Scânteie Amuzată, Scânteie Socială

O nouă comisie

Scurt și amuzant.

Deoarece ne apropiem de perioada „fii mai bun” varianta de primăvară, perioada în care se vinde pâine cel mai mult deoarece se mănâncă cel mai puțin carne și în mintea românului, dacă nu e una trebuie neapărat să fie cealaltă, știrile sunt ireale.

La Brașov s-a creat o comisie (comisie, da?) pentru protecția stării de sănătate a populației în perioada premergătoare și în timpul sărbătorilor pascale 2017. Nu glumesc! Am citit pe site la Prefectură. Nu știu însă cine va face parte din ea și care va fi exact obiectul de activitate. O să vină cineva din comisie la mine și o să mă tragă de mânecă după două pahare de vin roze, 2 ouă fierte, un ou umplut și o felie de drob? O să meargă și la biserică alături de alți creștini care în timpul anului nu știu nici drumul către biserică însă de Înviere sunt atinși de cea mai profundă pioșenie și o să le explice cum e cu sănătatea poporului?

En fin, scopul comisiei mi se pare inutil atâta timp cât nu există măsuri clare de protecție a sănătății. Pe lângă toate motivele hilare de a crea comisii și comitete, să nu uităm de sporuri pentru cei care fac parte din aceste comisii și comitete, uneori, ca în cazul de față, inutile.

Standard
Scânteie Politică

Brexit

Când se va încheia Brexit-ul, vom vorbi mai mult în franceză. Sau în germană. Sunt ironică, evident.

„În acord cu dorința poporului” părăsește Marea Britanie UE. Am citat din Theresa May.

Așa un discurs sforăitor și nasol nu am mai auzit de la ceremonia de investire a lui Trump la Casa Albă. Măcar atunci m-am uitat la Melania și taiorul ei. Taiorul Theresei May era urâțel tare.

Desigur că UE nu mai are nicio legătură cu ceea ce a fost dorința lu tata Schuman, desigur că s-au cam săturat englezii de măsurile Germaniei care dacă a văzut că a pierdut două Războaie Mondiale s-a gândit că poate conduce lumea altfel. Economic, e mai greu într-adevăr, dar sângele vărsat măcar nu e vizbil. Cam ca la Facebook.

Unde este România în toată această discuție? Nicăieri, evident. A șaptea țară din UE se face cunoscută doar prin niște ambasadori care nu știu ce e aceea diplomația. Eu chiar sunt curioasă ce va însemna prima mea vizită în UK după ce se va încheia acest proces de Brexit, cât de diferită va fi față de cele pe care le-am făcut până acum. Ca să nu mai spun că mă interesează în mod direct ce se întâmplă cu românii din UK. Am eu niște interese personale acolo și de aceea.

Până la urmă lipsa de educație civică a dus și la rezultatul alegerilor din SUA, așa cum a dus și la rezultatul referendumului din UK cu privire la părăsirea UE. Clasa politică pare a fi la fel de alienată de popor peste tot, zidurile sunt aceleași. Faptul că unii doar cred că își cunosc poporul și de fapt nu au nicio idee despre ce vrea și ce știe poporul, duce la lucruri de genul acestora.

Va dura un pic întregul proces, sunt curioasă cine va face parte din echipa României de negocieri a Brexitului și dacă vom avea o direcție conciliantă sau o direcție punitivă, sper pentru binele conaționalilor mei care trăiesc în UK, că cea de-a doua variantă va fi evitată.

 

Standard
Scânteie Politică

Gala Bute la final

Din 2015 Elena Udrea spune că este nevinovată. Țz,tz!

Că lumea e rea și o urăște pentru că avea ea genți LV când restul femeilor din țara asta aveau genți normale, că din invidie probabil că a fost acuzată, turnată de vreo soție neîmplinită care nu-și permitea rochii cu stele create de designeri și care nici nu avea valențe caritabile astfel încât să facă donații de pantofi cu toc femeilor simple din popor afectate de innudații, se știe. Toate se știu de ani de zile.

