Scânteie Socială, Uncategorized

Exercițiu financiar

Luna asta am făcut un exercițiu pe care nu-l fac de obicei, exercițiu în urma căruia am tras niște concluzii foarte triste. Mi-am făcut bugetul adică.

Așadar câți bani am, câți bani am cheltuit și pe ce anume. Am observat că nu prea mănânc, adică mănânc dar ieftin, majoritatea bonurilor erau de la magazinul meu preferat nemțesc, austriac adică. Pentru că gătesc în general, nu pot spune că dau banii pe la restaurant. Gătit se chemă și să fac o salată, da? Sau să fac o ciorbă de perișoare, dar asta rar, când am musafiri.

Apoi, după ce mănânci, te mai și îmbraci. Ei, uite că nu m-am îmbrăcat luna asta. Deși am dat niște ture pe site-ul magazinului meu preferat online cu numele de cocktail. Voiam o rochie, probabil o iau luna viitoare că oricum acum nu-i vreme de rochie. Am fost vineri la teatru în rochie și îmi suflu nasul de atunci. Deci pas la îmbrăcăminte, până nu se schimbă sezonul sau temperatura.

Desigur au venit facturile. Facturile vin indiferent de zi. Au tupeul să-ți strice chiar și o zi de week-end, sâmbăta facturi : gaz, electrica, net, telefon mobil, asigurare de viață cu componentă de pensie facultativă- că dacă te lași pe mâna guvernului la pensie o să mori de foame, întreținerea- adică niște cheltuieli ale vastului meu apartament din blocul socialist pentru care sunt recunoscătoare zilnic pentru că nu plătesc chirie. Cam așa.

Desigur că dacă mai ai prin ogradă sau prin apartament niște jivine, cum am eu o bestie neagră cu mustăți lungi și blană lucioasă, costă să mănânce și botul ei ceva, plus nisipul, plus …mda. Bun, v-ați făcut o idee.

Așa, acum după ce am asigurat nevoile primare ale oamenilor și animalelor din gospodărie, mai rămân niște bani. Mai trebuie să cumpăr detergent, cosmetice, diverse soluții de spălat diverse. Recunosc că și eu spăl vase, nu am ce face, deci am nevoie de detergent de vase.

Așa, apoi mai trebuie să mă și deplasez. Că nu stau numai în casă, socializarea pe Whatsapp nu se pune, deci ies din casă să mă văd cu diverse persoane și personalități. De obicei ies la o cafea și o apă minerală pe care le consum după un film sau o piesă de teatru sau un concert rock sau o operă, sau … doar așa, hai să ne vedem la o cafea să stăm de vorbă. Din categoria cheltuieli culturale, face parte și achiziționarea de cărți. Rar în ultima vreme, recunosc, pentru că am o problemă cu concentrarea și cu pot citi. Așadar biletele costă, fie că sunt RATBV fie că sunt la film.

Bun. Acum nu o să scriu eu aici bugetul din motive lesne de înțeles. Desigur că asta e așa o schiță minimă de buget. Nu am inclus călătoriile, excursiile, vizitele, donațiile. toate se regăsesc în mod normal în viața oricui. Bine, donațiile nu prea, dar zic și eu așa.

Acum, să scoatem cheltuielile culturale, cele care privesc imbrăcămintea, călătoriile. Să adăugăm un tratament pentru o boală de inimă de exemplu sau pentru reumatism, pentru diabet sau ceva probleme pulmonare. Și bugetul să fie, să spunem 640 ron. 640, da? Cum pare că va fi pensia minimă în anul 2018, conform guvernării PSD. Nu-i așa că nu prea mai sunt de învinuit pensionarii? Calitatea vieții lor este sub a oricărui tânăr care-și permite să iasă din casă, care are prieteni cu care să dezbată despre politică, care se poate bucura de un spectacol care să-i deschidă mintea, care are acces la hrană de calitate nu numai la oase cu 3 lei kg cum am văzut eu de curând un pensionar cumpărînd de la un magazin din piață, care are internet și poate să-și diversifice orizontul și nu e captiv în fața Antenei 3. Un tânăr care a ieșit din țară măcar odată poate să vadă că viața unui pensionar în România este tristă și extrem de săracă și nu sunt ei de vină … Sunt doar niște victime ale unui sistem care i-a sărăcit și abrutizat, care i-a înrăit și care nu face decât să-i folosească înaintea oricărui exercițiu electoral. Ei merg la vot pentru că pe vremea comunismului era obligatoriu dar și pentru că pentru ei este un eveniment, așa cum pentru noi ar fi următorul concert Zdob și Zdub.

