The Lucky Strike

In alta varianta azi la Teatrul National „Mihai Eminescu” din Chisinau. Da. Pentru ca „am facut cel mai lung drum de acasa-acasa”, cum spunea Nichita Stanescu in 1976 ajungind pe peronul garii din Chisinau.

Lovitura norocoasa am dat-o eu vizionind piesa, desi o mai vazusem in alta varianta in regia lui Florin Piersic jr. la Bucuresti, cred, acum cativa ani.

Se joaca frumos aici, patimas si intens. Cu alt accent, cu alt freamat. Si spectatorii au alt murmur fata de cel cu care sunt obisnuita. Probabil la Brasov, unde merg de obicei la teatru, spectatorii sunt usor blazati. O sa vad saptamana viitoare.

E frig la Chisinau. Un alt fel de frig. Si ma asteptam la alt fel de caldura… Am simtit-o un pic din partea actorilor de pe scena. Insa cam atat. Ah, ba nu. Iesind dintr-o librarie azi, un domn in varsta mi-a deschis usa si cand i-am multumit mi-a zambit cu ochi albastri si calzi. Ca acasa. 🙂

1 Decembrie

Acum 3 ani am fost la parada militara de 1 Decembrie de la Bucuresti. Desigur, nefiind persoana publica si neocupind nicio functie in apartul de stat, am stat in public, undeva in zona Arcului de Trimf.

Festivitatile care au loc anul aceata cu ocazia zilei Unirii au inflamat din nou spiritele din cauza deciziei lui Klaus Johannis de a nu-i invita pe cei cu „probleme penale” la parada si la receptia de la Cotroceni.

Ma contraziceam la telefon cu un prieten acum, daca e bine sau rau. Mie mi se pare un lucru bun faptul ca nu sunt invitati. Cum iti onorezi tara? Asta e problema primara.1 Decembrie inseamna reintregirea tarii, jerte de vieti omenesti, indeplinirea unui vis, al unui deziderat de generatii. Au fost oameni care au murit pentru ca noi toti acum sa traim in tara asta pe care cei mai multi o apreciaza foarte putin.  Iti ajuti tara fiind un om normal, care isi vede de viata lui, nu da spaga, nu ia spaga, nu fura, nu este „mare afacerist” facind afaceri cu statul- afaceri care ies in detrimentul statului, desigur, care nu are dosare penale, etc.

Prietenul acesta imi spunea ca sunt niste cutume de respectat si nu e ok sa nu-l chemi pe presedintele Senatului, de exemplu iar ca presedintele tarii nu e chiar inocent si departe de probleme cu justitia iar ca 1 Decembrie nu este ziua lui de nastere.

Da, intr-adevar, nu e ziua lui de nastere dar poate sa aleaga, atata timp cat este in functie, pe cine invita la parada si are si loc de onoare in gradene. Este un semnal ca poate lucrurile astea cu politicieni cu dosare si urmariri penale, trebuie sa inceteze. Poate asa invata si alegatorul pe cine nu trebuie sa aleaga. Cu siguranta nu vor ramane locuri goale in tribune si cu siguranta cine vrea sa fie de 1 Decembrie la Bucuresti in public, va fi. Chit ca e senator sau sub-secretar de stat. Eu am facut-o, s-a putut, nu e deloc degradant sa fii in public, din contra. Cutumele nu sunt reguli scrise, da-se invita toti ambasadorii dar nu cred ca vin toti, din varii motive. Foloseste un dublu-standard presedintele tarii facind pe lupul moralist cand are dosat penal sau e inca cercetat el insusi? Da. Se poate afirma asta, insa prefer acest lucru in campanie (pentru ca totul este doar imaginea din campania electorala, totusi), decat sa zambeasca Liviu Dragnea cu mana pe inima si tricolor sau Traian Basescu, vazind armata trecind pe sub Arc si apoi luind pulsul multimii in drum spre B1 tv unde mai da o lectie de nationalism desantat.

Eu de 1 Decembrie anul acesta, voi fi la Chisinau. O sa citesc presa sa vad ce s-a intamplat de 1 Decembrie la Bucuresti, Alba-Iulia, Focsani si desigur Brasov – de neratat la noi in oras retragerea cu torte a Detasamentului de Vanatori de Munte, e simplu si frumos, cum ar trebui sa fie toata ziua aceea.

