Uncategorized

Ce te face potrivit

Într-o discuție lejeră, ușor prea matinală și nepotrivită poate la un început de drum cu prioritate, am atins subiecte dure mai potrivite unei agore în care filosofii se băteau în principii.

Ce te face un politician potrivit? Că nu există bun, perfect și nici politician modern. Sunt cuvinte care construiesc sintagme antitetice, care nu pot creiona o realitate autentic românească.

Eu spuneam de idealism. Un politician trebuie să fie idealist. Am fost contrazisă: adaugă pragmatism! Am adăugat și apoi nu m-am mai putut opri până nu mi-a ieșit melanjul optim : cinism, sarcasm, retorică și oratorie, șarm și carismă, diplomație, eleganță și umor. Și am concluzionat că așa cred eu că ar fi politicianul potrivit. Elitist! Duel verbal de ne-egalat. Principial. Așa să fie!

Dar finalul discuției din zona încă gri de incertitudini și pașii nesiguri pe care îi facem către viitor, a stopat teoretizarea. E nevoie ca politicienii să fie implicați. Și să le pese. De oameni. Atât ai subliniat.

Sunt curioasă ce discuții au alții, dimineața …

*Dialog de agoră în cercuri dantești, pentru că #diavolulstăîndetalii …

Standard
Scânteie Politică, Scânteie Socială, Uncategorized

Un protest diferit

Ieri la Sibiu, am participat la un protest diferit. Un protest mut la care am fost alături de comunitatea „Vă vedem” din Sibiu și alături de multă lume din USR.

Rezistența în orice formă se exprimă, consider că este de admirat. Ieri, pentru 15 minute, niște oameni au păstrat o tăcere mormântală în fața sediului partidului care duce de ani de zile România către dezastru, adică în fața PSD, dacă există vreun dubiu.

Eu nu am mai participat la acest fel de manifestație. Pentru mine protestele înseamnă marșuri, scandări, portavoce, eventual jandarmi minim incomozi. La Sibiu, felul de a protesta timp de 15 minute în tăcere, a fost la fel de puternic. Pentru că de fapt, este vorba despre anduranță, despre neacceptare, despre multă răbdare și perseverență. Se protestează în acest fel din decembrie 2017.

Pentru ce se protestează știe toată lumea interesată de viitorul ei și care nu este ignorantă: apărarea valorilor și principiilor democratice, a statului de drept și pentru păstrarea independenței justiției.

Cât timp pe acea stradă din Sibiu vor fi oameni care vor fi prezenți, nu este totul pierdut. Cred că este cel mai important lucru care mi s-a reconfirmat în timpul weekend-ului petrecut la Sibiu.

Standard
Scânteie Culturală, Uncategorized

Roma

M-am uitat la „Roma” pe Netflix, pentru că regizorul Alphonso Cuaron a decis să-și lanseze pe această platformă de streaming ultimul film.

Mi s-a părut un film sensibil, plin de poezie, a ajutat la asta și filmarea alb-negru și acțiunea care curge negrăbită. E un omagiu adus copilăriei petrecută de regizor în Mexico City în cartierul Roma, în anii ’70 plini de turbulențe politice și sociale.

Nu am multe de spus despre el. În zilele și nopțile trecute în maratonul de filme pe care l-am parcurs, a fost cel mai cald pe care l-am văzut, deși nu e un film vesel. E dramatic, e despre părăsire și cum îi faci față. Fiind un film de artă nu este pe locul 1 în niciun top probabil în afara acestuia din New York Times.

Las trailer-ul aici ca pe o invitație pentru momente de liniște.

Standard
Scânteie Culturală, Uncategorized

Despre oameni și cartofi

De abia am ajuns acasă, am închis ușa și mi-am făcut un Fervex, m-am băgat sub plapumă și am încercat să adorm, o răceală ușoară mă moleșise un pic,  însă …Însă o piesă mă trezise. De abia am ajuns acasă de la teatru „dintr-un oraș cu nume de sfânt” și nu mai puteam să dorm, mă tot bulversau întrebări din piesă și mă încercau, îmi căutau umanitatea, căutau un rost… poate Rostul.

Piesa „Despre oameni și cartofi” a lui Radu Afrim mi-a demonstrant din nou că arta ne face mai buni, sau măcar mai sensibili, la finalul piesei nimeni nu vorbea și mulți își ascundeau batistele pline de amărăciune și întrebări, de răsuflări ușurate, de regrete, de lacrimi.

