Uncategorized

Contabilitate

În contabilitatea financiară care mie nu mi-a plăcut deloc, dar absolut deloc, ecuația contabilității era simplă :

Activele = Pasivele + Capitalul Propriu.

Iar pasivele erau curente sau pe termen lung.

Nu mai știu restul ecuațiilor. Ăsta era bilanțul financiar, iar azi într-o nouă cafenea în Brașov mă gândeam că bilanțul financiar nu cred ca e foarte diferit de cel sentimental.

Și nici măcar nu purtam o conversație despre sentimente sau contabilitate, ci una despre artă și Sindromul Stendhal.

Standard
Scânteie Aleatoare, Uncategorized

Franjuri

La marginea serii îmi atârnau niște gânduri ca niște franjuri.

Fără noimă.

Undeva de la ultima noastră ceartă știam că e definitiv și ireparabil. Total irecuperabil. Totala indiferență care atingea ca o umbră tot ce nu se întâmplase era acum prăfuită.

Timpul se dilatase și se comprimase diferit în diferite momente din zi și din noapte. Frânturi de zâmbet și cuvânt îmi ajungeau totuși în memorie iar în același timp totul se estompa. Devenea imaginea neclară, blurată, uitată?

Eu

La radio Jacques Brel se tânguia. „Ne me quite pas”. Eu încercam să-mi amintesc când am început să uit…

Franjuri de gânduri îmi atârnau fără sens la marginea serii. Căutăm în memorie și nu găseam.. Deși, cum era?

Erase / rewind.

Franjuri.

*Fotografie de Eugen Andronic cu permisiunea lui pe blogul meu. Mai multe aici.

**Orice text are nevoie de o variantă îmbunătățită. – 02.03 ora 01.37

 

 

Standard
Uncategorized

-6 grade, vânt ușor

Așa se prezentau condițiile meteo la Brașov sâmbătă, când a debutat oficial campania de strângere de semnături pentru candidaturile la alegerile europarlamentare.

E o lege atât de restrictivă pentru partidele mici și pentru candidații independenți, legea asta 33/2007 conform căreia candidații trebuie sa fie susținuți reprezentativ de către numărul locuitorilor țării. Acesta fiind singurul criteriu, reprezentarea proporțională. Așadar 200 000 de semnături trebuie să depună o formațiune politică, 100 000 se semnături, un candidat independent. Ah, iar un alegător nu poate semna pentru mai multe partide… Iar semnăturile trebuie strânse în 5 săptămâni.

Când a fost lansarea oficială a începutului acestei campanii, sâmbătă erau – 6 grade iar pentru cei care nu sunt brașovenii vă spun că la Modarom bate vântul de obicei, sâmbătă se simțea binișor.

Am plecat de acasă cu inima destul de îndoită despre cum va fi evenimentul, despre cum vom fi primiți de brașoveni, pentru mine era chiar prima interacțiune directă cu cetățenii reprezentînd USR. Eram și curioasă și neîncrezătoare și entuziasmată, multe la un loc.

Două ore cât am stat în frigul ăla și am înghețat, am realizat că nu suntem singuri. Așa cum am zis și în clipul din ziua aceea, lumea s-a săturat de PSD. O silă sinceră a cuprins pe mulți. Cel mai mult mă bucuram sincer când semnau oamenii în vârstă. Pentru că ei sunt de obicei captivi ai unor plase de promisiuni/ minciuni, aruncate de PSD fără jenă și rămân dependenți de ajutorul unui guvern care e de stânga doar cu numele fără a mai da măcar o șansă altora de a arăta că le pasă de România și nu sunt trădători sau securiști.

„Securiști”.. Așa ne-a strigat un trecător. Nu puteam să nu-l menționez, pentru că a fost singurul. În rest? Voie bună, oamenii semnau cu drag și cu speranță. Cu multă speranță. Care responsabilizează. Pentru că nu e ușor să știi că ești speranța cuiva. Că ești ultima speranță, că se vrea neapărat o schimbare în bine, că se dorește altceva. Altceva, nu minciuni, nu jaf în țară, nu incultură la nivelul cel mai înalt. Ci altceva.

