Scânteie Politică, Scânteie Socială

Cine uită istoria…

Știm cum e în țara asta, în care dacă ai frigider ai și blog sau mai nou vlog, când orice infractor poate să scrie o carte – Dan Diaconescu în direct a scris 5 (cinci) cărți în detenția de 2 ani și în care vine iarna pe „nepregătite”.

Știm, știm.

Nu știu dacă știm exact cum e cu lupta anticomunistă și Rezistența din Munții Făgăraș. Adică sigur nu știm dacă un personaj total insalubru moral poate să spună că „partizanii anticomuniști din munți au slăbit capacitatea de autoapărare a României”.

Declarațiile de azi din Comisia Juridică mi se par ireale. Un personaj ca Șerban Nicolae ar trebui să dispară efectiv nu numai din Parlament ci din societate cu astfel de declarații.

Am cunoscut-o pe sora lui Ogoranu la Sâmbăta acum 3 ani. Un model de demnitate și simplitate, de curaj și rezistență. Un nenorocit neo-comunist ca Șerban Nicolae nici într-o mie de ani nu va ajunge la degetul mic al acelei doamne.

Dar … ei câștigă pentru că noi nu reacționăm. Ireal cum somnul națiunii a născut monștrii ăștia.Ireal …

Standard
Scânteie Culturală

Sectorul S

Aseară am fost la teatru la piesa sus-numită. Mie mi-a plăcut, a fost amuzantă. Am revăzut-o după vre-o 10 ani.

Meine Freunde a zis că e sexistă și că se vede că e scrisă de un scriitor român. Spunea asta pentru că există într-adevăr în societatea românească actuală încă multe reminiscențe premoderne în care se expune clar că o femeie nu poate fi împlinită decât dacă este într-o relație. Iar dacă Doamne ferește, relația nu funcționează și partenerii se despart (atenție, nu trebuie neapărat ca unul dintre ei să fie părăsit pentru o a treia persoană, e de ajuns să nu funcționeze relația), atunci femeia e îndreptățită să-și ia zilele.

Bun, ăsta e substratul și comentariul de la un ceai de după vizionarea piesei. Mie însă piesa mi-a plăcut, Bianca Zurovski îmi place mult, decorul a fost fain și ideea că socoteala dinaintea sinuciderii nu se potrivește cu rezultatul final al procesului sinuciderii, chiar foarte mult.

Și apropo, TSA și-a schimbat site-ul, a dat Dumnezeu să se întâmple și minunea asta, după cum le-am scris prin primăvară, se pare că se pot cumpăra și bilete online. Se pare, că momentan nu se poate, doar se pare. Dar viitorul poate ne va surprinde și cu asta.

Standard
Scânteie Socială

Întronizare

Există acest cuvânt și are legătură cu cei 10 ani de când Prea Fericitul Daniel a fost întronizat Patriarh al BOR.

Recunosc că zilele astea sunt eu mai sensibilă și mă enervez ușor, aportul de magneziu și de zinc din alimentație nu-și mai face efectul și răbdarea mea se duce mai repede decât un fitil aprins. Recunosc toate astea. Dar nu am cum să nu mă enervez când văd așa o manifestare de amploare la sărbătorirea a 10 ani de „carieră” alături de marele Kiril.

Și nu pot să uit, am eu o problemă cu memoria în general, așadar nu pot să uit declarațiile lui Daniel de acum 2 ani de după dezastrul de la Colectiv…

Timp în care Papa Francisc stă de vorbă cu astronauții de pe Stația Spațială Internațională despre dragoste.

Nu Biserica este de vină pentru că este părăsită, nu, chiar deloc. Ci astfel de oameni fac diferența între a fi om sau a fi uman, a fi deștept și informat și în același timp ancorat în realitate. Nu țesînd încă ritualuri anacronice pentru babe slabe de înger, ci determinînd enoriașii să gândească, să cerceteze. Nu  determinîndu-i doar să creadă că o Catedrală monumentală te poate izbăvi. Eu sincer cred că nu te poate izbăvi asta. Dar nu sunt Daniel, nici Kiril.