E o piesă dură, un documentar despre un accident petrecut cu 8 ani în urmă în apropiere de Sf Gheorghe în care mor 9 oameni care se întorceau de la cules de cartofi. Remorca în care se aflau a fost spulberată de tren, șoferul a scăpat cu viață. Șapte femei și doi bărbați, care în ziua aia primiseră 25 de lei, o masă caldă și o găleată de cartofi, nu au mai ajuns la casele lor.

Piesa nu caută vinovați, nu caută nici răspunsuri, pune doar întrebări. Una dintre ele este „ce a vrut autorul să spună cu spectacolul ăsta?” și răspunsul doare, cam tare. Cred că a durut pe toată lumea prezentă. Răspunsul este despre noi, despe uitare, efemeritatea unor vieți, lipsa de iubire și empatie, despre deprivare materială – sărăcie lucie chiar, despre mutilarea viitorului, despre lipsa de educație care înseamnă lipsa de șanse…

Se caută niște răspunsuri la niște întrebări pe care le lasă în urmă golurile dispariției fizice a cuiva. Se caută niște răspunsuri la lipsa de reacție a autorităților, la politicienii care vin tot din rândurile noastre dar uită de unde au plecat, se caută o banconotă de 1 leu care să fie lăsată într-o palmă întinsă, ca să nu mai stea în fața noastră, se caută o ușurare „bine că nu ne-am născut in Fâșia Gaza” ….

Eu nu am plâns la piesă, m-a emoționat însă nu m-a înlăcrimat.Poate sunt mai insensibilă acum din cauza răcelii, sau poate am văzut alte drame unde fac voluntariat  și atunci nefiind așa ferită de realitatea crudă poate că am fost mai stoică. Însă, faptul că nu am adormit pe loc, mi-a dat speranță, nu-s de piatră, pot simți, pot înțelege, pot compătimi, ajuta, pot crea probabil frumos care să miște alți oameni, sau dacă nu, pot măcar recomanda piesa asta.

Și asta fac, recomand piesa, este dură și incomodă și se desfășoară pe multe planuri, pe un ecran imens pe care rulează permanent imagini, pe o scenă pe care se joacă /dansează/ cântă, în documentar, în imaginar, în vizual și auditiv, cu muzică live și dansuri de multe feluri. Nu ocoliți frumosul din viață, nu ocoliți arta, chiar dacă nu vă lasă apoi să dormiți, răspunsurile găsite pot fi revelatoare. O piesă de teatru cum a fost aceasta nu este despre o categorie marginalizată din societatea noastră, ci despre noi și lipsurile noastre. Iar felul în care le percepem și încercăm să le depășim, felul în care umplem golurile, ne ajută să fim compleți.

 

 

Standard
Uncategorized

Hakanai

Duminică dimineață, părea plăcut afară, sau așa se vedea prin perdelele diafane de la fereastra dormitorului.

Casa era curată, sâmbătă ieșise la iveală gena mea de gospodină, așa că azi mă miram și eu de cât de fain e să miroasă a cafea și așternut curat și proaspăt, ambele mirosuri combinate armonios în vârful patului unde mi-am stabilit cartierul general pentru câteva ore.

Urma să merg la masaj, care e o super terapie, însă până la ora masajului, ca să nu ies din starea de bine, voiam să continuu să visez puțin. „Hakanai” e termenul japonez care definește ceva efemer și  în același timp îmbinarea dintre om și visare, mi se pare un cuvânt fascinant …

Așadar am făcut planuri mentale pentru următoarele 3 concedii, pe care nu mi le permit momentan. Am visat clar că o dansez tango la Buenos Aires, că o să mă plimb fără țintă printre palate pe malurile râului Neva în Sankt-Petersburg și că o să ating pentru 2 secunde blanița unui ursuleț Koala în Australia.

Nu m-a costat nimic, iar duminica a continuat plăcută, așa cum începuse.

Standard
Scânteie Politică, Uncategorized

VVD

Cam acum un an, conform mail-ului meu personal, mă băteam în argumente cu editorialista de la revista de mare angajament socio-feministo-fasionable- magazin de lifestyle-whatever Elle.

