Mă uit la ceas speriată un pic pentru că este doar ora 19, sau trecut de 19 și eu caut drumul spre dormitor. Impropriu spus „caut”, că nu stau la Versailles, iar vastul meu apartament cu două camere din Lux, încape într-o cameră mijlocie din Versailles, pot parca chiar și o mașină pe lângă. Ideea este că sunt obosită și caut patul, rapid.
Starea asta de oboseală bănuiesc că o au toți cei care se mută în altă țară pentru o perioadă. Nu cred că e mai specială a mea decât a altora. Adică nu am schimbat doar serviciul odată cu venirea în Lux, am schimbat casa, orașul, limba, țara, am lăsat cam tot în Ro. Creierul nu poate procesa cu atâta rapiditate toate schimbările pe care le percepe la nivel de stimuli vizuali, auditivi, poate și olfactivi și nici schimbarea climatică pe care organismul a perceput-o destul de crunt- o lună cu tuse seacă.
Și de aceea sunt epuizată. Orice plimbare mă obosește mai mult decât în mod normal, orice lectură e mai greu de procesat de creier, orice stradă nouă pe care o iau și pe care nu o știu obligă creierul la mai multă muncă decât ar face-o acasă.
Adică acasă să citesc un blog românesc, ceea ce este o lectură super facilă, la orice nivel de literatură sau maculatură s-ar afla blogul respectiv, era o plăcere. Aici- să citesc un blog scris în franceză sau engleză, chiar unul scris prost sau fără conținut informațional ridicat sau deosebit, mă obligă să-mi folosesc toată atenția disponibilă. Nu e ușoară adaptarea, asta e foarte clar. Ce povestesc eu aici este mai mult o analiză a serii acesteia și a primei luni din viața mea în Lux, nu trebuie luată ca o plângere asupra calității vieții sau a muncii sau a lecturii sau a mediului. Nu, este doar o constatare, totul e și mai greu, dacă vorbești românește doar la telefon, pe Whatsapp sau în pauza de masă de la muncă, sau în week-end în timp ce în rest vorbești minim în două limbi străine la modul constant.
Azi dimineață în gară, da știu că este redundantă deja gara în poveștile mele de expată, însă trec d2x p zi prin ea, mă gândeam că și dorul îl simt altfel. Evident că mult mai acut și mai dureros decât acasă … Dar nu numai în gară, numai că acolo mă săgetase gândul ăsta matinal.