Uncategorized

Indici și indicii

Am cunoscut-o acum un an, când i-am trecut pragul cabinetului împreună cu tatăl meu, care avea un diabet recent diagnosticat și deja cu foarte multe complicații. Și ne-a plăcut pentru că era umană, vorbea frumos și avea răbdare. Explica pe înțelesul meu care nu sunt doctor și al lui care era bolnav, cam cât de important era regimul și tratamentul care trebuiau urmate cu sfințenie. Tata o asculta cuminte pentru că e frumoasă și bănuiesc că-l captiva un pic …

În viață bănuiesc că nicio întâlnire nu e întâmplătoare, de fapt sunt sigură, îți ies în cale oamenii pe care trebuie să-i cunoști și care îți schimbă uneori viața, sau măcar ți-o înfrumusețează. Cred că așa a fost și întâlnirea aceasta, pentru mine.

La Fundație acum vre-o lună jumate, unde merg eu să fac voluntariat, discutam într-o zi despre meniurile de la Cantina Mulțumesc.    Ne gândeam că ne-ar trebui sfatul unui doctor nutriționist care să se uite un pic peste meniuri, să ne dea o părere avizată, să ne mai îndrume, nu în ale bucătăriei ci în ale combinațiilor sănătoase pentru cei care vin să mănânce zilnic aici. Așa mi-am amintit de ea și m-am gândit să-i scriu un mail prin care să-i povestesc un pic despre Bucuria Darului, cu ce se ocupă, despre voluntariat și despre câtă nevoie avem de ajutor.  Ceea ce evident am făcut într-un weekend mohorât. Mail-ul nu a rămas fără raspuns, N. a venit la Fundație a dat sfaturi, idei și pe lângă asta s-a oferit să facă o testare gratuită a glicemiei pentru asistații sociali care vin aici.

Ceea ce a și făcut azi. Cred că vre-o sută de persoane au beneficiat de testarea gratuită a glicemiei, de sfaturi despre alimentație sănătoasă și de îndrumări cu privire la analizele pe care trebuie să le facă. Au fost găsite valori maximale și chemată Ambulanța, sau au fost găsite valori normale și a fost nevoie doar de un zâmbet pentru a înăbuși frica de ace. Momentele au fost surprinse de S. și postate pe rețeaua neprietenă mie, însă foarte utilă uneori și pot fi văzute aici.

Și pentru că azi mi s-a îndeplinit visul de a fi asistenta unui doctor, am reușit să mă fac utilă în halat alb , pregătindu-i N. testele și glucometrul. Nu știu cât de mult a contat pentru mine împlinirea unui vis adolescentin, însă știu că a contat mult pentru cei care nu au doctor de familie sau care nu și-au testat glicemia niciodată, pentru cei care erau sub tratament și regim însă poate nu-l urmau, pentru cei care nu aveau parte de un zâmbet sau o vorbă bună. Pentru ei a contat …

La prânz am terminat acțiunea, N. a spus că revine și cu tensiometre data viitoare, pentru că i-a plăcut, se secretă oxytocină când faci un bine și nu vrei nimic în schimb. E nevoie de voluntari în multe domenii și în multe locuri, iar scuza cu „nu am timp” de cele mai multe ori e doar o scuză, dacă vrei cu adevărat, ai timp pentru orice e important pentru tine.

Standard
Uncategorized

Tu ești primăvara mea …

Seară de martie. Aglomerată și plină și liniștită de pustie ce era, totuși …

Făcusem drumuri și poteci prin librării în căutarea cărții perfecte pentru weekend. Fără succes. Nimic nu-mi inspira nimic. Vorba aia, ești ce lași în urmă sau ce nu ai găsit încă…

Pâlpâie drăcia aia de WA, proprietate a lui Mark ca și FB-ul mult hulit de mine și alții. Hmm, link spre melodie : citește și ascultă asta ” Tu ești primăvara mea”…

Atât de desuet și romantic până la o greața viscerală și totuși atât de necesar într-o seară pustie de martie… cine dracu mai ascultă azi Aurelian Andrreescu?

Standard
Uncategorized

Unire

Azi s-au împlinit 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Am văzut la știri niște imagini horror din Parlament. Mai solemnnă am fost eu la coafor săptămâna trecută decât au fost parlamentarii azi la ședința solemnă ținută cu ocazia Unirii.