Pe baza mizeriei aceleia de articol în care observam cu stupoare de bloggeriță amatoare, cum „jurnalista” care era semnatara articolului nu știa că VVD era doar propusă pentru funcția de PM iar Constituția mai prevedea și că trebuie votată în Parlament pentru a deveni PM, i-am scris un mail, mai multe. I-am făcut o poză cu Constituția și cred că i-am atașat-o alături de mail-urile din care redau câteva pasaje.

„Intentia dvs de a privi dintr-o perspectiva istorica aceasta propunere de Prim-Ministru din pacate este umbrita de felul in care ati scris acest articol.Mie mi-e indiferenta d-na Dancila, nu o cunosc personal, insa i-am urmarit activitatea, mai ales ca si europarlamentar. Faptul ca este inginer petrolier, sau ca a fost profesoara nu o recomanda pentru aceasta functie de Prim-Ministru, pe care nu o ocupa inca asa cum scrieti dvs.Faptul ca dvs vi se pare mai important ca este o femeie Prim-Ministru decat ca aceasta femeie a aparat OUG 13 la Bruxelles e grav. Femeia aceasta a sustinut sus si tare o Ordonanta care ne poate elimina din UE, numai acest lucru este descalificant de exemplu.In functia aceea care oricum este colosala, putea nominaliza dl Dragnea si un caine comunitar, ma intelegeti? Faptul ca este femeie, este doar pentru ca probabil i s-a parut amuzant, nu pentru ca ar avea vreo competenta deosebita aceasta doamna.Din pacate mie articolul mi se pare jignitor pentru femeile care chiar muncesc si ajung in functii prin meritocratie, nu prin nominalizari, in situatii in care sunt doar marionete dintr-un guvern de marionete.Daca dvs personal credeti ca aceasta femeie care va ramane inr-adevar in cartile de istorie ca si prima femeie Prim Ministru din istoria Romaniei, credeti ca merita o sansa, si ca nu trebuie privita altfel decat ca o marioneta, da consider ca articolul este scris la modul partinitor, pozitiv pentru dansa.Ar trebui sa militati pt meritocratie, pentru drepturi egale, pentru munca cinstita. Ar trebui infierata o astfel de propunere de Prim-Ministru, nu laudata. Din pacate nu v-a iesit un articol cu tente feministe. „

Și nu mai știu, au urmat mai multe mail-uri cu alți ” formatori”  de opinie, răfuieli d-astea în condei, sau tastatură, prin care încercam eu să conving poporul – parte infimă , acceea cu care puteam avem minim un dialog, că VVD e o nulitate absolută, că efectiv nu e dotată intelectual sau că nivelul ei de inteligență este undeva la nivelul unui copil de clasa a opta. Maxim…

Și acum, un an mai târziu, mă încearcă niște sentimente de silă profundă. La Brașov a fost huiduită. în fapt și pe drept. I s-a cerut demisia, este ironizată constant, oriunde merge, face gafe care rușinează  pe orice om cu minimă cultură generală. Acum nu-mi mai este indiferentă cum spuneam acum un an, acum îmi face rău efectiv. Prezența ei în acea funcție este odioasă, înapoierea în care ne duce era Dragnea prin acești interpuși și cu acceptul unei anumite părți a presei este tragică pentru fibra morală a poporului român.

Nu am participat din păcate la acel act prin care a fost huiduită la Brașov. Sincer voiam să iau o gură de aer curat când strigam „Analfabeta” sau „Demisia” dar alte obligații au cerut prezența mea în alt loc în acea zi… am luat însă multe guri de gaz sub oblăduirea acestei madame. Și a colegei ei de partid, Carmen Dan, când la Bucureşti am strigat Jos PSD!

Un an mai târziu de la schimbul meu de emailuri cu „jurnalista” de la revista glossy (din care am publicat doar ce am scris eu ca să nu mă trezesc acuzată că divulg secretul corespondenței), VVD, a dat dovada incompetenței ei crase, eu dovada faptului că vorbesc/scriu în gol… Noi cu toții dovada că ne reprezintă o idioată si nu facem nimic sau prea putin împotriva  acestei stări de fapt, deși eu continuu să cred că undeva în sinele nostru suntem cu toții, sau cei care am mai rămas pe baricade pe care sabia puterii nu le-a încovoiat încă, siderați de cât de departe s-a putut ajunge și construim o rezistență reală acestui nor negru care vine peste viitorul României.

