Scânteie Aleatoare, Uncategorized

Telegramă

Cititorilor mei. Stop.

Blog suspendat temporar. Stop. Perioadă nedefinită. Stop. Autoare în cautare. Stop. De/mult/e. Stop. Inclusiv de ea. Stop.

Numai bine tuturor. Stop.

Standard
Scânteie Aleatoare, Uncategorized

Două stele

Ieri la restaurantul pescăresc unde m-a scos cineva să uit de vreme și de vremuri, două fete în spatele meu discutau aprig, aprins și plin de patimă. Eu încercam să mă concentrez asupra meniului și aș fi putut comanda și compot de pește dacă ar fi existat, la cât îmi place peștele, însă nu puteam pentru că mă capta conversația fetelor.

Una plângea, povestea ceva de un băiat desigur, sursa tuturor relelor din lumea ei, cealaltă asculta și încerca să o tempereze. „Păi da tu, dar nu înțeleg, adică el mi-a spus că sunt frumoasă și că îi e dor de mine și că nu știu ce și nu știu cum, el, mă înțelegi că nu-înteleg?” și plângea ca Sandy Bell cu două șiruri de lacrimi care i se prelingeau în borșul pescăresc rămas neatins. „Hai măi, dar liniștește-te, nu merită, a știut el pe ce butoane să apese, aia e, ești frumoasă, ești deșteaptă, ești cu stea în frunte …”, încerca cealaltă să o liniștească. „Șah mereu, te ținea în șah, că nu e-n stare să-ți dea mat, că mat i-ai dat tu acum o mie de ani, de fapt mat i-ai cam dat mereu.” „Păi și chiar am o stea în frunte? mi se pare că am două, dar sunt coarne”, zicea cealaltă printre suspine încercînd să zâmbească un pic. „Da măi, dar de departe nu se vede diferența” și-au izbucnit în râs, amândouă.

Am zâmbit și eu, între timp m-am decis la o apă minerală și un crap cu sos salsa, excelent. Drama fetei de la masa de alături mi-a amintit de o poveste de-a mea din altă vreme, vreme  în care timpul cronologic se amesteca cu cel emoțional și iubirea abisală putea fi singura rațiune de a exista.

„Și zi, ce facem cu ăștia? Mai e vreo soluție, în afară de blocarea trecerilor de pietoni?” am fost întrebată și m-am întors la conversația mea. „Da, mereu există o soluție, prima e să nu cedăm.”

Am continuat să povestim politică și social un pic de fashion și de planuri de vacanță – o fugă la mare într-un week-end curând, o vizită la Praga în noiembrie – la vita e (tem)bella și plină de stele, uneori.

Standard
Scânteie Politică, Uncategorized

Mai mult bilingv

Scurt, pentru că nu am baterie și scriu de pe telefon și etc, etc…

Tot ieri, în Parlament a fost adoptat Codul Administrativ care elimină pragul de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităților naționale în prefecturi, primării, consilii județene și locale. Și instalarea de plăcuțe bilingve care va fi diferită de acum.

Pentru mulți poate nu e important. Însă este extrem de important, este încă o chestie pe care PSD-ul o dă cadou UDMR-ului pentru niște avantaje viitoare. Le vom vedea.

Standard
Scânteie Politică, Scânteie Socială, Uncategorized

Vid

Legile trebuie respectate în litera și spiritul lor. Inclusiv Constituția …. ce e de bun-simț adică trebuie făcut… nu e nimeni obligat să facă nimic împotriva bunului-simț. Nici Johannis nu era obligat să o revoce pe Kovesi.

Cineva te obligă să faci ceva? Îmi amintesc momentul în care Cristian Diaconescu a fost șantajat în cursa pentru șefia PSD. E nașpa rău … ce înseamnă asta pentru tine, ce spune despre noi ?

