Uncategorized

Politicieni și oameni de știință

S-a întâmplat în viața mea, să trebuiască să scriu mail-uri, mesaje, interpelări, etc, adresate diverșilor politicieni, de la diverse partide. Începînd de undeva din facultate, când aveam nevoie de niște date pentru o sesiune de comunicări științifice până nu știu, în trecutul extrem de apropiat, când efectiv mă ardea să aflu o informație care nu avea statut de bârfă armonioasă, adică deranjam politicianul efectiv pentru că aveam nevoie de răspunsul ăla, care era important pentru ca eu să-mi fac jobul sau să pun cap la cap niște chestii. Și majoritatea, indiferent de postul pe care îl ocupau, au răspuns cu un delay nepermis – zile, săptămâni poate, în cazul în care mi-au răspuns. Majoritatea, subliniez, să nu se supere prietenii mei, care se știu ei care sunt și pe unde, unii dintre cei cu care am avut ocazia nu doar să schimb mail-uri, să schimb chiar și păreri, gânduri, să împărtășesc idei, dar care sunt foarte puțini.

Bun. Așa a trebuit eu azi, să-i scriu un mesaj pe Instagram lui Denis Tudor. Denis Tudor fiind pentru cine nu știe, un tânăr român de etnie tătar, care lucrează acum la doctorat în Elveția, fiind probabil singurul om din lume care face un doctorat în hyperloop, premiat de Elon Musk. Pe lângă asta, este co-fondator și CEO la Swisspod Technologies și vrea să conecteze lumea prin hyperloop, în timp ce unii politicieni, scriu de tramvaie și piste de biciclete. Adică un om foarte ocupat, extrem de smart, care nu e plătit din bani publici, care nu știa nimic de mine, că nu-s vreun rockstar, plus un tip extrem de tânăr. Mi-a răspuns în 2 minute, maxim. Caz încheiat, problemă rezolvată.

Discutam apoi cu un prieten de chestia asta. Și sincer, m-am gândit cât de mare e diferența cu care se raportează politicienii la cetățeni, față de oricine altcineva. Un fel care nu doar că îndepărtează cetățenii, dar îi și pune pe politicieni într-o categorie din aceasta extrem de neplăcută de către cetățeni. Pentru că ei se poziționează singuri acolo, nu îi poziționează cetățenii. De abia apoi spun cetățenii ” politicienii sunt așa și pe dincolo”, după ce politicienii dau dovada caracterului lor. Aroganța asta, indiferența asta, amânarea unor răspunsuri, nu înseamnă neapărat că politicienii sunt mai ocupați decât cercetătorii științifici, ci că sunt doar mai nepăsători cu privire la cetățeni. Lucru demonstrat azi când efectiv nu mă gândeam eu că mi se va demonstra din nou că politicienii se cred minim Dumnezeu, minim. Iar prietenul meu, un băiat tare deștept așa și cu bun-simț, că altfel nu era prietenul cu care aș fi povestit, evident, îmi zice că e destul de reală chestia și adevărată. Scriu asta, nu ca pe o validare a părerii mele, ci pentru că tot cu el discutasem și de Denis Tudor și hyperloop și tramvaie și trenuri metropolitane, PNRR și SF-uri și administrație. 

Concluzie nu prea am. Adică e destul de neplăcut să concluzionezi că niște oameni care ar trebui să răspundă la niște chestii și de niște chestii, nu o fac. Iar că lucrul ăsta se perpetuează la modul continuu și transpartinic, e foarte clar și la fel că aroganța în politică e diferită decât cea din viața curentă, e un fel de supra-aroganță. Eu nu mă gândesc cine e de vină, pentru că asta e stupid, iar răspunsurile sunt multiple. Încerc să mă gândesc care e soluția. Iar soluția nu știu dacă ține neapărat de educație la modul civic – ok, ești politician trebuie să dai niște răspunsuri alegătorlior care te-au mandatat cu un job pentru a crește calitatea vieții lor. Poate soluția e mai la îndemână și e doar modelarea unor oameni cărora nu li se cultivă calități pentru a se crede zei, Dumnezei. 

Standard
Uncategorized

Ziua Cărții și cărțile zilelor pandemice

A fost ”Ziua Cărții” săptămâna asta și toți cei pasionați de lectură, ne-am aliniat devreme la ușile magazinelor online, năpădite de reduceri. Câțiva curajoși au ieșit din case și au străbătut orașul pentru a înfrunta realitatea și restricțiile și a intra în librării, exact ca în vremurile dinainte, care acum sunt numite vremurile ”normale”.