De un an de zile, mi-e rușine zilnic că inapta asta „conduce” România. De un an de zile și o să continuu numărătoarea până la alegeri. Tu, ca și cititor al meu, sunt sigură că vei vota contra PSD, pentru că  nu ești reprezentat de VVD ! 

Standard
Scânteie Socială, Uncategorized

Jos cenzura!

Cum e ca la 30 de ani de la înlăturarea unui regim dictatorial să fie nevoit un cetățean român să strige, sau să scrie „jos cenzura!” . Vă spun eu, îngrijorător, minim îngrijorător!

Ieri când am citit de decizia CNA  nu am fost foarte uimită. Sincer, ce să mă uimească? Eu am scris despre atacurile sistematice la adresa libertății presei de acum 1 an și ceva.

Faptul că anumite evenimente sunt redate „distorsionat” sau nu știu care este termenul exact folosit de CNA, este dublu standard. Distorsionat, fără ghilimele de data aceasta, este felul în care televiziunea de casă a PSD prezintă realitatea, picură otravă în urechile asistaților/pensionarilor sau a celor care nu fac efortul să se informeze corect sau complet. În aceste cazuri, nu văd ca CNA să intervină nici măcar cu un avertisment.

Când presei i se suspendă un drept, dreptul de a prezenta niște evenimente, când deciziile se iau doar politic într-o instituție care se presupune că ar trebui să fie imparțială, când toată opoziția monstruoasei guvernări reclamă decizii percepute ca fiind incorecte inclusiv de către societatea civilă, semnele de întrebare cu privire la direcția către care se îndreaptă statul devin extrem de îndreptățite.

O societate care se vrea modernă, progresistă, care are deja o istorie neagră în ceea ce privește cenzura și efectele ei nocive asupra dezvoltării unei intelectualității sănătoase, trebuie să nu accepte astfel de abuzuri ale puterii. Toate pragurile posibile ale decenței au fost trecute de actuala guvernare.

Suspendarea dreptului de emisie a unei televiziuni pentru felul în care au prezentat evenimentele din 10 august, indică doar faptul că CNA este folosit în același fel în care Jandarmeria este folosită. Pentru a reprima orice contră împotriva puterii, indiferent dacă ea se face la modul pașnic.

Dacă asta nu înseamnă totalitarism deviat dintr-un fel de dictatură modernă, nu știu ce înseamnă. Vrem să trăim așa? Vrea cineva? Dacă ne trezim peste încă 5 ani și nu înțelegem cum s-a ajuns la lucruri mai grave, de exemplu închiderea unor ziare, cenzurarea unor site-uri, să nu se mire nimeni. Nimic nu se întâmplă peste noapte și nici fără concursul societății împotriva căreia se aplică. Lipsa de interes pentru astfel de evenimente fac ca ele să se întâmple, absenteismul de la vot și lipsa de reacție susținută, lasă PSD ul în această postură discreționară. Până când?

 

 

Standard
Uncategorized

Praf de stele

La 6 și un pic, când a sunat alarma, nu mă așteptam ca o oră mai târziu, în bus în drum spre muncă să citesc așa o știre faină. Știrile sunt nașpa în ultima vreme, mulți nu le mai citesc tocmai pentru că sunt triste. Sau pentru că nu au chef, sau nu știu, varii alte motive serioase.

Și am citit eu încântată că o echipă de cercetători ieșeni (sîc, nu britanici!) au creat în laborator, praf de stele.

Poate pare o știre banală sau neinteresantă, pe mine însă m-a bucurat nespus. Așa de tare, încât i-am spus doamnei care stătea liniștită lângă mine în bus și juca Candy Crash că niște români, moldoveni, o echipă de 4 fete și 4 băieți au inventat praf de stele. Procedeul de fabricație pare a fi noutatea și rezultatul final, că praful ăsta e fain tare. Haotic, cam ca în realitate.

„Deci cum voiești tu poți urma cărarea.

Fii bun și mare, ori pătat de crime, 

Același praf, aceeași adâncime, 

Iar moștenirea ta și – a tot: uitarea”

 

Nu știu dacă doamna m-a înțeles. Sigur că trebuie să fii un pic romantic, excentric, visător, un fizician ratat pentru că matematica era mai grea decât fizica așadar o piedică de netrecut, ca să înțelegi bucuria mea matinală.

