Uncategorized

Erai

Asta a fost cel mai important mereu. Erai acolo.

Ai fost în stradă. La proteste. Erai curajoasă, mândră și dreaptă. Mă enerva vocea ta. Fumai și țineai portavocea. Discutai cu fete, cu băieți, cu presa, Jandarmeria, organizai, negociai. Cred că ai trecut pe lângă mine de 485 de ori. Sau de 48 de ori. Sau doar de 5 ori.

Scriai. Tot. Analitic, invitai la calm și proteste. Și proteste calme. Mereu. În fiecare duminică. Până la final. Atunci am știut că nu renunți. Aproape niciodată.

Ai dispărut. Când a trecut legea. Și a fost bine pentru RM.

Te-am căutat. Un pic.

Nu te-am găsit.

Apoi ai reapărut. Altfel și la fel.

Aveai părul lung acum. Și blond. Și tocuri și un sacou cu mâneci suflecate. Erai la fel de mândră și de dreaptă. Mai tristă. Scriai frumos. Erai frumoasă. Mai frumoasă.

Erai acolo. Lângă mine. Făceai atât de multe.

Acum nu știu. Am orbecăit niște ani. Cred că nu mai văd. Nu mai văd bine. Ești aici. Și nu ești. Nici eu nu sunt. Și sunt.

Cred totuși că mai mult erai. Și nu mai ești. Lângă mine.

*Din viata mea de nu demult. Text adaptat în urma unui mail primit. 

Standard
Uncategorized

Cotidian

Realitatea mea cotidiană este zilele acestea extrem de aglomerată cu evenimente din cele mai diverse.

Timpul alocat scrisului se reduce la linii pe WA, mail-uri, lucruri uneori extrem de prozaice și lipsite de minim romantism, lirism sau decadență.

O să-mi găsesc timp să scrijelesc unele întâmplări trecute, probabil într-un viitor pe care momentan nu-l pot defini. Dar cum timpul e relativ…

Standard
Uncategorized

Newness

Categoria mea preferată de filme de pe Netflix, e de departe cea a filmelor independente.

Mereu m-am ferit de blockbuster – e, filme comerciale, cu supereroi, comedii romantice, sau ciorbe d-alea reîncălzite care ajung la partea a 5 a.

Așadar, „Newness”. Care nu este un film ușor sau simplu, superficial sau ambiguu. Din contră. Este un film fain tare, despre dragostea de azi care începe mult pe app – uri de întâlniri, despre selfie și sexting, despre căutări.

El a trecut printr – un divorț dar nu a trecut de fosta care încă îi bântuie visele și relația. Ea e o tipă indecisă, instabilă, care vrea totul și nu vrea nimic, mega deschisă la orice e nou și repede plictisită. Ambii tineri actori joacă bine. Nu contează cum se încheie filmul, importante sunt alegerile celor doi și ce descoperă pe parcursul relației închise // deschise. E recomandarea mea de week-end.

Standard
Uncategorized

Femeia îndărătnică // Îmblânzirea scorpiei

– „Hey… Ce faci?”

– „Citesc”

– „Ce citești? E frig tare la Bv?”

– ” Sfântul Nu tare, că frigul nu e tare… Dar da, e răcoare.”

– ” Să mi-o povestești. 🙂 Până nu faci tu o observație, până nu te ridici un pic pe vârfuri 🙂 Ești nițel adorabilă, îndărătnică așa și dulce otravă ți-e cuvântul uneori, fix ca al lu’ Kate”

– „Mersi… Cine e Kate?”

– „Ok, serios vorbind acum. Verifică-ți e-mail- ul te rog, să ne îmbrăcăm de toamnă 🙂 .”

Și am verificat. Și am înțeles. Am început să râd singură închizînd cartea fără să pun semn de carte. Aveam un mail nou, două bilete la „Îmblânzirea Scorpiei – My Kate” de Shakespeare la Bastionul Țesătorilor.

E răcoare seara la Brașov, piesa începe la 20.30 mâine, e o adaptare, habar n-am dacă mai sunt bilete.