Faceți un pic exercițiul ăsta, eu l-am făcut pentru că altfel nu vezi ce multe ai tu și cât de puține au alții. Însă nu numai la exercițiul financiar voiam să mă refer azi. Ci și la cel social. Am citit un articol despre longevitate și calitatea vieții care este cu atât mai ridicată cu cât gradul de socializare e mai mare. Așadar pe lângă exercițiul financiar e bine sa faceți unul social. Câți prieteni buni aveți cu care veți fi prieteni și la pensie când va conta poate mai mult ca acum să ai cu cine povesti despre concertele din tinerețe, politică și deprivare materială și socială, înainte de un vot împotriva PSD ului din viitor.

Standard
Scânteie Politică, Scânteie Socială

Grad de suportabilitate

Săptămâna trecută mi-am aruncat privirea doar fugitiv asupra politicii și a știrilor, pentru că am fost prinsă cu lucruri faine : teatru, film, voluntariat, proiecte noi, etc.

Mă bușește râsul când văd inițiative legislative de genul „egalitate de șanse” în companii de stat cu >50 de angajați. Eu de când eram mică voiam să fiu motostivuitor, nu vreo tipă finuță într-un birou. Și nu e de râs de fapt, dar nu mă pot abține, pentru că îmi dau seama că e una dintre singurele șanse care ne-au mai rămas.

După propunerea de revocare din funcție a Laurei Codruța Kovesi, fundamentată de niște inepții, pălăvrăgită de către Ministrul Justiției, desigur că o parte a României a ieșit în stradă în semn de solidaritate cu un om care a dat dovada măcar de coloană vertebrală, dacă nu de mai multe. Chestii care în PSD nu se înțeleg, nu se cunosc, nu se apreciează, deoarece obediența este cea care contează.

După ce Darius Vâlcov a fost condamnat cu executare acum câteva zile, iar PSD-ul desigur că i-a ținut partea, un personaj care este artizanul malefic al marii Revoluții Fiscale și care și-a șantajat electoratul la Slatina, în ceea ce privește APA, o resursă naturală – să ne-nțelegem, nu o resursă PSD – este încă în funcție … mai bine emigrăm cu toții, sau nu. Soluția ar fi să îi lăsăm pe ei să fure țara până nu mai au ce fura și să plece apoi în Madagascar sau Costa Rica, așa cum au făcut Radu Mazare, Alina Bica și Elena Udrea și după ce au plecaț toți, să ne apucăm și noi de treabă. Să mergem să votăm cu toții, că dacă nu mergem iese iar PSD-ul în 2019 și ajungem clar în dictatură. Vezi un pic ce se întâmplă în Ungaria și/sau Polonia.

Eu mă întreb doar după ce-mi citesc propriile schije, cea de mai sus și altele, oare cât mai putem continua așa? Dar am și răspuns. Cât mai mult, deoarece cetățeanul de rând, omul simplu din popor nu este interesat nici măcar de lucruri de bun-simț din păcate. Rata de suportabilitate este foarte mare la români, în comunism am rezistat 50 de ani cu ușoare zvâcniri înăbușițe rapid. Acum? Când iluzia libertății, granițele deschise, internetul, sunt la îndemână, bănuiesc că gradul de suportabilitate va fi și mai mare. Cam trist, nu?

Standard
Uncategorized

Campionatul de bine

S-a încheiat Campionatul de Bine, în 22 februarie. Fundația Bucuria Darului unde eu fac voluntariat și de care am tot scris, a ieșit câștigătoare.