Mă uitam la colegii mei, un deputat în Parlamentul României strângea semnături. O candidată la Parlamentul European făcea același lucru. Și nu doar asta, se prezentau, convingeau oamenii, le spuneau de ce s-au întors ei în țară și ce fac momentan pentru țara asta și ce vor să facă în viitor. Și făceau asta pentru că ei doi au înțeles că politica este despre oameni. Despre ce vor ei, despre cum trăiesc și ce vor să se schimbe în bine. Și eram mândră că eram acolo la – 6 grade.

Alegerile care vor urma în 26 mai înseamnă maturizare politică pentru mulți. Inclusiv pentru electorat. Tratarea unui scrutin cu absență înseamnă că gașca asta care conduce țara, o face bine. Ei nici nu vor să fie neapărat aleși, ci oamenii să fie scârbiți în continuare și să stea acasă. În timp ce ei vor face orice sa rămână acolo.

Numai că la – 6 grade am văzut că nu suntem deloc singuri, ci suntem mulți și avem forță. Împreună.

 

 

 

 

Standard
Uncategorized

Gând de Drag(obete)

Doar azi, după 23 de zile, știu că mesajul trimis a ajuns exact unde trebuie.

Poate e bine că scrisoarea s-a pierdut 3 săptămâni și 2 zile.

La finalul iernii, primăvara ne va aduce iar zâmbet și culoare. Tuturor. Se întâmplă de mii de ani. E cel mai sincer gând de drag.

Standard
Uncategorized

De ce e importantă politica?

Aseară eram în oraș. Seară de joi, deci aproape weekend, sau măcar atmosfera de apropiere de weekend.

Una dintre fete povestea că nu îi pasă de politică nici negru sub unghie. Și din cauză că eram prinsă în niște povești în care eram total căzută în admirația mea, numai eu evident, nu am dezbătut subiectul dar m-am gândit că o să scriu despre el. Ceea ce fac acum.

Politica este numele modului în care grupuri de oameni iau decizii privind conducerea țării. Cei care ajută la luarea acestor decizii se numesc politicieni. Poți avea ceva de zis despre modul în care este condusă țara, votind politicienii în timpul alegerilor. Bun… bănuiesc eu că asta se știa deja.

Ce mai bănuiesc eu când aud pe cineva spunind că nu-i pasă de politică sau că nu-l interesează politica este faptul că nu știe că de politică depinde cam toată viața lui.

Politicienii decid asupra drepturilor tale. De exemplu in Constituție scrie la Art 16 că „statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea funcțiilor și demnităților publice, civile și militare” citatul este aproximativ pentru că era mai lung cel original. De exemplu în Arabia Saudită femeile au dreptul la permis de conducere doar din septembrie 2017. E important că in România există dreptul acesta nu doar de un an, nu?

Politicienii decid pentru siguranța ta. De exemplu ei decid numărul necesar de polițiști sau jandarmi. Sau numărul de locuințe construite într-un oraș. Politicienii decid numărul de spitale din zona unde locuiești, numărul de școli.

Politica afectează impozitul pe care îl plătești pe casa în care locuiești, pe mașina pe care o conduci. Politicienii aleși de tine în mod direct și democratic decid dacă strada ta este curată sau nu, dacă se construiește un parc, dacă impozitul tău pe salariu va fi 15% sau 35%.

De politică depinde deținerea unui pașaport sau a unei vize. Tot de politicieni depinde dacă există o ambasadă în altă țară în care călătorești sau locuiești temporar. O ambasadă unde poți primi ajutor în cazul în care ai nevoie de el și ești într-o situație neplăcută.

De politicieni depinde câte zile de concediu ai legal în România, cât stai acasă cu copilul nou născut sau ce medicamente sunt permise să existe în farmacii.