Anul trecut și anul ăsta parțial, care ne-a schimbat tuturor obiceiurile de viață, a însemnat poate și o reașezare a obiceiurilor bune. Lectura este unul dintre ele, redescoperită când iureșul vieții a trebuit temperat, iar noi am putut să discutăm mai mult cu noi. Am călătorit mai mult imaginativ, am rememorat amintiri scrijelite în jurnale, am recitit impresii de călătorie și am trasat planuri pe baza cărților care au deschis universuri acum intangibile. Așa cum fac mereu cărțile, dar cred că mai acut simțit în ultimul an. Ne-am răspuns la întrebări (sau măcar am încercat) despre viață și moarte și sens și filosofie și treceri, sau praguri, sau lupte – mai ales interioare, parcurgînd cărți.

Înainte de Crăciun, în Belgia, cărțile au primit statut de ”bun esențial”. Adică un fel de aliment de bază, pâine sau lapte. Un produs fără de care nu poți continua viața, sau o poți continua, însă în condiții precare pentru minte, pentru suflet. Toată perioada stărilor de urgență prin care a trecut întreg globul, trebuia depășită cumva fără urmele unor sechele extrem de adânci. Oamenii s-au năpustit să devoreze „Ciuma” sau ”Dragoste în vremea holerei” pentru că încercau cu toții să găsească ancore de care să se agațe în încercarea de cicatrizare redusă pe care le-o oferea mediul ambiant. S-au căutat răspunsuri în parcurgerea cărților scrise după epidemia de gripă spaniolă din 1918-1921, pentru că întoarcerea în trecut era privirea pe care o arunca oricine în viitor, speranța depășirii acelei epidemii, era speranța depășirii acestei pandemii.

Cărțile au fost într-un fel reevaluate. Poate nu de cei care lecturau frecvent, pentru că ei cunosc beneficiile aduse de pagini întoarse. Ci de cei care s-au simțit mai angoasați, mai nesiguri și care erau mai lipsiți de exercițiul stabilizator al citirii unor cărți. Indiferent de tulburarea pe care o pot produce cărțile scrise puternic, cu nerv, librăriile și bibliotecile au fost redescoperite, pentru că ofereau răspunsuri în momente incerte, lucru aparent uitat.

Stimularea lecturii însă nu e necesar să fie un eveniment tematic, un statement. Sprijinul regăsit într-o carte e consistent, iar asta nu poate fi încadrat într-o ramă de acțiune singulară datorată unei crize mondiale. Cartea în esență este sărbătorită zilnic, pentru că e izvor de bucurie și taler pentru atingerea echilibrului. Putem recunoaște cu toții asta, după zbuciumul pandemic, pe care poate după vara asta, îl vom lăsa cu toții în trecut.

*Text publicat online pe ”Zile și Nopți”, azi-dimineață.

Standard
Uncategorized

Vital

Cum a zis Ursula van der Lyen „după ce am trecut de 100 milioane de cetățeni vaccinați în UE, ieri am primit și eu prima doză de vaccin”. Mai exact, cum a zis Marc Jacobs „I’ve been Pfizer’d”. 🙂 

Ceea ce vă doresc și vouă. Asta am zis-o doar eu. 🙂 

Standard
Uncategorized

Irina Neacșu -de la artă la antreprenoriat

Într-o zi de luni am stat de vorbă cu Irina Neacșu în atelierul ei de pe Strada Poarta Schei nr 6, despre redescoperiri și artă, despre expoziții, plante și antreprenoriat. Am băut un ceai de plante ( hmm, nu-mi amintesc ce fel de plante) și am plecat din atelier cu  hârtie plantabilă care are în compoziție semințe de lavandă, lucernă și flori de câmp, cea care m-a adus inițial în atelier.

Cum ți-a venit ideea de a crea hârtie plantabilă?