Am o potecă în față, 

Am un ghem de ață, și 

Praf de stele pe … 

Urmele mele” 

Pasiunea asta pentru praf de stele au avut-o și alții pare-se. Probabil pentru că e ceva intangibil, care pare desprins din basme sau doar pentru că nu e un subiect comun și căutăm cu toții extraordinarul în viață măcar cât o particulă de praf de stele.

* Citat din „Oricâte stele”, Eminescu the one, publicată în februarie 1890.

** Citat din „Praf de stele” – Vița de Vie de pe albumul „Egon” lansat în 2007.

Standard
Scânteie Socială, Uncategorized

Când dispare siguranța

Sâmbătă un recidivist eliberat din închisoare în baza recursului compensatoriu inițiat de PSD-ALDE, a omorât din nou. Un tânăr de 25 de ani cu care s-a certat în club…

Fapta criminală nu e singulară. În ultimele luni mai multe astfel de evenimente tragice au avut loc în țară. Victimele, oameni nevinovați, aflați în cele mai multe din cazuri în situații banale ale vieții lor, o barmaniță din Timișoara era la job când a fost bătută cu bestialitate, o altă tânără din Alba Iulia a fost bătută într-o scară de bloc și tâlhărită când se îndrepta spre casă …

Pe site-ul ANP, scrie că astăzi 14.01 sunt 20940 persoane private de libertate. Pe același site scrie că România are 43 de penitenciare. Cifrele în ceea ce-i privește pe cei în detenție sunt zilnic în schimbare. Legea asta ticăloasă nu ajută pe nimeni. Nu va face ca închisorile să fie mai goale sau pustii, ci va face ca numărul recidiviștilor să crească. Asta și pentru că nu există o strategie de reintegrare a foștilor deținuți, funcția de reeducare a pușcăriilor este aproape inexistentă din cauza lipsei de personal calificat și a fondurilor inexistente pentru aceasta.

Pentru că despre asta este vorba. Despre statul care eșuează lamentabil în a fi eficient. În orice domeniu. Da, România are pușcăriile supra – aglomerate, da, statul este amendat pentru acest fapt, însă statul nu trebuie să deschidă porțile închisorilor pentru a nu primi amendă pentru că nu respectă drepturile deținuților, ci trebuie să gândească strategii pe termen lung care să asigure siguranța cetățeanului.

Și desigur Tudorel Toader pare interesat mult de Augustin Lazăr și cum să-l înlăture din funcția de Procuror General, după ce a făcut un dosar frumușel și pentru Codruța Kovesi, după ce a făcut varză cu carne Legile Justiției și a avut în timpul mandatului proteste ale magistraților. Că asta pare a fi prioritatea zero, înlăturarea oricui este împotriva PSD prin orice mijloace, nu altceva.

Eu nu știu de ce anume este nevoie ca orice om întreg la cap, cu bun simț și decență, să vadă peste măriri de pensii sau salarii, peste „statul paralel”, peste lungul nasului practic. Să vadă realitatea asta care îi pune în pericol viața.

Iar astea nu sunt măsuri luate de UE, opoziție, „statul paralel”,  Johannis și nu știu cine mai sunt „dușmanii” PSD. Sunt măsuri proaste luate de ei. Contra noastră, a tuturor, inclusiv a votanților PSD.

Actualizare. Poți semna pentru abrogarea legii aici.

Poți de asemenea scrie parlamentarilor care te reprezintă, eu personal îți sugerez pe cei din USR, Tudor Benga, deputatul USR de Brașov, îți va răspunde sigur.

Sau poți scrie Avocatului Poporului, aici.

 

 

 

 

 

Standard
Scânteie Politică, Uncategorized

La Ateneu

Aseară am trecut fugitiv prin fața Ateneului. Fulguia, bătea vântul, nu puteam parca nicăieri.

Ateneul era luminat în culorile drapelului. Era plin de jandarmi peste tot. Pe trotuarul de la Palatul Regal nu puteau circula pietonii. Vis-a-vis de el, în fața Bibliotecii Universitare, cetățeni români protestau. Erau cam 300, cred. I-am admirat, nu mă puteam alătura protestului. Se scanda împotriva guvernului PSD și pro UE.

