Munca mea, cea care mă ajută să-mi plătesc facturile, vacanțele, cărțile, etc., presupune să muncesc uneori în week-end sau în zile de sărbătoare națională, ca cea de azi.
Așadar scriu în miez de noapte, pentru că în week-end probabil nu voi avea timp de blog și nu pot lăsa ziua de azi fără câteva rânduri.
100 de ani ne prind în vremuri tulburi, în care România este captiva unor cutume milenare, a unei auto-sabotări și a unei lipse de interes față de propriul viitor. O țară bolnavă. sărăcită, lipsită de educație, de infrastructură, de viziune. O țară care nu prea are bănuiesc, mare lucru în comun cu ceea ce visau pentru ea stră-străbunicii noștri acum 100 de ani.
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor?
Multe, desigur… Dar cel mai mult îți doresc oameni cărora să le pese de tine și nu doar la modul declarativ ci la cel factual. Pentru că dacă vor fi mai mulți cei cărora le va păsa și se vor implica, toate se vor schimba la modul concret, nu la cel abstract. Și nici nu cred că este de fapt așa de greu. Aș vrea ca o statistică cum e cea publicată ieri de INS să rămână o statistică din anii tulburi și doar atât.
Nu sunt tristă, nu sunt nici veselă, bine e miez de noapte, cred că mi-e doar somn. Mă gândesc că știrile de azi vor fi despre cu totul altceva în afară de ceea ce este important. Vor fi știri despre politicieni, despre tehnica militară, paradă, supra-uzitatul cuvânt Centenar, despre madam Dăncilă și Jandarmerie și pro și contra….
Acum 100 de ani, la Alba-Iulia un om pe nume Samoilă Mârza imortaliza Marea Adunare Națională, sunt singurele fotografii pe care le avem de atunci.
1 decembrie era doar finalul unui proces îndelungat de lupte mai mici și mai mari ținute aici și în cancelariile altor state de către oameni care simțeau la fel. Care aveau un crez, o viziune comună pentru un popor vorbitor de aceeași limbă în graie diferite. Oameni ca Sextil Pușcariu, Vasile Goldiș, episcopul ortodox Miron Cristea, Iuliu Maniu, I.C.Brătianu, mulți alți oameni simpli din popor, fără de care istoria nu se putea scrie și noi nu aveam azi ce sărbători. Așadar oameni, oameni simpli.
Despre asta este vorba, cred eu. Despre oamenii care au făcut acest lucru posibil și despre cum putem face și noi alte lucruri posibile. Nu o unire, însă îndeplinirea unui vis de-al lor, o țară modernă și prosperă, cu oameni educați și sănătoși. Eu asta cred că voiau, pe lângă unire. Cam atât, lucruri simple dar greu de realizat.
La mulți ani România, țara mea de glorii, țara mea de dor!
* Versurile sunt de Mihai Eminescu, poezia „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” publicată in 1867.
** Fotografia este luată de pe net, fotograf Samoil Mârza fix acum 100 de ani, cred că mai pe după-amiază.
Apreciază:
Apreciere Încarc...