49642725

Ancheta a pornit de la cum a fost făcută finanțarea acestui eveniment. „Zeciuiala”, ca taxa împământenită, nu ca orânduire biblică de ajutorare a bisericii sau săracilor este adusă în discuție. Adică din banii plătiți de Minister celor care făceau afaceri cu statul, o parte de 10% se întorceau sub forma unor comisioane d-nei Udrea. Luare de mită și abuz în serviciu, astea sunt capetele de acuzare. Iar ea se apără spunînd că dosarul este fabricat, deoarece acuzațiile se bazează pe declarațiile altor personaje implicate în aceste dosare. Adică niște foști parteneri de business de-ai ei au cam dat-o în gât să scape ei. Urât, foarte urât pentru ea și folositor, foarte folositor pentru noi.

20 de ani de închisoare s-au cerut ca pedeapsă de către procurorii DNA. Chiar nu mi se pare mult, până la urmă banii aceia erau și banii mei și ai tuturor celor care plătesc taxe și impozite în mândra patrie. Pedeapsa finală este de 6 ani de închisoare cu executare, din păcate nu este definitivă.

Declarată vinovată, probabil va face apel și va mai dura încă un an o decizie clară în acest dosar. Dar măcar a fost declarată vinovată. Mai există o speranță probabil. Mă gândesc totuși, rochia din imagine cu ce o mai ajută acum? 900 de euro pentru Dolce&Gabbana, multe controverse, gospodine care amestecau mai abitir în tocănițe, Raluca Turcan mai otrăvită că ea nu are rochie din colecția aia și Lia Olguța Vasilescu și mai otrăvită că ea nu are din nicio colecție, că nu furase încă destul, rândul ei e acum, părerea mea.

Poza e luată de pe net, voiam neapărat să o păstrez, poate în următoarea vizită pe care o să o fac în Italia o să-mi cumpăr și eu o eșarfă cu steluțe de la D&G. Ah, scuze, eu sunt normală la cap, nu am nevoie de D&G, sincer nici ea nu avea. Dar normalitatea ei era furtul.

 

Standard
Scânteie Aleatoare

D-le primar, cum v-a plăcut?

Îmi amintesc de o dimineață dintr-un aeroport din afara țării, la un moment dat în viața asta a mea, într-o călătorie.

Deoarece eu sunt super relaxată, nonșalantă aproape în atitudine, foarte rar în afara țării sunt luată drept româncă, la fel de multe ori în țară trec drept turistă din străinezia.

Și cum stăteam eu așa și priveam spectacolul lumii, că îmi place mult asta, m-au atras de retină, de fapt m-au zgâriat pe retină niște conaționali de-ai mei. În jur de 40-45 de ani, mergeau către București de asemenea. Tonul conversației lor era peste tonul normal al unei conversații. Adică tooooată lumea din zona de așteptare pentru îmbarcare știa de unde sunt, ce lucrează, cu ce treabă au fost ei plecați în afara țării si desigur, la ce hotel au stat. Foarte importante toate lucrurile acestea. Cel mai important era însă faptul că lucrau în primăria unui oraș din Moldova și desigur că am aflat cu toții asta. Adică vorbitorii de română.

Știți scaunele acelea din aeroport pentru persoanele cu handicap, acum erau toate ocupate de muncitorii din primăria românească. Nu păreau să aibă vreun handicap, adică nu unul locomotor. Desigur a venit un angajat al aeroportului și i-a rugat frumos să elibereze zona. Desigur ofuscarea a fost maximă. Nu rușinea, nu jena pentru ce au făcut, ci pentru faptul că cineva le face observație deși era bine meritată și făcută nu frumos, ci foarte frumos.