Proiectul Bucuria în lumea reală prin care sunt ajutate familiile sărace din jurul Brașovului cu alimente, haine, lemne, care încurajează frecventarea școlii de către copiii și care încearcă să aducă un pic de speranță și zâmbet acolo unde este nevoie, a câștigat locul II.

Astfel s-au strâns 111 521 ron din donații, la care s-au adăugat 5000 euro din partea organizatorului Bursei Binelui.

Mulțumesc tuturor celor care au citit și distribuit postările mele și au dat click pe link-urile care direcționau către acest proiect și care apoi au donat minim 5 lei. Au ajutat la înmulțirea bucuriei.

 

Standard
Scânteie Culturală, Uncategorized

Dureri fantomă

Și ne-am dus la teatru … un rând întreg aproape eram doar noi, ne-a lovit în diferite moduri, însă ne-a lovit pe toți.

Vineri seara, după săptămână grea de orice : muncă, voluntariat, inspecții, proteste, întâlniri perpetue cu revocări din funcții, întâlniri cu bine și rău. Grea …

Și ne-a atins … piesa, pe toți. Ne-am plictisit în primele 15 minute după 15 minute de întârziere. Am dat ochi în ochi cu realitatea cruntă, dură, de neîndurat. Cum o fi să-ți pierzi soțul într-un accident când tu credeai că veți fi împreună mereu și cum o fi să pierzi tot, când crezi că iubirea voastră e peste orice? Groaznic, bănuiesc … Nu mai zic continuarea, că e nașpa și nu are echivalent în suferințe cotidiene.

Așadar, am văzut „Dureri fantomă” la Reduta și ne-a plăcut. Am povestit un pic pe finalul ultimei beri și eram atinși în moduri directe sau indirecte de mesajul piesei. Psihicul uman este foarte fragil la lovituri externe în esență. Dacă ajunge piesa la voi, nu o ocoliți, e posibil să vă deschidă răni care se pot vindeca mai ușor. Catharsis nu a fost degeaba …

Piesa a fost pusă în scenă de Teatrul de Artă București în regia lui Bogdan Budeș și i-a avut în distribuție pe Rareș Andrici, George Constantinescu și Mirela Popa.

 

Standard
Scânteie Aleatoare

Cu timpul …

Aveam o stranie senzație, nici cald, nici rece, nici adormită și nici trează, deși eram trează bine că mergeam pe stradă și sigur nu era vis.

Și eram trează pentru că mă durea mâna, dacă dormeam nu cred că simțeam durerea. Sau cel puțin nu o simțeam așa de acut, de intens. M-am uitat către palma stângă, nu se vedea vreo rană, era doar un semn. Ah … de acolo. Mi-am amintit pe loc. Aveam un semn în palma stângă de ultima dată de când căzusem în fața mea în drum spre tine. Un semn ca să nu uit cât însemn.

Știu că era cald atunci, avem niște pantaloni care aveau tivul desfăcut pentru că se agățaseră într-o tufă de trandafiri sălbatici care creșteau pe marginea drumului și pe lângă care am trecut aproape zilnic. Am căzut atunci la propriu, în genunchi în mijlocul drumului, împiedicată clar în tivul desfăcut. Mi-a curs sânge, mult. Știu că șiroia și mă enerveam că era cald, nu puteam să-l opresc cu șervețelele pe care le aveam. S-a oprit târziu, cred că am dat cu apă minerală pe rană, asta nu mai știu exact. Dar semnul a rămas …

Și azi mă durea mâna și aveam senzația aia tâmpită ca și cum m-aș fi dat jos dintr-un rollercoaster. Mi-era un pic rău, că de-abia mă dădusem jos din roată, dar era bine, eram pe pământ. Ieșeam din parcul de distracții, era liniște, se mai auzea undeva muzica aia ciudată de parc de distracție, dar eu mă îndepărtam. Mi-era dor de roata aia, că senzația era amestecată, adrenalină și pericol și plăcere, sus și jos, în permanență. Dar mi-era bine că se terminase, eram în siguranță.