Președintele a lipsit cu desăvârșire… desigur lipsa impactului juridic a ședinței de azi  asupra realității concrete a fost cea care i-a determinat absența. Și nu numai asta, mult posibil și probabil lipsa de interes pentru acest subiect la nivelul oricărei cancelarii europene a dictat lucrurile de azi.

Eu am fost în Basarabia, în 2016. Am văzut cum se trăiește acolo, cum se vorbește, cum se gândește. Am întrebat în piață când cumpăram bomboane Bucuria „cu spirt” pentru prietenele de acasă, ce părere are vânzătoarea de Unirea cu țara. Și am mai întrebat la librăria Mihai Eminescu, la Cramele Cricova și la hotelul unde am fost cazată. Răspunsurile erau destul de lipsite de entuziasmul pe care îl văzusem în stradă când se striga România n-a avut, graniță la Prut! O reparație istorică, acum după 100 de ani mi se pare mai îndepărtată de realitate decât visul de Unire al oricărui unionist de acum 102 ani.

Singurul fel în care Basarabia s-ar putea uni într-un fel cu România, ar fi doar dacă Basarabia ar fi parte din U.E., ceea ce la decalajele economice dintre România și Basarabia deja este greu de realizat, d-apăi la decalajele economice dintre Basarabia și UE…. Și părerea mea este clar dată de niște realități pe care nu numai că le-am văzut în ambele țări, dar le-am și urmărit cu interes de-a lungul vremii.

Desigur că așa cum există pe eșichierul politic stânga și dreapta, iar partidele naționaliste în România lipsesc cu desăvârșire, există un mare dezinteres REAL pentru acest subiect. Așa cum există un mare dezinteres pentru românii de peste granițele României și aici mă refer mai ales la cei din Voievodina, Ungaria, Ucraina, așa există și un mare dezinteres pentru acest subiect.

În ceea ce privește populismul de-a dreptul scârbos al puterii cu privire la acest subiect a încetat să mă uimească de la prima oră, de la primele știri. Groaznic …

Mai pot să adaug faptul că Centenarul a fost un prilej de a da cu var niște pomi în diverse orașe din țară, de a organiza concerte-la Brașov chiar faimosul Festival de care nu știe nimeni-Cerbul de Aur, de a se înfrăți Sectorul 6 din București cu Raionul Hîncești – total ilogic dacă te unești … adică un prilej de a cheltui bani, însă de a nu simți sărbătoarea, cam cum dă omul de rând la Coresi de Crăciun. Așa a dat bani puterea pentru Centenar.

Păcat. Până la urmă, indiferent de viitor și de ce ce turnură va lua, chit că această Unire va fi sau nu posibilă, până la urmă ziua de azi merita o mai mare sărbătorire. Pentru trecut. Au fost români care au visat Unirea, au dorit unirea, au murit pentru ea. Pentru ei însă azi în Parlament, la ședința solemnă, Președintele țării nu a venit și d-na Prim-Ministru a stat pe Facebook.

 

Standard
Scânteie Socială, Uncategorized

Împreună curățăm România călătorind!

Pentru că a venit primăvara, teoretic, m-au asediat multe planuri de vacanță însă cum nu pot pleca pentru o perioadă mai îndelungată de timp din Brașov, primul week-end prelungit la Paris este amânat sine die.

Însă nu sunt amânate alte planuri care țin de voluntariat și de călătorii în țară și de schimbare. Schimbările de mentalitate nu prea pot fi făcute fără progres economic, asta mi-e clar, însă poate niște schimbări de percepție, de atitudine, o mai mare implicare în viața cetății, da, cred că pot fi făcute mai ușor.

De aceea m-am înscris în competiția de anul acesta organizată de Cif prin care poți face curățenie într-un oraș pe care îl alegi. Este o idee formidabilă, ajunsă la a cincea ediție, o campanie civică prin care poți să aduci strălucire unui obiectiv turistic din România lăsat în paragină.

Pașii de urmat sunt simpli, te înscrii pe pagina Cif, alegi felul în care vrei să te înscrii – călătorind cu Cif sau implicându-te local, alegi orașul în care ai vrea să faci curățenie, îți introduci datele personale și aștepți să vezi dacă vei fi selectat. Eu am ales Oradea, deoarece nu am mai fost de ani de zile acolo și pentru că este un oraș superb pentru care aș dona cu bucurie un week-end din timpul meu liber să-l vad mai frumos. Nu știu dacă voi fi selectată, însă ca și idee merită să o promovez, indiferent de succesul meu personal ca voluntar în această campanie.