Desigur că mă mânca și pe mine limba să le spun ceva, nu garantez că puteam să o fac așa frumos ca un angajat dintr-un aeroport din vestul Europei, însă cu siguranță nu m-ar fi uitat, dar m-am oprit pentru că mi-am dat seama că oricum nu credeam că schimb ceva, adică educație nu faci unor oameni de 45 de ani, asta se face unor omuleți de 6 ani. Bănuiesc că-mi era de ajuns să le arăt semnul, că l-ar fi înțeles, adică de aia era semn, nu trebuia să știi limba țării respective sau orice altă limbă să citești sau să înțelegi un semn. Este o convenție general valabilă, cum este cea care mie nu-mi prea place cu „fumatul interzis” sau semnele de circulație, adică pot fi înțelese în orice țară.

Și ce voiam eu să mai spun, era că la un moment dat în avion, se ridică „doamna vice” și merge două rânduri în spate și i se adresează cuiva pe un ton de a auzit-o si comandantul avionului cred „cum v-a plăcut în străinătate domn primar?”. Răspunsul nu l-am auzit, primarul părea mai cu bun-simț și nu așa de atins de înălțimea funcției pe care o ocupa. Sau cred că voiam să subliniez altceva. Educația nu ține de funcția pe care o ocupi, desigur. Dacă ești neam-prost, ești și acasă și în vizită. Dacă înjuri și scuipi pe jos sau arunci hârtii, faci la fel peste tot. Dacă ocupi un loc destinat special celor cu handicap, bănuiesc că parchezi pe un loc din acela cu zilele fără problemă. Dacă ții să afle toți călătorii români că ești muncitoare în slujba urbei într-un oraș și că ai călătorit cu domn primar ești genul care sigur vine într-un bar și cere să fie servit după ora închiderii fără probleme, că doar ești „doamna vice”, etc.

Însă, când ești în afara patriei tale și te porți într-un anume fel, orice fel ar fi el, felul acela se răsfrânge asupra tuturor conaționalilor tăi. Nu știu dacă este bine sau rău, sau este o prejudecată, nu știu dacă toți străinii etichetează pe toată lumea și în niciun caz postarea asta nu era cu ton tendențios doar pentru că personajele principale erau dintr-un oraș din estul țării, la fel de bine puteau fi din sudul țării sau din vestul țării. Și nici faptul că eu așa super degajată nu pot fi atribuită nației mele de care sunt foarte mândră în general.

Din păcate, de politica românească nu sunt mândra deloc, de politicienii români, de faptul că nu prea avem diplomați. Filmulețe cu Lia Olguța Vasilescu au făcut deliciul tuturor zilele astea, eu le-am urmărit doar azi. Avem politicienii pe care ni-i merităm. Să spună acum Călin Popescu Tăriceanu că protestatarii sunt cei care au făcut țara de râs cu protestele și că vestul de privește cu „dispreț” după proteste, proteste care au însemnat o revoluție morală, este aberant pentru mine. Neam-prostia și suficiența celor din aeroport, care la ei în oraș tot politică făceau, este aceeași care l-a făcut pe Tăriceanu să nu stea la rând la permisele auto, pentru că i se cuvenea. La fel ca un scaun pentru persoane cu dizabilități altui „politician” în alte timpuri, dar din aceeași tagmă.

Ei conduc țara. E bine, nu? „România, trezește-te!” nu trebuie să fie doar un slogan în stradă la niște proteste, trebuie să fie o trezire interioară a tuturor și începe cu lucruri de bun-simț.

Standard
Scânteie Amuzată

Fără stele

Am eu o prietenă foarte bună care preferă dintre toate berile, Heineken. Dar ea nu spune că bea un Heineken ci că bea „o bere cu steluță”. Inițial, acum ani de zile când am auzit-o prima dată credeam că vrea o Stella Artois, apoi mi-am dat seama că berea „cu steluță” nu avea legătură cu numele berii ci cu steaua de pe eticheta.

