Proceduri

Desigur că a trebuit să merg la Primărie ieri să-mi fac înregistrarea fiscală.

Direcția taxe și impozite sau nu știu cum se numește aici de fapt, este o clădire superbă în cadrul Hotel de la Ville- care nu este un hotel așa cum am crezut eu ca o buuuună cunoscătoare de franceză ci chiar Primăria. Care de asemenea e o frumoasă clădire, cu un hol absolut minunat, plin de orhidee înflorite.

A durat cam 20 de minute așteptarea, după ce am luat bon de ordine. La ghișeul 3 un domn amabil mi-a luat actele, adică contractul de muncă și pașaportul, a completat niște formulare, le-am semnat, mi-a dat pe loc un permis de rezidență temporară care are un nr de înregistrare fiscală și de asemenea un număr pentru asigurările sociale, cardul urmând să-mi vină prin poștă, cred. Ideea e că am stat așezată pe un scaun în timpul ăsta, nu în picioare, nu la coadă în fața ghișeului, chestie de finețe. Norocul a fost că dl de la Primărie era și amuzant și am mai râs cu el, asta poate din coincidență, desigur.

Cu documentele astea am plecat apoi la bancă- mi-am ales una faină, care are sediul în capătul străzii mele. Când spun faină nu mă refer la clădire, deși era frumoasă și clădirea, ci la siguranță. Ideea e că azi îmi deschid și cont în baza unei programări, așa e aici, că bancherii sunt foarte ocupați și organizați, desigur. Nu poți intra să ceri și tu un card atașat unui cont, ca în România, nu vai. Programare, ordine, etc-etc.

Și am cam terminat cu deschideri, înregistrări, actualizări. Următoarea perioadă nu mă dedic decât descoperirii orașului și a multitudinii de chestii culturale faine. Ah și o să merg să câștig niște bani să-mi iau un Porsche. Ei, nu un Porsche, un Maserati. niciuna de fapt, că nu cred că aș putea parca în parcările astea minuscule.

Am văzut că acasă se introduce taxa de solidaritate … PSD, PSD, nu mi-e dor de tine! Mi-a plăcut Johannis la învestirea noului guvern, discursul l-am ascultat de abia acum, noaptea. Oricum, moțiunea aia de șaradă de săptămâna trecută, a făcut ca Dragnea să-și pună din nou păpușile în guvern. Și noi vrem evoluție… cu cine? Cu Olguța și Carmen? Nu mai scriu că mă enervez și nu mai entuziasmez de orașul ăsta care seamănă așa bine cu Brașovul în anumite zone. Nu în zona înregistrării la taxe și impozite, evident.

Modă, fete și băieți …

Am ajuns să înțeleg clar de ce e lumea atât de slabă în țara asta și de ce se fumează atât de mult pe stradă. Pentru că oamenii sunt stresați pentru că muncesc mult, dau enorm de mulți bani pe chirii iar de supărare fumează ca turcii, deși turcă am auzit prea puțin în jurul meu.

Pentru că dau atâția bani pe chirii, nu mai au cu ce să-și cumpere mâncare, care este și ea foarte scumpă și-și cumpără combustibil care este mai ieftin. Cam 0.963 eurocenți/litru de motorină cu care să alimenteze Porsche sau Jaguar sau ce draci din ăștia de mașini mai au. Sincer, pe stradă aici am înțeles exact ce înseamnă expresia „te uiți ca la mașini străine” în adevăratul ei sens. Bine, nu am fost (încă) la Monaco sau Nisa, dar urmeză. Adică să ne înțelegem, Porsche este mașina acestui stat, zici că e mașina națională a țării, cum ar fi în România Loganul.

Azi-dimineață aveam o conversație despre cât o fi chiria la magazinul Louis Vuitton de pe strada asta pietenonală pe care încă nu am aflat cum se numește și cam câte genți se vând astfel încât magazinul ăla să aibă profit real. Bănuiesc că multe, o să-mi cumpăr și eu o geantă Guess din primul salariu, am văzut că erau reduceri masive 🙂 . La comparație, pentru necunoscători, LV e cam d30x mai scump decât Guess.

