Îmi amintesc de o dimineață dintr-un aeroport din afara țării, la un moment dat în viața asta a mea, într-o călătorie.
Deoarece eu sunt super relaxată, nonșalantă aproape în atitudine, foarte rar în afara țării sunt luată drept româncă, la fel de multe ori în țară trec drept turistă din străinezia.
Și cum stăteam eu așa și priveam spectacolul lumii, că îmi place mult asta, m-au atras de retină, de fapt m-au zgâriat pe retină niște conaționali de-ai mei. În jur de 40-45 de ani, mergeau către București de asemenea. Tonul conversației lor era peste tonul normal al unei conversații. Adică tooooată lumea din zona de așteptare pentru îmbarcare știa de unde sunt, ce lucrează, cu ce treabă au fost ei plecați în afara țării si desigur, la ce hotel au stat. Foarte importante toate lucrurile acestea. Cel mai important era însă faptul că lucrau în primăria unui oraș din Moldova și desigur că am aflat cu toții asta. Adică vorbitorii de română.
Știți scaunele acelea din aeroport pentru persoanele cu handicap, acum erau toate ocupate de muncitorii din primăria românească. Nu păreau să aibă vreun handicap, adică nu unul locomotor. Desigur a venit un angajat al aeroportului și i-a rugat frumos să elibereze zona. Desigur ofuscarea a fost maximă. Nu rușinea, nu jena pentru ce au făcut, ci pentru faptul că cineva le face observație deși era bine meritată și făcută nu frumos, ci foarte frumos.
Desigur că mă mânca și pe mine limba să le spun ceva, nu garantez că puteam să o fac așa frumos ca un angajat dintr-un aeroport din vestul Europei, însă cu siguranță nu m-ar fi uitat, dar m-am oprit pentru că mi-am dat seama că oricum nu credeam că schimb ceva, adică educație nu faci unor oameni de 45 de ani, asta se face unor omuleți de 6 ani. Bănuiesc că-mi era de ajuns să le arăt semnul, că l-ar fi înțeles, adică de aia era semn, nu trebuia să știi limba țării respective sau orice altă limbă să citești sau să înțelegi un semn. Este o convenție general valabilă, cum este cea care mie nu-mi prea place cu „fumatul interzis” sau semnele de circulație, adică pot fi înțelese în orice țară.
Și ce voiam eu să mai spun, era că la un moment dat în avion, se ridică „doamna vice” și merge două rânduri în spate și i se adresează cuiva pe un ton de a auzit-o si comandantul avionului cred „cum v-a plăcut în străinătate domn primar?”. Răspunsul nu l-am auzit, primarul părea mai cu bun-simț și nu așa de atins de înălțimea funcției pe care o ocupa. Sau cred că voiam să subliniez altceva. Educația nu ține de funcția pe care o ocupi, desigur. Dacă ești neam-prost, ești și acasă și în vizită. Dacă înjuri și scuipi pe jos sau arunci hârtii, faci la fel peste tot. Dacă ocupi un loc destinat special celor cu handicap, bănuiesc că parchezi pe un loc din acela cu zilele fără problemă. Dacă ții să afle toți călătorii români că ești muncitoare în slujba urbei într-un oraș și că ai călătorit cu domn primar ești genul care sigur vine într-un bar și cere să fie servit după ora închiderii fără probleme, că doar ești „doamna vice”, etc.
Însă, când ești în afara patriei tale și te porți într-un anume fel, orice fel ar fi el, felul acela se răsfrânge asupra tuturor conaționalilor tăi. Nu știu dacă este bine sau rău, sau este o prejudecată, nu știu dacă toți străinii etichetează pe toată lumea și în niciun caz postarea asta nu era cu ton tendențios doar pentru că personajele principale erau dintr-un oraș din estul țării, la fel de bine puteau fi din sudul țării sau din vestul țării. Și nici faptul că eu așa super degajată nu pot fi atribuită nației mele de care sunt foarte mândră în general.
Din păcate, de politica românească nu sunt mândra deloc, de politicienii români, de faptul că nu prea avem diplomați. Filmulețe cu Lia Olguța Vasilescu au făcut deliciul tuturor zilele astea, eu le-am urmărit doar azi. Avem politicienii pe care ni-i merităm. Să spună acum Călin Popescu Tăriceanu că protestatarii sunt cei care au făcut țara de râs cu protestele și că vestul de privește cu „dispreț” după proteste, proteste care au însemnat o revoluție morală, este aberant pentru mine. Neam-prostia și suficiența celor din aeroport, care la ei în oraș tot politică făceau, este aceeași care l-a făcut pe Tăriceanu să nu stea la rând la permisele auto, pentru că i se cuvenea. La fel ca un scaun pentru persoane cu dizabilități altui „politician” în alte timpuri, dar din aceeași tagmă.
Ei conduc țara. E bine, nu? „România, trezește-te!” nu trebuie să fie doar un slogan în stradă la niște proteste, trebuie să fie o trezire interioară a tuturor și începe cu lucruri de bun-simț.
Apreciază:
Apreciere Încarc...