 

Standard
Scânteie Socială

„Pentru că ziua în care renunțăm este ziua în care murim”

#Colectiv

64 morți

0 (Zero) vinovați după

2 ani.

Atât… Mai jos „Goodbye to Gravity” trupa care concerta în seara aceea.

 

Standard
Scânteie Politică

Botniță, cenzură, cătușe, etc

Când eram eu foarte tânără și naivă, acum sunt doar naivă, am scris o lucrare despre OSCE, în facultate eram și am luat un premiu, România era în troica OSCE.

Zilele astea mă miră unde s-a ajuns cu abuzurile din societatea românească, astfel încât să trebuiască să intervină OSCE într-un scandal de la noi.

Cât de departe poate merge PSD-ul mă înfioară, pentru că deja aduce atingere libertății de exprimare și dacă un jurnalist nu mai poate fi „câinele de pază al democrației” și nu mai poate nici măcar lătra liber, nu mușca, nu văd decât întuneric în viitor.

O să încep și eu să mă informez cum să-mi apăr blogul și ce scriu pe el, să-l apăr de abuzuri. Bine, nu c-aș scrie eu anchete în care devoalez abuzuri sau sustrageri de fonduri, dar nu-mi place ideea de îngrădire a exprimării.

Ce a făcut totuși ca eu să fiu așa pornită? Scandalul Agerpress.

Să fim trași de urechi pentru că unii vor să pună botnița presei mi se pare ireal. Să aduci Agenția în subordinea Parlamentului, la fel. Polonia va juca la liga mică fața de unde va juca România, dacă trece legea asta.

Un lucru mă bucură, subiectul a fost preluat și în presa internațională. Nu suntem chiar singuri, niciodată.

Standard
Uncategorized

Filă de jurnal

Și cred cu tărie că numai peroanele au văzut săruturi sincere.

La fel cum numai scrisorile scrise de mână au simțit freamătul inimii abandonate sau frânte prin vârful stiloului mânuit cu ajutorul indexului care indicase odată un contur a ceea ce fusese.

O fotografie sepia cu bunicii care zâmbesc candid ca niște copii te poate pregăti să mai speri într-o iubire de poveste, așa e toamna, nostalgică și melancolică în foșnet de frunze și miros de ploaie rece.

Scuturam un fir nevăzut de nisip din păr, nu putea mirosi a marea distanță dintre noapte și zi. Crepuscul, nu? Și auroră în același timp.

Puteam eu atinge viitorul când ieșeam de sub clopotul de sticlă unde singură mă exilasem ca într-o acoladă care nu vrea și vrea totuși să cuprindă întreg sistemul?

Ce slabă am fost la matematică mereu, mă uluiește ușurința folosirii unei metafore cu element matematic și/sau muzical. Că și la muzică tot praf de stele eram … Mă alintam eu că știu (în)cânta bunicii în serile de vară de la țară, atât, mă alintam, dar nu știam cânta și nici socoti și determina volume. Pfai ce mă bătea matematica, sunt redundantă deja cu info asta.

E frig, vine iarna, vorba serialului și a oricărui meteorolog de serviciu. Și-mi clocotesc gândurile când citesc dimineața politică, nu e ciudat cum le pot simți pe ambele? Asta o fi fizică sau metafizică?

P.S. Nu am jurnal, mi-e lene să țin, dar dacă aș fi avut asta aș fi scris azi.

Standard
Scânteie Culturală

Bookfest

Sunt la Bookfest, la Aulă.

Este deschis azi până la ora 17.00.

Veniți și cumpărați carte. „Cărțile vă fac neproști!” , vorba pamfletului.

Eu mi-am cumpărat și am și primit cadou. Pentru că merit, să fiu „neproastă”.

Standard
Scânteie Socială, Uncategorized

Metehne

E frumos acasă, mereu. Sunt născută toamna, iar la Brașov toamna e splendidă. În bucătăria mea este un copac cu frunze galbene zilele astea, nu chiar la propriu, însă dacă deschid fereastra îmi intră în casă și se confunda cu pereții galbeni.

