Uncategorized

Politicieni și oameni de știință

S-a întâmplat în viața mea, să trebuiască să scriu mail-uri, mesaje, interpelări, etc, adresate diverșilor politicieni, de la diverse partide. Începînd de undeva din facultate, când aveam nevoie de niște date pentru o sesiune de comunicări științifice până nu știu, în trecutul extrem de apropiat, când efectiv mă ardea să aflu o informație care nu avea statut de bârfă armonioasă, adică deranjam politicianul efectiv pentru că aveam nevoie de răspunsul ăla, care era important pentru ca eu să-mi fac jobul sau să pun cap la cap niște chestii. Și majoritatea, indiferent de postul pe care îl ocupau, au răspuns cu un delay nepermis – zile, săptămâni poate, în cazul în care mi-au răspuns. Majoritatea, subliniez, să nu se supere prietenii mei, care se știu ei care sunt și pe unde, unii dintre cei cu care am avut ocazia nu doar să schimb mail-uri, să schimb chiar și păreri, gânduri, să împărtășesc idei, dar care sunt foarte puțini.

Bun. Așa a trebuit eu azi, să-i scriu un mesaj pe Instagram lui Denis Tudor. Denis Tudor fiind pentru cine nu știe, un tânăr român de etnie tătar, care lucrează acum la doctorat în Elveția, fiind probabil singurul om din lume care face un doctorat în hyperloop, premiat de Elon Musk. Pe lângă asta, este co-fondator și CEO la Swisspod Technologies și vrea să conecteze lumea prin hyperloop, în timp ce unii politicieni, scriu de tramvaie și piste de biciclete. Adică un om foarte ocupat, extrem de smart, care nu e plătit din bani publici, care nu știa nimic de mine, că nu-s vreun rockstar, plus un tip extrem de tânăr. Mi-a răspuns în 2 minute, maxim. Caz încheiat, problemă rezolvată.

Discutam apoi cu un prieten de chestia asta. Și sincer, m-am gândit cât de mare e diferența cu care se raportează politicienii la cetățeni, față de oricine altcineva. Un fel care nu doar că îndepărtează cetățenii, dar îi și pune pe politicieni într-o categorie din aceasta extrem de neplăcută de către cetățeni. Pentru că ei se poziționează singuri acolo, nu îi poziționează cetățenii. De abia apoi spun cetățenii ” politicienii sunt așa și pe dincolo”, după ce politicienii dau dovada caracterului lor. Aroganța asta, indiferența asta, amânarea unor răspunsuri, nu înseamnă neapărat că politicienii sunt mai ocupați decât cercetătorii științifici, ci că sunt doar mai nepăsători cu privire la cetățeni. Lucru demonstrat azi când efectiv nu mă gândeam eu că mi se va demonstra din nou că politicienii se cred minim Dumnezeu, minim. Iar prietenul meu, un băiat tare deștept așa și cu bun-simț, că altfel nu era prietenul cu care aș fi povestit, evident, îmi zice că e destul de reală chestia și adevărată. Scriu asta, nu ca pe o validare a părerii mele, ci pentru că tot cu el discutasem și de Denis Tudor și hyperloop și tramvaie și trenuri metropolitane, PNRR și SF-uri și administrație. 

Concluzie nu prea am. Adică e destul de neplăcut să concluzionezi că niște oameni care ar trebui să răspundă la niște chestii și de niște chestii, nu o fac. Iar că lucrul ăsta se perpetuează la modul continuu și transpartinic, e foarte clar și la fel că aroganța în politică e diferită decât cea din viața curentă, e un fel de supra-aroganță. Eu nu mă gândesc cine e de vină, pentru că asta e stupid, iar răspunsurile sunt multiple. Încerc să mă gândesc care e soluția. Iar soluția nu știu dacă ține neapărat de educație la modul civic – ok, ești politician trebuie să dai niște răspunsuri alegătorlior care te-au mandatat cu un job pentru a crește calitatea vieții lor. Poate soluția e mai la îndemână și e doar modelarea unor oameni cărora nu li se cultivă calități pentru a se crede zei, Dumnezei. 

Standard

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s