Să continuu, inclusiv polițiștii în țara asta au uniforme slim-fit. Deci este de neînchipuit, nu cred că dacă o tipă se uită la un polițist din Lux, o să zică „pfai câtă siguranță și încredere îmi insipră acest polițist” ca în România. Sincer, când am văzut eu ultimul polițist în România nu mi-a inspirat nici mie asta, ci „hai că eu sunt, nu mă mai privi așa aspru, aveam părul mai lung, dă-mi pașaportul că pierd avionul”, dar asta doar pentru că era polițistul de frontieră. Să revin la cei de aici, așadar nu încredere inspiră, ci altele, desigur altor femei  (și bărbați, știți că premierul din Lux este căsătorit cun un bărbat, da? ) nu mie, că eu sunt concentrată mai mult pe arhitectura clădirilor, evident.

Dar nu numai polițiștii sunt așa, 85% din bărbați sunt slabi, super eleganți, același tip de costum și cămașă, aceeași freză, același job -bine plătit! Fetelor nu dați năvală, băieții cred că au mai multă cautare aici … Despre femei nu prea știu ce să spun, atâta doar că se îmbracă în negru, bleumarin, gri, bej și grej. Bine că măcar haine în culorile astea am și eu, desigur alt stil, adică aici în blugi se îmbracă doar studentele…

Blogul meu nu e despre modă, nici nu știu despre ce este de fapt, în afară de mine. Însă, sunt într-adevăr uimită zilnic pozitiv de țara asta, de moda și eleganța de aici.

Mă gândesc la țara mea, e demodată cred și tristă dar nu pentru că e lumea îmbrăcată în negru. Nu, e tristă pentru că banii nu sunt în autostrăzi, în școli, în sănătate. De când am ajuns aici nu am văzut o groapă și nu am fost doar prin centru, nu am văzut un gunoi aiurea aruncat nici la mine în cartier. Cerșetori da, am văzut și prostituate că deh așa e la mine pe stradă, traficanți de droguri sigur da, însă cred că și sărăcia de aici e la alt nivel.

O să descopăr eu, în lunile care urmează.

Lux, nu alta!

Aventura mea în Lux continuă.

Pentru că drăguțul de ieri nu a mai dat niciun semn de viață, deși i-am arătat ce cuminte crede Poliția Română că sunt, că nu am cazier, m-am apucat să caut alt băiat. Adică alt studio, că așa se întâmplă când te lasă un drăguț, te apuci să cauți altul. 🙂

Lăsînd gluma la o parte, am dat vreo 8 interviuri pentru case în două zile. Am văzut cam 10 studiouri sau mini apartamente sau debarale care aveau pretenții de studio însă cu un preț de 40 euro/mp pentru că era în zonă rezidențială.

După ce am oscilat 3 minute, sau nu, am atârnat 3 minute pe o scară în spirală în fața unei studio lângă Camera Deputaților, prin care se intra printr-o măcelărie- vorbesc foarte serios- și după ce mi-a explicat o agentă imobiliară că pot să-i dau și ei la negru comisionul și dacă nu vreau factură nu plătesc TVA-ul (hehe, deci se poate și la ei și bănuiesc că nu e ilegal după cum spunea drăguțul de ieri 🙂 ) am ales un apartament în cel mai rău famat cartier din Lux. Ideea e că dacă tot trăiesc în altă țară un timp, să o fac total diferit. Adică la mine acasă, la Brașov aveam cel mai sigur apartament, în cea mai liniștită zonă, unde maximul care se putea întâmpla era să se spargă o țeavă și d-na autonumită șefă de scară să nu știe ca s-a spart sau să nu știe la ce oră am ajuns eu acasă întro vineri seară de primăvară-vară.

Și agenta care mi-a arătat apartamentul mi-a dat niște sfaturi cu privire la prostituatele și vagabonzii din zona în care locuiesc, de asemenea mi-a spus că este foarte scăzută criminalitatea, că practic nu se întâmplă nimic, pentru că nu locuim „în Paris sau Chicago”. Cea mai tare a fost prietena mea care mi-a făcut blogul și care mi-a zis că nu-i problemă că o să stau acolo, până la urmă nu consum nici droguri și nici prostituate, e ok. Relax …

Bun, faza este că eu în călătoriile mele nu am văzut oraș mai elegant ca acesta, mai bine întreținut și mai îngrijit. La cât costă orice aici nici nu e de mirare, adică nimeni nu și-ar permite să lase o casă în paragină la prețurile pe care le cer pe chirii.

