Uncategorized

B.P.- Faza a doua

Începînd de ieri, procesul de Bugetare Participativă de la Brașov a intrat într-o nouă etapă, cea a votului popular al cetățenilor, care vor alege ce proiecte susțin și care sunt cele care vor putea fi implementate în comunitate.

Deoarece orașul în care trăiesc, deși este un oraș de munte și teoretic are un aer curat și etc., toate truismele posibile, realitatea este că Brașovul este în top 3 cele mai poluate orașe din România iar asta este o realitate clară relevată de studii de specialitate. Luînd acestea în considerare, cele două proiecte pe care le-am depus eu în cadrul procesului de Bugetare Participativă, s-au creionat în jurul sănătății brașovenilor și a felului în care putem ajuta mediul.

Ambele au fost declarate eligibile și au ajuns în etapa a doua, cea de vot.Primul proiect presupune amplasarea unor insule de mușchi care reprezintă de fapt niște filtre de aer inteligente, iar al doilea plantarea unor bariere de gard viu care nu este deloc scump între carosabil și trotuar pe 2 mari artere brașovene. Timp de o lună, puteți vota pentru implementarea lor, las link-uri mai jos pentru a putea accesa proiectele și a le vota.

Primul proiect, City Trees aici :

https://extranet.brasovcity.ro/ServiciiElectronice-RC/VotBugetare/ViewProiect/1103

Și al doilea proiect, cu bariera de gard viu, aici :

https://extranet.brasovcity.ro/ServiciiElectronice-RC/VotBugetare/ViewProiect/68

În ceea ce privește votul, Primăria a îngreunat iar procesul. După ce a existat ieri un întreg scandal cu privire la eligibilitatea proiectelor și felul în care au fost declarate eligibile unele dintre ele.

Eu personal, am voluntariat foarte mult în ianuarie pentu tot ceea ce a însemnat Dezbatere despre bugetarea participativă  Știu câtă muncă a presupus în primul rând implementarea procesului în Brașov, a cui a fost, cât a durat. Știu foarte bine și că niciodată în cadrul civic și/sau politic în România nu este ușor. De aceea un succes în aceste zone îl apreciez înzecit.

O să vă rog să votați proiectele mele dacă le găsiți potrivite pentru comunitatea noastră. Mulțumesc! 

 

Standard
Uncategorized

Liniștea …

A trebuit să ies să cumpăr pentru bestia neagră niște somnifere pentru că ne mutăm un timp în altă casă și nu poate fi transportat oricum, fiind un pic sălbatică bestia, trebuie amorțită bine, înainte de a fi închisă în cutia de transport. Și am ieșit să duc și gunoiul, desigur.

Era devreme, voiam să fiu prima la magazin, să evit orice contact, să stau departe, să etc … Toate regulile rostite, scrise, intuite, gravate pe Fb, WA și imediat piatră. Am reușit.

Voiam doar să scriu că era pustiu și soare și liniște și o bucățică de nor pe cerul albastru. Una mică, ca o gură de vată de zahăr de care mâncam când eram copil. Și cântau păsările, nu știu ce păsări că nu mă pricep. Doar o ciocănitoare am identificat într-un salcâm, la aia mă pricep.

Pustiul ăsta îl știam, mi-am dat seama că eu am mai trecut prin stare de urgență în Franța, în 2015 când au fost atentatele de la Bataclan pentru că eram la Paris atunci. Fără ciripit de păsărele, cu forțe de ordine pe străzi, un pustiu care alarmează doar prin nefirescul situației.

Culmea e că acum aerul era foarte curat, deloc dar deloc încărcat, era destul de frig și într-un fel total parfumat. Nu știu de ce, adică, liniștea de azi nu era la fel cu cea de după atentatele de la Paris, pustiul nu era cel de 1 ianuarie de după Revelion, ziua nu era de duminică dimineața pentru că nu se auzeau clopote, gândurile nu erau neorânduite, erau chiar bine ordonate : mă duc, nu ating nimic, stau la 2m, mă întorc, mă spăl pe mâini, apoi îmi curăț ochelarii, apoi fața, apoi telefonul, apoi .., etc., etc …

Am intrat în casă foarte odihnită, bestia a venit, era un pic uimită de starea mea. Eu eram la fel de uimită, parcă venisem dintr-un concediu prin cel mai curat și nepoluat aer, din cel mai odihnitor oraș.