Standard
Uncategorized

F.k. FB

Se mai trezește lumea. Cea mai faină știre pe care am citit-o azi a fost decizia trupei Massive Attack de a-și suspenda temporar contul de Facebook.

Lipsa de transparență și neasumarea răspunderii, schimbarea politicilor, etc. De aceea vor suspendarea contului, nu vor degeaba.

Știrea e aici iar de ce urăsc eu Facebook și o parte din motivele mele care în ani s-au multiplicat exponențial, sunt aici.

 

Standard
Scânteie Aleatoare, Uncategorized

Trezește-mă când se sfârșește septembrie…

Green Day la radio pe Rock FM, pixul îmi alunecă pe foaie, mă chinui tare cu o planificare și nu-mi iese oricât aș suci avioane, camioane …

Mai beau o gură de cafea. Recalibrare. „Dacă mut asta aici și asta acolo … hmm”. Ridic ochii, flutură un steag rupt de vânt. E primăvară în calendar, atât.

Mai încerc o ultimă simulare. Oh, perfecțiunea întruchipată în containere, bun. „As my memory rests/ but never forgets what I lost/ wake me up when September ends” și chiar aș vrea să mă trezească cineva când se sfârșește septembrie ăsta.

Am reușit planificarea, mă îndrept. Am febră musculară de la ultimul masaj care ar fi trebuit să-mi repare umerii încovoiați de poziții incorecte și decizii proaste. Masajul a reușit doar prima parte. Partea cu deciziile proaste… hmm. ” Never forgets what I lost…” și totuși e primăvara, la București se închid școlile din cauza zăpezii …

Standard
Scânteie Culturală, Uncategorized

Nebunia există, ştii?

A fost una dintre replicile personajului interpretat de Tudor Istodor în piesa „Voyeur” pe care am vãzut-o în seara aceasta la Reduta. Și eu personal l-am aprobat în gând.

Piesa a fost scurtissimă, nici o oră n-a durat, a început cu o întârziere de 15 minute. Pare deja subînțeles aproape, că piesele nu mai încep la fix ci la și-un sfert. De neînțeles pentru mine, pentru că deși încerc să-mi cultiv răbdarea, nu pot cultiva nesimțirea altora. Mai ales dacă mă afectează în mod direct.

En fin, acum nu o sa fac educație nimănui, doar observam …

Revenind la piesă, a fost intensă. Două personaje, un doctor psihiatru-ea și un psihopat care avusese 11 victime femei pe care le lobotomizase-el. Acestea sunt personajele piesei care a surprins o scenă de întâlnire între un bolnav psihic și obiectul obsesiei lui, dialogul dintre ei și explicațiile lui pentru „iubirea” pe care o nutrea pentru ea, la fel ca și acțiunile contradictorii ale ei. Sau inițial de neînțeles, cel puțin pentru mine.

Piesa de fapt mi s-a părut a fi despre manipulare și cum îi folosim pe ceilalți sau ne folosesc ei în diferite momente ale unei relații. Este despre exercitarea puterii și despre abuz. Nu e ușor de privit la fiecare schimbare de ton și acțiune, însă jocul e frumos.

Pentru jocul actoricesc din această piesă, în regia lui Claudiu Istodor, Tudor Istodor a luat Premiul pentru Interpretare Masculină la Festivalul de Teatru Independent de Orice în 2014.

Iar ca și paranteză în legătură cu titlul postării, cu piesa din seara asta și cu viața în general, într-o discuție purtată cu o prietenă săptămână aceasta despre umanitate, am concluzionat că lipsa unui membru de exemplu nu te face mai puțin om, însă suferința de o afecțiune psihică cu siguranță, da.

Standard
Scânteie Socială, Uncategorized

Amorțeală

Povesteam dimineață  la o cafea cu o prietenă care e mai aproape de latura asta psiho-pupu a societății decât sunt alții, despre ce se intâmplă în România zilele acestea. Adică despre dl Dragnea și iubita, despre apetența oamenilor către can-can mai mult decât pentru politică, despre asistații sociali și cum merg la târgurile de joburi doar să le fie semnate adeverințele pentru ajutoare sociale, despre media și lipsa educației.

