Acum un timp, nu foarte indepartat dar nici foarte apropiat, eram cu o gasca in vestul tarii. Gasca formata pe loc, ad-hoc, sa spun asa, la insistentele mele a fost de acord sa mearga la „Moara cu noroc”.
Eu nu numai ca citisem romanul, imi mai picase si la BAC, la romana oral si cum imi placuse mie cartea si comisiei de mine, luasem 10.
Mie imi place mult sa calatoresc, poate inca nu v-ati prins, dar chiar imi place, as face-o tot timpul daca as fi miliardara si nimic altceva nu as mai face, bine as mai face, dar nu se scrie aici ce 🙂 .Asadar cand am ajuns eu la Bucuresti de exemplu, printre primele localuri vizitate a fost „Hanul lui Manuc”, cand am ajuns la Roman, „Hanul Ancutei”, cand am ajuns la Viena, „Mozart Cafe” … v-ati prins 🙂
Cum eu am asa o cultura a restaurantelor, chiar imi plac si merg des, eram curioasa sa-l vad si pe acesta. Pentru cei care nu stiu unde este, va spun eu, este foarte aproape de Ineu, in judetul Arad. Este o cladire inalta, cu 3 etaje, o fosta moara reabilitata din fonduri europene, etc, etc, etc . Arata bine si la exterior si la interior si atat. Dar absolut atat. De cand am intrat m-am lovit de cea mai sinistra chelnerita pe care am intalnit-o vreodata, de cea mai proasta servire si de niste preturi foarte mari pentru calitatea serviciilor oferite.
Cum eram eu cam subtire imbracata, ca deh „baba sufera la frumusete” 🙂 si cum ma cam luase frigul am cerut un coniac. Coniacul se serveste in pahar incalzit ca sa fie mai savuros, eu stiam asta, chelnerita nu stiam sigur daca stie. Asa ca am rugat-o frumos sa-mi incalzeasca paharul. Desigur, dupa mult timp, timp in care se invartea prin sala ca o curca intre lemne, desi putea simplu sa ne aduca 5 meniuri, ca eram 5 oameni, nu doar unul si ala in limbi din strainezia, sau sa fie si ea atenta la ce vor mesenii lucru pe care nu-l facea, evident, a aparut cu bauturile. Eu apropii dosul palmei de paharul din fata mea, observ ca e rece „Domnisoara, nu va suparati, e rece”, spun eu sfioasa (bine, nu sfioasa, usor nemultumita), „domnisoara” – cred ca era totusi doamna pt ca avea verigheta, nici nu se uita la mine si ridica din umeri. Eu ma uit mirata la ea si vreau sa-i spun ceva de dulce, dar imi amintesc ca nu sunt singura la masa si co-mesenii mei nu ma stiu prea bine si nu vreau sa-i sperii din prima. Deci nu-i zic nimic. Dar zice „doamna”:” Sa stiti ca eu i-am spus barmanului, dar ce sa fac daca nu a incalzit paharul?”, ma intreaba ea mirata. „Sa il duci inapoi si sa i-l torni in cap sau sa ti-l torni tie” … desigur ca nu am zis asta decat in gand, :), ma uitam si eu la ea mirata in continuare si atat. L-as fi baut asa, ca oricum ma incalzeam, dar noh „doamna” care a facut o scoala pentru a servi la masa intr-un restaurant cu staif ( nu, nu a facut, traiam eu cu iluzia ca a facut) se uita la mine cu o privire usor tampita (imi cer scuze, dar chiar asa parea, usor tampita) si imi spune „Va aduc o cana cu apa fierbinte si bagati paharul in ea, sa se incalzeasca”. Am ramas masca! „Nu mersi, nu e nevoie, il beau asa” si apoi totusi sa nu pierd ocazia ” de fapt aduceti-mi ca sa-mi fac un ceai”.
Stiu ca nu are legatura cu nimic din ce-am mai scris pana acum, nu stiu daca v-am facut sa radeti sau nu, intentia nu era asta ci sa va fac sa stati cat mai departe de „Moara cu noroc”, nu merita sa va chinuiti sa mergeti pana acolo sa fiti serviti prost si sa dati o groaza de bani. Imi pare rau ca nu stiu cum o chema pe cea care ne-a servit, ca v-as fi spus si sa nu va asezati cumva la vre-o masa de-a ei.
Daca ajungeti in zona insa, beti un vin de Siria, e bun rau 🙂 .
Apreciază:
Apreciere Încarc...