Spectacolul lumii într-o nouă adaptare

Am văzut aseară o fotografie (cea de mai jos), postată de Berliner Ensemble despre cum vor fi așezate scaunele în sala de spectacol în ceea ce ei numeau Noua Realitate. În cele peste 300 de comentarii la postarea respectivă, spectatorii își expuneau părerile pro și contra acestui nou aranjament al locurilor. Părerile erau împărțite asupra felului în care teatrul a devenit creativ în ceea ce privește spectatorii pentru a le păstra siguranța, pentru a se putea deplasa ușor către locurile lor, pentru a păstra distanțarea socială cât și flexibilitatea punerii în scenă a spectacolelor după trei luni de pauză.

BE

Sursă foto : pagina de Facebook a Berliner Ensemble

Teatrul este un experiment social, teatrul chiar și cel care prezintă un monolog sau o piesă cu doar doi actori, are nevoie de spectatori aflați în sală. Emoția care se creează în sala de spectactol poate fi uneori tangibilă. Personal am pățit-o la câteva piese în viața mea de spectator și e dată nu doar de jocul actoricesc, de piesă, ci și de felul în care acestea sunt percepute de spectatori care rezonează la acțiunea care se petrece în fața lor. Teatrul privit online sau la tv este total diferit, altfel va fi și cel din Noua Realitate. La fel teatrul privit din scaune care sunt „distanțate social” va fi diferit, poate și prin prisma acusticii diferite, care va pierde din plinătate.

Soluții temporare cred că există, pe lângă cea pe care au găsit-o cei de la Berliner Ensemble, îmi amintesc de cea experimentată de Teatrul „Andrei Mureșianu” din Sf. Gheorghe la piesa „Și liniștea are puls” . Această piesă se juca cu spectatorii plimbîndu-se printre actori, scena fiind cvasi inexistentă, această piesă avînd o abordare foarte progresistă a felului în care actorii și spectatorii interacționau. Acum, cred că ceea ce am experimentat în piesa aceea, adică fluiditatea extraordinară a spectacolului nu va mai fi posibilă, deoarece apropierea dintre actori și spectatori era foarte mare, însă interesant a fost felul în care spectatorii deveneau parte din piesă. Sigur, nu e mereu cea mai comodă variantă de vizionare a unei piese, însă este o abordare care acum deși poate părea incomodă este dezirabilă în lipsa oricărei alte posibilități de explorare a universului teatral. Poate părea un contra-exemplu, însă nu este deloc așa, este un exemplu de modernitate care acum nu poate fi aplicat, dar ca orice exemplu poate fi adaptat, este o inspirație, surmontează ideea că spectatorii sunt statici.

Însă spectatorii nu sunt singurii care trebuie să stea distanțați, la fel vor trebui să stea și actorii, nu? Care este felul în care se vor putea juca scenele de dragoste, cele care presupun apropierea fizică, în ce fel se vor putea juca scenele de luptă corp la corp, care la fel presupun atingerea, cum se va putea juca un dans, cum se va putea crea emoția și cum se va transmite ea spectatorilor în continuare? Care va fi sentimentul predominant după vizionarea unui spectacol în Noua Realitate? Tocmai pentru că am abordat felul în care spectatorii pot viziona un spectacol, prin ocuparea unor locuri care se află la distanță sau plimbîndu-se pe o scenă a cărei granițe se dizolvă în timpul spectacolului, nu pot trece cu vederea jocul actoricesc în sine care va fi diferit. Toată această criză sanitară devine astfel un incubator ingenios pentru creativitate.

Una dintre marile întrebări care s-a ridicat în comentariile la postarea celor de la Berliner Ensemble a vizat prețul biletelor, care cu siguranță va exploda. Berliner Ensemble spune că nu e cazul de majorare a prețului, dar ei sunt în Germania, care e una dintre cele mai bogate țări ale U.E. unde cultura a fost subvenționată în aceste timpuri. La noi lucrurile nu stau la fel, iar felul în care stau nu e tocmai îmbucurător, cultura fiind unul dintre domeniile cele mai afectate de criză, un domeniu care a suferit amputări ale fondurilor destinate inițial. Micșorarea numărului spectatorilor până la jumătate sau sfert, nu are cum să nu influențeze prețul biletelor mai ales dacă Ministerul Culturii nu vine cu injecții de capital în domeniu. Iar realitatea este că nu prea vine, măsurile de protecție a mediului cultural sunt destul de firave, săptămâna trecută de exemplu a fost aprobată în Parlament o Hotărâre a Guvernului prin care drive in-urile ca posibilitate de vizionare a spectacolelor nu a fost acceptată.

În final revin la poza care m-a făcut să scriu prezentul text. Trecem cu toții prin ceva ce acum câteva luni părea scenariu de film SF. Un virus care poate fi omorât cu apă și săpun din abundență, obligă la regândirea întregului scenariu despre punerea în scenă a unui spectacol. Spectacolul lumii per ansamblu, traversează în esență modificări structurale și funcționale în toate domeniile, iar noi cu toții am fost constrânși să ne modificăm raportarea la el. Ca orice fel de extracție din zona de confort în care plutim și ne simțim în siguranță, această nouă dimensiune a scos la iveală fragilitatea umanității dublată de curajul și ingeniozitatea ei. Trăsături care impulsionează mișcarea evolutivă, criza sanitară actuală nefiind un punct terminus al lumii, ci o etapă intermediară către viitor.

* Articol publicat în 28.05 de Brașov Metropolitan, cărora le mulțumesc pentru deschidere și pe care vă invit să-i urmăriți pe Facebook pentru știrile pe care le furnizează.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s