O chestie faină pentru mine personal, este că Lux seamăna tare mult cu Brașovul. Are dealuri înverzite, străzi pavate cum e Republicii, clădiri în stilul celor din centrul vechi. Și desigur mașina cea mai întâlnită este Porsche. Asta nu e ca la Bv, dar noh, ziceam și eu. 🙂

Între timp știu că România are un nou Prim-Ministru marionetă … unele lucruri nu se schimbă.

Un interviu pentru casă

Hmmm… Cu ce să încep?

Noh, deci eu îmi caut un studio de închiriat în Luxemburg, chestie pe care trebuie să o finalizez până la finalul săptămânii acesteia. Adică cu tot cu mutat în casă, etc.

În Occident e diferit de la mine acasă. Desigur, ar trebui să fie mai bine, teoretic, practic e difert aproape orice. Inclusiv felul în care închiriezi o casă.

Așadar am căutat eu locuri de locuit de acasă, de 3 săptămâni, m-am hotărât asupra zonei care îmi convine și desigur am stabilit un buget pe care vreau să-l aloc. De acum 2 săptămâni, am început să scriu agenților imobiliari și să stabilesc vizite, să văd și eu pe ce dau banii, înainte să-i dau.

Azi la 16.00 după ce aproape a mușcat din mine prin telefon un agent imobiliar când l-am sunat să-l întreb adresa unde urma să ne vedem, așa de agresiv era, am reușit să văd a doua casă. Mai văzusem una dimineață, a doua întâlnire cu o tipă de la altă agenție nu s-a mai realizat, pentru că s-a făcut că plouă și nu primește mail-ul de la mine unde îi ceream ora de întâlnire. Și noh, mă întâlnescu eu cu băiatul ăsta de la a treia agenție. Drăguț băiat, înalt, brunet și agresiv la vorbă. a venit pe un scuter. Casa nu mi-a plăcut, zona era fix ce voiam. Așadar băiatul drăguț și agresiv la vorbă. face bine și îmi arată altă casă. Nu departe, mai drăguță, complet mobilată și bonus pentru manichiura mea, cu mașină de spălat vase (dacă semnez contractul pentru studioul ăsta, o să numesc mașina Juan și va fi unul dintre cei mai buni prieteni ai mei 🙂 ) și cu balcon en plein sud.

Și îl intreb eu la un moment dat dacă pentru el conteză de unde vin banii. Greșeala mea. Adică eu voiam să-l întreb dacă este important pentru el contul, că noh eu am cont în România, în Lux e mai greu să am până nu am casă. Dar desigur eu în cap asta aveam, el în cap avea altceva. Și-mi zice așa :” Nu din viol”, eu „poftim??”, el „să nu vină din viol, din prostituție și din bani negri astea sunt interzise în Luxemburg” … la care eu îmi dau seamă că nu am adresat întrebarea cum trebuie și că el nu a înțeles ce trebuie dar nici nu a fost gentil să ceară întrebări ajutătoare, de genul: poftim? adică de unde vin banii, sau ce vreți să spuneți sau nu știu … Vreți să întrebați dacă e neapărata nevoie să vină din contul dumneavoastră nominal? Nominal din Luxemburg? En fin …

Mă bușește râsul, îi explic eu că am întrebat greșit, părea că l-am convins … nu știu sigur încă. Că nu a fost asta tot. Mi-a cerut copie după contractul de muncă, copie după pașaport și un depozit, cam mare, dar noh banii nu sunt o problemă după cum știm cu toții, ci lipsa lor. Și după ce are toate astea pe email, îl contactează pe proprietar, el îsi dă cu părerea dacă mă vrea sau nu și apoi începem să mai discutăm. Deci nimeni nu se grăbește aici, apropo. În afară de mine care merg extrem de încet.

Așă că am compus un mail frumos în care povesteam ce fată faină sunt eu, cum nu (mai) fumez chiar dacă am balcon, că ii dau câți bani vrea el și că nu o să spăl bani. Bine asta nu i-am spus, că se subînțelegea. Am atașat și copie după cazier, că tot îl aveam la mine. 🙂

Ideea finală este că nu este așa de greu un interviu de muncă, față de cât de greu este un interviu pentru casă, la o companie din țara asta. Pam-pam! Eu sper să fi luat studioul ăsta, pentru că până acum nu am mai avut un Juan al meu care să mă ajute să-mi protejez manichiura. 🙂

P:S. Inaugurez o categorie nouă, în care voi povesti de viața mea în Lux.

