplu, să dialogheze. Am avut diverse încercări pe diverse grupuri de Facebook și m-am lovit de o agresivitate incredibilă și nu doar din partea unor susținători ai unor politicieni ci din partea candidaților, care îi susțineau cu like-uri sau comentarii.
  • Al doilea lucru cel mai grav, politicienii nu vor să dezbată. Desigur, nu toți, dar în largă majoritate. De frică, din lipsa exercițiului, din obișnuință, pentru că societatea civilă nu cere asta și pentru că nici presa nu o face.
  •  Candidații își aleg sau construiesc niște imagini din capul locului, sau le ajustează pe parcurs, însă de multe ori ele nu sunt în jurul experienței profesionale, care poate ajuta cetățenii, ci în jurul unei laturi a vieții care poate nu are nimic de-a face cu ceea ce înseamnă funcția pentru care candidează.
  • Vremurile atipicie au obligat campania să se desfășoare mult în mediul online, ceea ce a arătat multe carențe în cunoașterea publicului țintă, în adaptare, care a arătat multă inflexibilitate și în același timp aplecarea către luciu, sclipici, care în spate nu este dublat de consistența unor programe reale gândite cap-coadă.
  • Avem prea puțini absolvenți de școli politice, care sunt politicieni, prea puțini campaigneri care să fie în staff urile de campanie și să știe ce pedale să apese și când, ce înseamnă analiză, comunicare, documentare, inclusiv cu candidații pe care îi sprijină. Marketingul politic este încă departe de a fi utilizat cum ar trebui pentru că este confundat cu fashion sau este neasimilat complet în strategie.
  • Presa e îmblânzită la nivel de miau-miau, ceea ce nu ajută deloc, pe nimeni, niciodată. Nu au timp, poate nu au chef, poate nu-s destul de bine plătiți ziariștii astfel încât să fie motivați să adreseze cele mai incomode întrebări, însă există o temere clară de a nu supăra. Există desigur excepții jurnalistice, proiecte independente, dar prea puține, în general prea puține voci critice, care să ajute societatea să evolueze.
  • Societatea civilă, acolo unde ea există, la Brașov e plăpândă tare, nu a mișcat rotițele îndeajuns de tare astfel încât să influențeze traiectorii de campanii, sau măcar să ridice nivelul dialogului.
  • Ultima concluzie nu e despre cine va câștiga, nici la Bv și nici la Buc, nici despre scorurile cu care se va întâmpla asta. Ci despre educație. Atâta timp cât în România se investește 2,7% din bugetul național în Educație și Cercetare, ceea ce am scris mai sus este normalitate. Doar o societate educată și sănătoasă poate face ca ceea ce am scris mai sus să fie diferit, altfel incompetența și corupția, care sunt indisolubile, vor continua să stăpânească România.

Iar pentru că urăsc clișeele și „Wind of change” bate în feed-ul meu de ieri seară neîncetat, recomand o melodie pe care am ascultat-o obsesiv azi-noapte. „Toxicity” (in the city). – System of a Down .

Standard
Uncategorized

E nevoie de o dezbatere electorală?

E nevoie de o dezbatere electorală locală? Încercam ieri să răspund la întrebarea asta unui prieten în București care mă chestiona cu privire la cum se desfășoară campania la Brașov.

Da, este. Este nevoie de orice discuție în urma căreia alegătorilor li se clarifică incertitudini. O dezbatere electorală nu este numai despre candidați, despre programele lor, despre promisiunile lor îndeplinite sau nu, despre notorietate și nici doar despre cum gestionează partidele resursele acumulate în timp. 

Dezbaterile electorale, inițiativa lor, invitația la dezbateri, acceptarea unui dezbateri pune pentru candidați semnul egal între respectul acordat alegătorului și importanța respectării mandatului cerut sau deja primit prin vot. Pe lângă asta pentru alegători și viitori aleși, pentru societate în întreg, definește consolidarea democrației, augmentarea vocabularului democratic și a culturii politice. 

