Reușită feminină

În toată perioada asta ciudată, pentru că nu am văzut în politica românească femei care să fie modele inspiraționale, m-am uitat și eu prin alte părți, să văd ce fac alții sau mai exact altele. Deși lupta mea pentru feminism s-a stins undeva între finalul facultății, imposibilitatea de a deschide o sticlă de vin sau un borcan de murături și povestea  despre o lapidare de acum câțiva ani, nu mă pot opri să nu observ.

Două femei politician m-au făcut să le admir teribil, deși stilul le este total diferit, dar cred că asta e și frumusețea până la urmă. Că ambele și-au croit drum diferit în ierarhia politcă și ambele au rezultate remarcabile în felul în care și-au condus țările în ultimele luni.

Jacinda Ardern este premierul Noii Zeelande și nu are încă 40 de ani. Noua Zeelandă a anuțat ieri că nu mai are niciun bolnav de Covid-19. Măsurile impuse de la început au fost însă drastice, au însemnat un lockdown complet timp de 4 săptămâni, apoi o redeschidere  parțială a 75% din economie pe durata a 3 săptămâni, acum economia fiind redeschisă total. Pierderile încă nu pot fi estimate, așa cum nu pot fi estimate nicăieri. Ce a făcut ca Noua Zeelandă să treacă rapid peste criză, a fost și felul în care Jacinda Ardern a comunicat. Împreună cu medicul care a coordonat operațiunea la nivel național au apărut zilnic în jurul orei 13.00 și au comunicat starea țării. La fel de importante au fost sesiunile de live pe Facebook, în care Jacinda Ardern răspundea relaxată întrebărilor cetățenilor de acasă, de pe canapea, fiind în haine de casă, transmițînd mesajul că nu există privilegii într-o astfel de situație și că izolarea este o măsură normală care trebuie urmată de toată lumea.

Angela Merkel  este cancelarul Germaniei și are 65 de ani. Merkel a ținut în data de 18.03 cel mai bun discurs pe care puteai să-l aștepți de la un lider politic. A însemnat un apel la calm în primul rând, la responsabilitate și a insuflat speranță, nu a lăsat nicio clipă îndoiala că e posbil ca totul să fie la final „așa și așa” ci că totul va fi bine. Punct. Însă în același timp a indicat că toată lumea e vulnerabilă însă și că împreună mereu oamenii sunt o forță. Germania are azi 8831 de decese și 170 200 de recuperări în urma îmbolnăvirii cu noul coronavirus. Kurtzarbeit, injectiile masive de lichidități în economie, stimularea punctuală a unor sectoare economice cum sunt producția și vânzarea de autovehicule sau un anumit program de „fitness pentru companii”, sunt pașii pe care îi urmează acum Germania pentru redresare.

Ce au femeile acestea în comun? Felul în care și-au ajutat țările să treacă mai ușor peste nenorocirea care a lovit planeta, ferm și empatic. Este foarte greu ca acest echilibru să fie menținut în general, iar în timpurile astea cu atât mai greu. Dar au reușit.

 

2 gânduri despre „Reușită feminină”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s