Poate dacă el nu era șantajabil, nu ajungeam acum aici … nu ajungea PSD-ul ĂSTA să conducă țara și să revoce prin CCR un procuror aflat într-o funcție … Poate dacă Johannis era nu doar 1.90 m de suficiență și mai avea și curaj nu ajungeam aici. Poate dacă ar fi ieșit mai multă lume la vot nu ajungeam aici … Dacă ar fi mai multă lume în stradă și dacă …

Încerc eu să găsesc răspunsuri dar nu prea sunt. Probabil că asta merităm pentru că oamenii ăștia toți vin din rândurile noastre, nu de altundeva și doar când societatea se va schimba cu totul ne vom schimba și clasa politică.

Îmi pare rău însă și mi se pare nedrept pentru toți cei care mai cred că avem o șansă.

Standard
Scânteie Aleatoare

La cafea

Și doar ți-am spus ieri dimineață la cafea că mi-e trupul brăzdat de cicatrici… ai râs, evident, era la îndemână.

Niște semne lăsate de pisoiul bucureștean cu nume de pici ardelean care nu o să mai treacă veșnic, niște semne lăsate de uleiul încins care a sărit din tigaie când am făcut pane ultima recoltă bogată de calamari, niște …. „Calamari? De unde? Ce, la Brașov cresc calamari?”  … „Dada,  în congelatorul meu, nu pot să-ți spun de unde apar, este transport ultra secret însoțit mereu de antemergător, eh ce știi tu? Așa … continuu?”. „Continuă te rog, dacă ți-e doar trupul brăzdat … brăzdat, ăsta o fi cuvânt dacic?” fix la aia mă gândeam și eu. Nu voiam să continuu cu harta cicatricilor, dacă ajungeam la cele care chiar dureau? „Auzi? Tu crezi că așa venea un Davos acasă, sau un Scorillo sau un Cotizo și își dezbrăca tunica, mângăia mânzul din curte, privea măgura dealului, se așeza la masă și o oarecare Meda, sau Geta sau Andrada îi oblojea trupul brăzdat de cicatrici?” am zis privind spre norii de deasupra fast-foodului american de la marginea cartierului. „Da și întreba de calamari că de vin nu avea ce, dăduse ordin Burebista să nu mai existe vița de vie … știi că de fapt ești mult mai veselă în realitate decât în scris?”

Știu.

Standard
Scânteie Politică, Scânteie Socială

Un vis ciudat

M-a cuprins într-o zi și iată mă zbat printre morții cei vii …

Prinsă de o lehamite totală și o oboseală cronicizată care mă face să nu adorm în drum spre pernă, încerc să-mi explic ce s-a întâmplat ieri în Parlament. Moment filosofic de prost gust pe muzică de … drace, nu mai știu cine cânta melodia asta care îmi răsună obsesiv în cap și cu versurile căreia mi-am început schija de azi.

„Să știi că e o victorie pentru țara aia…” mi se spunea de departe cu privire la știrea despre verdictul lui Dragnea acum 2 săptămâni. Vizionam atunci bucuria Pieței Victoriei și a încă unor piețe din câteva orașe ardelene. Că restul țării trăiește în altă țară. Atât de trist.

„Pentru țara aia” … și m-a durut și mi-am dat seama că țara aia, România adică, se bucura de normalitate. În România se întâmplase ca un complet de judecată să judece și să dea o sentință corectă probabil. Zic și eu probabil, că poate trebuiau să-i dea mai mult, sau mai puțin, sau mai demult. Când a devenit România o țară care se miră de normalitate, sau se bucură de normalitate? Când a uitat România că hoții stau în închisoare și nu trebuie să acceadă la funcții publice? Când și-a vândut viitorul la mitinguri plătite? Când nu a mai contat?