O dezbatere nu se rezumă la întrebări incomode și nici nu vizează prioritar asta. Ea răspunde unor nevoi de clarificare a opțiunii de vot și nevoii de a transcede poze și filme electorale, care de multe ori sunt prea strălucitoare în contrast cu realitatea și mult prea îndepărtate de alegător. Metamorfoze în comportament, inclusiv în cel electoral, nu se realizează instantaneu, însă orice exercițiu care ajută la diminuarea parcimoniei candidaților cu privire la înfruntări pentru comunitate, ajută. 

Eu sper ca după ce în precampanie, am avut surpriza extrem de plăcută și de utilă, de a strânge semnături online, să putem fi spectatori la Brașov la o nouă premieră în cadrul perioadei electorale din acest ciclu. O dezbatere ar eleva spiritul civic și dorința de schimbare ar fi motivată diferit. 

L.E. Text scris în urma lansării invitației publice a lui Tudor Benga, candidatul USRPLUS la președinția Consiliului Județean Brașov, oponentului său principal și celor doi contracandidați de la Primăria Brașov. Invitația a fost lansată sâmbătă, nici azi, miercuri nu există răspuns. Mai avem mult până departe….

#nutotei

Standard
Uncategorized

Factual

Am reușit ieri să mă văd cu un prieten și să povestim. În general despre starea politicii brașovene pentru că e campanie. Iar el mi-a împins cumva, între un pahar de apă minerală și o cafea cu lapte, narativa asta că Brașovul are nevoie de un nou primar dar la președinția Consiliului Județean „merge și așa”. Iar eu acum o să redau fără cuvintele aspre din conversația noastră (ne permitem să fim corozivi unul cu altul, ne știm de când eram copii) niște lucruri. L-am întrebat dacă o pot face, a zis da, pentru că ajută.

Politica înseamnă pentru unii multă demagogie. “Obiectivele noastre pentru Brașov sunt: aeroport, sănătate, infrastructură de transport, locuri de muncă bine plătite și educație.” Am enumerat promisiunile de pe pliantul PNL BV din 2016. Politica însă se bazează și pe bunătatea românilor, pe faptul că ei uită, pe faptul că ei iartă, se complac și se blazează, trădați de o clasă politică de-a dreptul cangrenată și văduvită de valori și de repere autentice timp de 30 de ani. 

Alegătorii, exact ca prietenul meu, sunt oameni buni, aleg să fie buni, să fie iertători pentru că altfel nu ar putea merge mai departe. Aleg să uite că pista aeroportului a fost cvasi-inaugurată acum 6 ( șase ) ani de zile și că Aeroportul ăla a fost promis și la ultimele alegeri, că tot acum 4 ( patru ) ani Veștea promitea un spital, ambele promisiuni electorale fiind numitori comuni și în promisiunile lui Scripcaru. Brașovenii sunt orbiți de himera unui terminal supra dimensionat când industria aviatică este într-o cădere liberă cauzată de Covid-19 și ignoră faptul că un amărât de pod feroviar de la Budila zace între un hățiș birocratic și o indiferență sfidătoare de mai bine de un an.

Indiferența aia e similară celei cu care Veștea survolează la două săptămâni un șantier, nonșalanței ăleia cu care nu eliberează un SF la cerere deși legea i-o impune, disprețului ăluia cu care s-a testat inutil dar prioritar de Covid-19 la debutul pandemiei în momente de penurie a testelor. Dacă pui egal între Veștea și Scripcaru, scoți terminalul și investițiile făcute  prin atât de opacul PNDL din realizări, rămâne din administrația județeană doar o carcasă strălucitoare, însă fără conținut. 