Cum e cu intrarea in Schengen

Cam așa, după cum vedeți mai jos.
Adică eu personal am intrat ieri în Schengen și am și ieșit din Schengen după câteva zeci de minute în care am făcut turul orășelului unde se întâlnesc 3 țări și unde în 1985 s-a semnat acordul despre care am învățat eu la facultate. Mă refer la cel cu deschiderea granițelor și libera circulație.

 

 

Primele impresii

Frază clișeizată, însă ceva surprinzător: e posibil să-mi placă mai mult decât credeam inițial. Asta se întâmplă când nu-ți faci iluzii, nu ai deziluzii.

Nu am vizitat decât orașul, cu autobuzul (care azi era gratuit, dar nu am identificat motivul pentru asta) și pe jos, însă ce am văzut de la început este că drumurile sunt într-o stare excelentă și că se construiește într-una, e plin de macarale. Și de verdeață.

Lumea este calmă, zâmbitoare, destul de elegantă, evident sunt foarte deștepti, e incredibil cum știu ei toți franceză. 🙂 Plăcuțele sunt bilingve, asta apropo de administrația locală, în franceză și germană, toate. Meniurile la restaurante în franceză, scorurile mari, dar nu chiar de speriat. De speriat este ca în țara asta cât un județ din România nu există Dunhill iar un pachet de Marlboro este 5,30 euro.

Se întunecă mai târziu decât acasă, umezeala este mai mare și în general adie un vânticel care poate fi și vânt, depinde cât e de nervos.

Nu pot să spun pe unde am mers, că am mers așa aleator, fără hartă și cu prea puțin net. Am ajuns însă în Place des Armes la un moment dat și nu am mai plecat mai mult de o oră pentru că Filarmonica susținea un spectacol gratuit, amplasată frumos într-un chioșc de unde putea primi la cald aplauzele mesenilor așezați la terasele de pe marginea pieței. În aceeași piață, după ce s-a încheiat concertul, un artist care performează pe stradă a ținut un recital.Nu cred că se poate spune așa, refac, un artist al străzii a performat în fața unei mulțimi din care făceam și eu parte.

Pe drumul spre locul unde îmi odihnesc mintea și trupul în seara asta, chiar mă gândeam serios dacă a fost ceva neplăcut azi. Serios mi-am răspuns că nu. Asta mi s-a întâmplat în Luxemburg.

Bagaje

Priveam cu neîncredere cele două geamantane mici, de cabină. Asta e tot ce contează? Nici măcar 20 de kilograme? Hmm. Nu era tot desigur, era o soluție de moment, până vor ajunge restul lucrurilor din țară. Soluție de moment, găsită ca urmare a faptului că geamantanului meu mare îi lipseau roțile, așadar a trebuit să apelez la unul mic al unei prietene.

Soluția de moment, două bagaje mici, m-a făcut să retriez lucrurile importante. Pfai! Fără ce nu pot pleca? Icoana? O carte, măcar o carte? Încărcător de telefon? Cremă antirid și ruj roșu? 5 cămăși minim trebuie să am, că doar o să muncesc 5 zile pe săptămână … și desigur îmi trebuie și niște blugi rupți pentru când merg la cinema și Converse-ii, că doar nu pot avea mereu balerini Massimo Dutti. La tricolor nu am cum să renunț, la ie nici atât …

Am făcut și desfăcut bagajul d5x. Am scos sandalele cu toc și le-am înlocuit cu încă 2 bluze pentru serviciu și un tricou asimetric pentru seri cu climă oceanică încercînd multiculturalismul într-o țară în care voi munci, locui, gândi și sper eu scrie în următoarele 6 luni. Amuzant de-a dreptul, nici măcar nu e pe lista țărilor pe care le-am vizitat până acum, la frumoasa vârstă și totuși mi-am împachetat speranțele, viziunea, proiecțiile pentru viitor și schijele pe care le am de scris de acum și plec la drum.

De vreo săptămână încoace mă văd cu prieteni să mai stăm de vorbă măcar odată. Adică să mă văd fizic cu ei, nu pe Skype, Whatsapp și alte mijloace tehnologice, care probabil că vor stinge dorul depărtării când voi fi plecată. Suprinzător cât am vorbit de politică zilele astea, cât am decupat declarațiile marionetelor din Guvern, cât am vorbit de vreme și de viața de aici.

