Uncategorized

Irina Neacșu -de la artă la antreprenoriat

Într-o zi de luni am stat de vorbă cu Irina Neacșu în atelierul ei de pe Strada Poarta Schei nr 6, despre redescoperiri și artă, despre expoziții, plante și antreprenoriat. Am băut un ceai de plante ( hmm, nu-mi amintesc ce fel de plante) și am plecat din atelier cu  hârtie plantabilă care are în compoziție semințe de lavandă, lucernă și flori de câmp, cea care m-a adus inițial în atelier.

Cum ți-a venit ideea de a crea hârtie plantabilă?

Sunt foarte multe produse care se nasc sau se formulează aici în atelier, iar toate pornesc de la plante sau studiul plantelor. Eu sunt arhitect și designer de interior, dar plantele sunt o dragoste mai veche, la care m-am întors când am reușit să mă opresc un pic și să respir. Iar mutarea la Brașov a făcut să mă apropii și mai mult de acest domeniu și inclusiv de natură. Acum urmez niște cursuri în herbalistică unde învăț mai multe despre plante, despre cum cresc sau cum trebuiesc culese. În atelier există multă hârtie de reciclat. Așadar cred că ideea a venit pentru că aveam munți de hârtie pe care nu voiam să o aruncăm ci să o refolosim, mai ales că noi lucrăm cu hârtie din bumbac 100%. Hârtia plantabilă a fost un nou fel de a transmite o felicitare, practic hartia poate fi investită cu o dorință care poate fi urmărită apoi crescînd după ce e plantată. Mi s-a părut un lucru foarte frumos, natural, un cadou special. E un produs mai rar care întregește gama produselor clasice, a felicitărilor pe care le vindem, poate fi un cadou deosebit.

Spuneai de mutarea la Brașov, când s-a intâmplat?

Cred că deja sunt 5 ani de când m-am mutat aici. Nu am vrut neapărat să mă mut aici, însă aveam nevoie de un alt tip de vibrație pentru a putea crea. Mi-am dar seama că de câte ori aveam timp liber plecam la munte, deci veneam des la Brașov. Iar dacă la început veneam doar week-end-urile, apoi week-endul și o zi, apoi au fost week-end-ul și două zile iar apoi ponderea s-a schimbat organic, am petrecut mai mult timp aici și mai puțin la București, acum am buletin de Brașov. A fost mereu un gând vag, dar constant, acela de a crea altundeva. Merg des la București, pentru că acolo am multe contacte și foarte mulți prieteni, dar casa mea e acum aici.

Aici în atelier se țin și cursuri, cum e la ele?

Până foarte de curând am ținut cursuri numai cu adulți, de curând pentru că am extins echipa, facem cursuri și cu copii. Eu fac pregătire oricum și cu tineri care vor să susțină examenul de admitere la facultate. Avem o nouă colegă care are experiență de predare de artă pentru copii, așadar vom avea din primăvară și cursuri pentru copii. Acum este un pic dificil, pentru că sunt condițiile pandemice, însă avem elevi în mod constant. 

Crezi că educația pentru artă e necesar să înceapă la o vârstă foarte tânără?

Da, cred că e foarte important. Generației noastre ne lipsește clar asta. Nici părinții noștri nu au avut neapărat niște preocupări estetice în acest sens. Acum de exemplu se întâmplă altceva, din cauza vitezei cu care se succed informațiile, care este exact opusă tipului de calm pe care îl presupune arta în modul clasic, tinerii au acces la educație, însă nu au timp să o asimileze în modul tradițional. Da, este de mare folos o educare în sensul esteticii frumosului. Cred că la noi în țară, preocuparea pentru artă a început foarte târziu și din punct de vedere istoric. Dar mă bucur să văd că acum există o aplecare către artă, către experimente artistice, către gândirea abstractă. Eu le explic cursanților mei că indiferent de faptul că poate vin într-o zi la curs cu un gând care e neplienic artei și poate nu au creat o lucrare perfectă la finalul zilei de lucru, greșelile trebuiesc integrate, pentru că nu căutăm perfecțiunea ci expresia artistică autentic redată.

