Când am realizat eu exact că banii nu vor mai fi ceva palpabil, tangibil, că nu va mai umbla nimeni cu monezi și hârtii în portofel, că nu va mai exista portofel, a fost în Luxemburg. Pentru că atâta timp cât am stat acolo, am folosit foarte puțin numerar, practic, nu mai lucra nimeni cu el, în afara celor de la chioșcul din Gară de unde se cumpărau ziarul, țigările și o cafea de băut în tren.
Apoi în starea de urgență, cred că a trecut mai mult de o lună continuu, 6 săptămâni mai exact, fără să folosesc numerar. Și pentru că tot aveam timp m-am uitat și la cum fluctuează prețul la Bitcoin și Ethereum. A fost prima dată când m-am gândit că well, e momentul să-mi cumpăr măcar o monedă, să nu fiu chiar în afara vremurilor.
Apoi am primit invitație pe PI Network. Apoi mi-am făcut cont și am trimis și eu câteva invitații. Apoi mi-am cumpărat câteva Ethereum ( Clasic – de ăla de 6 euro, nu de ăla de 600 :)) ). Iar într-un fel m-am simțit călcînd cu un pas în viitorul de SF. Acum câțiva ani mă gândeam că nu o să prind eu chiar așa de tare evoluția, dar a venit peste mine. A grăbit-o pandemia în mod cert. Habar n-am cât de obișnuiți suntem cu chestiile astea așa abstracte, însă voiam să păstrez într-un fel în scris, inclusiv data asta.
E mai valoros Ethereum azi. :))
Dă-mi codul de PI, hai să-ți fac un bine. :)))
ApreciazăApreciază
Mihaela112021 :))) Folosește cu încredere. :))) În 10 ani ne îmbogățim. :)))
ApreciazăApreciază