La finalul fiecărei întâlniri și despărțiri, tristețe, desigur unii mai obraznici 🙂 îmi cântă de 3 săptămâni „lasă-ne! lasă-ne!” Efectiv și fără la mișto, ăsta este finalul fiecărei întâlniri pentru a rememora istorii- vesele de obicei, se lăsa așa o tăcere și …

„Bravo ție! Mă bucur că pleci, o să fie bine, o să vezi, e altceva! Incredibil, ce șansă, lasă că nu-i problemă, ne vedem în Europa sau pe net. Gata bagajele? vezi să nu uiți ceva, ai luat și tu o rochie lungă, da? Hai, nu fi tristă, să vezi câte filme cu subtitrare o să vezi și cât o să mai călătorești!” … etc. etc.

Cu 3 ore înainte de decolare trebuie să fiu la aeroport, pentru că e aglomerație și asta e recomandarea … de obicei sunt cu o oră înainte să decoleze avionul și cu aer nonșalant și plutind. Pot scrie plutind, în loc de târându-mă ca melcul 🙂 ,  asta deoarece eu merg foarte încet, de parcă am tot timpul din lume.

Bagajele sunt închise, cartea în geantă (hihi am 3 cărți la mine, acum îmi dau seama, 3 tipărite și mai am și electronice 🙂 ), pașaportul ok, check-in-ul printat și veselie la purtător. 🙂 . Începe o perioadă diferită din viață, ah apropo știți despre ce au discutat Grindeanu și Bettel săptămâna trecută la București, nu? Despre achiziția extrem de valoroasă pe care a făcut-o Marele Ducat de Luxemburg prin angajarea mea acolo începând cu 1 iulie. Tare, nu?

Disciplină de partid

Cu multă emoție în suflet am ascult citirea moțiunii și apoi răspunsul lui Grindeanu. Bine, emoția mi-era dată de faptul că mi-a fost foarte greu să-mi bag pisoiul de 7 kilograme într-o cușcă de transport. Și mai greu cu emoție, să mă despart de el după 10 ani, pentru că eu plec pentru un timp din țară și el nu poate să mă însoțească.

Desigur că m-am liniștit auzindu-i vocea și argumentația lui Grindeanu. De la momentul în care i s-a propus funcția de Prim-Ministru până la momentul revoltei lui contra alor lui, trecînd prin analiza guvernării, prin contrele țintite împotriva colegelor mai ales și ale colegilor, apoi. Nu suferă de eroism Grindeanu, nu suferă nici de martirism, poate că i-a crescut o ușoară aură de salvator și a crescut și el in fața ochilor lui când a început să observe că poziția verticală face mai bine sănătății decât cea aplecată.

În rest, la discurusile următoare: Dragnea, Tăriceanu, Vosganian, etc, etc, nici măcar nu eram atentă, că alte chestiuni mai importante îmi captau atenția.

Și a început votul. Și s-a terminat votul. Secret, nesecret, cu bilele la vedere. Așa fain a fost … să tot încălcăm regulile, că așa este democratic … Și s-au numărat voturile.

Și a trecut moțiunea, Grindeanu pleacă acasă la Timișoara, Dragnea rămâne la robinetul cu bani, România continuă să se adâncească în Evul Mediu, chiar în Evul Mediu timpuriu pot spune. Data viitoare o să voteze sper mai multă lume la alegeri, astfel încât o inepție de genul celei din ultima săptămână să nu mai existe.

Ce a contat zilele acestea? Disciplina de partid, amenințările, șantajul și promisiunile probabil. Dar viitorul ne va arăta.

În rest? Aș încheia cu vorbele lui Hamlet, că e tăcere, dar nu e chiar așa, multe probabil se vor schimba, istoria este așa frumoasă, ce este nașpa în modul cel mai clar, este că mereu o scriu învingătorii, în cazul de față Dragnea.

Când sângele vărsat e degeaba

Efectiv nu mă interesează dacă sunt acuzată de xenofobie, șovinism, rasism sau fascism, efectiv nu-mi pasă. Și dacă rămân cu 2 cititori este ok, măcar aceia probabil că înțeleg gravitatea faptelor.