Și dimineață i-am spus că steaua roșie e în pericol. 🙂 Conform știrii acesteia, guvernul ungar dorește ca Heineken să retragă steaua de pe etichetă pentru că este un simbol comunist. 🙂

Pe principiul acesta ar trebui să nu ne mai fabrice cămăși verzi pentru că au fost un simbol legionar sau să nu se mai fabrice haine lungi de piele pentru că au fost un simbol nazist. 🙂

Mă amuză foarte tare exagerările astea, deși cred că nu amuzament ar trebui să fie sentimentul care mă stăpânește pentru că exagerările astea duc la extremism de fapt. Faptul că un guvern european în anul 2017 se gândește la o lege care să interzică o stea de pe o etichetă de bere doar pentru că este roșie poate arată însă și faptul că oamenii ăștia și-au rezolvat toate probleme economice, sociale, industriale, etc și acum fiind o republică parlamentară perfectă se ocupă de chestii care nu afectează cursul vieții nimănui.

steaua-rosie

Mă gândeam că la fel, după ce rezolvă problema stelei roșii de pe etichetele de Heineken, se apucă de rezolvarea problemei stelei roșii din denumirea clubului de fotbal belgrădean. 🙂 Și mă mai gândeam eu ca nu care cumva, când voi ajunge prin țara vecină și prietenă, să am vreo stea la mine, că cine știe ce mi se întâmplă.

Bine, se pare că asta este o reacție total disproporționată și nepotrivită la conflictul dintre producătorul de bere Csiki Sor și producătorul de bere Heineken. Am noutăți: nimănui nu-i pasă de fapt de stele când bea bere, sau de etichete. Oare domnii ăștia nu au aflat încă? Eh, poate află totuși până la vară.

 

Standard
Scânteie Aleatoare

Parte de carte

În cazul fericit în care a mai rămas cineva să urmărească blogul meu, am revenit. În cazul nefericit în care nu-l mai urmărește nimeni, am revenit de asemenea, scrisul fiind terapia mea, una dintre ele, alta e trasul cu arma la poligon. Ăăă, nu glumesc! 🙂

Primul lucru pe care l-am observat în gara Brașov a fost un tonomat de cărți. Titlurile nu m-au atras, deși era și ceva istorie, beletristica era de genul „50 de umbre ale lui Grey” sau cam așa ceva. Maculatură, adică. Ideea însă mi s-a părut salutară.

Nici cartea pe care o citesc eu acum nefiind una grea, ci una de umplut timpul, gândurile apăsătoare nu prea mă lăsau să o urmăresc. Bine, cartea era de vină, sau cum este scrisă, pentru că nu mă rupea de gândurile mele, asta e clar. Lângă mine a stat o fată care citea cu nesaț „Sociologie juridică”, astfel încât am vrut să-i fur cartea, să mă afund și eu în ea cu sete, poate așa jurnalul de front avea azi o temă mai utilă, iar gândurile erau frumos aliniate în sertărașele de trebuință. Sau măcar o ajutam să ia notițe, deși dacă se întâmpla asta, lăsam cred ambele dorința de a învăța și povesteam de genți, pentru că atunci când a văzut-o pe a mea m-a întrebat de unde e, că îi place, cartea când a văzut-o nu a impresionat-o. I-aș fi zis că nu e de la tonomatul de cărți, dar sincer nu cred că i-ar fi păsat prea tare.

Îmbucurător era că lumea citește. În tren mai ales. Sau așa părea. Că tuturor le fugeau privirile pe fereastră, probabil din cauza brazilor de la Predeal, sau a ninsorii de pe munți, timp în care cărțile se odihneau cuminți pe banchete sau în mâinile cititorilor mai mult sau mai puțin plictisiți.