 

Zile faine

Urmeaza zile faine la Brasov. Pentru mine zilele Festivalului de Dramaturgie Contemporana inseamna zile faine. Dupa ce a fost o perioada destul de grea pentru teatrul brasovean, stim cu totii scandalul/greva -indreptatita din punctul meu de vedere, dar o sa revin asupra subiectului in alta postare- acum e liniste.

Pe site-ul teatrului brasovean, apare programul festivalului, iata link-ul mai jos.   Cu siguranta merg in 7 decembrie la „Vania si Sonia si Masa si Spike”, pentru ca este pus in scena de Teatrul Mic. Ne vedem acolo!

 

http://www.teatrulsicaalexandrescu.ro/festivalul-de-dramaturgie-contemporan%C4%83-edi%C5%A3ia-a-xxvii-a.html

 

Stolpersteine

Acum o saptamana in Berlin, m-am impiedicat de o piatra.

Ignoranta mea a fost trezita de o piatra de alama, pe care erau scrise niste cuvinte . Piatra de alama un pic mai inalta decat celelalte pietre de pavaj, era pavajul de pe Kufurstendamm, nu de oriunde. Asdar, uimire in prima instanta, apoi desigur mi se ofera explicatii.

Initial a fost in proiect artistic, inceput in anii 1994 in Germania la Koln, de catre Gunter Demnig, artist german, care a dorit sa nu se uite de tiganii deportati in lagarele de munca si apoi in cele de exterminare. Apoi ideea a fost extinsa sau preluata la evreii care au fost deportati in lagare. In fapt pe fiecare piatra de alama este scris numele, prenumele, anul nasterii, al mortii si data si locul deportarii.

M-a intrigat proiectul, nu am mai vazut asa ceva nicaieri, desi am aflat ca sunt si in Olanda, Ungaria, Austria si surpiza! in Romania, la Salaj exista 6 astfel de pietre de „poticnire”, in traducere adaptata. Inteleg actul artistic, inteleg si oroarea Holocaustului, insa pietrele astea sunt facute sa te impiedici de ele, sa cazi daca se poate, sa nu cumva sa uiti. Dintr-un act artistic s-a transformat intr-un inventar, intr-un alt inventar-pentru ca exista sute, mii de astfel de inventare. Pe site-ul oficial al proiectului este scris ca exista „comenzi” pentru inca sute de astfel de pietre si pentru suma modica de 120 de euro, poti „sponsoriza” si tu crearea unei astfel de pietre, dare trebuie sa astepti pana in martie 2017, cand artistul va fi liber., pana atunci este ocupat cu comenzile.

Ma gandesc cat de departe este aceast demers de ceea ce a fost initial. Cat de usor se poate perverti o idee artistica in ceva material, cum un proiect care initial fusese destinat unei etnii este deturnat pentru a nu uita o alta etnie, s.a.m.d. . Mai jos o poza cu o astfel de piatra, sa aveti grija cand calatoriti sa nu va rupeti ceva, sau sa nu uitati cumva.

 

 

Prea repede

Azi la ora 12:00 eram in Piata Sfatului din Brasov. Era soare, cald, frumos, lume multa la terasele inca amplasate in Piata si totusi ceva ma deranja la retina. Se aranja bradul de Craciun … Pe Republicii coborind catre Modarom, la fel, era deja montata instalatia tip perdea de iluminat.

Am inteles ca totusi luminile se aprind in 6 decembrie, urmind sa ramana aprinse pana la mijlocul lui ianuarie.

Unele vitrine sunt deja amenajate cu globuri si beteala, la tv e plin de reclame despre cadouri de Craciun, spiritul Craciunului, aroma Craciunului si in general despre tot ce are legatura cu Craciunul.

Nu este nici macar decembrie. Copil fiind, bradul de Craciun la noi acasa era impodobit in 24 decembrie. Ma bucuram enorm cand il vedeam in 25 sau 24 seara. Eu continuu sa-l impodobesc in acele zile. Ma deranjeaza bagatelizarea acestei sarbatori, consumerismul exagerat si lipsa de atentie la specificul clar al sarbatorii inlocuit doar de primirea de cadouri si eventual ideea de a petrece zile departe de casa.

Ma gandesc la un copil caruia trebuie sa-i spui ce inseamna Craciunul, care este spiritul si de ce trebuie sa asteptam Craciunul intr-o anumita stare. Mai poti oare sa o faci firesc, acum cand esti asediat din toate partile de globuri, brazi, promotii, carduri de fidelitate si „oferte de Craciun”, lansate in 20 noiembrie?