 

Standard
Uncategorized

(im)Perfect

Ne certam din nou pentru a nu știu câta oară pe chestii pe care oricum nu le puteam controla. Toate certurile începeau la fel, te enervai exponențial, ridicai tonul, înjurai urât, trânteai ceva, (telefonul de obicei) apoi concluzionai filosofic despre situație, liniștit. Eu nu mă enervam așa repede. De obicei mă enervam doar când începeai să înjuri, până atunci eram calmă. Tăceam. Apoi ziceam ceva despre cum te vulnerabilizează să înjuri. Apoi mă uitam pe geam. După drama asta ziceai că pleci. De obicei plecai. Reveneai. Cu o nouă criză de rezolvat. Hai, te rog! Eu de abia așteptam să mă rogi. Făceam pe interesanta 2 secunde. Apoi făceam o analiză matematică, una emoțională, una relațională, una contextuală…. Multe. Prezentam pe scurt calculul și rezultatul. Nu te interesa calculul. Niciodată. Rezultatul îl culegeai zâmbind în colțul gurii. Mulțumit. Uneori credeam că-ți lipsește o parte de suflet, cea care face conexiunile. Nu cea care simte. Aia o aveai. Dar nu puteai conecta emoții din sfere diferite. Apoi… apoi îmi ziceai ceva de orice altceva. Priveai prin mine și peste mine. Erai obosit, uneori stors. Iar eu, în co-dependența în care îmi duceam existența… co-existam. În conexiuni. Uneori. Căutăm semne pentru că-mi era simplu, pentru asta nu aveam nevoie de curaj. În ciudata relație imperfectă, amândoi ne asumam rolurile perfect. Nu era loc de perfectibil. Dragostea era conștientă, permanentă, firească, într-un timp (im)perfect.

Standard
Uncategorized

Laur

Sâmbătă am fost la FBD  și mi-a prins bine.

În bucătărie era forfotă mare și se făcea zacuscă de ciuperci. Faimoasa zacuscă, apreciată deja de tot Brașovul, prima care se vinde la orice târg unde Fundația participă cu produse făcute într-o zdroabă de cei muncitori pricepuți în ale bucatelor.

Pentru mine, mersul la Fundație, nu este o povară. Este umplerea unui gol, de după marea luptă pe care o dau așa cum o dă fiecare dintre noi. Când plec de acolo sunt concomitent mai bine și mai puțin bine decât când ajung acolo.

Eu întâlniri de spovedanie duhovnicească nu am, însă întâlniri din astea care îmi scot demonii și mi-i îndepărtează am, prin mila Domnului. Că de aia e bine să ții în cercul lumii tale, oameni buni în deslușirea șovăielnicelor căi ale vieții în drumul greu al devenirii.

Pentru că nicio vizită nu e întâmplătoare, nicio întâlnire la fel, nu e lăsată în voia sorții. Iar sâmbătă m-am întâlnit cu S. care are mereu grijă să se intereseze de starea lecturilor mele. Am recunoscut rușinată că-s în urmă și că politica și alte lupte zadarnice (în primul rând cu mine) m-au ținut prea ocupată pentru deslușirea cărților.

Iar atunci, după ce ne-am ciorovăit amical asupra unor alte cărți împrumutate de ea și citite chinuit de mine, m-am înduplecat să plec de acolo cu alte 3 cărți, date cu „titlu de împrumut”.

Laur   de Evgheni Vodolazkin, am început-o ieri dimineață și am terminat-o azi. O carte mai caldă și mai cu sens nu cred că am mai citit vreodată. Am plâns duios printre filele ei și am zâmbit senin la ea. M-am regăsit în suferința eroului principal, în renunțarea, în căutarea lui. Nu știu cum va fi finalul meu, dar cine știe în afara vâzătorilor cu Duhul?

Prea multe nu am a spune, uneori pentru a face lumea întreagă mai bună e de a ajuns să-ți faci lumea proprie mai bună. Și atât.

Standard
Uncategorized

Ceva, la cafea

Vești bune. Puteți citi și aici pe „Ceașca de cultură” Inima aceea.

Este o variantă cu puțin mai lungă decât cea de pe blog. Cu puțin.

Mulțumesc Mircea Giosan pentru publicare și tuturor celor care continuă să-mi citească schijele.

Eu scriu pentru că voi citiți.

 

 

 

Standard
Uncategorized

Scurt – mesaj (sms)

Lingeai cu chinuită inocență înghețata aia de fistic de la SRI. Mă turbau rujul ăla roșu și toate gesturile alea de Magdalenă. Erai frumoasă ca o cadră. Până am ajuns la Șaguna, bătrânul meu liceu, am fost covins că dacă te las cumva să pleci vreodată, o să moară ceva din mine. Mi-erai deja icoană.