Concluziile din păcate au fost cam triste. Trăim cu toții într-o mare amorțeală, chiar dacă încercăm timid să protestăm, protestăm frumos, elegant, fără zvâc, suntem cu toții adepții teoriei geamului spart așa că luăm autorizație să ne strigăm oful în fața unei Prefecturi închise duminică seară sau a unui sediu de partid la fel de gol și intunecat ca și mințile celor care îl populează în timpul săptămânii.

Pe lângă faptul că nu avem votanți sau revoltați năucitor de puternici, care să poată mișca masele în stradă, nu avem nici oameni politici puternici. Avem doar niște oameni de paie, care conduc un pic din umbra marilor interese care-i guvernează și atât. Iar aici nu sunt de blamat doar cei de la putere. Este de blamat și opoziția. Pentru că și opoziția a pierdut contactul cu realitatea și cu oamenii de rând. Ok, nu sunteți invitați la Antena 3? Nicio problemă, mergeți în piețe și vorbiți cu oamenii, faceți un tur cu autobuzul 22 și vedeți cum e, intrați într-un spital de stat și vedeți care e starea sănătății, faceți o lecție deschisă la Universitate despre importanța votului, poate așa lucrurile se vor schimba. Până la urmă Băsescu în nemernicia lui știa că pentru a fi aproape de oameni, trebuie să fii printre ei, nu la televizor. Și nici nu e greu să faci lucrurile astea și nici nu costă, iar capitalul de imagine câștigat ar fi ridicat și nu numai el. Poate chiar politicienii ar fi efectiv mai aproape de popor și poate s-ar găsi vreunul mai răsărit care să polarizeze încrederea tuturor și să schimbe ceva … poate.

O masă mare și amorfă de votanți, care sunt crescuți cu ajutoare sociale doar pentru a vota cu PSD-ul, care însă trăiește la limita subzistenței, mănâncă prost și puțin, nu are acces la servicii medicale și nici la educație, aceasta e partea predominantă a celor care votează, însă nici ei nu sunt băgați în seamă. De nimeni, niciodată. Sunt doar ținuți captivi în medii insalubre total pentru că unii au nevoie de validări din 4 în 4 ani.

Până la urma concluzia celor două pahare de apă minerală pe care le-am băut a fost să nu mai trăim în bulă, să ne facem treaba cât mai bine unde muncim, să împărtășim cât mai mult din ceea ce știm cu toții și să încercăm pe cât posibil să schimbăm din mentalități. Nu să ne întoarcem în anii 50. Cam asta. Ah și când e vorba de protest, să fie protest nu plimbare. Cu asta am fost doar eu de acord, că nu-s cea mai blândă femeie. Sau nu mereu.

 

Standard
Scânteie Politică, Scânteie Socială, Uncategorized

Căluș legal

După ce dl Dragnea a trecut de Congresul Extraordinar la care nu s-a întâmplat nimic extraordinar pentru că el nu era afectat, așa că altceva oricum nu conta, după ce a trecut și weekend-ul în care bănuiesc eu că a râs de cât de tâmpiți sunt jurnaliștii care au acordat mai multă atenție partenerei lui decât gravității modului în care s-a desfășurat Congresul, a mai venit cu o idee.

Luni a anunțat că e nevoie de o lege împotriva celor care defăimează țara. A avut chiar și exemple, de persoane care fac asta, adică viitoarea lege este targetată, ca să spun așa, nu e o chestiune banală. O să stea cineva, o comisie probabil și o să analizeze la sânge tot ce face un europarlamentar la Bruxelles iar în momentul în care „defăimează” țara, nu știu ce o să i se întâmple, probabil o să fie băgat într-o dubă, care-l va conduce într-un beci sau ceva de genul ăsta. Sau doar o să primească o amendă sau o să i se pună un căluș. Nu știm încă, vom afla.

Legea asta ar trebui să-i atingă, în cazul total nefericit în care chiar va exista, pe toți hoții, criminalii, interlopii și penalii din afara granițelor României, pentru că ei defăimează țara, dar oricum este așa un subiect sensibil, încât nu poate fi încadrat într-o lege. Pentru că legea este făcută tendențios asta una la mână și doi la mână, pentru că încalcă Constituția. Dreptul la liberă exprimare nu poate fi suprimat printr-o lege injustă, deși în momentul în care Legile Justiției sunt adoptate, deja nu prea mai contează ce urmează după. Adică va fi călușul dat de Legea Defăimării care nu te va lăsa să vorbești despre abuzurile puterii. Cum se leagă lucrurile, nu?