Ciudat. Am intrat într-o farmacie să cer un calmant. Am explicat eu rapid de ce mă durea mâna, adică nu știu am explicat o durere surdă în palmă de la un semn. „Hmm, da eu vă pot da ceva pentru durere, dar nu cred că vă trece, medicamentul este altul și nu-l avem” zise farmacista. „Nu-l aveți? Adică nu aveți calmante, nu înțeleg …” am zis și eu naivă cu ochii mari, bănuiesc. „Ah, ba da. Dar ce aveți o să treacă doar cu timpul, atât” mi-a zis farmacista zâmbind înțelegător și cald.

Cu timpul …

Standard
Scânteie Amuzată, Uncategorized

Prin ochii altora

În seara asta, într-o stație banală de autobuz, când așteptam eu autobuzul să merg acasă, obosită și îngândurată, ca deh se mai întâmpă să existe și zile d-astea, ce mi-a fost dat să aud? O conversație în engleză între doi tineri băieți filipinezi și un cuplu de japonezi.

După ce s-au identificat reciproc ca fiind străini de meleagurile pe care se aflau și și-au adresat câte două cuvinte unii altora în limbile materne ale celorlați, au continuat în engleză. Nu am vrut să trag cu urechea, dar vorbeau fix în spatele meu, așa că mi-era imposibil să nu aud și sincer eram curioasă ce impresii schimbă.

Japonezii, în jur de 50 de ani, erau pentru 9 zile în România, mergeau către hotel, mâine aveau ca și destinație Sighișoara. Le plăcuse la Brașov, ce nu le plăcuse era faptul că site-ul RATVBV nu era și în engleză de exemplu și atunci le-a fost un pic greu să învețe cum e cu biletele, cu stațiile. Incorectă observație, site-ul este și-n engleză, nu știu unde s-or fi uitat ei … Dar în rest oraș frumos, curat, lume draguță.

Filipinezii, lucrau în București, fuseseră la Bran, însă au ajuns târziu iar castelul era închis. Dezamăgire maximă, Dracula a fost de negăsit. Desigur, nu ar fi fost de găsit nici dacă era program de vizitare la castel, dar e mai bine să se convingă singuri. În continuare filipinezii au recomandar Peleșul ca și destinație turistică – am probat în gând zâmbind și Therme București. Nu am avut ce să aprob sau dezaprob, că nu am fost, dar m-am gândit să merg dacă este așa călduros recomandat de către străini un loc în România.

A venit autobuzul și a trebuit să părăsessc conversația la care am fost martoră neinvitată. Cred că mai puțin obosită decât cu patru minute înainte să o ascult. A fost îmbucurătoare, mă gândeam că turismul ar putea fi o afacere incredibilă pentru România în viitor, mult mai mult decât acum dacă ar asculta și alții conversații prin stații sau dacă le-ar păsa.

Standard
Scânteie Culturală, Uncategorized

descOPERĂ

Ne-a atins sofisticarea pe mine și pe prietenii mei și aseară ne-am dus la Operă.

N-am fost noi prea prețioși, nu ne-am etalat noi fetele, blănurile (pentru că nu avem nu pentru că nu ne plac) și nici rochiile de seară. Poate ar fi trebuit, dar facem așa data viitoare, măcar cu rochiile.

Nu e așa o experiență uzuală mersul la Operă pentru mine, nu am mai fost de un an și două luni, când am fost în altă țară , dar e frumoasă. Am văzut „Nunta lui Figaro” în cadrul Festivalului W.A. Mozart 2018 care se încheie săptămâna viitoare.

Ce m-a bucurat pe mine personal, pe lângă spectacolul în sine, muzica lui Mozart, decoruri și costume, a fost sala plină. Și nu numai de oameni în vârstă, cum poate te-ai aștepta la un astfel de eveniment. Erau mulți tineri de vârsta mea și familii cu copii. În fața noastră era o familie cu doi băieți unul de vreo 14 ani și cel mic de vreo 9, cărora li se făcea educație muzicală de către părinți. Celui mare îi plăcea sigur pentru că ținea ritmul pe piciorul drept, cel mic era doar cuminte, nu știu cât de încântat.

Un pic de eleganță, o rupere de ritm, o bucurie total simplă este un spectacol de operă, nouă ne-a plăcut mult, așadar o să mai luăm pauze de la viața cotidiană și o să mai evadăm în muzica clasică. Ajută la toate, uneori.