Există un catalizator al artiștilor brașoveni în domeniul artei la Brașov?

Nu prea știu ce se întâmplă la Brașov, probabil că știu chiar mai puține lucruri decât se întâmplă de fapt, dar pot spune ce se întâmplă la București unde eu am făcut studiile și unde sunt contactele mele principale în domeniu. Lumea acolo e mai închegată pe punctele de interes pentru că sunt niște grupuri care au luat ființă încă din timpul școlii și care s-au menținut. De exemplu la Brașov nu există îndeajuns de multe galerii de artă, eu nu am unde expune, cu siguranță ar fi apreciate mai multe spații de desfășurare a unor evenimente culturale. Într-adevăr e destul de liniște la Brașov, spun asta fără intenția de a jigni artiștii brașoveni, ci doar ca pe o constatare a realității artei în oraș.

Poate că ar trebui susținută expunerea în spații neconvenționale, cum s-a întâmplat de curând la București?

Ce s-a întâmplat la Primăria Sectorului 1 este extraordinar, (n.a. Expoziția ”Dincolo de Canon. Noua sculptură de azi”) pentru că artiștii au nevoie să fie susținuți foarte mult de către domeniul public. Arta este un manifest social, o oglindă a societății, nu vorbesc din postura de critic de artă despre exponate, pentru că nu sunt critic de artă, însă este nemaipomenit ce s-a întâmplat din punct de vedere al susținerii artiștilor, lucru care ar trebui să se întâmple și la Brașov.

Din păcate și în București, foarte multe exemple bune vin tot din sfera privată, de aceea exemplul dat de Primăria Sectorului 1 trebuie replicat pentru că nu există destul sprijin pentru artiști. Noi artiștii, trăim din meseria asta iar o galerie are un dublu rol, conceptual și comercial. Iar la fel, posibilitatea de expunere, chiar dacă la București e mai mare, e încă destul de redusă față de potențial.

Expui foarte mult internațional, din aceleași motive pentru care e dificilă expunerea locală?

Da absolut. Expun mult internațional pentru că este mult mai simplu pentru mine, este un alt context, ai acces la altă critică ceea ce este foarte important. Când merg la o expoziție internațională cea mai mare emoție este cum va relaționa acest ”copil” pe care îl creez în atelier cu critica de acolo, dar și cu clienții. Mai este și emoția pe care nu o poți controla, cea de a fi făcut o mare cheltuială de energie, de timp, fără a ști exact rezultatul final. Plus că este vorba de multă ”adrenalină” de care am parte expunînd alături de artiști internaționali.

Există bariere între artiști internaționali?

Bariere nu există, însă există diferențe de abordare în artă. Dacă până acum Vestul vorbea de stabilitate și Estul de instabilitate, acum artiștii vestici vorbesc mult despre mișcările de stradă, despre rata criminalității, în timp ce artisticii din est, abordează momentan un tip de siguranță în artă. Dar fiecare este sensibil la mediul social, politic, natural, din care vine. Eu de exemplu abordez natura în lucrările mele, însă un artist cum e Bansky,  este un activist social și politic important.

De curând la Sibiu a fost inaugurat SISAF, la Brașov am putea replica o astfel de expoziție?

Cred că da, chiar dacă nu sunt așa de multe calcane pe care s-ar putea crea astfel de picturi murale. Însă cred că da, astfel de inserții ar fi benefice orașului, pentru că este vorba despre contemporaneitate și cum o integrăm în viața noastră. 

De curând administrația locală a organizat o dezbatere pe tema strategiei culturale la Brașov, ai fost prezentă?

