Uncategorized

Iluzii

Eram la teatru în Brașov după mai mult de șase luni, ultima piesă pe care am văzut-o  nefiind la Sică Alexandrescu. În drum spre teatru, în Uber, încântată, i-am povestit șoferului care m-a condus la spectacol despre piesa pe care urma să o văd. Nici nu știu dacă de piesă, sau de faptul că „normalitatea” asta nouă avea acum și dimensiuni sociale extinse prin redeschiderea sălilor de spectacol. 

În foyer, spectatorii erau toți bine-dispuși. Priviri vesele se vedeau peste măști, am observat până să ne fie permis accesul în sală, cât timp am cercetat oarecum curioasă lumea elegantă venită la premieră. Curioasă pentru că voiam să surprind starea publicului amator de teatru după atâtea luni de restricții. E important, pentru că actorii simt publicul, energia lui, încântarea sau poate răceala, iar asta le poate influența jocul. Lumea părea nerăbdătoare.

Sala era „plină”. Plină la capacitatea de 30%, cu un rând gol, unul ocupat iar pe cel ocupat, cu spații lăsate libere între scaune. De obicei două scaune libere, două ocupate. Cred că de sus, de la loja plină și ea, se vedea un perfect șah cu locuri pline și goale, nu albe și negre, cum ar fi fost pe o tablă tipică.

Pe scenă : 2 mese, 7 scaune, 4 măști supradimensionate. Apoi au apărut actorii, Ada Galeș prima, din nou pe scena TSA. M-am bucurat să o văd, am avut sentimentul că există un echilibru în lume, chiar dacă vine târziu, chiar dacă până atunci te lovești de te învinețești. Decorul minimalist, pe lângă mese, scaune și măști a conținut niște grămezi de pământ negru ca cel pentru flori și patru microfoane. Atât. Iar cortina nu a căzut niciodată. Actorii singuri și-au aranjat măștile personajelor de care se povestea la microfonul din prim plan.

Toată piesa a fost povestită, oarecum în monologuri diferite interpretate pe rând de cei patru actori ai piesei cu un minim dialog la câteva întretăieri de istorisi. Monologurile au povestit despre 2 cupluri, care s-au iubit mai mult de 50 de ani. Dany și Sandra și Albert și Margret. Dar într-un fel aprioric, actorii povestind viața și felul în care simțeau dragostea cele patru personaje, nu intrînd în rolurile lor. Povestea cuplurilor era redată din afară, nu trăită direct, redată bine, cu accent pe o întrebare care s-a repetat timp de o oră 30 minute:  ”Dragostea adevărată este doar reciprocă”?.

Actorii: Ada Galeș, Maria Gârbovan, Marius Cordoș și Bogdan Nechifor au fost îmbrăcați în negru, eleganți, oarecum sobri, pe parcursul întregii piese. Împreună au redat poveștile întortocheate pe care le făuresc: dragostea cu valențe diferite, sentimentele de tot felul, iluziile, autosugestionările, dorințele secrete, lipsa curajului, deziluziile, minciunile, iar la final, moartea. Au încercat cele patru personaje să explice cât de diferită e dragostea, cum fidelitatea e percepută distinct, cât se poate broda pe tema unui sentiment și cum se poate trăi totuși în minciună. 

Coloana sonoră mi-a plăcut mult, adică ”Lascia ch’io pianga”, aria din Rinaldo de Haendel. 

”Trebuie, totuși, să existe o constantă în universul ăsta schimbător!” scris obsesiv într-o scrisoare, a sfârșit povestea a două dintre personajele lui Ivan Vîrîpaev. ”Dragostea adevărată este doar reciprocă”? Și-au adresat întrebarea partenerii în cele două cupluri, au spus-o pe patul de moarte, și-au adresat-o propriei persoane, au adresat-o spectatorilor la modul retoric. Aceste două fraze au creat cadrul în care s-a făurit piesa. Jocul actorilor a fost viu, pe Bogdan Nechifor l-am găsit extrem de expresiv, pe Ada Galeș neschimbată, la fel pe Marius Cordoș, cred că Maria Gârbovan era mai gravă decât îmi aminteam eu.

La finalul piesei nu mi-am chestionat la modul real sentimentele avute în viață sau dacă reciprocitatea le-a dat o greutate mai mare decât dacă ea nu ar fi existat. Am plecat liniștită, eu nu aveam dilema personajelor, am ieșit din teatru zâmbind pe sub mască, într-o ninsoarea proaspătă și abundentă de februarie. M-am gândit un pic la autor, Ivan Vîrîpaev ne e contemporan, figură a Noii Drame Ruse. Dar doar un pic, am alungat repede orice gând despre Rusia pentru că în minte îmi veneau doar imaginile de la protestele înăbușite în weekend.

„Iluzii” a avut premiera aseară, pe scena TSA, în regia lui Claudiu Goga.

*Text apărut în ”Zile și Nopți” Brașov, azi dimineață.

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s