 

Standard
Scânteie Politică, Uncategorized

La comparație

Mă gândeam aseară, după ce a avut conferința de presă Laura Codruța Kovesi, că e nașpa să fii Viorica Vasilica Dăncilă, Prim-Ministru al României.

Adică mă gândeam la asta, pentru că ambele sunt înalți funcționari ai statului român, ambele au oameni și instituții de condus, ambelor le e greu, sunt supuse la fel de fel de presiuni, însă diferă atitudinea, raportarea la oameni, oratoria.

Da, sigur o comparație nu și-ar avea locul, pentru că d-na Kovesi nu e politician iar d-na Dăncilă nu e procuror, însă aș fi fost muuult mai relaxată ca d-na Dăncilă să fie cel puțin un sfert din ceea ce d-na Kovesi a arătat că este aseară.

Mie în ani, mi-a trecut feminismul acerb, m-am cam tocit pe partea asta, nu mai cred că femeile trebuie să fie mai egale ca bărbații, să se facă o discriminare pozitivă, să existe șanse mai multe, să … să … Nu. Efectiv mă gândesc că fiecare poate face orice, exemple sunt cu duiumul. Sunt țări în care femeile sunt încă omorâte cu pietre pentru niște greșeli numite „capitale”, așadar în România e stupid să fii feministă în condițiile politice și sociale momentane. Ce nu mi-a trecut odată cu îndepărtarea de anul nașterii însă, a fost lipsa de înțelegere a obedienței, a tăcerii în fața abuzului de orice fel, a lipsei curajului și atunci aseară comparația am făcut-o natural, fără să mă gândesc mult, efectiv a reieșit la finalul conferinței de presă a d-nei Kovesi.

Desigur că importantă este firea fiecăreia și desigur că asta nu prea se schimbă, se tocesc anumite trăsături și altele se accentuează, primesc tușe groase în funcție de valurile vieții și de felul în care este afectată. Iar tocmai firea d-nei Dăncilă o face importantă pentru dl Dragnea în detrimentul nostru în funcția ei, iar firea d-nei Kovesi o face importantă pentru români în funcția pe care o ocupă.

Nu aștept deloc fericită sau mulțumită o anume revocare a d-nei Kovesi, o revocare care pare că plutește în aer, e cerută la scenă deschisă de multe voci din PSD. Dar nu o aștept nu pentru d-na Kovesi, ea sigur o să poată face altceva cu viața ei profesională, nu o aștept pentru că e posibil să fie înlocuită de o d-nă Dăncilă … și atunci? Ce facem? Când înlocuim curajul, cu ce-l înlocuim? Cât de pregătiți suntem pentru un răspuns?

Standard
Scânteie Aleatoare, Uncategorized

Ceva dulce

Dimineață, îmi verific căsuța de email, ups! mail de la banca unde am cont.

„Azi e ziua îndrăgostiților (!!!- ce bine!!!) și cine spune că ziua asta nu poate fi sărbătorită și de o bancă și clienții ei?” citat aproximativ din memorie, pentru că mail-ul a fost șters instantaneu după lecturare inclusiv din coșul virtual de gunoi.

Bun, apoi era un mail lung și fain despre serviciile lor, care mie una chiar îmi plac, că de aia sunt clienta lor de ani de zile și despre ce clientă faină sunt eu și cum putem să avem o relație „mai strânsă și mai apropiată”, de sincer până aproape de finalul mail-ului mă gândeam dacă nu trebuie să merg la un ATM să-l pup, sau ceva, ca să „cimentez” relația.

Desigur, eu fiind destul de anti-love și anti-americănisme și anti-orice, că-s drăgălașă și gingașă ca o macara sau treierătoare când e vorba de V- day, mi-am șters un zâmbet trist și m-am gândit la marketing. Materie de-a mea din facultate, la care nu excelam, dar care îmi plăcea cu siguranță și la un studiu despre creșterea productivității în bănci. Au trecut ani de atunci, studiul însă mi-a rămas într-un sertăraș din memorie de unde a ieșit dimineață pentru că era legat de atragerea clienților folosind sentimentele, vizualul, nevoia de atenție și iubire a consumatorului, nu nevoia rațională de avea niște servicii financiare bune. Ceea ce banca mea punea în practică azi- cu insucces în cazul meu- însă posibil cu succes în cazul altora.

