Consultația mea poetică

Ploua. Dar ploua tare, ploua în continuu de aproape 2 săptămâni și părea că vremea va fi la fel în perioada următoare. Eram deja la doua cafea neagră fără zahăr și încercam să mă concentrez pe analiza unei note privind execuția bugetară pe aprilie a Ministrului de Finanțe, pe care o găseam îngrijorătoare. Mi-a sunat telefonul pe la 12.00 și ceva.

Am răspuns. „Bună! Mihaela Scânteie?”, „Da, eu sunt” , ” Bună, v-ați înscris în programul celor de la Theatre de la Ville și aceasta este consultația dumneavostră poetică” . „Consultația poetică” este o idee pe care au avut-o cei de la numitul teatru din Paris, de a apropia pentru câteva clipe un artist ( actor, scriitor, regizor ) de un spectator. Au creat o platformă, unde m-am înscris joi după ce am citit o postare pe Facebook despre asta, mi-am ales o zi și un interval în care eram disponibilă pentru a răspunde la telefon, a discuta și mai ales a asculta. O poezie.

Habar n-aveam cine mă va suna. După ce am răspuns m-am retras într-un colțișor liniștit și primul gând mi-a fost „wow, e chiar super ideea asta, să te sune cineva necunoscut ( și totuși cunoscut de toată lumea ) și să discuți preț de câteva minute”. Iar conversația a curs lin, ca ploaia, pe mine m-a sunat Matei Vișniec și recunosc că mi-a prins tare bine. Am discutat despre locul unde ne-a prins izolarea, cum e ea la Brașov și cum e la Paris, despre cum ne-a afectat, ce a schimbat, cât de ciuntit e caracterul Parisului odată cu închiderea cafenelelor și despre ce îi dă viață cu adevărat.

Am discutat și despre Nichita, poetul meu favorit, de care Matei Vișniec mi-a zis că „era un zeu” pe care l-a cunoscut în 1977 când era student și mergea la „Cenaclul de luni” păstorit de Nicolae Manolescu. Însă am discutat și despre Anca Mizumschi sau Alexandu Mușină, despre teatru, în special despre piesa „Occident Express” scrisă de interlocutorul meu, pe care am văzut-o în cadrul festivalului de Dramaturgie Contemporană de la Brașov din 2019, despre epoca ceaușistă si escapism.

Finalul consultației a însemnat tratament cu o poezie. Poezia care mi-a fost mie recitată a fost ” De-o vreme ea mă hrănește numai cu mere” autor Matei Vișniec, desigur. Am încheiat conversația cu un zâmbet pentru că există terapie prin poezie și la mine a funcționat. Există de fapt terapie prin orice e frumos, prin inițiative din acestea culturale care unesc preț de câteva clipe într-o convorbire oameni care altfel nu ar vorbi vreodată. Nouă, mie și lui Matei Vișniec, ni s-a părut un demers fantastic care poate va fi adoptat și în România de un teatru.

*publicat ieri pe LiterNet. 

 

2 gânduri despre „Consultația mea poetică”

  1. E bună ideea, de fapt cred că chiar sensibilă, îți dai seama câtă lume a stat singură în perioada asta? Iar în singurătate să te sune cineva de care doar să fi citit,sau auzit, sau să-i fi urmărit opera? Genial.
    Tu, pe de altă parte, ai condei în a crea atmosfere. Mie nu-mi place deloc Vișniec, dar e scris în atmosferă (ploua, cafea, citeai ceva – logic – etc) și mi l-ai făcut sympa.
    ne vedem curând, hope so.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s