Iar atunci o să vezi că ambii sunt aproape la fel, că Brașovul nu e deloc așa cum ai vrea tu să fie, că alegi să uiți promisiunile pentru că e mai ușor decât să recunoști că ai fost păcălit. Vei fi din nou, pentru a doua oară, dacă îi încredințezi lui Veștea un nou mandat. Pentru că tu ești cel care pierde în final, deoarece niciun muzeu din Brașov nu e interactiv ca un muzeu din Viena în care ți-ai dus copilul vara trecută și de care ai fost plăcut surprins că ți-a minunat pruncul. Ai să pierzi pentru că vezi că drumurile alea județene pe care circuli în week-end când cauți oaze de verdeață, nu-s ca-n Vest. Ai să pierzi pentru că tot în spitalele astea perimate va trebui să vizitezi o rudă care nu-și permite spitalizarea la privat iar un nou spital regional nu a fost prioritar în ultimii 4 ani. Ai să pierzi pentru că peste încă 4 ani vei vedea niște filmări mai profi decât cele de acum de la același Aeroport. Care nu a traversat criza aeronautică și a fost tras pe dreapta până la următoarea campanie din cauză că banii au fost investiți haotic și deciziile privitoare la el au fost insuficient gândite. 

Scripcaru = Veștea = aceleași promisiuni neonorate. Prietenul meu mi-a promis ieri că va citi programul lui Tudor pentru județ. Azi dimineață mi-a scris pe WhatsApp că a citit și că într-adevăr nu mai „merge și așa”. Va vota Tudor Benga în 27 septembrie, pentru că a fost convins de viziunea lui de ansamblu privitoare la Brașov. Povestiți cu prietenii și cunoscuții voștri că există un om în USRPLUS care are un program complet pentru județ, rostiți-le povestea lui Tudor, spuneți-le despre cv-ul lui. Mai ales spuneți tuturor despre realizările lui în politica românească, pentru că el a ales să facă politică diferit, transparent și lipsit de populism. Citiți postările lui lipsite de sclipici electoral și pline de pragmatism și realitate seacă. Există o alternativă la conducerea actuală a Consiliului Județean și ea este una ghidată de integritate. Alegeți diferit pentru următorii 4 ani, pentru că nu doar Municipiul Brașov suferă de indolență, incompetență și obscurantism, tot județul o face și depinde de noi toți să schimbăm asta la vot! 

#tudorbengalaconsiliuljudetean

http://www.tudorbenga.ro

Standard
Uncategorized

În acest an

Mergeam dinspre Turnul Vânturilor, un turn din marmură pentelică, spre Biblioteca lui Adrian. Râdeam, pentru că am ajuns târziu și am făcut economie de câte 5 euro, deoarece Turnul era închis deja. 

L-am privit însă prin gardul din bare rare de fier vopsite în verde, ne-am făcut niște selfie-uri și am ascultat o pereche de cântăreți ambulanți cântînd ceva vesel.

Era foarte cald, puteam sta la orice terasă fără haină deși era ianuarie. Ne-am așezat târziu la o terasă, nu la orice terasă ci la una drăguță tare și am băut câte un pahar de vin roșu sec cât am fumat fiecare câte 2 țigări.

Povesteam despre numărul țărilor prin care  am umblat și mai ales despre ce am descoperit umblînd prin ele despre cotloanele ascunse din sufletele noastre. 

Seara se scurgea agale tare  și noi nu vorbeam despre timp ca despre o unitate de măsură totală care înglobează unități mici, ci mai degrabă ca despre un cumul de trăiri care vin și se duc în valuri ca marea.

Pe o străduță lăturalnică am trecut pe lângă un vagabond. I-ai dat o monedă de 2 euro deși nu a cerut nimic. Cred că pentru că mângâia un pisoi negru cu pete albe și pentru că m-a privit frumos. A înclinat capul către tine, dar nu a încetat să mângâie pisoiul și nici nu s-a uitat la bani.

Eu am mers mai departe, afundată în gânduri despre timp și treceri, am simțit însă că mă petrece cu privirea omul care mângâia pisoiul.