Așa mi s-a părut liniștea asta …

Standard
Uncategorized

Fragilitate

În bibelouri și cristaluri ne-a transformat pandemia care a lovit lumea. Toți am devenit fragili și delicați, chiar dacă în mod normal poate nu aveam nimic de-a face cu fragilitatea, delicatețea și nici cu sensibiliatea. O stare de urgență declanșată abrupt după o incertitudine politică majoră, ne-a făcut pe toți mai conștienți că nimic nu durează veșnic iar adevărul care ne-a lovit tare peste față, a durut. Egalitatea a părut reală pentru toți, sănătatea s-a relevat clar ca ceva de necumpărat indiferent de plinătatea contului bancar, anticorpii par a se crea în timp și doar după o luptă grea a plămânilor cu un virus deocheat. Când toate planurile de viitor devin nisip ce se scurge printre mâini, deși ai biletul de avion în fața ta, realizezi că scenariile SF ale filmelor văzute pe canapea, sunt incredibil de verosimile. Nesperat. De neimaginat. Ne dăm rapid seama că efemeritatea vieții este prinsă undeva în lipsa imortalității colective, ca plan secret de salvare. Debilitatea asta ne va face mai puternici? Vom învăța? Mereu m-am întrebat de ce mi se spune adesea „ai multă tărie pe gingășie”, iar acum mă întreb oare va conta?

*publicat în 12.05 pe Webcultura

Standard
Uncategorized

În criză

Eșarfa este obligatorie și deși nu este ger, am observat că mănușile sunt potrivite, mai ales dacă am de făcut un drum cu bus-ul sau trenul, ca accesorii fashion.

Se pare că Mona sau Dora nu ucid virusul, ceea ce m-a făcut să caut și eu dezinfectanți cu biocide sau clor, bine că mai aveam și niște Nufărul, de obicei spălam vasul de toaletă, acum spăl pe jos în fața ușii de la intrare în vastul meu apartament cu două camere.

Nu folosesc numerar aproape niciodată, cred că mi-a rămas obiceiul din Luxemburg, unde nu foloseam numerar decât să cumpăr ziare în gară sau odată un pachet de țigări, tot de la chioșcul din gară, singurul unde se găsea Dunhill în țara aia.

Bijuterii nu port decât rar, sunt oricum gablonțuri, așadar când trebuie să mă spăl pe mâini, nu am ce da jos, maxim una-două brățări late. Și bine că mai am prin jurul meu copii de grădi care știu ei și mă-nvață ei cum trebuie să mă spăl pe mâini corect, adică nu doar cu apă și săpun, ci temeinic, îndelungat, de parcă aș fi doctor înainte de a intra în operație. Ochelarii de vedere îi spăl la fel, de fiecare dată când revin în vastul meu apartament, pentru că îi port mereu pe nasul mic și obraznic.

Am descoperit că grupurile de Whatsapp, că FB-ul și Insta și mail-ul și tot ce ține departe dar ține aproape, sunt cu adevărat apreciate când este nevoie să rămâi în auto-izolare sau în atât de probabila viitoare carantină.

Informarea din surse sigure, mi-a rămas clar obligatorie, asta e lege de ani de zile, pentru că mereu cine deține informația deține puterea. Dar mă refer la puterea de a discerce corect și de a aprecia cum trebuie.

Stocuri nu am mari, am stocuri normale, pentru câteva zile, o săptămână cam așa. Pentru că nu vor fi închise magazinele alimentare și nici farmaciile, nici în  probabil viitor caz de carantină, nu va muri lumea de foame, eventual va muri de frică …

Anticorpii se vor crea oricum, la fel ca în fața oricărei viroze, la fel ca în fața oricărei încercări, corpul are resurse să lupte cu multe, pentru că multe încercări are de dus în viață. La fel cum psihicul are de dus multe și nu le poate duce dacă nu e pregătit, iar pregătirea nu vine din lipsa expunerii la viață, ci din felul în care treci prin ea și asimilezi ce se întâmplă.