O doamnă citea tacticos de pe o tabletă. Ceva. Părea o rețetă de prăjitură. Poate mă inșel. Un băiat citea o carte de descoperire personală, cam ce ar trebui să faci să te cunoști pe tine, nu am reținut titlul, că nu mă interesează tipul ăsta de lectură. Cel mai autentic cititor era un puști. Un băiețel care mergea la munte cu bunicii. Avea o carte de Creangă cu „Fata babei și fata moșneagului”, ilustrată desigur. El chiar era interesat de poveste, nu privea pe geam, nu privea la nimeni. O singură întrebare a avut „ce citesc când o termin, buni?” … m-a înduioșat.

Standard
Scânteie Culturală

Orb de mină

Am văzut o piesă genială la Sf. Gheorghe. O recomand tuturor celor care sunt ultra, ultra naționaliști români sau ultra naționaliști maghiari.

Piesa este actuală, cred că a fost mereu actuală în Ardeal.

Nu am mai râs atâta de nu știu câtă vreme … râdeam deși eram plecată în trecut, în prieteniile mele de ardeleancă cu unguroaicele mele dragi, în dansurile csardas de la nunta uneia și în ospitalitatea celeilalte care m-a invitat în casa ei din Munchen la prima mea vizită în Germania. Dar și în prejudecățile mele eram plecată, adâncită chiar, în dialogul cu o fetiță de 8 ani care nu știa românește la Revelion și pe care am lovit-o fără să vreau și cu care nu m-am înțeles deoarece nu știa românește când i-am cerut scuze și am întrebat-o dacă o doare ceva, asta în  România, în 2017, în Harghita. M-am adâncit și în „steagul Ținutului Secuiesc” căruia nu-i văd importanța și nici în existența UDMR-ului, care exact vorba celor din pieasă „joacă cu cine este la putere” și atât.

S-a făcut mult apel la istorie în pieasa aceasta. S-au aruncat injurii și faptele nu au fost uitate nici de o parte nici de altă parte. Masacrul de la Ip, Lajos Kosuth, Horia, despre toate se vorbește. Se scuipă faptele dintr-o parte în alta, bilingv.

Se vorbește despe intoleranță și xenofobie, se face mișto de multiculturalism și autonomie.

Nu știu sincer cum s-au simțit cei de etnie maghiară după piesă, eu m-am simțit ușor debusolată pentru că rămânem orbi la multe.

Piesa este despre intoleranța tuturor și felul în care ne macină de secole. Nu este o piesă ușor de digerat, este o piesă politică atât de contemporană încât doare, este istorie scrisă diferit de fiecare în parte și realitate trăită. O recomand din suflet și celor care nu sunt ardeleni, pentru că este într-adevăr un spectacol. Sala a fost plină și nu mă miră deloc acest fapt. Frumusețea place tuturor, la fel durerea ne atinge pe toți.

P.S. Următoarele zile nu voi putea scrie, revin cu jurnale de front și diverse „schije”, că ce scriu eu aici nici schițe nu se pot numi, undeva la mijlocul săptămânii viitoare.

 

Standard
Scânteie Politică, Scânteie Socială

Avem buget local

Azi avem buget local și evident că m-am uitat și eu peste el, că tot am fost trasă de atenție ieri dimineață.

Și da, mă amuză maxim bugetul nostru local adică mi-a atras atenția categoria Lucrări de gospodărire a orașului, pentru că toată lumea care vine la Brașov spune că este super orașul și cei care votează același primar de ani de zile cred același lucru.

Cheltuielile cu întreținerea grădinilor publice, a parcurilor, a zonelor verzi și de agrement: 11,89 milioane lei (amenajare zone verzi și parcuri, plantări și toaletări, achiziție material dendrologic, reparații, întreținere locuri de joacă și mobilier urban). Adică 2,58 milioane de euro pentru plantat panseluțe, tuns iarba, aranjat gardul viu, vopsit băncile în parc.