În anotimpul ăsta auriu-ruginiu, am revenit acasă, atentă tare la obiceiurile românești. În extrem de hip, cafeneaua Hof, chelnerița îmi spune „cu drag” după ce-i mulțumesc pentru niște servețele. E la modă expresia asta se pare, mie nu-mi place. În Bistro del Arte, am ascultat fără să vreau toată conversația unei extrem de enervante doamne cu soțul ei, total nemulțumită de orice, de la Brașov la presă, la chelnerița „cam plinuță și cam trecută” !!!, la „procedeul complicat de a mânca” al soțului ei. Tot acolo i-am spus unui chelner că da, pe românește „cash” este numerar, dar da într-adevăr „cash” este cuvântul românesc, celălalt este un cuvânt unguresc care se folosește doar în Ardeal de puțină lume…

În autobuz către casă toată lumea stă pe Facebook sau Whatsapp. Toată lumea care are până în 55 de ani. Unii dintre ei stau și cu căștile în urechi. În drumul meu normal spre casă, trec pe lângă două biserici, atunci multă lume din autobuz, mută telefonul în altă mână, nu ridică ochii din telefon și-și face cruce. O doamnă din categoria >55 ani își face cruce cu dreapta în care are și o plasă… De unde știu că sunt acasă? Se ridică lumea de pe scaune în autobuz cu 3 stații înainte de a coborî, da, se grăbesc acasă, pentru că este foarte important să ai un motiv să te întorci acasă…

Standard
Scânteie Aleatoare, Uncategorized

Etc

DN1. Trezirea la realitate.

Planuri de week-end, de viitor, de non-vacanță pentru vreo câteva luni.

Vreme de vară târzie și aceleași timpuri. Nu noi. Aceleași.

Constanță în schimbare. E posibil? Să fii cameleonic ca un politician dâmbovițean. Am ascultat zilele acestea un interviu cu un actor ajuns parlamentar, care la întrebarea „de ce ați intrat în politică?” a răspuns „de curiozitate”…

Poate că totuși nimic nu e întâmplător. Suntem până la urmă în prezent, suma deciziilor noastre din trecut. Nu numai în politică, în toate.

 

Standard
Scânteie Aleatoare, Scânteie Călătoare

Aș vrea…

 

Webp.net-resizeimage

„Aș vrea să-ți spun ce nu se poate spune/ Și-aș vrea să-ți dau ce nu se poate da/ Este o stare a inimii anume/ Ce-aș vrea să-o-mpărtășesc cu dumneata „

 

„Aș vrea să-ți scriu cu mâna mea aceasta/ Pe care a zidit-o Ziditorul/ Cuvinte pentru veșnicia noastră/ Pe care le-nțelege numai dorul”.

 

De multe ori, când nu ai ce spune, mai bine e să taci și când nu ai ce scrie, mai bine e să citești ce au scris alții. Azi mi-am amintit de versurile astea scrise de S. Baștovoi.

Standard
Scânteie Călătoare

Altă mare, eu tot mică…

„Sunt doar două povestiri: un om pleacă într-o călătorie și un străin vine în oraș” citat din Tolstoi… Nu mai știu din ce carte și nici de ce mi-am amintit asta, știu însă unde mi-am amintit-o, într-un restaurant grecesc în drum spre mare.

Marea asta, e caldă pentru octombrie. Mai caldă decât credeam și plaja e ciudată în spatele hotelului ăstuia, total neamenajată, sălbatică, cu stufăriș, ca la Tuzla, acasă.

Orașul e fain, clădirile sunt scunde desigur, cu obloane albe sau verzi, cu vopsea fermecător scorojită. Trotuarele sunt pavate cu marmură, ordinară bănuiesc, dar în centru toate sunt așa, mi se pare elegant. Nu practic pentru sandalele mele, însă elegant.

Eu în nicio părticică de Elada nu am mai fost până acum. Nu stiu cum e în alte insule de aici sau de mai încolo, însă aici e extrem de bună mâncarea. Și multă, așa ca în Germania. Chiar mi-am explicat de ce le place nemților atât de mult Grecia, fiind aici. Ouzo nu-mi place deloc, mi se pare vomitiv, iar dulciurile toate și cafeaua la ibric, furate de la turci. Sau invers, nu știu care cum.