50 de ani de comunism au fost cei care ne-au masacrat în așa fel? Epurarea tuturor elitelor în anii 60 poate? Cvasi-revoluția? Iliescu strigând la studenți în 1990 sau făcînd apel la mineri? Când a murit Opoziția? Unde eram când nu a mai exista PNT, cand PNL a devenit satelit al PSD în USL, când PD-L tăia salarii cu 25% și pensii și Roberta Anastase avea ca prim job Președinte al Camerei Deputaților și era la fel de nulă ca Viorica Dăncilă? Unde am fost când învățământul s-a dus în jos și testele PISA ne arată un viitor sumbru al educației? Cum de au trecut atâția ani și nu avem o autostradă, una măcar? Cum e posibil să mâncăm așa de prost și de des mici și să devenim imuni? De ce nu ne mai pasă?

Eram atunci veselă până m-a lovit de fapt tristețea adevărului. SCUTUL din jurul lui Dragnea m-a deprimat total. Obediența din PSD și lipsa de coloană verticală a minim unui om m-a uimit, m-a doborât. S-a sfârșit oare? Recurs-apel- etc … Dragnea care l-a înlocuit pe Ponta care l-a înlocuit pe Năstase care a încercat să ne arate o eșarfă Burberry găurită de un glonț într-o tentativă eșuată de sinucidere. Mai știe cineva că în 1990 se striga  la Apaca „nu vrem bani, nu vrem valută vrem ca Roman să ne f..ă”? Mai știe cineva câți miniștri ai Educației Naționale a avut România? Oare ce mai face azi Traian Băsescu, la câte brunete mai strigă „țigancă împuțită” și câți copii mai plesnește? Câți știm că de fapt s-a tras și în 22 decembrie când FSN deja conducea România și cine e în închisoare pentru morții de la Colectiv? Cum am putut uita?

Memoria mea mă omoară. Aș vrea să pot să-mi dau o rangă în cap dar fix în centrul memoriei și să o șterg. Vorba unei prietene „memoria ta e o povară”. Îmi amintesc exact atât de multe lucruri încât în seara aceea eram  pe sarcină maximă. Avioanele au nevoie de o sarcină maximă pentru a-și menține portanța aeriană, ce e peste duce la prăbușirea avionului. Așa și eu, eram atunci cred că un pic la limită de uimire și mirare și tristețe. De ce aproape toate fostele abuzuri constante au rămas fără reacție sau cu o reacție plăpândă? Unde e normalitatea și de ce ne bucurăm când se întâmplă? Când am uitat că plătim zilnic că trăim în România și ar trebui să avem grijă de ea constant?

Atunci am oscilat între diverse stări. De la bucurie la o tristețe d-aia demnă de tratat de doctori specialiști. Am impresia că eu și „bula mea” suntem alături de niște oameni care strigă în piețe și fac marșuri când efectiv nu mai putem. Dar ce fac restul? Când au devenit blazați, banali, masă amorfă? Când au încetat să se revolte de s-a ajuns aici?

De ce e azi liniște și ei își văd liniștiți de treabă și noi de viață?

Iar ieri în Parlament, Codul Penal a trecut cu o lejeritate maximă. Normalitatea din ziua de azi, din nou, m-a lovit. Niște proteste firave în Ardeal și în București. Niște oameni care într-o zi de miercuri încearcă să dea o lecție de civism. 200 de oameni care protestează este extrem de puțin, ca să nu mai spun că blocarea oricărei căi de acces, a oricărui drum național, etc, de către 20 / 200 de oameni este o măsură total ineficientă și doar periculoasă pentru integritatea celor care o fac. Utilitatea unui astfel de demers este clară când la protest sunt mii de oameni, dar mii de oameni NU vor fi deoarece mii de oameni au ce mânca, au ce bea, au căldură și Facebook- internet, whatever.

Bun, poate că este total pesimistă scrierea mea din noaptea asta, este posibil, însă este cred eu și destul de corectă. Mda, nu prea văd o lumină verde pe care să scrie EXIT și pe care să o urmăm cu toții. Putem să luptăm în continuare, desigur. Poate armele ar trebui să fie altele, cel mai eficient voluntariat de exemplu ar fi înscrierea într-un partid politic, habar n-am, e o idee, mai am și altele … Certă este necesitatea  rezistenței minime Ce mă bucură este că ea a existat oriunde, oricând, în orice regim opresiv și autoritar. Deci va exista și în România, cum va putea, poate plăpând poate mai mult decât plăpând.