Grija, față de cei dragi, e hotărâtoare. Eu mereu am știut, am crezut, că iubirea e singurul motor care învârte lumea. În vremuri grele ca cele pe care le parcurgem, nu lipsa răbdării, panica și nici escapismul vor fi cele care vor ajuta, ci din contră, solidaritarea, voluntariatul, apropierea, chiar dacă nu va fi directă și nu va presupune îmbrățisări calde.

Timpul ăsta e un timp de criză, însă e un timp bun pentru reflexie, pentru rearanjare și reprioritizare, pentru a trasa linii și a aprecia mai mult pe cei care ne-au dăruit momente care acum pot fi rememorate frumos, care nu ne-au reproșat lucruri și cu care vom construi noi amintiri când se va finaliza încercarea asta la care e supusă întreaga lume. Pentru că va trece, asta e la fel de clar și e lucrul la care trebuie să ne gândim ca punct final al încercării lunilor ce vor urma. Totul va fi bine!

*Articol apărut azi pe LiterNet. După ce acum o lună mi-a fost publicat acesta. Mulțumesc celor care mă citesc și celor care mă publică. 

Standard
Uncategorized

(I)Luminarea

Interesantă mi se pare camera de luat vederi, mai nou. Ea surprinde sentimente care sunt foarte ascunse sub măști de conformitate în fața uzanțelor. La fel de interesantă mi se pare spontaneitatea. Ea arată o natură adevărată într-o situație surprinzătoare. La fel de ciudat este neprevăzutul unei întâlniri sau a unei întâmplări, ele aduc în realitatea curentă reacții ținute sub control extrem de mult sau de bine. M-am văzut bine doar după ce m-am văzut zâmbind cu toți dinții într-un selfie de grup la un eveniment. Complet vindecată după o poveste care baleiase cam tot ce era sentiment de drag în sufletul care fusese mai mult chinuit decât fericit o perioadă care păruse și mai lungă din cauza intensității durerilor atroce la care fusese supus. Am aflat că îi sunt dragă, foarte dragă, când am auzit cum s-a luminat la față când mi-a auzit numele rostit într-o împrejurare care era de film, care nu putea fi închipuită decât de cel mai mare Regizor, singurul care contează de fapt și care trasează linii directoare, care face ca lucrurile să nu mai fie întâmplătoare. Toate sentimentele și toată natura aia reală, adevărată, plină de o inocentă cruzime, se relevă lumii în imagini de neînțeles pentru privitori sau în lipsa totală de înțelegere a unor martori. Ăsta e un farmec ascuns de care se bucură doar cei care pot fi altruiști în dragoste și egoiști cu orice afișare publică a sentimentelor, până la urmă descoperirile din poze sau din spații nonconformiste la întâlniri intempestive, sunt la fel de doveditoare, poate chiar mai mult, deoarece sunt surprinzătoare inclusiv pentru protagoniști.

Standard
Uncategorized

Eterna strălucire

Duminica eu mă trezesc mereu prima și fac două cafele tari și negre ca cele mai dure nopți de iarnă. Apoi deschid tv-ul pe un post de știri ( când se trezește dă pe altul, din altă țară, tot de știri ) și caut în frigiderul gol să încropesc un fabulos mic-dejun din ouă și orice rest care are valențe de meniu regesc, sau măcar potențial de a deveni unul. Apare și el în cadrul ușii cu ochii mici și tricoul albastru șifonat de noaptea dură și grea ca de iarnă. Cele mai frumoase zile sunt astea în care ignorăm telefoanele și calculatoarele și alegem un film și viața e frumoasă fără motiv și fără să fim conștienți de asta. Și jucăm jocuri de copii mici pe covor printre table de joc și puzzle – uri și jocuri de copii mari care-și trezesc conștiințe, în vârful patului nefăcut și desfăcut. Apoi alergăm hămesiți la restaurantul nostru preferat unde se miră mereu de cât de elegant mănânc și eu mă mir mereu de cât de dulce e urma de zahăr pudră de pe buza lui de jos. În drum spre casă mereu îmi las capul pe umărul lui stâng și el îmi aranjează părul, tuns de curând mai scurt decât al lui. Așa ni-s duminicile, strălucitoare și par a fi eterne.

Standard