M-a ars soarele un pic și mă simt extraterestră pentru că nu știu să citesc nici măcar un nume de magazin. E ușor straniu să vezi câtă mizerie e pe străzi și câte spații sunt neîngrijite, dar uiți repede când stai de vorbă cu oamenii. Ei sunt calzi. Și ospitalieri.

Se pare că așa gândesc și pisicile vagabonde care împânzesc orașul.

E liniște, vorbesc puțin și mă gândesc să scriu o carte. Cred că de bucate va fi, nu un roman despre viața mea sau a altora.

Corfu e insula asta și Marea Ionică. Eu-călătoare.

Standard
Scânteie Socială

Enervare matinală

Mereu m-am întrebat dacă aeroportul Otopeni, bine Henry Coandă, e vreun fel de superaeroport. Dar mereu, de când am decolat prima dată de pe el. Că mai exista și Băneasa pentru cunoscători, o aerogară.

Și noh, am ajuns și eu la 03.07 dimineața, că zbor spre țările calde și nu pot altfel decât odată cu răsăritul. Și cum am pus piciorul meu încălțat în botină din cea mai fină în aeroport, cum deja am simțit că-mi crește tensiunea. Desigur, nu sunt singura călătoare, aeroportul destul de populat, toată lumea sprijinea ziduri sau își presa geamantanele cu propria greutate, pentru că nu avea unde să stea, nu tu scaune, nu tu băncuțe. Chioșcul de ziare închis încă, bănuiesc că la 05.00 deschide să-mi pot lua și eu Dilema Veche. La toalete nu era făcută curățenie de aseară, bănuiesc că nici serviciul de salubritate nu are schimbul 3. Din cele 4 cafenele care sunt până la Security, doar 2 deschise, cea care îmi place mie, evident închisă.

Bun, nu-i problemă, merg la alta. Dar mă răzgândesc pentru că îmi dau seama că sunt pe pământ în România, nu în Elveția sau mai ceva, pe Marte. Adică dacă aș fi în Elveția sau Luxemburg s-ar mai justifica prețurile că e nivelul de trai ridicat, dar aici?? Pe Marte nu mai spun, că evident că dacă ai vrea o cafea ar costa mult, pentru că i-ar rupe pe patronii de cafenele transportul cafelei de pe Pământ. Dar aici?? Adică mă întreb și eu cum poate fi o cafea sau un amărât de sandwich vreo 20 de lei. Cum se justifică prețurile astea când până și in aer, adică în avion, e mai ieftină cafeaua? Iar la exchange e un curs de îți vine să o bați pe casieră. Marele noroc este că au montat panoul acela de comandare taxi și poți să-ți alegi singur dacă vrei să dai 1, 39/km sau 3,5/ km. Dar cu ce preț? Când s-a trezit cineva să schimbe ceva? Doar când o studentă japoneză a fost ucisă de un taximetrist, un recidivist.

Mă enervează maxim sistemul ăsta de a face bani din orice, super ușor, pentru că se poate și pentru că fraierii plătesc. Aș fi curioasă dacă o franciză 5 To Go ar primi autorizație să funcționeze într-un aeroport în România. Și mă gândesc cum de oamenii aceia pot vinde o apă sau un corn sau o cafea la 5 lei oricare dintre ele și ăștia din aeroport le pot vinde la prețuri de 4 sau 5 x >. Cum? Știu ei vreo șmecherie? Nu cred. Bănuiesc doar că au descoperit că pot face bani și așa. Și mulți. Fără a avea prețuri nesimțite.

En fin, ce este mai trist este că majoritatea străinilor intră pe aici în România, nu pe altundeva. Și vede fix același lucru. Bine, străinii sunt mai îngăduitori ca mine.

P.S. Postarea aceasta nu este un advertorial, este doar un semnal că s-ar putea și altfel. Poate când se va construi aeroport la Bv, vreodată, o să fie administrat diferit. Uite dacă nu am probleme, eu îmi fac imediat, nu ratez nicio ocazie să mă enervez.

Standard