Nu am fost prezentă pentru că mă concentrez pe ce anume pot face eu cu arta mea, atelierul meu și pe felul în care pot schimba lucrurile în proximitatea pe care o cuprind. Este un lucru macro croirea unei strategii culturale pentru un oraș. Ce am observat însă la oraș este că își pierde gradual din autenticitate, lucru asupra căruia poate administrația ar trebui să reflecteze. Se deschid foarte multe gelaterii și farmacii în centru, iar micile afaceri, magazine de reparat diverse, se închid, e păcat, se știrbește din farmec.

Cum sunt muzeele în Brașov?

Au avut și expoziții foarte frumoase, însă muzeele brașovene sunt foarte statice. Cred că sunt statice și pentru că nu au loc multe evenimente, nu au loc ateliere în muzee, nu se aduc artiști împreună, nu se organizează multe întâlniri. Sau poate se organizează, însă nu auzi de ele, pentru că nu se promovează îndeajuns.

Cum schimbăm realitatea asta brașoveană?

Nu știu încă, eu mă concentrez pe ce pot face eu la nivel micro, vreau să creez niște repere în Brașov. O să mă concentrez pe crearea unui Școli de Arte, lucru pentru care am accesat de curând și o finanțare europeană. Scopul meu acum va fi educația pe zona de artă și design, sub forma unor cursuri acreditate. Aceste cursuri pot fi de calificare pentru absolvenții de liceu, care nu trebuie să fie neapărat absolvenți de liceu de artă, sau pentru cei care vor să se recalifice la un moment dat.

Cât de grea a fost accesarea finanțării?

Pentru mine ca artist a fost greu, pentru că nu aplic pentru proiecte în mod normal, însă acum că am câștigat cu proiectul meu pot spune că mi s-a îndeplinit un vis mai vechi. Am muncit pentru proiectul acesta, a fost un interviu pe care l-am avut de susținut, un examen de dat, un plan de afaceri de scris și așa mai departe, a fost o finanțare accesată prin POCU. Voi crea această Școală care va promova artă botanică pentru că asta fac eu, însă în domenii conexe, cursuri de ilustrație, de peisagism, de florism, de design grafic. Lectorii vor fi însă din toată țara, nu doar din Brașov, niște oameni minunați. Cursurile vor începe în vară, ceea ce eu mă gândesc că iată, va genera vizibilitate asupra artei brașovene și a Brașovului. Astfel de lucruri care pot fi făcute la nivel micro, pot fi creatoare de expresii artistice importante. 

Cum a fost traversarea pandemiei?

Pot spune că pentru mine a fost o liniște binevenită perioada stării de urgență. A fost o perioadă de reflexie, de cercetare, m-am aplecat asupra unor lucruri pentru care în mod obișnuit nu am timp.

E foarte greu să fii artist și antreprenor în același timp?

Da, însă se poate învăța antreprenoriatul. Eu am o firmă, deci am angajați care au un program de lucru, avem datorii la stat și clienți și tot așa, dar e o firmă care produce design și artă. Din păcate de exemplu nici în facultăți nu ești învățat cum să te promovezi. La Școala de Artă pe care o înființăm, o să avem și niște cursuri de acest gen, un fel de ABC pentru cursanți. Cursantul vine pentru a învăța să creeze, îi dezvoltăm tehnica pe parcursul acestui curs de 9 luni, însă vreau să îl învăț și cum trebuie formulat un preț, cum să faci un contract, cum să te promovezi, sunt lucruri foarte necesare unui artist la început de drum.

Când mai respiri?

În timp ce lucrez- respir. 🙂 Lucrez mult, însă când îți asumi arta ca meserie, cam așa se întâmplă, iar pentru mine creația este respirarea unei stări de beatitudine.

* Lucrările Irinei Neacșu, produsele din atelier și cursurile unde vă puteți înscrie, le puteți vedea accesînd http://www.irinaneascsu.com

** Articol publicat în ediția printată din aprilie a ”Zile și Nopți” Brașov.

Standard
Uncategorized

Din poartă’n poartă prin Brașov

Am văzut într-o dimineață un afiș care promova tururile ”Din poartă’n poartă prin Brașov” și am fost curioasă să le ascult și mai apoi să văd ce se află în spatele lor, cum a apărut ideea și ce înseamnă asta pentru cultura orașului nostru. 