Webp.net-resizeimage (44).jpg

Faza este că „defăimarea” este un lucru extrem de subiectiv și ține de atât de multe lucruri … Nu știu sincer cum cineva, eu de exemplu, nu voi fi acuzată că defăimez țara. Păi da, într-un rechizitoriu virtual ar putea scrie că ceea ce postez eu pe blog aduce atingere țării, că în loc să scriu numai despre binele pe care-l face PSD-ul, poate scriu numai despre răul pe care-l face PSD-ul și nu e ok, e nașpa. Adică ce vreau eu să subliniez este că oricine poate să cadă sub incindența unor legi de genul acesta, absolut oricine.

Sunt țări în lumea asta în care din păcate libertatea expresiei trebuie apărată cu arma în mână, iar aici mă refer la Franța, unde sediul faimoasei reviste Charlie Hebdo avea asigurată securitatea de către Poliție în urma unei faimoase caricaturi publicată cu ani în urmă. Charlie Hebdo este un săptămânal de satiră la adresa politicii în general, a lumii arabe și evereiești în special. Franța însă, este cea mai vocală țara în ceea ce privește libertatea de exprimare și nu numai la nivel declarativ, desigur.

Concluzia mea este că din păcate prea puțină lume are idee despre ceea ce dl Dragnea visează să facă în România. Semnele sunt destul de clare, implementarea unor astfel de legi împotriva exprimării libere nu va duce decât la un șir nesfârșit de abuzuri, la instaurarea unei conduceri extrem de dictatorială iar asta doar din cauza faptului că noi cu toții am uitat. Fotografia de mai sus, pe care am inserat-o în text este de la Timișoara, este o placă care se află pe penitenciarul din oraș ca să nu uităm vreodată prin ce am trecut și care a fost prețul plătit. Și e de asemenea și un avertisment, pentru că nimic din ceea ce ai nu este permanent, trebuie să te lupți să păstrezi ce ai dobândit. Fie că este vorba de iubire sau libertate – a cuvântului sau a faptei.

 

Standard
Scânteie Socială, Uncategorized

Pregătiri pentru vacanță

4 nopți cazare la munte la Brașov 2000 de lei de persoană cu tot tacâmul inclus și cu spa și cu program, hotel de 4 stele. La mare cam 2200 în stațiunile din Nordul litoralului românesc. Tot la fel, cu tacâm, cu program artistic și spa și fără transport. Mă refer la vacanța de Paște, că e prima ca urmează. Asta la știri, azi.

Acum să-mi verific mail-ul. Bine, îl verific la prima oră dimineața, dar să verific ofertele turistice de peste hotare care își găsesc drumul către căsuța mea de mail. Desigur se găsesc oferte în Grecia de la 250 de euro pentru aceeași perioadă cu transport inclus. Dar hai să nu dau exemplu Grecia pentru că mie personal nu mi-a plăcut. Să spun Turcia, sau Albania sau Italia … incredibil. Oferte cu nemiluita muuult mai ieftine. Și asta așa, cu mai puțin de o lună înainte și la o privire neatentă …

Mereu m-am întrebat de ce e așa de greu să fim și noi mai ok cu prețurile astea la pachetele turistice? Adică doar pentru că nu este sezon turistic tot anul, trebuie neapărat să dăm o groază de bani când este sezon turistic? Bănuiesc eu că nu merge nimeni la o cabană la Sovata în orice zi, dar asta înseamnă că atunci când merge, pentru a putea merge și-a vândut sufletul diavolului? A făcut economii la sânge să se poată distra 3 zile? Pentru că prețurile în România în general sunt extrem de ridicate la cazare. Infrastructura nu ne ajută nici ea foarte tare, așadar pierdem pe drum o groază de vreme și de nervi, etc, etc. Așadar unde să mergem? Aici sau în străinătate?

În fine, am întrebări complicate zilele astea, după cum se vede. 🙂

Standard
Scânteie Socială, Uncategorized

” … Zâmbește un pic … „

M-am trezit la 06.46 fără ceas. Planul inițial era să urmăresc Congresul Extraordinar al PSD, deși era ceva fără miză, fără surprize, fără „extraordinar”… m-am răzgândit, știam că la „Bucuria Darului” e mult de muncă, așadar m-am dus la Fundație.

