Uncategorized

Cuprinderea și înțelegerea schimbărilor

I-am trimis duminică dimineață prietenei mele A. pe WhasApp un articol din “El Pais”, pentru că nu reușeam să deschid Pocket să-l salvez acolo și chiar voiam să păstrez link-ul. Link-ul cuprindea o colecție de 25 de cărți pe care ar trebui să le citim în 2021 pentru a înțelege mai bine lumea în care trăim și felul în care ea s-a schimbat.

Iar eu „răsfoind” titlurile, grupate în câteva teme de interes actual : inteligența artificială și mașinile inteligente, IOT, sănătatea planetei dar și sănătatea la nivel planetar, economia digitală, schimbările climatice, identitatea de gen, menținerea păcii, acțiunile umanitare și voluntariatul, refugiații și taberele în care trăiesc; mi-am dat seama că multe sunt tratate puțin către deloc în spațiul public / virtual de la noi. 

Sigur că fiecare își construiește feed-ul cum dorește, dar feed-ul meu e plin de postările politicienilor și ale ziarelor și ziariștilor pe care ii urmăresc. Adică de cei care construiesc legile și într-un fel subiectele de dialog care apar în jurul lor și de cei care analizează și propagă părerile politicienilor care construiesc legi. Apoi mi-am amintit de investigația Recorder și întrebarea adresată politicienilor „care e ultima carte citită?” și constatarea mea tristă că de fapt larga majoritate nu sunt adaptați timpului prezent. 

Ei nu sunt, noi nu suntem ( îmi permit un „noi” comun și cuprinzător), pentru că împărțim cu toții același spațiu. Să nu fiu înțeleasă greșit, unele teme sunt abordate, însă destul de nișat, mult în sfera ONG urilor de profil, dar nu există ca teme de discuție cu soluții pentru rezolvarea problemelor. Sunt mult la stadiul de conștientizare a lor dar nu înțelegem relația cauză-efect: da, e nasol că nu e zăpadă însă aglomerăm centrul vechi al orașului cu autoturisme în zi de iarnă primăvăratică. Din păcate o abordare mult prea medievală avem și subiecte la fel, plus extrem de multe superstiții. Iar toate se amplifică de către presă într-un mod destul de bombastic, pe niște structuri scriitoricești uneori lipsite de etică. 

Mi-am făcut și eu mea culpa, multe din teme nu le abordez în scris, pentru că oamenii au probleme mari – lipsa unui loc de muncă acum din cauza pandemiei de exemplu. Iar atunci poate părea pretențios un subiect ca IOT, însă din păcate cred că am greșit. Viitorul vine peste noi oricât de puțin am fi noi pregătiți pentru el. Și cu siguranță nu suntem dacă nu vorbim despre el și despre cât de cuprinzător este. 

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s