Azi se pare că UDMR-ul în mod cu totul și cu totul deosebit, printr-o mare coincidență, a reușit să pună pe ordinea de zi în comisii, decretarea zilei de 15 martie ca zi liberă națională, declarată și Zi a Maghiarilor din România. Pentru cine a dormit la orele de istorie sau a scris bilețele sau sms-uri sau orice altceva, pot eu să vă explic pe scurt ce înseamnă 15 martie pentru români. Programul revoluției maghiare (din 1848), susținea 12 puncte, ultimul cuprinzînd prevederea ca Transilvania să fie anexată Ungariei, artizanul acestei idei fiind Lajos Kosuth, un erou al maghiarilor. Mentalitatea șovinistă a lui Kosuth a dus la niște lupte civile în Transilvania, care au durat luni de zile și în care au murit 40 000 de români, au fost arse complet 41 de biserici ortodoxe, 30 de biserici greco-catolice, 319 biserici ortodoxe jefuite în întregime, 200 de sate românești rase efectiv de pe suprafața pământului. Și ca să nu creadă cineva că inventez istorii, iată ca referință cartea „Ardealul pământ românesc” scrisă de Milton G. Lehrer, deschideți la pagina 231 și citiți. Asta așa, ca să nu dau referință cărți scrise de istorici români, ca să nu fi acuzată degeaba de naționalism de mucava…

Iar a doua lege care a trecut de comisii, prevede ca pragul persoanelor care aparțin unor minorități din totalul populației unei localități, să fie scăzut de la 20% la 10%, astfel încât să nu fie necesară demontarea semnelor bilingve din Ardeal ci chiar amplasarea unora noi.

E normal? E logic? E respect față de istorie? Față de țară? Pentru ce?? Ca Dragnea să conducă în continure gașca de hoți maeștri și să nu dea drumul robinetului de bani? Să avem la Agricultură pe Daea ministru care spune că „oaia e o statuie vie” și la Interne pe Carmen Dan care vede lovituri de stat în luptele lor interne de doi bani, în care se canibalizează sub privirile amuzate ale tuturor.

Dar deja nu mai e amuzant. Dăcă ieri mai părea, azi mă apucă groaza. Ăștia nu au niciun Dumnezeu, nu au respect față de istorie, de sângele vărsat, de cât au luptat alții pentru ca țara asta să fie în granițele de drept. Mi se zbate o venă de o oră de când am citit știrile acestea, deja lipsa de respect față de cei care au ieșit în stradă contra OUG 13 în ianuarie a trecut în subsidiar, dar să nu-ți mai pese ție de istoria ta, de oamenii tăi morți pentru țară, mi se pare strigător la cer.

Poate într-adevăr naționalismul meu este desuet și total lipsit de pragmatism, însă dacă ajungi să calci pe morminte, cât mai valorezi ca om? Fix mai puțin decât un scuipat. Am căutat o poză cu Dragnea la mormântul lui Avram Iancu, nu am găsit, dar cred că a fost acolo. Dacă nu, se explică că nu are mamă, nu are tată, nu are istorie, sper sincer să nu aibă nici viitor.

„România nu poate fi confiscată! Apărăm democrația și votul românilor”

Așa se numește moțiunea PSD contra PSD.

Oamenii ăștia nu au caracter, nici cât am pierdut eu în luptele pe care le-am dus cu mine de-a lungul anilor.

Aș avea niște întrebări de genul : ce înseamnă democrație? de când respectați voi votul românilor? România de către cine nu poate fi confiscată?  De Ponta, de Dragnea? Mi-e silă de ambii la fel de mult, nici nu știu cum reușesc să mai urmăresc situația aceasta, dar fiind urât afară mi-e greu să merg și până la cinema sau la o cafenea, așa că mă ține PSD-ul ocupată.

Am fost martori zilele acestea la niște lupte incredibile, bănuiesc că cele din spatele camerelor erau la sânge aproape, sau dacă nu la sânge, oricum amenințătoare inclusiv la integritatea fizică, vezi conflictul Busuioc – Dragnea „dacă semnezi, dau peste tine cu mașina” sau amenințătoare la adresa stabilității țării efectiv „asistăm la o lovitură de stat” cum spunea Carmen Dan în incoștiența ei.