Am ajuns înainte de ora 09.00, mi-am lăsat haina și geanta și am cerut ceva de făcut. „Hai cu mine, mergem în spate, e nevoie să etichetezi niște borcane, vrei?” mă întreabă V. „Vreau, normal”. „Va trebui să le speli un pic de praf și apoi să le pui hârtia asta deasupra, le legi cu sfoară și le pui eticheta asta, ok?”. Ok, așa că am legat 15 etichete cu gem de prune și apoi 60 de borcane cu hartie și sfoară și le-am etichetat cu etichete frumoase cu gem de caise.

Între timp m-au sunat două prietene, una să mă întrebe cam ce vârstă au copiii care vin la Fundație că vrea să doneze niște haine care i-au rămas mici băiețelului ei și cealaltă să-mi spună că o să termine de reparat calculatoarele pe care le luase acasă de la Fundație. Calculatoarele erau unele mai vechiuțe, donate de diverse persoane, pe care prietena mea le-a luat acasă să le deviruseze, să le instaleze diverse aplicații educaționale, deoarece aceste calculatoare vor fi donate mai departe în satele din jurul Brașovului unor copii săraci care nu au avut niciodată calculator.

Am terminat cu borcanele în cămara plină cu rafturi încărcate de gemuri, dulcețuri și diverse feluri de zacuscă, preparate la Cantina „Mulțumesc” care sunt vândute în cadrul diferitelor evenimente unde participă Fundația, iar banii strânși astfel se transformă în ajutoare pentru cei nevoiași. Am revenit în față și V. m-a rugat să merg să o ajut pe L. să dea de mâncare oamenilor străzii. Mi-a dat un șorț și mănuși de unică folosință și m-a trimis în sectorul B.

„Ai venit tu?” mă întreabă L. zâmbind. „Da, cu ce te ajut?”. „Păi uite, pui pe tavă un șervețel, o lingură, cam trei felii de pâine și apoi continuu eu.” Și ea continua să pună ciorbă de legume într-un castron de unică folosință, 3 sarmale de post și un ardei iute în altă farfurie de unică folosință și niște mazăre care era într-o caserolă de plastic. „Și acum le poți duce la mese, o să fii ospăriță, vrei?”. „Vreau …” am spus eu nu prea convinsă însă că voiam… Am luat o tavă și m-am dus cu ea la o doamnă care era așezată într-un colț „Uitați, poftă bună!” , „Mulțumesc, cum te cheamă?” …”Mihaela…” am zis eu încurcată și m-am întors rapid la L. după altă tavă. „Uite, asta e pentru Costel, o duci tu?” „Da, o duc”, am luat-o, am dus-o. Mesele sunt aranjate pe două rânduri în încăperea în care mai sunt un televizor care era pe Trinitas, niște flori ornamentale, niște cărți iar pe pereți erau icoane. Din încăperea aceasta se poate intra într-un depozit unde sunt haine donate de diverse persoane de unde se împart către asistați în funcție de nevoi și niște băi dotate cu dușuri și obiecte de igienă personală, unde oamenii străzii se pot spăla și schimba. Eu cred că eram destul de încurcată, nici nu sunt cea mai îndemânatică persoană din lume și oricum în minte îmi jucau o mie de gânduri. Cu o tavă cu mâncare în mâini m-am îndreptat spre alt domn care stătea cuminte într-un colț. „Cum te cheamă?” mă întreabă ușor, parcă temător.. „Mihaela, uitați, poftă bună!” zic eu și-i așez tava în față. ” Mulțumesc domnișoară, nu mai fi așa speriată, zâmbește un pic, că zâmbești foarte frumos!” mi-a zis. Nu-mi dădusem seama că par speriată, nici că nu zâmbesc și nici nu-mi trecea prin gând că zâmbesc frumos de obicei și că acum probabil că-mi era greu. Era greu ce făceam. Adică tăvile nu-mi rupeau mâinile, însă privirile care îmi mulțumeau erau greu de susținut și cred că lăsam repede capul în jos și mă întorceam rapid către masa de unde luam altă tavă, răstimp în care respiram și mă recalibram un pic pe interior pentru a putea duce mâncare, altcuiva. La final toată lumea a semnat pe niște tabele, unde și-a găsit numele și ușor ușor au plecat. Am terminat de împărțit mâncarea, am pus-o în caserole pe toată și am dat-o cui a mai vrut … probabil să aibă seara sau să ducă celor care nu puteau veni să mănânce la Fundație. „Cine mă ajută la curățenie? Se anunță cineva?” întreabă L. Se anunță 2 persoane, alții o asaltează pe L. cu cerințe, unul vrea niște pantaloni, cineva cere o greacă… L. merge în depozit și caută. Eu duc la Cantină, în corpul A, oala de ciorbă, tava goală de sarmale. Mă întorc la curățenie. Iau o cârpă și o sticlă cu alcool sanitar si dezinfectez masa, între timp Costel și un prieten de-al lui mătură și apoi spală pe jos cu dezinfectant. L. împarte niște haine, terminăm, ieșim și cred că-mi jucau lacrimi în ochi pentru că L. mă ia în brațe și-mi spune „Ei, e greu?” … Da, e greu și o admir nespus pentru ce face și pentru dedicarea cu care o face.