Sigur se va gândi cineva că am o obsesie legată de panseluțe, e posibil. Dar pentru cele 4 parcuri mici din Brașov și cele 40 de giratorii, cam acesta este numărul ambelor, sunt enorm de mulți bani alocați. Adică în parcuri nu se plantează copaci și nici nu se schimbă băncile și nici nu se plantează gard viu anual. Se plantează floricele și eventual gazon și eventual se amenajează din niște pietre galbene un fel de delușor în giratoriile de la marginea orașului care nu merită floricele. Și desigur trebuie plătite niște firme care se vor ocupa cu chestiile astea, care au niște angajați.

Există un site minunat al Brașovului, unde se spune de oraș că este Capitala Verde a României, nu se știe cine i-a acordat acest titlu și nici în urma cărui studiu dar se specifică faptul că locuiesc în orașul cu cea mai mare suprafață de spațiu verde pe cap de locuitor din țară. Dar părerea mea este că au luat în considerare Muntele Tâmpa la spațiile verzi ca să le iasă bine, că altfel nu dădea. Iar Muntele Tâmpa nu e parc amenajat de Primărie. Și spun asta pentru că am mai călătorit și eu prin patrie și prin afara ei și am văzut destule orașe și parcuri astfel încât să-mi fac o părere și să-mi dau seama că este cel puțin exagerată această sintagmă, asta pentru că mă simt eu bine azi și nu vreau să fiu mai dură, că aș putea scurge otravă din tastatură și nu ar fi gratuit.

Pentru că bugetul local încă nu este diponibil pe site-ul Primăriei, vă sugerez să-l consultați în presa locală și să vă faceți o idee asupra domeniilor unde se duc banii din taxele și impozitele locale și să gândiți singuri dacă este echilibrat sau dacă ar fi trebuit fi împărțit diferit.

 

Standard
Scânteie Culturală, Scânteie Politică

Un fel de palmă

Am primit azi un email foarte drăgălaș ca urmare, se pare, a articolului acesta. Postarea despre starea culturii brașovene a deranjat pe cineva de undeva și altcineva probabil s-a trezit să mă trezească și pe mine.

Și pe lângă că mi s-a sugerat că sunt obtuză și/sau opacă, nu am fost foarte atentă la lucrurile acestea, deoarece nu mă interesează decât apelativele faine pe care mi le adresează cineva, am primit și informația că două festivaluri vor fi la Brașov curând.

Nu are cum să nu mă bucure acest lucru. Festivalul Internațional pentru Copii și Tineret „Arlechino- Caravana Poveștilor” și Festivalul Internațional al Muzicii de Cameră sunt cele două evenimente, bugetate de Consiliul Local. Dacă sunt de acord consilierii, că nu știu să se fi aprobat încă bugetul pentru aceste două festivaluri, conform paginii oficiale a Primăriei.

Și apropo, eu mă bucur că se întâmplă lucrurile acestea. Adică cele două evenimente culturale, nu mă bucur că sunt doar două, asta era problema mea și în postarea aceea. Și mă bucur că cineva a crezut că postarea mea este atât de importantă încât trebuie combătută cu un fel de palmă morală de genul „vai Scânteie Culturală, cât ești tu de injustă, uite câte chestii faine se întâmplă la Brașov” 🙂 Palma morală este însă tot pentru administrația brașoveană, iar pe mine nu mă deranjează deloc faptul că primesc informații despre evenimentele culturale pe care le pot promova aici pentru a aduce cât mai mulți spectatori în sălile de spectacol. 🙂

Și încă ceva, mâine seară tot la Sf Gheorghe sunt la teatru, nu la Brașov, pentru că boicotul meu continuă, iar atâta timp cât politicul își continuă amestecul în cultură sau în felul în care eu îmi derulez gândurile cu privire la cele două pe blogul acesta, continuu și mai abitir. 🙂

Standard
Scânteie Călătoare

Dor de ducă

Am așa un dor de ducă …

Mă gândeam așa la mine, tare puțin îmi asigur eu viața, deși mi-am propus să fiu mai atentă cu mine, pentru familia mea în primul rând și pentru prietenii mei, dar n-am nicio șansă.