Mă uitam ieri la Grindeanu care făcea baie de mulțime la Timișoara, parcă era în campanie electorală. Incredibil câtă opoziție poate exista în țara asta. Culmea este că opoziția este formată tot din putere, deoarece Opoziția de facto suferă de comă sau nu știu cum se numește letargia asta în care se scaldă de după alegeri încoace. Adică, Traian Băsescu să fie cel mai vocal personaj din opoziție, mi se pare incredibil. Orban, președintele nou ales al PNL-ului tace, Elek Levente președintele interimar al USR tace, de fapt asta caracterizează USR-ul : tăcerea, iar UDMR-ul stă ca de obicei cel mai confortabil.

Registratura era închisă, așa că moțiunea a fost trimisă cu poșta militară, asta așa, ca detaliu de can-can. 🙂

Ce a făcut Grindeanu înainte de citirea moțiunii? A dat-o afară pe Sevil Shhaideh, i-a dat afară pe toți secretarii de stat, a blocat practic împărțirea banilor de căte PSD. Adică a blocat posibilitatea PSD-ului lui Dragnea să promită bani în contrapartidă pentru un eventual vot la moțiune.

Nici nu mă interesează textul moțiunii, o să-l ascult câ nu am ce face cât îmi fac manichiura, dar lipsa de competență sau lipsa de caracter sunt la fel de ciudat de auzit dn gura lui Dragnea cu privire la Grindeanu, exact cum ar fi lipsa de soare zilele acestea și codurile de inundații.

Între timp, s-a întâmplat asta, iar televiziunile și ziarele noastre de știri au alocat un loc aproape nul acestei știri. Eu am citit inițial aici și m-a mirat că în țară nimeni nu-și aranjează un pic de capital de imagine pe marginea acestei tragedii, pentru că într-adevăr nu mă așteptam să le pese la modul real.

Zilele următoare bănuiesc că o să urmăresc mai puțin ce se întâmplă, dar miercuri cu siguranță o să urmăresc votul. Până la urmă nu se întâmplă nicăieri în lumea asta civilizată ca un guvern să-și demită propriul Prim-Ministru și acela să dea o lovitura internă partidului care l-a postat acolo și să nu-și dea demisia. Hehe, ca la noi la nimeni!

 

Sfârșit de săptămână de foc

Niciodata din 1989 până acum nu cred că au mai fost așa o sâmbătă și o duminică pline de evenimente politice, ca zilele acestea două.

„Lovitură de stat” spunea Carmen Dan aseară despre încercarea lui Sorin Grindeanu de a rămâne Prim-Ministru. Mi se pare foarte mult spus și extrem de dur și nepotrivit. Nu e ca și cum ar fi pus mâna Grindeanu pe armă și ar fi pus-o la tâmpla oricui altcuiva și ar fi preluat puterea.

Nu cred că au mai venit parlamentarii la servicu duminica absolut niciodată. Vor veni mâine pentru că se va citi moțiunea de cenzură, în disperare de cauză, iar miercuri se va dezbate și se va vota. Șansele să treacă moțiunea sunt destul de mari, votul va fi cu bile, o să vedem care va fi scorul. Situația asta specială o să ducă la absentarea de la vot a opoziției, cel puțin la nivel declarativ. Dacă în mod normal orice partid de opoziție ar vota pentru căderea lui Grindeanu, acum nu știu dacă un PNL-ist sau USR-ist o să voteze contra guvernului. Lupta aceasta din PSD are nivelul unei lupte la baionetă. Mă gândesc la Olguța cum va vota ea contra ei? Cum o să fie ea de acord să voteze să nu mai fie Ministrul Muncii? Ieri spunea că mărirea punctului de pensie poate fi afectată, aiurea, praf în ochi pentru pensionarii amatori de Antena 3. Legea există, nu se modifică nimic dacă rămâne Grindeanu la conducere, contra părerilor majorității PSD.

Mă gândesc că eu dorm foarte prost zilele acestea, nu din cauza crizei politice, recunosc, dar mă gândesc cât de prost poate să doarmă Dragnea. Bănuiesc că are acum telefonul înroșit de la câte convorbiri a avut cu provincia. Că nu cred că-i ușor să fii supus unui așa „asediu” haha! și să te gândești pe cine mai poți amenința, șantaja, cui îi mai poți explica că dacă nu votează pentru moțiune pierde accesul la miere.