Sunt foarte multe produse care se nasc sau se formulează aici în atelier, iar toate pornesc de la plante sau studiul plantelor. Eu sunt arhitect și designer de interior, dar plantele sunt o dragoste mai veche, la care m-am întors când am reușit să mă opresc un pic și să respir. Iar mutarea la Brașov a făcut să mă apropii și mai mult de acest domeniu și inclusiv de natură. Acum urmez niște cursuri în herbalistică unde învăț mai multe despre plante, despre cum cresc sau cum trebuiesc culese. În atelier există multă hârtie de reciclat. Așadar cred că ideea a venit pentru că aveam munți de hârtie pe care nu voiam să o aruncăm ci să o refolosim, mai ales că noi lucrăm cu hârtie din bumbac 100%. Hârtia plantabilă a fost un nou fel de a transmite o felicitare, practic hartia poate fi investită cu o dorință care poate fi urmărită apoi crescînd după ce e plantată. Mi s-a părut un lucru foarte frumos, natural, un cadou special. E un produs mai rar care întregește gama produselor clasice, a felicitărilor pe care le vindem, poate fi un cadou deosebit.

Spuneai de mutarea la Brașov, când s-a intâmplat?

Cred că deja sunt 5 ani de când m-am mutat aici. Nu am vrut neapărat să mă mut aici, însă aveam nevoie de un alt tip de vibrație pentru a putea crea. Mi-am dar seama că de câte ori aveam timp liber plecam la munte, deci veneam des la Brașov. Iar dacă la început veneam doar week-end-urile, apoi week-endul și o zi, apoi au fost week-end-ul și două zile iar apoi ponderea s-a schimbat organic, am petrecut mai mult timp aici și mai puțin la București, acum am buletin de Brașov. A fost mereu un gând vag, dar constant, acela de a crea altundeva. Merg des la București, pentru că acolo am multe contacte și foarte mulți prieteni, dar casa mea e acum aici.

Aici în atelier se țin și cursuri, cum e la ele?

Până foarte de curând am ținut cursuri numai cu adulți, de curând pentru că am extins echipa, facem cursuri și cu copii. Eu fac pregătire oricum și cu tineri care vor să susțină examenul de admitere la facultate. Avem o nouă colegă care are experiență de predare de artă pentru copii, așadar vom avea din primăvară și cursuri pentru copii. Acum este un pic dificil, pentru că sunt condițiile pandemice, însă avem elevi în mod constant. 

Crezi că educația pentru artă e necesar să înceapă la o vârstă foarte tânără?

Da, cred că e foarte important. Generației noastre ne lipsește clar asta. Nici părinții noștri nu au avut neapărat niște preocupări estetice în acest sens. Acum de exemplu se întâmplă altceva, din cauza vitezei cu care se succed informațiile, care este exact opusă tipului de calm pe care îl presupune arta în modul clasic, tinerii au acces la educație, însă nu au timp să o asimileze în modul tradițional. Da, este de mare folos o educare în sensul esteticii frumosului. Cred că la noi în țară, preocuparea pentru artă a început foarte târziu și din punct de vedere istoric. Dar mă bucur să văd că acum există o aplecare către artă, către experimente artistice, către gândirea abstractă. Eu le explic cursanților mei că indiferent de faptul că poate vin într-o zi la curs cu un gând care e neplienic artei și poate nu au creat o lucrare perfectă la finalul zilei de lucru, greșelile trebuiesc integrate, pentru că nu căutăm perfecțiunea ci expresia artistică autentic redată.

Există un catalizator al artiștilor brașoveni în domeniul artei la Brașov?

Nu prea știu ce se întâmplă la Brașov, probabil că știu chiar mai puține lucruri decât se întâmplă de fapt, dar pot spune ce se întâmplă la București unde eu am făcut studiile și unde sunt contactele mele principale în domeniu. Lumea acolo e mai închegată pe punctele de interes pentru că sunt niște grupuri care au luat ființă încă din timpul școlii și care s-au menținut. De exemplu la Brașov nu există îndeajuns de multe galerii de artă, eu nu am unde expune, cu siguranță ar fi apreciate mai multe spații de desfășurare a unor evenimente culturale. Într-adevăr e destul de liniște la Brașov, spun asta fără intenția de a jigni artiștii brașoveni, ci doar ca pe o constatare a realității artei în oraș.

Poate că ar trebui susținută expunerea în spații neconvenționale, cum s-a întâmplat de curând la București?