Traversam o cale ferată, mi-ai amintit repede că e fain cu trenul când nu fac reclamație la CFR. Am râs, făcusem eu reclamație acum mulți ani pentru că a întârziat trenul în Fetești și eu voiam neapărat și urgent la mare. Am primit o scrisoare de scuze din partea lor și atât.

Încercam să nu ne pierdem în sofisme, pentru că deși eram în patria filosofiei și a democrației, nu ne ieșeau nici una nici alta. 

Noi nu simțeam iubirea care ne învăluia atunci, pentru că era mai naturală decât orice respirație. Am simțit eu lipsa ei, atunci când tu n-ai mai fost și nici pisoiul nostru negru n-a mai fost, pentru că ați trecut în alte lumi în același an. În acest an.

*Text publicat azi, de Ziua Limbii Române, de Răzvan, căruia îi mulțumesc înduioșată pentru că de un an, mă regăsesc pe Liternet.

Standard
Uncategorized

Prin județ

Am ajuns acasă și am eșuat într-un fotoliu în fața laptopului și a trebuit să stau un pic să internalizez toată după-amiaza, pentru că nu știam cu ce să încep.

Am făcut o incursiune în județul Brașov, ăla care se întinde dincolo de limita teritorială a Municipiului, locul ăla unde nu au ajuns pozele lucioase de pe Aeroportul Internațional Brașov și unde nu se fac filmări cu drona și nici zboruri în survol.

Și mi s-a strâns inima un pic. Pentru că viața în Colonia Bod nu e așa glamour ca în filmări, de fapt nu e deloc glamour, că podul ăla de la Budila luat de ape în 2019 nu e refăcut, că am lipit afișe în Teliu unde acum două luni comunitatea de rromi se “războia” cu jandarmii pentru că nu înțelegeau monitorizarea în cazul unei eventuale carantine cauzate de noul coronavirus.

Scopul turului prin județ a fost să luăm pulsul realității și să lipim afișe pentru promovarea electorală a lui Tudor Benga, candidatul USRPLUS la președinția Consiliului Județean în locurile de afisaj electoral. Partea cu afișele am rezolvat-o, unde am putut, cât am putut, unde era panotaj, unde era loc pe panotaj, partea cealaltă cu realitatea … să spunem doar că e cea care m-a țintuit în fotoliu.

Pentru că realitatea de pe teren nu e cea de pe hartă, nici cea de pe traseul gândit strategic, nici cea din statistici, nici cea proiectată în programe. E dură, e despre oameni reali care nu au transport, nu au canalizare, nu au infrastructură, e despre lipsuri și neajunsuri. E despre animale moarte pe drumuri și despre căruțe pe aceleași drumuri și despre copii care nu au locuri de joacă și poate nu știu exact cum va fi școala în septembrie.

Nu eram pregătită ca după mai bine de un an de când am fost pe aproximativ același traseu (din campania de EP) lucrurile să se fi schimbat așa puțin. Pentru că știu câte lucruri se pot face, știu și cum, care sunt mijloacele exacte de care dispune Consiliul Județean, dar știu și cât dezinteres există, câtă lipsă de profesionalism, de transparență, de empatie, iar toate se reflectă fix în localitățile astea. Pentru că pârghiile nu sunt drumuri, orice ar scrie pe flyere de campanie. Asta deoarece “pârghiile” corecte și la îndemâna Consiliului Județean nu au fost folosite 4 ani. 

În urma radiografiilor ăstora lipsite de romantism și trecute prin hârtia de turnesol a gândurilor despre un viitor diferit la care să ne gândim cu grijă, mă pregătesc să închei. Indiscutabil, județul Brașov are un potențial fantastic.Stradă cu stradă, localitate cu localitate. Avem o șansă să schimbăm traiectoria județului iar ecartul de dezvoltare dintre Municipiul Brașov și multe localități din județ să fie diminuat. Spun să nu o ratăm în 27 septembrie. 