 

 

În birou îmi intinde o primulà cadou pentru că e martie și fac voluntariat. Mulțumesc pentru flori și mă așez un pic. „Mai faci ceva?” mă întreabă zâmbind L. „Mai fac..”. „Ok, uite, pune câte 50 de afișe din astea în pungi, le ducem mâine la biserici ca să promovăm Fundația, Cantina și activitatea noastră”. Ok, pănă la 50 știu să număr, așa că mă apuc de treabă. Termin și afișele. Mai primesc o sarcină, să fac o adunare a tuturor donațiilor primite în ziua curentă. Fac și asta, cu calculatorul că deși era matematică elementară de clasa a doua, mă simțeam sfârșită.

„Cum reușiți?” îi întreb eu separat pe V. și pe L. „Este foarte greu, adică mie mi se pare foarte grea munca aici și nu mă refer la partea fizică ci la cea sufletească, este o întâlnire permanentă cu durerea și cu suferința, cu neajunsurile de multe feluri și cu lipsurile” adaug eu cu ochii pe geam, sprijinindu-mă de un banner pe care îl folosesc la diverse acțiuni. „Da, e greu, adică aici nu vine cineva care nu are probleme, chit că e voluntar, chit că e asistat, chit că e angajat. Dar dacă ești angajat, mda, cam e nevoie de o anumită structură ca să poți lucra aici”, îmi spune V. L. zâmbește, are un nas cârn care îmi amințește de sora mea, ea are nasul la fel, tot așa în vânt. „Eu aveam multă dragoste de dăruit și am găsit cui să o dăruiesc, ei au nevoie uneori doar de un zâmbet, ai văzut, nu de mâncare, ci de răbdare” … Și da, toate se făceau cu răbdare și cu calm, fix ce nu am eu de obicei …

Am plecat tăcută, cu primula mea primită cadou. Mă simțeam bine dar mă simțeam și foarte rău. Eram foarte obosită dar și foarte mulțumită, Am ajuns acasă, la tv era Congresul Extraordinar al PSD, d-na Dăncilă spunea ceva de mari realizări viitoare, efectiv nu-mi păsa …

 

Standard
Scânteie Politică, Scânteie Socială, Uncategorized

Nici S.R.I. nu mai e ce-a fost …

Sau mai exact nici Colegiul Național de Informații nu mai e ce-a fost. Că tocmai i s-au suspendat cursurile ca urmare a declarațiilor d-ului Teodorovici.

Eu am rămas cu ceașca de cafea în aer azi dimineață când am citit știrea, bine că n-am dat-o pe mine….

Nici nu știu ce m-a enervat mai tare. Că Ministrul de Finanțe avea o diplomă de la un curs la care nu a fost? Că acel curs era ținut de o Academie – adică nici mai mult nici mai puțin decât Academia Națională de Informații „Mihai Viteazu”? Că nu a susținut niciun examen, dar avea o diplomă care atesta nu numai cursuri dar și evaluări adică note la niște examene? Tupeul cu care a fost mândru de ceea ce a făcut, dar a zis că el s-a autodeconspirat ca să vedem ce se întâmplă în țara asta? Faptul că probabil sunt foarte mulți în situația lui? Sau faptul că asta acel colegiul ține totuși de S.R.I.? Sau că persoana asta conduce un minister în România? Sau că e a nu știu câta știre cretină despre politicienii români și gradul de degradare morala în care a ajuns societatea noastră astfel încât să nu mai fie uimită de astfel de știri?

Nu știu sincer… Cert este că efectiv am închis site-ul de știri, am pus niste muzică și m-am uitat că-mi înflorește un crin imperial, ce mai e de făcut? Hai să vorbim despre primăvară …

 

 

Standard