„Hai la noi că e promoție doar în 14 februarie!” desigur apoi promoția se extinde până în 24 și luna viitoare și tot așa, pentru că dragostea vinde instrumente financiare. Inclusiv.

Standard
Scânteie Culturală, Uncategorized

O bibliotecă

Ieri seară am fost invitată la inaugurarea unei noi biblioteci în Brașov.

Aparte bibliotecă, tânără, caldă, cu cărți alese.

Pentru cei care vor să facă incursiuni în lumile lăuntrice ale credinței, spiritualității, cărților bisericești, cărților scrise de foști deținuți politic după experiența din temnițele comuniste, pentru toți cei care caută niște răspunsuri, este deschisă biblioteca aceasta.

Uneori, pe mine cărțile m-au ajutat mai mult decât mi-aș fi închipuit. Au fost refugii în călătorii, însă au fost și călătorii. Spre alte zări, spre alte lumi sau cel mai greu, spre mine sau spre înțelesuri, uneori profunde alteori profane, depindea de carte, de autor, de dispoziția și/sau vârsta la care o citeam.

De aceea nu o să mă opresc să scriu despre cărți și să notific lumea despre deschiderea unei biblioteci. Treceți-i pragul, e de ajutor, nu trebuie să uităm să ne hrănim spiritul, uneori ajută mai mult decât hrănirea fizicului.

Adresa bibliotecii este Căpitan Ilie Birț nr.23 în sediul asociației „Tinerii din Ziua de Azi”.

Standard
Scânteie Culturală, Uncategorized

Moartea lui Stalin

Am văzut aseară „The death of Stalin” pentru că voiam să văd o comedie dar și pentru că eram curioasă ce fel de filme sunt cenzurate azi în Rusia. Filmul este o comedie – neagră, dar este comedie iar cenzura este reprezentată prin faptul că distribuirea și vizionarea filmului au fost strict interzise în Rusia, Kyrgyzstan, Azerbaijan și Kazakhstan.

În sala de cinema pe jumătate plină, erau mulți tineri, curioși bănuiesc și amuzați de replicile caustice, fix ca mine. Puțini oameni în vârstă, puține comentarii așadar despre veridicitatea vremurilor. Spaima și teroarea care învăluie toate personajele și acțiunea filmului, elemente reale în epoca stalinistă sunt surprinse însă bine și relatate cu umor negru englezesc.

Filmul povestește ultimele zile ale lui Stalin și haosul urmat după moartea lui. În regia lui Armando Iannucci, această satiră politică mi s-a părut extrem de bine realizată. Citeam primele reacții după interzicerea proiecției filmului și mă gândeam la libertate și că oricât de amuzată era fraza aia cu ” visit Russia before Russia visits you” este și înfricoșătoare. Până la urmă timpurile actuale au partea lor de spaimă și interzicerea unor drepturi si libertăți se poartă în Rusia actuală.

Filmul este bun, mi-a plăcut, merită văzut, mai jos trailerul :

 

Standard
Scânteie Culturală, Uncategorized

1887 de ani

De la prima atestare documentară a localității Roșia Montană.

De neuitat, de netrecut cu vederea, de sărbătorit într-un fel.

Un simbol de rezistență azi, de demnitate și nesupunere în fața politicului nepăsător, înseamnă încă locuitorii așezării montane din Munții Apuseni.

O tablă de ceară datînd 6 februarie 131 a fost primul „document” în care a fost specificat numele vechi al Roșiei Montane și anume Alburnus Maior, nume dat de romani, coloniști din Iliria, care se pare că au întemeiat localitatea pe vremea împăratului Traian.

La Brașov din păcate azi nu am idee de vre-o acțiune de amintire a acestei date, însă știu că la București se sărbătorește la Muzeul Național al Țăranului Român, printr-o serie de evenimente : expoziții, concerte, proiecții de filme.

Standard