Faceți o vizită în afara zonei metropolitane, citiți programele candidaților, votați la următoarele alegeri! 

#tudorbengalaconsiliuljudetean

Standard
Uncategorized

Femei pe liste la locale

Ieri fost publicate toate listele de candidați pentru alegerile locale și voiam să scriu despre prezența femeilor pe liste. Asta pentru că mi-am aruncat privirea peste componența tuturor listelor și un pic peste candidate și partidele care le susțin.

În primul rând este fain că atât la Primăria Brașov cât și la Consiliul Județean candidează câte 3 femei. Nu discut acum culoarea politică, e vorba de preferință, de înclinație, probabil de oportunitatea oferită ( da, în politică este și despre oportunitățile care apar ) nu știu cât să spun că e vorba de ideologie, pentru că ideea de ideologie este depășită iar pe eșichierul politic în general nu se mai regăsesc ideologii politice ca acum 100 de ani.

Spun că e fain pentru că eu nu sunt de principiul, de ce candidează atâția? aoleu, merg la rupere, nu iese candidatul meu și cel susținut de mine. Asta este o gândire atât de depășită, încât sunt siderată la o simplă citire. Este important să candideze cât mai mulți oameni, care să aibă cât mai multe idei bune pentru comunitatea lor. Asta este important. O diversitate de idei și de programe, nu un număr limitat de candidați care nu fac decât să mențină aceeași placă politică zgâriată de ani și ani.

Sigur că șansele ca vreuna dintre aceste 6 doamne să câștige sunt nule. Nu știu ce li se spune lor în cască de către stafful de campanie, dar adevărul ăsta e. Însă pentru a practica reziliența în politică, pentru creșterea notorietății și a vizibilității programelor susținute de către ele, pentru a fi un model pentru alte femei este importantă participarea lor la alegerile care vin.

Iar pentru că am scris “model” este important să adaug niște lucruri. În România nu există în legislație cotă de gen. Adică obligativitatea ca pe liste un partid să aibă o cotă parte  din candidate nr de candidate femei. Există o prevedere legală care impune însă partidelor să aibă și femei candidate pe liste.Mi-am pus problema de mai multe ori dacă sunt de acord cu cota de gen sau nu. Nici acum nu știu dacă am un răspuns clar. Îmi amintesc că atunci când încă nu fusese votată premier Viorica Dăncilă, ci era doar premier desemnat, am avut o discuție în contradictoriu într-un schimb de mail-ul foarte aprins  cu editorialista de la revista “Elle” pe tema asta, pentru că eu nu consideram deloc o “victorie” a feminismului, desemnarea ei pentru funcția respectivă, din contră. Deci cred că mă interesează mai mult ce poate face un om, cât îl duce capul, cât e de deschis, onest și care e interesul lui direct pentru dezvoltarea comunității când candidează decât dacă e bărbat sau femeie.

Acum, să zic iar despre Germania și Noua Zeelandă și cum au traversat criza asta și etc conduse de femei… well, nu cred că e cazul, am mai scris. Să zic de Kamala Harris sau de cine va fi AOC peste câțiva ani, iar nu prea se pupă cu realitatea românească, să explic cum a câștigat Anne Hidalgo al doilea mandat la Primăria Paris, îmi pasă mie și câtorva apropiați. Bun, să conchid. Mă bucur că există femei care candidează pentru funcțiile astea, mă bucur că au strâns semnături, că au coagulat echipe, că au scris programe, că își cresc vizibilitatea, că încearcă să miște lucrurile într-o direcție. Trebuie susținute? Absolut. Trebuie ca mai multe femei să facă un pas către politică, total de acord. O vor face? Asta depinde de toți, de femei și bărbați deopotrivă și de ceea ce înseamnă societatea noastră în ansamblu. Iar ce înseamnă se vede nu doar pe liste ci pe calitatea celor care umplu listele, fie că sunt femei sau bărbați. 

Standard