Uncategorized

Documentarul pe care eu l-aș fi numit altfel

Am evitat foarte mult timp să văd documentarul „colectiv”. Chiar și atunci când a devenit propunerea României pentru premiile Oscar 2021 sau când în decembrie l-am găsit pe lista de recomandări pentru vizionare a lui Barack Obama. L-am văzut în seara asta, în cele din urmă.

Filmul este prea puțin despre oamenii care au murit atunci. Este mult despre ancheta jurnalistică a lui Tolontan despre biochimice de și felul în care au reacționat politicienii și jurnaliștii la acest eveniment. Este mult și despre Vlad Voiculescu care a devenit Ministrul Sănătății ca parte a guvernului tehnocrat.

 Nu mi se pare chiar documentar și spun asta pentru că urmăresc filme inclusiv documentare de foarte mulți ani și de feluri diferite. E mai mult un film artistic. 

Este un film dur, despre incompetență, despre societatea noastră coruptă, despre sfidare, luptă, redresare, curaj. Este un film despre dialog, despre politică (veche și nouă) – inclusiv despre analiză politică și construcție de discurs sau declarație politică. Din păcate este un film despre sistemul românesc per ansamblu care întâmplător are lupa așezată deasupra descoperirilor a ceea ce ce s-a numit scandalul Hexipharma. Filmul redă și presiunea din politică dar și deficiențele sistemice românești. Cred că e și un film despre echipe și dinamica lor ( jurnaliști sau politicieni). Da, e de văzut, însă cu rezerve și fără așteptări. 

Am sentimente destul de amestecare după vizionare, mai ales că la câteva zile după incendiul de la clubul Colectiv, am fost acolo și am simțit cea mai greoaie atmosferă care mi-a fost dat să o simt vreodată iar mirosul de ars era încă în aer. Eu nu aș fi numit filmul „colectiv”. 

Standard
Uncategorized

Moneda virtuală și pasul meu către ea

Când am realizat eu exact că banii nu vor mai fi ceva palpabil, tangibil, că nu va mai umbla nimeni cu monezi și hârtii în portofel, că nu va mai exista portofel, a fost în Luxemburg. Pentru că atâta timp cât am stat acolo, am folosit foarte puțin numerar, practic, nu mai lucra nimeni cu el, în afara celor de la chioșcul din Gară de unde se cumpărau ziarul, țigările și o cafea de băut în tren.

Apoi în starea de urgență, cred că a trecut mai mult de o lună continuu, 6 săptămâni mai exact, fără să folosesc numerar. Și pentru că tot aveam timp m-am uitat și la cum fluctuează prețul la Bitcoin și Ethereum. A fost prima dată când m-am gândit că well, e momentul să-mi cumpăr măcar o monedă, să nu fiu chiar în afara vremurilor.

Apoi am primit invitație pe PI Network. Apoi mi-am făcut cont și am trimis și eu câteva invitații. Apoi mi-am cumpărat câteva Ethereum ( Clasic – de ăla de 6 euro, nu de ăla de 600 :)) ). Iar într-un fel m-am simțit călcînd cu un pas în viitorul de SF. Acum câțiva ani mă gândeam că nu o să prind eu chiar așa de tare evoluția, dar a venit peste mine. A grăbit-o pandemia în mod cert. Habar n-am cât de obișnuiți suntem cu chestiile astea așa abstracte, însă voiam să păstrez într-un fel în scris, inclusiv data asta.

Standard
Uncategorized

De citit

Acum un timp am renunțat la folosirea platformei Netflix pentru că am realizat că îmi scurgeam creierul în fața ecranului și era bine. Adică era un bine d-ăla dat de lene și monotonie și lipsă de curiozitate și acțiune și etc. Un bine parțial care îmi ocupa o groază de vreme. Așadar anul ăsta, fără a-mi propune vreo rezoluție salvatoare, am citit la sfatul unui prieten „Omul în căutarea sensului vieții” de V. Frankl. Iar target ul fără a fi target asumat, e mai mult timp dedicat lecturii decât filmelor, indiferent de platforma care le rulează. Doar un gând, dar un gând scris, din experiență, devine mai mult de atât.

Standard
Uncategorized

Cuprinderea și înțelegerea schimbărilor

I-am trimis duminică dimineață prietenei mele A. pe WhasApp un articol din “El Pais”, pentru că nu reușeam să deschid Pocket să-l salvez acolo și chiar voiam să păstrez link-ul. Link-ul cuprindea o colecție de 25 de cărți pe care ar trebui să le citim în 2021 pentru a înțelege mai bine lumea în care trăim și felul în care ea s-a schimbat.