Mi-am continuat drumul pe Calea Victoriei. Mai târziu, în fața unui televizor mă întrebam și eu cum e posibil ca Donald Tusk să aibă un discurs mai emoționant decât madam Dăncilă, cum e posibil să aibă fraza mai ritmată și chiar să aibă umor. E greu să ai umor în altă limbă. Pe lângă această mirare am avut stupoarea ca în sală să-i văd pe Adrian Severin și Adrian Năstase. Primul Adrian a fost inculpat și condamnat pentru trafic de influență și luare de mită în Parlamentul European

Culmea, nu? Cine s-a ocupat de protocol și invitații are un umor negru. Sau nu-i pasă. Cred că e mai corect spus așa. Nu am înțeles prezența lui acolo, bine nu am zăbovit asupra ei prea mult, doar m-a deranjat. România la moment protocolar de preluare a Președinției UE, se prezintă cu un fost europarlamentar PSD condamnat. Suprarealiști mai suntem..

Deși uitasem că atunci când eram în facultate am scris o lucrare care se numea „România în fruntea O. S. C. E” care era tot o președinție rotativă iar el, noi, o dețineam. Poate acesta a fost motivul prezenței lui acolo. Lucrarea mea de atunci cred că mi-a adus în premiu, însă acum nu mai contează analiza aceea nici măcar în CV…

La Ateneu am fost o singură dată, din întâmplare, acum 7 ani, cred. Eram în fața lui, am primit niște invitații la un festival Strauss. Am întrat, deși purtam o rochie lungă, era total nepotrivită locului, era cam de plajă, în ziua aia veneam de la mare. Am fost impresionată. E superb Ateneul. Iar acustica este deosebită. O bijuterie mi s-a părut atunci.

Și aseară la fel. Mă gândeam din mașină că totuși marele nostru noroc este că suntem în UE. Că deținem și Președinția UE este doar o consecință care vine cu niște obligații mai mult decât cu onoruri. Sper că asta au înțeles și reprezentanții României, aseară, la Ateneu.

Și nimeni nu pare a-și aminti 10 ianuarie 1475, Bătălia de la Podul Înalt, ăla da moment istoric, Ștefan cel Mare pe care Papa l-a considerat „atletul lui Hristos” îi bătea pe turci de-i asculta cu urechea. Așadar să vedem diferențe și să ne bucurăm, 10 ianuarie poate însemna multe. Cine știe ce va însemna în viitor?

Standard
Uncategorized

Te caut

Fata dragă,

Eu nu-s scriitor. Nu-s nici măcar visător.

Uneori mă folosesc de cuvinte să cer pâine la magazin. Când nu-mi pot lua singur. Uneori cuvintele se folosesc de mine să poată tranșa situații. Dar nu pentru mai mult.

Și nici nu-mi place să vorbesc. Sau nu mai mult decât e cazul. Iar acum asta fac. Mă miră.

L-am auzit pe Smiley, cică e cântăreț. Adică menestrel, nu? Și el zicea, cânta adică, așa: „nu știu ce mi-ai făcut de mi-a plăcut și m-a durut”. Și nu mi-ai făcut nimic erotic, nici măcar nu m-ai privit. Erai tu mândră așa și arogantă, vorbeai tare și râdeai și mai tare, aveai un pachet de țigări cu care te jucai dar nu fumai. Nu „validai viața” cum îi ziceai colegei tale. Bănuiesc că era o colegă, vorbeați ceva de muncă. Nu știu să-ți spun cu ce erai îmbrăcată. Erai doar fermecătoare așa.

Am stat. De aia mi-a părut rău. Nu am zis nimic. De aia mi-a părut și mai rău. Acum îmi amintesc. Cred că aveai un parfum cu ceva patchouli, l-am simțit când ai trecut pe lângă mine spre restul vieții tale.

Las asta aici. Să nu uit. Că nu știu ce mi-ai făcut … Dar mi-a plăcut. Și m-a durut. Și chelnerul nu te știa. Nu te găsesc. Dacă citești cumva mai poți să vii să îți dau o cafea, sau inima? Mai poți?

Acesta a fost un guest post. Oarecum. Fata care era ieri la prânz în Simone bar în Brașov și era fermecătoare, este rugată să-mi scrie. Un bărbat tăcut o caută. 

 

Standard
Uncategorized

Un gând

Prin gerul de – 12 grade mă îndreptam spre serviciu.

Un dor de mare și de nisip fierbinte care să-mi ardă tălpile m-a lovit.

O insulă către care înotam și un șezlong pe plajă care mă așteaptă cuminte.

Nu era amintire. Cred că era dorință, un gând.

Standard