Ce s-a întâmplat la Primăria Sectorului 1 este extraordinar, (n.a. Expoziția ”Dincolo de Canon. Noua sculptură de azi”) pentru că artiștii au nevoie să fie susținuți foarte mult de către domeniul public. Arta este un manifest social, o oglindă a societății, nu vorbesc din postura de critic de artă despre exponate, pentru că nu sunt critic de artă, însă este nemaipomenit ce s-a întâmplat din punct de vedere al susținerii artiștilor, lucru care ar trebui să se întâmple și la Brașov.

Din păcate și în București, foarte multe exemple bune vin tot din sfera privată, de aceea exemplul dat de Primăria Sectorului 1 trebuie replicat pentru că nu există destul sprijin pentru artiști. Noi artiștii, trăim din meseria asta iar o galerie are un dublu rol, conceptual și comercial. Iar la fel, posibilitatea de expunere, chiar dacă la București e mai mare, e încă destul de redusă față de potențial.

Expui foarte mult internațional, din aceleași motive pentru care e dificilă expunerea locală?

Da absolut. Expun mult internațional pentru că este mult mai simplu pentru mine, este un alt context, ai acces la altă critică ceea ce este foarte important. Când merg la o expoziție internațională cea mai mare emoție este cum va relaționa acest ”copil” pe care îl creez în atelier cu critica de acolo, dar și cu clienții. Mai este și emoția pe care nu o poți controla, cea de a fi făcut o mare cheltuială de energie, de timp, fără a ști exact rezultatul final. Plus că este vorba de multă ”adrenalină” de care am parte expunînd alături de artiști internaționali.

Există bariere între artiști internaționali?

Bariere nu există, însă există diferențe de abordare în artă. Dacă până acum Vestul vorbea de stabilitate și Estul de instabilitate, acum artiștii vestici vorbesc mult despre mișcările de stradă, despre rata criminalității, în timp ce artisticii din est, abordează momentan un tip de siguranță în artă. Dar fiecare este sensibil la mediul social, politic, natural, din care vine. Eu de exemplu abordez natura în lucrările mele, însă un artist cum e Bansky,  este un activist social și politic important.

De curând la Sibiu a fost inaugurat SISAF, la Brașov am putea replica o astfel de expoziție?

Cred că da, chiar dacă nu sunt așa de multe calcane pe care s-ar putea crea astfel de picturi murale. Însă cred că da, astfel de inserții ar fi benefice orașului, pentru că este vorba despre contemporaneitate și cum o integrăm în viața noastră. 

De curând administrația locală a organizat o dezbatere pe tema strategiei culturale la Brașov, ai fost prezentă?

Nu am fost prezentă pentru că mă concentrez pe ce anume pot face eu cu arta mea, atelierul meu și pe felul în care pot schimba lucrurile în proximitatea pe care o cuprind. Este un lucru macro croirea unei strategii culturale pentru un oraș. Ce am observat însă la oraș este că își pierde gradual din autenticitate, lucru asupra căruia poate administrația ar trebui să reflecteze. Se deschid foarte multe gelaterii și farmacii în centru, iar micile afaceri, magazine de reparat diverse, se închid, e păcat, se știrbește din farmec.

Cum sunt muzeele în Brașov?

Au avut și expoziții foarte frumoase, însă muzeele brașovene sunt foarte statice. Cred că sunt statice și pentru că nu au loc multe evenimente, nu au loc ateliere în muzee, nu se aduc artiști împreună, nu se organizează multe întâlniri. Sau poate se organizează, însă nu auzi de ele, pentru că nu se promovează îndeajuns.

Cum schimbăm realitatea asta brașoveană?

Nu știu încă, eu mă concentrez pe ce pot face eu la nivel micro, vreau să creez niște repere în Brașov. O să mă concentrez pe crearea unui Școli de Arte, lucru pentru care am accesat de curând și o finanțare europeană. Scopul meu acum va fi educația pe zona de artă și design, sub forma unor cursuri acreditate. Aceste cursuri pot fi de calificare pentru absolvenții de liceu, care nu trebuie să fie neapărat absolvenți de liceu de artă, sau pentru cei care vor să se recalifice la un moment dat.

Cât de grea a fost accesarea finanțării?