Practic de politicieni depinde cam toată viața ta și te afectează toate deciziile lor în absolut toate felurile.

De aceea consider eu că e foarte importantă politica și îmi pasă cine o face. Pentru că cine o face vreau să-mi creeze o viață mai bună în toate felurile. Practic, pentru că îmi pasă de viața mea.

Mai bănuiesc de asemenea că tuturor le pasă de a lor. Singura problemă este lipsa de corelare între viață, viitor și implicațiile politicii.

Ce mai bănuiesc eu acum e că această corelare e mai clară, pentru că politica, mai ales în România care e destul de instabilă lately, ar trebui să intereseze pe absolut toată lumea mai mult decât „negru sub unghie”.

Apropo, în 26 mai sunt alegeri europarlamentare. Oare e importantă politica Europei în ansamblu pentru România? Eu zic ca foarte, dar o să msi scriu despre asta in viitor.

Standard
Uncategorized

Întuneric

Veneam de la USR. Eram chiar bine-dispusă, fusesem la un photoshooting urmat de o ședință faină despre campania EP.

În bus am citit știrile… Legile Justiției deja ciopârțite în Parlament au trecut printr-o Ordonanță de Urgență care îngroapă statul de drept. Țară membră UE, țară membră NATO, întoarsă cam 30 de ani înapoi…

Nu am cuvintele la mine. Cred că nu va fi mare diferență în curând între România și Turcia. Aseară la București au fost ridicați protestari de pe stradă, acum o săptămână bugetul Jandarmeriei era mărit de 6x, bugetul MAI per total este mărit cu 22%. Ce urmează!?

Probabil arestări ale jurnaliștilor incomozi, 15 sau câți au mai rămas, ale liderilor opoziției, măriri ale salariilor bugetarilor, vb proastei de Dăncila „am scos țara din noroi”, nu?

Nu sunt foarte coerentă. De nervi cred că mi-a crescut tensiunea. Știu ce a fost în 10 august în București, mă gândesc că Rezistența e subțire și necoagulată, mă gândesc câtă lume a plecat din țară, mă gândesc cam câtă lume va ieși la urne… Deja e întuneric…

 

Standard
Scânteie Culturală, Uncategorized

Ziua unui creator

Acum 12 ani am fost la Tg Jiu. Îmi amintesc perfect ziua aceea. Și „Poarta Sărutului” unde nu am fost sărutată și poza strâmbă și tremurată pe care am făcut-o „Coloanei Infinitului” și cum m-am apropiat extrem de tare de un scaun de la „Masa Tăcerii”. Era vară și eram îmbrăcată în alb.

Doi ani mai târziu la Paris, toamna, ajungeam la Atelierul lui Brâncuși în Centrul Pompidou. Eram uimită. Erau două camere modeste care semănau cu odăi de la țară, cu preșuri pe jos și carpete oltenești pe pereți. Cu multe sculpturi în diverse stadii. Multe Domnișoare Pogany hulite, Coloane, Cocoși, variante de Păsări Maiastre și de Săruturi. Era fermecător de simplu totul. Era albul varului caselor românești în Paris. Încercam să-mi imaginez un dialog dintre Rodin și Brâncuși pe marginea Săruturilor fiecăruia dintre ei. Nu-mi ieșea. „Sărutul” lui Rodin este sculptura mea preferată și de aceea nu-mi ieșea dialogul între cei doi, eram părtinitoare.

Prima postare pe blogul acesta este despre Cumințenie.

A fost un strigăt de revoltă pentru nepăsarea românilor când vine vorba de propria cultură. A rămas doar atât. Acum la aproape 3 ani de când am scris textul acela și la un an aproape de când am văzut-o, „Cumințenia Pământului” mi-e vie în memorie. Am văzut-o anul trecut la Palatul Regal la București. 

