Scânteie Politică, Uncategorized

Fereastra Overton

Fereastra Overton este un mecanism prin care folosind mijloace de manipulare poți trece extrem de simplu o idee care pare imposbilă în ceva perfect legal.

Ceea ce a făcut de ani de zile Liviu Dragnea, accentuînd acum, în seara asta, la Casa Poporului când într-un delir plin de frenezie a marșat pe ideea că „amnistie și grațiere nu înseamnă blasfemie”. Dar asta doar la final, după ce într-un alt tir de invective a atacat UE, investitorii străini, multinaționalele, europarlamentarii români care au votat contra măsurilor luate de PSD în România la Bruxelles, pe Johannis pe care l-a acuzat de „înaltă trădare”, pe oricine îl deranjase într-un fel în ultima vreme.

Folosind fereastra Overton, manipulează oamenii simpli din popor, făcându-i să creadă că Justiția are probleme mari în România, că „statul paralel” dictează nedreptăţi iar oameni nevinovați sun închiși în închisori. Iar poporul adus într-o stare tot mai înaltă de degradare fizică, intelectuală și educațională, e posibil să-l creadă. O parte a poporului este convins că Dragnea nu este un penal, că închisorile sunt supra-populate într-o mare măsură de nevinovați, că Justiția nu este oarbă și că trebuie să fie bine, pentru a nu fi rău.

Într-o mare roșie de aplauze, emoție și delir contagios, madam Dăncilă- acea madam care continuă să-mi inducă strarea de rușine cu fiecare zi în care ocupă fotoliul de Prim-Ministru- continuă să-și ia puterea de la același Dragnea care îi este model de forță. La fel ca Marian Oprișan care este atins de emoția familiilor care plâng pentru că au membri infractori la închisoare sau la fel ca Tăriceanu care spune că este nevoie de un moment zero al „iertării și resetării”.

Sunt de acord parțial cu ce spus Tăriceanu. Este nevoie de o resetare. Dar nu în ideea propusă de acești bolnavi care ne conduc spre Evul Mediu. Este nevoie de o resetare a valorilor, principiilor, a conduitei în viața politică. Nu doar ei sunt de vină pentru degradarea morală colectivă ci suntem vinovați cu toții pentru că nu ne-a mai păsat. Starea aceasta de apatie, de blazare, este cea care trebuie să dispară. Discursurile ca cel de azi al lui Dragnea, patriotard și ușor retard trebuie să devină istorie!

Trezirea unei națiuni abuzate este într-adevăr foarte grea, atâta timp căt națiunea se scaldă într-o supă caldă în care plutesc ideea de libertate, drept la opinie, drept de a călători liber în afara granițelor. Fix la 29 de ani de la Revoluție, când s-a plătit cu sânge nevinovat această iluzie în care trăim acum, când suntem pioni în angrenajul Ferestrei Overton cu privire la Legile Justiției mă cutremură unul dintre cele mai anti-democratice discursuri auzite de mine vreodată.

Tocmai pentru că la 29 de ani de la Revoluție se petrece asta, mă gândesc că cine îşi uită istoria e nevoie să o retrăiască. Nu cu victime sper, dar de o Revoluție e nevoie, poate civică, poate a valorilor, dar sigur e nevoie ca un resort în conțiință românilor să vibreze și să spună STOP, vrem normalite, într-o țară normală hoții stau la pușcărie, nu cer amnistie și grațiere pentru ei în timp ce ocupă cele mai înalte funcții în stat.

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s