Pentru mine ca artist a fost greu, pentru că nu aplic pentru proiecte în mod normal, însă acum că am câștigat cu proiectul meu pot spune că mi s-a îndeplinit un vis mai vechi. Am muncit pentru proiectul acesta, a fost un interviu pe care l-am avut de susținut, un examen de dat, un plan de afaceri de scris și așa mai departe, a fost o finanțare accesată prin POCU. Voi crea această Școală care va promova artă botanică pentru că asta fac eu, însă în domenii conexe, cursuri de ilustrație, de peisagism, de florism, de design grafic. Lectorii vor fi însă din toată țara, nu doar din Brașov, niște oameni minunați. Cursurile vor începe în vară, ceea ce eu mă gândesc că iată, va genera vizibilitate asupra artei brașovene și a Brașovului. Astfel de lucruri care pot fi făcute la nivel micro, pot fi creatoare de expresii artistice importante. 

Cum a fost traversarea pandemiei?

Pot spune că pentru mine a fost o liniște binevenită perioada stării de urgență. A fost o perioadă de reflexie, de cercetare, m-am aplecat asupra unor lucruri pentru care în mod obișnuit nu am timp.

E foarte greu să fii artist și antreprenor în același timp?

Da, însă se poate învăța antreprenoriatul. Eu am o firmă, deci am angajați care au un program de lucru, avem datorii la stat și clienți și tot așa, dar e o firmă care produce design și artă. Din păcate de exemplu nici în facultăți nu ești învățat cum să te promovezi. La Școala de Artă pe care o înființăm, o să avem și niște cursuri de acest gen, un fel de ABC pentru cursanți. Cursantul vine pentru a învăța să creeze, îi dezvoltăm tehnica pe parcursul acestui curs de 9 luni, însă vreau să îl învăț și cum trebuie formulat un preț, cum să faci un contract, cum să te promovezi, sunt lucruri foarte necesare unui artist la început de drum.

Când mai respiri?

În timp ce lucrez- respir. 🙂 Lucrez mult, însă când îți asumi arta ca meserie, cam așa se întâmplă, iar pentru mine creația este respirarea unei stări de beatitudine.

* Lucrările Irinei Neacșu, produsele din atelier și cursurile unde vă puteți înscrie, le puteți vedea accesînd http://www.irinaneascsu.com

** Articol publicat în ediția printată din aprilie a ”Zile și Nopți” Brașov.

Standard
Uncategorized

Din poartă’n poartă prin Brașov

Am văzut într-o dimineață un afiș care promova tururile ”Din poartă’n poartă prin Brașov” și am fost curioasă să le ascult și mai apoi să văd ce se află în spatele lor, cum a apărut ideea și ce înseamnă asta pentru cultura orașului nostru. 

Practic, sub denumirea ”Din poartă-n poartă”, se regăsesc momentan două ghiduri audio care descriu istoria unor clădiri din Brașov dar și povești din viața foștilor locuitori. Am ascultat cele două ghiduri din confortul propriei case, cu ajutorul telefonului, într-o duminică dimineață. Așa am aflat cum s-a îndrăgostit Alexandru Vaida-Voievod de soția lui Elena Safrano pe care a văzut-o la fereastra unei case din Piața Sfatului, sau cum a fost construit Palatul Soarelui, clădirea de pe colțul străzii Mureșenilor care are acum la subsol restaurantul ”Sergiana”. Care e povestea denumirii Străzii Sforii sau cum i-a răsplătit Apollonia Hirscher pe tâlharii care au vrut să-i fure un inel fiicei sale aflată în moarte clinică (lucru neștiut de către nimeni) însă care au reușit să o readucă astfel la viață, prin încercarea de a-i tăia un deget.

 Ambele tururi sunt faine, ghidurile sunt extrem de complexe, au informație din abundență, sunt mapate pe o hartă, fiecare clădire are o fotografie care însoțește povestea audio pentru a fi ușor de identificat. Există și un acompaniament în surdină, muzică de pian, cântată de Horia Mihail. Confortul meu îl poate avea orice turist pentru că ghidurile pot fi ascultate în timp ce este urmat traseul pietonal propus, sau în timp de respiro pe terasa unei cafenele din oraș ori în camera de hotel. E un produs care odată achiziționat, rămâne celui care l-a cumpărat fiind accesibil mereu dacă există conexiune la internet și baterie la telefon. 

Sunt foarte faine inițiativele astea din mediul privat, cele care aduc inovație în domeniul cultural și turistic al Brașovului. Ideile care fac cultura accesibilă, care compilează informații din diverse domenii, care se situează în afara constrângerilor de timp sau a celor date de programe de vizitare și care dau în același timp libertate de mișcare turistului. 