Practic, sub denumirea ”Din poartă-n poartă”, se regăsesc momentan două ghiduri audio care descriu istoria unor clădiri din Brașov dar și povești din viața foștilor locuitori. Am ascultat cele două ghiduri din confortul propriei case, cu ajutorul telefonului, într-o duminică dimineață. Așa am aflat cum s-a îndrăgostit Alexandru Vaida-Voievod de soția lui Elena Safrano pe care a văzut-o la fereastra unei case din Piața Sfatului, sau cum a fost construit Palatul Soarelui, clădirea de pe colțul străzii Mureșenilor care are acum la subsol restaurantul ”Sergiana”. Care e povestea denumirii Străzii Sforii sau cum i-a răsplătit Apollonia Hirscher pe tâlharii care au vrut să-i fure un inel fiicei sale aflată în moarte clinică (lucru neștiut de către nimeni) însă care au reușit să o readucă astfel la viață, prin încercarea de a-i tăia un deget.

 Ambele tururi sunt faine, ghidurile sunt extrem de complexe, au informație din abundență, sunt mapate pe o hartă, fiecare clădire are o fotografie care însoțește povestea audio pentru a fi ușor de identificat. Există și un acompaniament în surdină, muzică de pian, cântată de Horia Mihail. Confortul meu îl poate avea orice turist pentru că ghidurile pot fi ascultate în timp ce este urmat traseul pietonal propus, sau în timp de respiro pe terasa unei cafenele din oraș ori în camera de hotel. E un produs care odată achiziționat, rămâne celui care l-a cumpărat fiind accesibil mereu dacă există conexiune la internet și baterie la telefon. 

Sunt foarte faine inițiativele astea din mediul privat, cele care aduc inovație în domeniul cultural și turistic al Brașovului. Ideile care fac cultura accesibilă, care compilează informații din diverse domenii, care se situează în afara constrângerilor de timp sau a celor date de programe de vizitare și care dau în același timp libertate de mișcare turistului. 

Am stat de vorbă cu Andra și Tudor, cei care au avut ideea, într-o sâmbătă seară pe terasa unei cafenele din Brașov, din dorința de a scrie despre strădania lor care a luat forma acestor ghidaje tematice și despre drumul pe care l-au urmat, de la idee la materializare.

Andra Albotă e din Slănic Moldova iar Tudor Georgescu din București și s-au mutat acum trei ani la Brașov, pentru că le-a plâcut mult orașul. Au deschis o agenție de turism acum un an, cu ajutorul unei finanțări europene accesată prin POCU și organizează prin ea diverse excursii, mai ales în India și Nepal, țară în care au locuit un an de zile. Odată cu apariția pandemiei, când deplasările au fost serios limitate, s-au reprofilat pe trasee în orașul Brașov, pe care îl promovează prin excursii de câteva ore, sau prin itinerarii de o zi pentru trasee din județ.

În aprilie 2020, în timpul unei discuții pe terasa pe care stăteau de vorbă, le-a venit ideea ghidurilor audio. Au avut și ajutor, desigur. Cătălin Paraschivu a fost cel care le-a furnizat multe din informațiile pentru documentare, tot el le-a furnizat cărțile poștale vechi care se regăsesc în partea de text care însoțește fiecare bucată audio. Primele două tururi din brand-ul ”Din poartă’n poartă prin Brașov” sunt rezultatul muncii întinse pe parcursul a cinci luni de zile din anul trecut și se numesc ”Prin Livadă și pe Mureșenilor” și ”Printre epocile și oamenii Brașovului”, iar în plan există completarea proiectului cu încă două ghiduri. Unul care vrea să surprindă elementul neoromânesc din Scheii Brașovului și un al patrulea care să surprindă Brașovechiul. Acum se lucrează la varianta în limba engleză a primelor două, iar apoi va exista disponibilă și cea în limba germană.