Am fost tristă, emoționată, indignată, uimită, toate la un loc în ziua aceea de primăvară. M-am gândit că nu ne facem bine și e păcat… Un geniu alungat de comunism și de toată noaptea culturii autentice pe care a adus-o acel regim absurd. Mai rău este că la atâția ani de la înlăturarea regimului, geniul nu e  valorificat. Nu este nici măcar pus în lumina potrivită. Azi, la 143 de ani de la nașterea lui Brâncuși, un mesaj în limbaj de lemn este postat pe site-ul Ministerului Culturii. Emană atâta emoție cât o rețetă de mâncare oltenească de praz.

Eu mai adaug doar atâta, să nu uităm să ne mirăm de simplitatea geniului. E fascinantă.

 

Standard
Scânteie Culturală, Uncategorized

OMG

Nu e „oh my God!” cum am crezut inițial și eu ci „Organisme Modificate Genetic” o piesă de teatru pe care am văzut-o la Sf. Gheorghe săptămâna trecută.

Am avut mari probleme după piesă să-mi poziționez toleranța în cadrul potrivit. Sau măcar să mă gândesc la ce înseamnă toleranța mea în ceea ce privește alte nații și etnii.

În piesă este vorba despre o anchetă care are loc după găsirea cadavrului unei femei musulmane pe malul românesc al Dunării. Ancheta devoalează faptul că femeia a fost lăsată să moară iar cadavrul i-a fost profanat cu slănină de porc de niște „creștini”.

Piesa este extrem de versatilă. Documentar / teatru / concert hip-hop. Actorii joacă minim 3 roluri diferite.

Nu vreau să spun prea multe. E o piesă dură, care te pune pe gânduri. Te face să te gândești un pic la umanitate și cât de prost este înțeleasă, la extremism și cum se manifestă, la ortodoxism versus BOR, la migrație și drepturi, la viață.

Mai jos trailer-ul. Dacă aveți drum pe la Sfântu nu ezitați să încercați orice piesă de teatru la  „Andrei Mureșanu”.

https://www.tam.ro/omg

Standard
Uncategorized

Hertzakkord cu semnele timpului

Un virus care s-a imprietenit cu o bacterie, bănuiesc că sălășluiesc în armonie în gâtul meu și au pus stăpânire fericiți pe sinusurile mele iar recurent îmi demonstrează acest lucru. Fapt care mă ține departe de multe evenimente pe care lumea nebună, nebună, nebună, le trăiește. Fapt care m-a ținut departe și de laptop, pentru că orice încercare de a lega armonios două cuvinte în scris era sortită eșecului.

După niște zile și nopți d-astea în care mai mult am dormit decât am trăit , a venit soarele și o zi de sâmbătă când a dat Dumnezeu să mă urnesc și eu într-o mini- excursie la Ploiești, pentru că fost-au ani de când piciorul meu prins într-o  botină din cea mai fină, nu a mai călcat în urbea aceea.

Desigur cu treabă, nu chiar în plimbare, nu treaba mea, a altcuiva, dar cum uneori sunt bună de co-pilot, sau măcar bună de stat în dreapta și sporovăit câte-n luna și-n stele, prezența mea devine agreabilă la drum lung.

Ploiești ca Ploiești – neschimbat în amintirea mea. Un bulevard larg cu castani, Palatul Culturii, Muzeul Ceasului, Casa Căsătoriilor acum retrocedată și în paragină, gara-gările adică, sonde, rafinăria Petrobrazi, o vreme mai frumoasă și mai caldă decât în Brașov, mai mult praf. Un alt fel de a vorbi, un alt fel de a conduce mașina. Mai grăbit, mai agil.