„Tanjesc dupa atmosfera PDL”

Spunea la Brasov, ieri, Traian Basescu.

Eu nu. Adica, sa ne intelegem eu nu am fost membra PDL, Doamne-fereste!, dar nu mi-e dor de partidul acela deloc. Oroare mi-e de el si de anii intregi in care a condus tara in mod despotic carmuit de Traian Basescu.

Ce a facut stim cu totii, nu merita amintite. Pe mine insa ma mira in continuare doua lucruri. Cine il mai invita pe Triana Basescu undeva si de ce o face? Cui ii pasa ce mai are de spus acest personaj sinistru?  Are cineva stomac pentru declaratii de genul ” de cand am plecat eu de la Ministerul Transporturilor nu s-a mai facut nimic la autostrada”. Cand era dansul Ministrul Transporturilor, minerii au venit – nu se stie cum in niste garnituri de trenuri pregatite dinainte de catre nu se stie cine, la Bucuresti si au imprastiat teroarea.

Sa te apuci sa spui la Brasov ca participi la manifestatiile de 15 noiembrie pentru ca este o „condamnare a comunismului” cand ai facut parte din acest partid bine-mersi, este maxim de ipocrizie. Dar romanii uita repede si nici nu le pasa foarte tare de politica, de fapt nu le pasa de viata lor.

Si ma apuca un pic panica, cum vorbeam ieri cu prietena mea buna, cand ma uit in jur si vad Moldova, Serbia, Ungaria si Bulgaria si cum „se intinde rosu in jur”, vorba ei. Iar in toamna si la noi la fel va fi. Dar noi suntem obisnuiti, se voteaza comunismul de ani de zile in Romania cu succes. Si nu numai, se accepta si se continua acceptarea chair si cand comunstii teoretic nu mai exista, dar sunt invitati sa raspunda la intrebari la Brasov despre starea tarii si nu numai.

Ne trezim si noi un pic ca si natiune? Facem ceva sa nu mai uitam istoria? Nu de alta, dar daca o uitam, o repetam. Iar

Din dragoste

Ieri am ramas un pic blocata in fata bustului celei mai frumoase femei.

E impropriu spus, sau nu stiu sa definesc bine. Am vazut bustul lui Nefertiti si nu m-am mai miscat. Eu nu sunt o persoana foarte culta in domeniul artei si nici nu sunt foarte extaziata cand vad o pictura celebra, de exemplu cand am vazut-o pe Gioconda am ramas doar usor mirata, insa Nefertiti m-a blocat.

Este de o geometrie perfecta.

Cat de mult conteaza sa te emotioneze o sculptura? Cat conteaza sa te miste atat de tare o piesa de muzeu, incat sa nu te poti misca? Cat de bucuroasa am fost ca pot descoperi dragostea de frumos intr-un muzeu din Berlin. De imaginat, de neimaginat.

Acum cateva nopti mi s-a citat din „Morometii”, „Si viermii traiesc bine”. Eu ieri m-am bucurat atat de tare ca am descoperit frumusetea ireala, arta, femeia ideala, emotia si micimea. Atat de insignifianta lumea noastra, atatia viermi … Daca ajungeti la Berlin, intrati la Neues Museum sa o vedeti pe Nefertiti, sper sa ramaneti macar o milisecunda blocati. Din dragoste de frumos.

„La pomu’ laudat …”

Acum un timp, nu foarte indepartat dar nici foarte apropiat, eram cu o gasca in vestul tarii. Gasca formata pe loc, ad-hoc, sa spun asa, la insistentele mele a fost de acord sa mearga la „Moara cu noroc”.

Eu nu numai ca citisem romanul, imi mai picase si la BAC, la romana oral si cum imi placuse mie cartea si comisiei de mine, luasem 10.

Mie imi place mult sa calatoresc, poate inca nu v-ati prins, dar chiar imi place, as face-o tot timpul daca as fi miliardara si nimic altceva nu as mai face, bine as mai face, dar nu se scrie aici ce 🙂 .Asadar cand am ajuns eu la Bucuresti de exemplu, printre primele localuri vizitate a fost „Hanul lui Manuc”, cand am ajuns la Roman, „Hanul Ancutei”, cand am ajuns la Viena, „Mozart Cafe” … v-ati prins 🙂

Cum eu am asa o cultura a restaurantelor, chiar imi plac si merg des, eram curioasa sa-l vad si pe acesta. Pentru cei care nu stiu unde este, va spun eu, este foarte aproape de Ineu, in judetul Arad. Este o cladire inalta, cu 3 etaje, o fosta moara reabilitata din fonduri europene, etc, etc, etc . Arata bine si la exterior si la interior si atat. Dar absolut atat. De cand am intrat m-am lovit de cea mai sinistra chelnerita pe care am intalnit-o vreodata, de cea mai proasta servire si de niste preturi foarte mari pentru calitatea serviciilor oferite.