Am stat de vorbă cu Andra și Tudor, cei care au avut ideea, într-o sâmbătă seară pe terasa unei cafenele din Brașov, din dorința de a scrie despre strădania lor care a luat forma acestor ghidaje tematice și despre drumul pe care l-au urmat, de la idee la materializare.

Andra Albotă e din Slănic Moldova iar Tudor Georgescu din București și s-au mutat acum trei ani la Brașov, pentru că le-a plâcut mult orașul. Au deschis o agenție de turism acum un an, cu ajutorul unei finanțări europene accesată prin POCU și organizează prin ea diverse excursii, mai ales în India și Nepal, țară în care au locuit un an de zile. Odată cu apariția pandemiei, când deplasările au fost serios limitate, s-au reprofilat pe trasee în orașul Brașov, pe care îl promovează prin excursii de câteva ore, sau prin itinerarii de o zi pentru trasee din județ.

În aprilie 2020, în timpul unei discuții pe terasa pe care stăteau de vorbă, le-a venit ideea ghidurilor audio. Au avut și ajutor, desigur. Cătălin Paraschivu a fost cel care le-a furnizat multe din informațiile pentru documentare, tot el le-a furnizat cărțile poștale vechi care se regăsesc în partea de text care însoțește fiecare bucată audio. Primele două tururi din brand-ul ”Din poartă’n poartă prin Brașov” sunt rezultatul muncii întinse pe parcursul a cinci luni de zile din anul trecut și se numesc ”Prin Livadă și pe Mureșenilor” și ”Printre epocile și oamenii Brașovului”, iar în plan există completarea proiectului cu încă două ghiduri. Unul care vrea să surprindă elementul neoromânesc din Scheii Brașovului și un al patrulea care să surprindă Brașovechiul. Acum se lucrează la varianta în limba engleză a primelor două, iar apoi va exista disponibilă și cea în limba germană.

Ideea e unică în turismul românesc, ghidurile audio care prezintă locuri, evenimente și foști locuitori de seamă din oraș, se adresează turiștilor care vin în Brașov și care nu vor să depindă de un ghid turistic sau de un program anume. ”Inițial gândit ca un proiect turistic, odată ce am avut toată informația istorică, ne-am dat seama că se conturează mai mult un proiect cultural. Tudor când a scris textele pentru ghiduri, a selectat informația privitoare la fiecare clădire și a pus accent mai ales la cei care au construit-o sau pe cei care au locuit în ea. Am vrut să facem într-un fel dreptate fiecărui edificiu, așa că nu am făcut rabat de la informații, iar finalul este un ghid audio complet, care credem că reușește să transpună turistul în epocă”, mi-a spus Andra.

”Brașovul nu e recunoscut ca oraș cultural, neapărat. Însă acum cred că are o oportunitate să-și definească identitatea și strategia pentru următorii ani. De exemplu Biserica Catolică de pe strada Mureșenilor este singurul monument construit în întregime în stil baroc din Brașov, lucru care poate fi exploatat incredibil de autoritățile locale, dacă doresc să atragă turiști pasionați de cultură, de artă și de istorie. Cred că trebuie să definești și ce fel de turiști vrei în oraș, pentru că deși trăim în context pandemic de un an, Brașovul a avut turiști mereu, iar atunci strategia o faci și în funcție de cei care vrei să-ți viziteze orașul. Eu de exemplu aș vrea să văd că se construiește o strategie croită pentru niște oameni care vor să cunoască cu adevărat Brașovul, care vor să cunoască orașul și istoria lui, dar care vor să facă și turism activ, pentru că întreg județul este foarte ofertant pe partea asta” a completat Tudor.

Am scris articolul acesta cu multă speranță, așa cum scriu orice articol privitor la cultura brașoveană. Cele două tururi audio spun mai mult decât poveștile construcției unor ziduri, povestesc de transformări ale orașului, redau povești de viață. Am scris cu speranță articolul, pentru că sper că toate inițiativele astea să iasă din anonimat și să dea o direcție culturii din orașul ăsta, una care să aibă în prim-plan oamenii ei și rodul creației lor. 

*Ghidurile sunt disponibile pe www.mandala-journeys.ro/excursii/descopera-brasovul/

*Articol apărut în Zile și Nopți Brașov, ediția tipărită a lunii aprilie.

Standard