*Din viața mea de nu demult. 

Standard
Uncategorized

Aseară

Am lăsat telefonul acasă.

Voiam un pic de liniște și lipsă de FB, WA, mail, notificări. Voiam doar să fiu atentă la conversația pe care aveam să o port.

Am stat câteva ore pe terasa aceea, până s-a întunecat.

Am băut vin (eu, vin și apă minerală – separat) și am povestit de Saramango, Cortazar, Marquez, Llosa, Bulgakov și Hesse, Naum și Orwell, Marcus Aurelius și Seneca. Am povestit despre scrierea mea „metaforică” și despre reviste de cultură și un pic despre filme. Din nou, ca un laitmotiv în orice conversație de-a mea, despre lipsa vieții culturale în Brașov.

Un pic mai mult despre dragoste și chinurile ei. Despre job-uri, căutări, neîmpliniri și așteptări. Despre empatie și cum e când nu e, despre toxicitate în relații. Am vorbit despre voluntariat și cum te schimbă. Despre ipocrizia din politică.

Habar n-am ce discuții au alți oameni când se întâlnesc. Doi câte doi sau două câte două, sau în orice combinație posibilă.

Standard
Uncategorized

Dintr-un film

Las asta scris aici, să nu o uit:

„După o vreme, îți uiți viața… 

Viața pe care ai avut-o înainte. 

Lucrurile la care ai ținut și pe care le-ai apreciat sunt ca perlele într-un șirag.

Dacă tai ața, se vor împrăștia pe podea și vor ajunge în colțuri întunecate și nu vor mai fi găsite. 

Așa că mergi mai departe. 

Până la urmă uiți cum arătau perlele. 

Sau cel puțin încerci… „

Standard
Uncategorized

O zi trăită cu folos

La 35 de km de Brașov în Apața, se trăiește la limita supraviețuirii în deprivare materială gravă. Conform statisticilor Eurostat din 2018, 16,8% din români trăiesc în acest fel, iar 37,5% din români trăiesc în sărăcie sau în risc de sărăcie.
Împreună cu colega mea N. am fost azi la Apața, unde am donat ghiozdane cu rechizite elevilor în mare nevoie. Inițiativa a fost a deputatului USR de Brașov  T. B.  și a avut parte de sprijinul lui financiar. De asemenea la această acțiune au contribuit cu donații bănești mulți alți colegi.

Prea multe de spus nu sunt. Din păcate atât de aproape de Brașov, nu există canalizare, apă curentă, drumuri neasfaltate, copiii nu merg la școală, adulții nu știu să citească, există cazuri de dispariții de persoane care nici măcar nu sunt semnalate organelor în drept pentru a fi investigate.

Eu de obicei mă simt bine când fac voluntariat. Recunosc, că nu fac atât de des pe cât ar trebui. Azi însă probabil pentru că nici nu mă simțeam bine fizic, nu mi-a făcut prea bine vizita la Apața. M-am simțit neputincioasă. Oamenii aceia nu aveau nevoie de un ghiozdan. Sau aveau însă nu era destul, ei au nevoie de politici publice de incluziune, de infrastructură și de educație, de bani europeni care să fie accesați și investiți în dezvoltare. Și nu știu cât va mai dura până le vor avea. Probabil mult.

Pe străzile acelea neasfaltate unde se ridica praful în nori, am întâlnit o elvețiancă venită în Apața să facă și ea o schimbare în comunitate. Într- un dialog în franceză îmi spunea cum face ea voluntariat și la ce nivel, cum putem mișca real lucrurile dacă există voință reală.

Voința însă trebuie să fie a tuturor, nu doar a unora. Iar binele făcut să fie general, nu specific unei cauze singulare. Eu așa cred.

Standard
Uncategorized

Urme de toamnă

Ieri seară mi-am dat seama că a venit toamna. A trebuit să rabatez geamul de la bucătărie, pentru că mi-era rece când fierbeam apa pentru ceai.

Toamna deja îmi trimisese mai multe semnale că o să se instaleze confortabil în orașul nostru. O poză pe care am făcut-o aiurea unui peisaj din natură, cuprindea mai multă natură moartă decât vie, mi-era clar văzînd frunzele acelea galbene căzute pe alei.