Cum eram eu cam subtire imbracata, ca deh „baba sufera la frumusete” 🙂 si cum ma cam luase frigul am cerut un coniac. Coniacul se serveste in pahar incalzit ca sa fie mai savuros, eu stiam asta, chelnerita nu stiam sigur daca stie. Asa ca am rugat-o frumos sa-mi incalzeasca paharul. Desigur, dupa mult timp, timp in care se invartea prin sala ca o curca intre lemne, desi putea simplu sa ne aduca 5 meniuri, ca eram 5 oameni, nu doar unul si ala in limbi din strainezia, sau sa fie si ea atenta la ce vor mesenii lucru pe care nu-l facea, evident, a aparut cu bauturile. Eu apropii dosul palmei de paharul din fata mea, observ ca e rece „Domnisoara, nu va suparati, e rece”, spun eu sfioasa (bine, nu sfioasa, usor nemultumita), „domnisoara” – cred ca era totusi doamna pt ca avea verigheta, nici nu se uita la mine si ridica din umeri. Eu ma uit mirata la ea si vreau sa-i spun ceva de dulce, dar imi amintesc ca nu sunt singura la masa si co-mesenii mei nu ma stiu prea bine si nu vreau sa-i sperii din prima. Deci nu-i zic nimic. Dar zice „doamna”:” Sa stiti ca eu i-am spus barmanului, dar ce sa fac daca nu a incalzit paharul?”, ma intreaba ea mirata. „Sa il duci inapoi si sa i-l torni in cap sau sa ti-l torni tie” … desigur ca nu am zis asta decat in gand, :), ma uitam si eu la ea mirata in continuare si atat. L-as fi baut asa, ca oricum ma incalzeam, dar noh „doamna” care a facut o scoala pentru a servi la masa intr-un restaurant cu staif ( nu, nu a facut, traiam eu cu iluzia ca a facut) se uita la mine cu o privire usor tampita (imi cer scuze, dar chiar asa parea, usor tampita) si imi spune „Va aduc o cana cu apa fierbinte si bagati paharul in ea, sa se incalzeasca”. Am ramas masca! „Nu mersi, nu e nevoie, il beau asa” si apoi totusi sa nu pierd ocazia ” de fapt aduceti-mi ca sa-mi fac un ceai”.

Stiu ca nu are legatura cu nimic din ce-am mai scris pana acum, nu stiu daca v-am facut sa radeti sau nu, intentia nu era asta ci sa va fac sa stati cat mai departe de „Moara cu noroc”, nu merita sa va chinuiti sa mergeti pana acolo sa fiti serviti prost si sa dati o groaza de bani. Imi pare rau ca nu stiu cum o chema pe cea care ne-a servit, ca v-as fi spus si sa nu va asezati cumva la vre-o masa de-a ei.

Daca ajungeti in zona insa, beti un vin de Siria, e bun rau 🙂 .

 

Sa-mi fie rusine …

Pentru ca nu am am mai scris, pentru ca nu am mai dat pe acasa, pentru ca nu am mai citit cat trebuia si mai ales ce trebuia, o perioada …

Ieri si azi insa, am citit pe nerasuflate raportul APADOR-CH asupra Mineriadei si m-au cuprins furia, nelinistea, rusinea si inversunarea, sentimentul de neputinta si de gol.

Ar trebui citit de toti cetatenii tarii acesteia, nu doar de cei pasionati de istorie, ar trebui sa fie lectura obligatorie la liceu, nu facultativa, ar trebui ca fiecare parinte sa poata povesti unor copii, nu neaparat ai lui, ce s-a intamplat atunci.

Mai jos, link catre raport. De citit, de re-citit, de ne-uitat… Ca tot a trecut un an de la Colectiv si nu s-au gasit vinovati si nici nu a platit nimeni, e doar o paranteza.

Raportul Mineriada 1990