Iar eu „răsfoind” titlurile, grupate în câteva teme de interes actual : inteligența artificială și mașinile inteligente, IOT, sănătatea planetei dar și sănătatea la nivel planetar, economia digitală, schimbările climatice, identitatea de gen, menținerea păcii, acțiunile umanitare și voluntariatul, refugiații și taberele în care trăiesc; mi-am dat seama că multe sunt tratate puțin către deloc în spațiul public / virtual de la noi. 

Sigur că fiecare își construiește feed-ul cum dorește, dar feed-ul meu e plin de postările politicienilor și ale ziarelor și ziariștilor pe care ii urmăresc. Adică de cei care construiesc legile și într-un fel subiectele de dialog care apar în jurul lor și de cei care analizează și propagă părerile politicienilor care construiesc legi. Apoi mi-am amintit de investigația Recorder și întrebarea adresată politicienilor „care e ultima carte citită?” și constatarea mea tristă că de fapt larga majoritate nu sunt adaptați timpului prezent. 

Ei nu sunt, noi nu suntem ( îmi permit un „noi” comun și cuprinzător), pentru că împărțim cu toții același spațiu. Să nu fiu înțeleasă greșit, unele teme sunt abordate, însă destul de nișat, mult în sfera ONG urilor de profil, dar nu există ca teme de discuție cu soluții pentru rezolvarea problemelor. Sunt mult la stadiul de conștientizare a lor dar nu înțelegem relația cauză-efect: da, e nasol că nu e zăpadă însă aglomerăm centrul vechi al orașului cu autoturisme în zi de iarnă primăvăratică. Din păcate o abordare mult prea medievală avem și subiecte la fel, plus extrem de multe superstiții. Iar toate se amplifică de către presă într-un mod destul de bombastic, pe niște structuri scriitoricești uneori lipsite de etică. 

Mi-am făcut și eu mea culpa, multe din teme nu le abordez în scris, pentru că oamenii au probleme mari – lipsa unui loc de muncă acum din cauza pandemiei de exemplu. Iar atunci poate părea pretențios un subiect ca IOT, însă din păcate cred că am greșit. Viitorul vine peste noi oricât de puțin am fi noi pregătiți pentru el. Și cu siguranță nu suntem dacă nu vorbim despre el și despre cât de cuprinzător este. 

Standard
Uncategorized

Un fel de selecție

O să las aici o ciornă despre niște selecții de anul trecut, complet necizelată, scrisă așa, pe genunchi în timp ce mâncam o pizza congelată de la Lidl, după ce am aruncat-o rapid în cuptor. E excelentă, nu sunt la prima.

Cel mai bun film din 2020 : e un film văzut la TIFF Unlimited, nu era în competiția de anul ăsta, dar m-a impresionat. Despre decrepetitudine, dar nu doar ca etate ci și ca uzură a sentimentelor, a iubirii. Despre iubirea ca obicei, despre abuz și durere. Până la finalul articolului îmi amintesc numele cu siguranță.

Cea mai bună carte din 2020: pentru mine, care recunosc că deși am avut timp, nu am avut chef de scris și nici de citit, dar totuși cea mai bună carte a fost „Vara în care mama a avut ochi verzi” de Tatiana Țibuleac. Am descoperit-o într-un podcast pe care îl ascult, mi-a plăcut ideea, am cumpărat-o, am citit-o, o recomand. Mai ales pentru că relațiile dintre mame de băieți și băieți, par mereu complicate.

Cel mai fain eveniment cultural din 2020: la care am fost, că n-au prea fost, vorba aia, virusul infam, etc. „Floating Cinema and Theatre” de la Sfăntu Gheorghe desigur. Pe lacul Szentkereszty din Arcuș, lângă conac, îmi pare rău că nu am scris mai multe atunci. Vreau foarte mult să importăm ideea și la Brașov la vară.

Cea mai faină supriză culturală din starea de urgență a fost „Consultația poetică” cu Matei Vișniec.

Despre muzică nu pot spune, eu ascult muzica pe care o ascultam în facultate, rar schimb playlist-ul iar când o fac, în general am decepții auditive.

Despre expoziții, pot spune că în 29 decembrie am văzut litografii de Picasso și alții la Muzeul de Artă Brașov. Expoziție cu preț de intrare de 1 leu, ireal…

Sigur că anul 2020 a însemnat foarte multe alte lucruri, de unele am mai scris, despre civism și politică sau campanii, despre călătorii. Au fost însă foarte multe lucruri urâte în anul trecut și nu am deloc dispoziție să le detaliez. M-am bucurat sincer când a început 2021, cum cred că s-a bucurat multă lume, oriunde ar fi fost pe glob.

La mulți ani, tuturor!

L.E. Nu-mi amintisem numele filmului până la final, așadar am revenit. Am zis că e necizelat textul, ok? „El diablo entre las piernas” de Arturo Ripstein.

Foto de pe Facebook ul TAM, cu spectatorii în bărci în fața scenei, pe lacul de la conac.

Standard