Iar apoi au fost news-letter-ele, de la teatre, de la operă. Începe stagiunea peste tot, Doamne -ajută să fie bogată, pentru că eu conutinuu să cred că doar cultura ne mai poate salva, mai mult chiar decât politica.

La oribilul meu teatru din Brașov, pe care eu nu-l frecventez decât foarte foarte rar, nu văd nicio premieră în deschiderea stagiunii. Cea mai bună piesă care se joacă în septembrie rămâne „Sectorul S”, o recomand chiar și pentru a fi revăzută, deși cred că se joacă de minim 14 ani.

La celălalt teatru,  cel particular, se va întâmpla să fie o premieră în 26 septembrie, odată cu deschiderea stagiunii. De unde se vede că nici capitalismul acesta în care ne zbatem să răzbatem nu-i degeaba. Teatrul de stat nu apare cu nicio premieră în deschiderea stagiunii, în schimb ce acesta particular, a muncit cam toată vara să pregătească un spectacol. Sună cunoscută blazarea majorității bugetarilor?

La operă, totul arată la fel, stagiunea se deschide cu „Traviata” și continuă cu „Rigoletto”. momentan e maximul pe care îl poți atinge la Brașov.

Filarmonica e încă în proces de lămurire despre cum va arată programul viitor. Nimic nou dinspre ei, sau pe site-ul lor.

Cinemateca Patria lucrează la site. Însă știu de pe pagina lor de Facebook că s-au modernizat, iar la filmele de luni și vineri, adică cele mai vizionate de obicei, cele europene sau cele românești, se pot cumpăra biletele și online de pe biletebrasov.ro.

Cea mai proastă sală de cinema, făruită din cele mai ieftine materiale care s-au găsit vreodată și care are cele mai puțin confortabile fotolii și un sonor ciudat, însă are și niște prețuri paralizante, Cinema One adică, are multe  blockbuster-e în program și promovează foarte puține filme culte sau filme românești, pentru că trăim într-o societate consumeristă, nu-i așa? Iar dacă nu e profit, e totul inutil pe lume.

Reduta în septembrie va găzdui un festival de Stand-up comedy, pe parcursul câtorva zile, însă cam atât, nimic altceva, nimic special, nimic deosebit.

La doar 35 de km de casa mea, la Sf Gheorghe, Teatrul „Andrei Mureșanu” a pus în vânzare biletele. Le-au și epuizat deja, pentru că sunt buni și pun în scenă piese faine tare. O să vreau să văd cam tot ce au nou, pentru început „Faust Family” pentru că în facultate mă fascina cam tot ce înseamnă pact cu diavolul, de la „Faust” a lui Goethe la Dorian Gray din „Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde sau la Margareta din „Maestrul și Margareta” de Bulgakov.

Cam asta am văzut eu seara trecută printre mail-urile din ultima săptămână și pe site-urile de cultură din cele pe care le urmăresc frecvent, așadar am adunat info aici și le las pentru oricine e interesat. Sâmbătă seara, pe o terasă hipster-ească din Brașov, alături de câțiva colegi din USR discutam îngrijorați real de starea deplorabilă a culturii în orașul nostru și de potențialul uriaș însă neexploatat pe care îl deține.

Lipsa unei secții de artă la Universitate, fac din acest oraș unul mort cultural. Facultatea de Muzică și cea de Litere sunt din păcate lipsite de vigoare și suport în desfășurarea unor evenimente care să trezească interesul pentru frumos. Un primar care investește încă în „Cerbul de Aur” atât de demodat conceput și organizat, un președinte de Consiliu Județean care la fel, trăiește din aplauze primite pe scena aceluiași festival, nu prea înțeleg ei cum e chestia asta cu rezistența prin cultură.

Să nu ne pierdem însă speranța, acest eveniment de exemplu, acum vreo 10 ani, nu cred că avea loc,e puțin, știu, însă este mai mult decât nimic sau deloc. Bravo Bibliotecii Județene pentru organizare.

Facebook mi-a amintit azi ceva de acum câțiva ani, eram la fel de îndrăgostită de Nichita și faptul că el mi-e poet preferat mă făcea și atunci să citez din scrierea lui „A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva…” aș putea parafraza azi ” A venit toamna, deschide-mi mintea și sufletul cu ceva, cu un spectacol bun, ai putea …

 

Standard