P.S. Melodia din care m-am inspirat pentru titlu și prima frază se numește Pleacă e ceva de dragoste și nu are legătură cu textul de mai sus, care chiar mi se pare că seamănă cu o schijă mai mult decât orice am scris pe acest blog, pentru că arată mutilarea morală a unei nații.

 

 

 

Standard
Scânteie Culturală

Babylon Berlin

Cum aveam nevoie de ceva gumă de mestecat creierul, că toți avem, ca să scăpăm de realitate, că toți încercăm, am căutat un film serial. Ăstea-s bune, că te țin legat un pic mai mult de canapea decât un film, așadar un pic mai mult departe de viața reală.

Mie îmi place cam tot ce ține de Berlin, așadar m-a atras titlul. Am văzut primul sezon în două dimineți, acum sunt la sezonul doi. Acțiunea serialului se petrece în 1929, în timpul Republicii de la Weimar în Berlin, desigur.

Un comisar de poliție de la secția Moravuri este transferat de la Koln la Berlin pentru a investiga un caz. Comisarul este catolic practicant, dansator desăvârșit, dependent de morfină în urma traumelor din Primul Război Mondial când fratele lui a dispărut iar el a început/continuat o relație (cum altfel?) complicată cu cumnata lui. Personajul principal feminim este o tipă care lucrează la Poliție cu ziua- așa era după Război – întreține o familie extrem de săracă, se prostituează ocazional în cel mai tare cabaret al orașului și vrea să fie prima femeie care lucrează la Omucideri.

 

 

Desigur, nu e un film lejer. Este chiar foarte dur. Mizeria de după Război este cruntă, mizeria umană chiar mai mult decât cruntă si surprinsă extrem de bine. Filmul te poartă în lumea corupției, a Mafiei, a pornografiei, totul amestecat cu istoria acelor vremuri, amestecat cu spionaj, cu lupta comuniștilor ruși și nemți, pe muzica acelor ani într-o atmosferă flamboaiantă.

Am văzut că există și varianta în engleză, o recomandat pe cea în germană, nu de alta dar e autentică.

 

Standard
Scânteie Socială

Neputință și suferință

Știrile de zilele acestea sunt groaznice. În Brașov nu-mi amintesc să fi plouat așa niciodată, imaginile cu podul de la Întorsură rupt de ape sunt edificatoare. Enorm de multe pierderi materiale, culturi distruse, case, oameni aflați în neputința …

ISU, Pompierii și Marian Godină, cam atât au reacționat zilele astea. Sinceră să fiu am urmărit cu mare atenție mobilizarea pentru a putea ajuta, desigur. Mă deranjează atât de tare că după 3 zile Prefectura Bv și/sau Primăria nu face un apel la voluntariat sau nu organizează puncte de colectare a alimentelor sau a apei imbuteliate … Cu atât mai mult apreciez astfel de oameni ca Marian, care au făcut ei, până să facă alții.

În fine, dacă știți unde se strâng ajutoare pentru sinistrații afectați de prăpădul acestor zile, răspândiți vestea și ajutați cum puteți. Nimeni nu o sărăcească dacă face bine, garantat.

Standard
Scânteie Aleatoare

190,78 = liniște

M-am trezit și deși ploaia cădea cu zgomot pe pervaz, era liniște. În interior.

Prețul fusese plătit si nimic nu se compara cu calmul instalat apoi. Unui ruj cu gust de abandon i se vedea capacul din geanta de voiaj. Mi-a venit să râd … era liniște.

Nu există scurtătură spre fericire, acum că s-au limpezit și cerurile e totul clar.

Standard