Webp.net-resizeimage - 2019-02-16T190234.332

Aveam eu de ani de zile o dorință, care trebuia îndeplinită, să ajung în casa lui Nichita. Am mai încercat, fără succes până azi. Și azi am reușit. Știu că e banal, o casă memorială care poartă niște urme atât de trecute, niște semne ale timpului atât de îndepărtate … Nichita a stat în casa asta doar cât a fost copil, adolescent, cât a învățat  să scrie, nu să creeze, cât a învățat să iubească prima dată. Pe prima soție, Magdalena, curatoarea casei memoriale ne-a spus că a întâlnit-o la școală, era sora celui mai bun prieten al lui. Pianul lui pe care mi-am plimbat eu degetele doar pentru că știam că odată  clapele i-au fost atinse de Nichita, a fost răscumpărat și donat de ea, la mult timp după moartea lui. Și m-a făcut să mă întreb oare când se termină o iubire?

Camera în care s-a născut nu mi-a zis nimic, nici măcar cărțile lui de adolescent, nu mi-au zis nimic, nici diplomele. Doar niște poze cu el mic copil angelic, dulce, blond cu ochi albaștri. Un pic mai mult biblioteca, toată camera în care era biblioteca, deși mobila era nouă, nu avea legătură cu mobila familiei Stănescu, cărțile însă poate da.

Am plecat de acolo liniștită. Curatoarea ne-a povestit multe, ne-a dat biletele aproape gratis, cu reducere, de bucurie că cineva îi trece pragul. Era cam nevorbită, tristă, că lumea nu citește poezii, nu știe de Nichita, nu se mai fac cenacluri literare. Că doar niște învățătoare din mediul rural aduc copiii să atingă clapele unui pian și niște cărți citite odată de Nichita.

„La Lavandă”, restaurantul din Cornu unde se ascultă muzică la discuri de vinil, cât triam pozele făcute la muzeu mă gândeam că a fost atât de simplu să mi se îndeplinească un vis… Desigur pentru că am vise care sunt ușor de îndeplinit. Unele…

Am scris fascinată rândurile acestea. Sub imperiul unui nou Fervex și a unui nou ceai, cu bacteria din gât și cu virusul aferent, alăturate azi unei calmități ireale. Probabil așa e mereu când se îndeplinesc visele. Liniște.

  • Muzeul Memorial „Nichita Stănescu” e mic, timpul alocat vizitei lui e scurt. Nu-l ocoliți la prima vizită în Ploiești dacă a vibrat o dâră de suflet în voi când i-ați citit o poezie.
  • Restaurantul „La Lavandă” e cochet, ca toată comuna Cornu. E de încercat pentru a eluda aglomerația de pe DN1 și pentru a asculta muzică altfel. Ca atunci când eram copii, la pick-up…

 

Standard
Uncategorized

Fiecare are realitatea lui

O seară de luni.

Barul meu preferat. Chelnerul meu preferat. Pizza mea preferată. Un pahar de apă minerală oarecare și un pahar de vin – obscur! (preferatul meu nu-l au).

La masă stau cu o prietenă care venise înfrigurată.

La o țigară, discutam în vânt pe terasa cu mese nestrânse de astă-vară, despre realități.

„Fiecare trăiește realitatea lui, să știi. Nu te poți transpune în realitatea nimănui oricât de empatic ai fi.” Corect… înțeleaptă fată. Nu știu ce am răspuns. Eram cu gândurile în o mie de părți.

 

Standard
Scânteie Culturală, Uncategorized

Love Story

Festival.”Love Story” Festival, săptămâna aceasta, pentru că vine primăvara și atât.

La „Cinematecă”, pentru că lor se pasă de „love” sau măcar de „story”.

Filmele sunt faine, cel din seara asta e nou, apreciat și aplaudat. Programul festivalului e aici.

Vizionați un film, citiți o carte, mergeți la teatru! Arta ne face mai buni. Un pic.

Standard
Scânteie Aleatoare, Uncategorized

Exorcizare

Șocantă nu era maniera în care priveam eu detașarea ci felul în care percepeam ușurarea.

Când s-a terminat tot zbuciumul și tot chinul, toată epuizanta nebunie, a venit un cer senin. Iradia din interior, se vedea cu ochiul liber, îl simțea și aparatul de fotografiat.

Un demon pleca, un înger venea.

 

Standard