Relaxarea

Atât de așteptata relaxare nu a fost deloc un flash mob ca semn de celebrare a ridicării parțiale a restricțiilor. Nu a fost nici o îmbrățișare caldă sau altă manifestare a efuziunii și nici nu a fost vreo redescoperire uimitoare despre natura umană. Adică nu în cazul meu. În cazul meu a fost destul de prozaic și de previzibil. O plimbare cu un prieten prin Centrul Vechi al Brașovului pentru că tânjeam după oraș, o înghețată la gelateria de vis-a-vis de sediul SRI, o așezare pe o bancă, pe două, pe trei, pe cât mai multe bănci din vechiul burg.

Fluxul liniilor de la WhatsApp a rămas la fel de aglomerat. La fel cel al apelurilor telefonice, nu s-a mărit numărul întâlnirilor și nici nu a explodat numărul vizitelor pe care le facem în grupul de prieteni. Nu am luat magazinele cu asalt, pentru că nu aveam nevoie să iau ceva din magazine. Pe la începutul anului mi-am propus să-mi cumpăr doar hainele de care am neapărată nevoie pentru că industria textilă e cea mai poluantă industrie și pentru că nu am fost niciodată la acțiuni de ecologizare a mediului. Așadar am asaltat doar magazinul alimentar din cartier, cel în care nu e nevoie să mi se ia temperatura, asta din cauza faptului că am un temperament vulcanic.

Vremea nu a ținut cu oamenii care doreau neapărat să guste escapismul, în orașul meu a fost destul de frig întreaga săptămână. A plouat, a tunat … Bănuiesc că a venit totul într-un fel de prelungire a stării de urgență, care oricum bănuiesc că nu s-a modificat radical la nivel de individ care nu suferă de conspiratită cronică, avînd puseuri acute generate de fete deținătoare de sparanghel. Pare a curge totul destul de molcom în așezarea către ceea ce va deveni normal și va fi redefinit în vremurile viitoare. Nu doar semantic, ci și social, economic, politic, cred că și cultural.

Am observat că am dobândit noi automatisme, înainte să ies din casă nu verific doar să am telefon, bani și chei. Acum verific așa: telefon, card, chei, mască, șervețele dezinfectante. „Relaxarea” devenind sinonimă cu „adaptarea” la felul în care ne trăim viața. Iar terasele nu sunt deschise încă pentru a observa adaptarea la un nou fel de a te bucura de spectacolul oferit de lumea din jur, acum în varianta cu mască. Vizibilă. Pentru că mască purtam aproape toți oricum, este cutumă în evoluționism, face parte într-un fel din modul politicianist în care e creată societatea. Nefiind neapărat un lucru rău, fiind doar o trăsătură a unui carnaval care se desfășoară pretutindeni, unanim acceptată.

Exact ce alte obiceiuri am dobândit în izolare nu știu acum să spun. Poate o mai mare atenție acordată clipei prezente. Pare a fi un câștig ăsta. Sau poate o mai mare aplecare către lucrurile simple. Importante. O scuturare de paiete sclipitoare, de relații consumatoare și de proiecte eșuate care nu sunt încă recunoscute ca fiind așa, dar care sunt purtătoare de semne clare care indică asta. Cred că ieșirea din izolare a fost mai mult o resetare, decât o relaxare. În cazul meu, privind cu detașare și fără patimă, transformarea.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s