Eram la Paris când au avut loc atentatele din 13 noiembrie 2015, nu am auzit telefonul sunînd disperat toată noaptea pentru că fusesem un pic ocupată cu niște prieteni și niște sticle de Bordeaux. A doua zi, mi-am propus ca la următoarea plecare din țară îmi fac asigurare. Aiurea, am plecat în februarie 2016 la Viena și desigur că nu am avut nicio asigurare, uitasem complet, la fel la următoarea plecare la Berlin și cred că nu dădeam banii pe asigurarea de călătorie când am plecat în Ucraina, dar noh, am o prietenă responsabilă.

Acum prospectam piața, pentru că o altă prietenă (da, am multe și bune) vrea să dăm o fugă până la Amsterdam și mă uitam cum să fac să o fac și pe asta, deși cred că o amân. Rămân cu dorul și atât, de data asta.

Și cred că nu vreau eu asigurare nu pentru că sunt scumpe, chiar nu sunt, nici pentru că sunt inconștientă, nu vreau să cred nici asta ci pentru că dacă mi-aș face asigurare la fiecare călătorie, bănuiesc că ar câștiga cei care împrăștie teroarea. Și nu vreau asta. Nu vreau să călătoresc diferit de acum câțiva ani. Efectiv refuz să-i las pe unii să-mi dicteze ce orașe pot vizita și ce orașe nu pot. Temerea că nu pot merge acum în vest, sau în est, sau în Africa din nou nu vreau să existe în viața mea. Pentru că dacă e așa, teroarea e înstăpânită și mereu o să călătoresc cu frică. Și nu ăsta e dezideratul. Ci să călătoresc liber și eventual cu grija, eventual.

Nu faceți ca mine! Eu sunt o călătoare atipică.

Standard
Scânteie Aleatoare

Puterea exemplului

A avut acum o lună și ceva Papa Francisc un tweet despre puterea exemplului și cât este de importantă și că de fapt este mai importantă decât o mie de like-uri și de share-uri.

Eu sunt creștin-ortodoxă, însă îi urmăresc cu interes activitatea Papei Francisc, din varii motive, de la apropierea pe care o are de enoriași și felul în care desfășoară această apropiere până la pasiunea lui pentru fotbal, mi se pare un om autentic.

De fapt,chiar mă gândeam la lipsa de modele, la lipsa de exemple de urmat, la oameni care să te inspire să faci lucruri bune și frumoase. Mă uitam cât de mult s-a degradat societatea românească, cât a influențat comunismul mentalul tuturor și cât de mult epoca post-decembristă, sistemul de valori a fost schimbat, modelele fiind înlocuite de non-modele. Toxicitatea știrilor și a emisiunilor de un așa-zis diverstiment a promovat un interes foarte scăzut acum pentru o minimă cultură reală a fiecăruia dintre noi și un slab interes pentru o dezvoltare interioară. Pentru că așa cum frumos imi spunea ieri cineva, trăim în lumea în care este foarte important „să ai, nu să fii”. Să ai o mașină, nu să fii un om care călătorește cu ea pentru plăcerea unui drum, a unei descoperiri de fapt, să ai un telefon super-performant, nu să vorbești cu drag cu toți cei dragi oricând au nevoie de tine, să ai o mare bogăție materială, însă spiritual sau sufletesc să fii pustiit.

Nu vreau să par că citez din predici de duminică, pentru că nu este cazul. Nu sunt eu în măsură să îndrum pe nimeni, mă bântuia însă gândul acesta cu puterea exemplului de câteva zile. Nu de puține ori în ultimul timp m-am gândit că am ajuns să ne mirăm de normalitate. În timpul protestelor de acum o lună am citit un articol despre cineva care spunea că la protest de îmbolnăvește de „bun-simț”, era omul mirat că s-a dus la protest și i-a cerut cineva scuze când l-a călcat pe picior din greșeală. De ce? Pentru că era așa de obișnuit să nu își mai ceară nimeni scuze încât l-a mirat un gest de minimă educație.