Și desigur că asta nu e tot. PNL-ul are congres azi. De alegeri. Și tot azi o să stabilească și ce fac mâine. Pentru conducerea PNL se luptă Bușoi și Orban. Praf ambii. Bine,  nu mai praf decât Sandy Bell sau cum o cheamă pe blonda care conduce acum PNL-ul, ah Raluca Turcan scuze, Sandy Bell o chema pe cea dinainte, nunu o chema Barbie, nu scuze, Adina Gorghiu. Le încurc …

Ce am învățat noi zilele acestea? Că nimeni nu e de neînlocuit, nici măcar Liviu Dragnea.

Asediu

Normal că ieri nu am făcut aproape nimic altceva în afară de a urmări criza asta politică generată de Dragnea și continuată de Grindeanu, deși am câteva chestii de făcut ținînd cont că mă pregătesc de o călătorie mai lungă, dar noh, bagajele pot aștepta.

Există un laitmotiv în discursul oricărui conducător PSD care ajunge să fie strâns cu ușa de evenimentele istorice la care e părtaș și anume indicarea unui asediu la care e supusă țara sau partidul, indicarea unei conspirații care se pregătește în interiorul sau exteriorul țării, etc, etc.

Am văzut ieri că Palatul Victoria a fost „ocupat” de o gașcă. Din gașcă făcea parte Sorin Grindeanu, adică gașca este condusă de el. Un grup „ilegitim”, ca să citez exact din Dragnea. Adică era ilegitim pentru că nu-l asculta pe Dragnea, doar de aceea. Ce este însă mai legitim? Un guvern condus de un premier care a fost înscăunat în urma câștigării alegerilor de către PSD cu un scor incredibil de mare, avînd o majoritate covârșitoare în Parlament și care a ascultat orbește până acum 2 săptămâni absolut orice ordin i se dădea de la partid sau un tip care este condamant definitiv  și care are doar suspendată pedeapsa cu închisoarea și care din întâmplare este cel care conduce partidul care a înscăunat premierul?

Ce criză de personalitate are Grindeanu zilele acestea nu pot să înțeleg. Ce l-a determinat, enervat, supărat atât de tare încât să-i răspundă ironic aproape amenințător lui Dragnea iar nu pot să pricep. Pentru că totuși în mintea mea a rămas lipsa de personalitate de acum 6 luni, din iarnă, de când mărșăluiam împotriva Ordonanței 13 semnată de Grindeanu la ordinul lui Dragnea. Adică acum mi-e greu să cred că s-a trezit morala în sufletul lui Grindeanu și de asemenea s-a trezit și spiritul socialist, că acum și-a dat și el seama că Dragnea inițial a fost în PD-L, până acum nu s-a prins.

Cel mai nasol e că toată mizeria asta – unică aproape în istorie, trântirea propriului guvern prin moțiune de cenzură, dacă nu-și dă demisia premierul până luni, marți – toată mizeria asta ne afectează internațional. Dacă săptămâna trecută toată lumea (aproape) vorbea apreciativ de România și intâlnirea lui Johannis cu Trump și de conferința de presă extrem de spumoasă de la Casa Albă , toată lumea vorbește azi de România și de PSD și de guvernul ăsta de marionete la modul tragi-comic. Eu sincer mă gândeam și așteptam cu mare interes întâlnirea lui Johannis cu madam Merkel și chiar voiam să văd dacă nu-l urechează un pic pentru dragostea fățișă arătată americanilor acum când toată lumea e sceptică cu privire la relațiile cu ei, nu mă așteptam la trântiri de guverne și crize politice, asedii ale Palatelor din România, etc.

Până la urmă viața este imprevizibilă, în general spun, însă viața politică de care depind destinele unei țări consider că ar trebui să fie mai previzibilă. Un om cu greutatea politică a lui Liviu Dragnea- mă refer la faptul că este totuși conducătorul celui mare mare partid politic din țara asta nu cred că putea la modul conștient, dacă îi păsa de țara asta măcar un sfert din cât se bate cu pumnul în pieptul pdlist-socialist că-i pasă, să arunce România în criza asta politică. Pentru cei care nu înțeleg că o instabilitate politică înseamnă o instabilitate economică, înseamnă o lehamite a investitorilor cu privire la România și de asemenea înseamnă și o lipsă de implicare a omului de rând în politică. O lipsă de implicare și o lipsă de încredre și desigur că nu e de mirare. Ăsta este din păcate prețul pe care îl plătim pentru că votăm emoțional și nu rațional. Cam mare zilele acestea, cam mare.