Din păcate asta a ajuns societatea românească acum. Și nu mă refer la un anumit segment sau la o anumită clasă socială, ci în ansamblu. Lipsa de modele este prezentă în fiecare domeniu în parte, social, politic, artistic, dacă vreți chiar și religios. Cu riscul de a supăra probabil pe mulți eu nu pot să uit declarația acestui CEO al BOR, Patriarhul Daniel, de după incendiul din Colectiv, de aceea cred că începutul postării era inspirat de cineva de altă religie care vedea o lipsă acută de modele în lume, nu de cineva care din păcate nu atrage atenția decât asupra lipsei lui acute de umanitate.

Vreau doar să spun că pentru fiecare este important să aibă niște figuri inspiraționale în jur. Dacă ele nu se găsesc în viața publică din păcate sau se găsesc foarte rar, aveți grijă să țineți lângă voi oameni de la care aveți ce învăța, oameni care vă deschid mintea și care vă fac să vă puneți întrebări dar și cu care să vreți să semănați. În viața profesională, personală, egal, nu contează. Eu am noroc de niște prieteni extraordinari de exemplu, niște oameni foarte buni care prin puterea exemplului mă inspiră să fiu dacă nu mai bună la ceva, măcar să fiu normală. 🙂

Standard
Scânteie Socială

Donați 2%, nu vă costă nimic

Toți cei care contribuie la bugetul de stat cu impozitul pe veniturile realizate pot dispune asupra destinației unei sume care este egală cu 2% din impozit pentru susținerea organizațiilor non-profit.

Este un drept pe caer îl avem și de care trebuie să facem uzanță. Dacă vreți este felul în care demonstrăm ce este important pentru fiecare dintre noi, ce dorim să schimbăm cât mai repede în societate, este unul dintre felurile în care arătăm că am înțeles că putem schimba ceva.

Banii nu sunt mulți, adică 2% din 16% este destul de puțin și la un salariu de 4000 ron, dar depinde de noi, nu de stat, cum îi direcționăm, către ce proiect. Și sunt o mulțime de proiecte de susținut, este de ajuns să alegeți unul. Este important să fim un pic „ordonator de credite” și să nu lăsăm ocazii de genul acesta să ne scape printre degete.

Bănuiesc că deja foarte multă lume știe de această posibilitate de a face ce vrei cu o banii din impozit pe care i-ai dat deja, nu cred că spun vreo noutate. Este important de știut că poți susține orice organizație din țară și că poți direcționa banii până în data de 25 mai. Aici aveți toate detaliile importante și vă puteți informa foarte ușor asupra procedurii în sine.

Mai rămâne să alegeți o organizație pe care o susțineți, vă veți simți mai bine apoi, este un sentiment plăcut să știi că o parte din felul în care ajuți la dezvolatrea societății sau la ajutorarea ei, depinde și de o sumă de bani dată de către tine direct. Provocarea ar fi ca și în restul anului să ajuți organizația respectivă prin voluntariat la diverse activități pe care le întreprinde, așa vezi și că banii tăi foarte puțini sunt cheltuiți cu succes în proiecte în care crezi și pe care poate chiar le inovezi sau le vezi dezvoltându-se.

Eu sunt ușor nehotărâtă încă asupra uneia dintre cele două proiecte pe care vreau să le susțin, însă voi reveni cu o actualizare când m-am hotarât și cu declarația 230 completată cu datele organizației, poate mai inspir și pe alții din cei care citesc minunea asta de Scânteie Socială. 🙂

Ultima parte a propoziției anterioare era autoironică.

Standard