Ideea e unică în turismul românesc, ghidurile audio care prezintă locuri, evenimente și foști locuitori de seamă din oraș, se adresează turiștilor care vin în Brașov și care nu vor să depindă de un ghid turistic sau de un program anume. ”Inițial gândit ca un proiect turistic, odată ce am avut toată informația istorică, ne-am dat seama că se conturează mai mult un proiect cultural. Tudor când a scris textele pentru ghiduri, a selectat informația privitoare la fiecare clădire și a pus accent mai ales la cei care au construit-o sau pe cei care au locuit în ea. Am vrut să facem într-un fel dreptate fiecărui edificiu, așa că nu am făcut rabat de la informații, iar finalul este un ghid audio complet, care credem că reușește să transpună turistul în epocă”, mi-a spus Andra.

”Brașovul nu e recunoscut ca oraș cultural, neapărat. Însă acum cred că are o oportunitate să-și definească identitatea și strategia pentru următorii ani. De exemplu Biserica Catolică de pe strada Mureșenilor este singurul monument construit în întregime în stil baroc din Brașov, lucru care poate fi exploatat incredibil de autoritățile locale, dacă doresc să atragă turiști pasionați de cultură, de artă și de istorie. Cred că trebuie să definești și ce fel de turiști vrei în oraș, pentru că deși trăim în context pandemic de un an, Brașovul a avut turiști mereu, iar atunci strategia o faci și în funcție de cei care vrei să-ți viziteze orașul. Eu de exemplu aș vrea să văd că se construiește o strategie croită pentru niște oameni care vor să cunoască cu adevărat Brașovul, care vor să cunoască orașul și istoria lui, dar care vor să facă și turism activ, pentru că întreg județul este foarte ofertant pe partea asta” a completat Tudor.

Am scris articolul acesta cu multă speranță, așa cum scriu orice articol privitor la cultura brașoveană. Cele două tururi audio spun mai mult decât poveștile construcției unor ziduri, povestesc de transformări ale orașului, redau povești de viață. Am scris cu speranță articolul, pentru că sper că toate inițiativele astea să iasă din anonimat și să dea o direcție culturii din orașul ăsta, una care să aibă în prim-plan oamenii ei și rodul creației lor. 

*Ghidurile sunt disponibile pe www.mandala-journeys.ro/excursii/descopera-brasovul/

*Articol apărut în Zile și Nopți Brașov, ediția tipărită a lunii aprilie.

Standard
Uncategorized

Cu ocazia…

Azi am citit enorm de multe lemne scrise ”cu ocazia zilei de”. Faza nașpa e că lemnele au fost scrise în egală măsură de bărbați și femei. Iar dacă la orele dimineții părea amuzant, pe seară mi s-a părut înfiorător.

Ok, eu am învățat în ultimii doi ani despre societatea românească faptul că nu poate fi adusă la un stadiu de evoluție cu forța. Că evoluția e ca dragostea, se întâmplă în ritmul ei sau, mai rău, nu se întâmplă pentru că nu are condițiile propice pentru asta. Nu poate fi impusă evoluția în cadru general cu atât mai puțin în cadrul particular al unei zile simbolice.

Chiar nu e o postare feministă asta, pentru că nu-s. Am mai zis că e degeaba feminismul atâta timp cât sunt țări în lumea asta în care femeile sunt omorâte cu pietre pentru adulter. Așa cum sunt orașe în țara asta în care femei sunt încă omorâte în bătaie. 

Iar pentru cine nu știe cât de pe partea stângă a eșicherului politic a fost ziua asta la începuturi, nu mă apuc eu acum să fac educație, din motive similare celor despre evoluție. Nu se prea mai face cu forța. De aceea există cărți de istorie, pentru a fi citite. Ajută.

Standard
Uncategorized

De vorbă cu Petra Acker

Petra Acker despre cultura brașoveană și femeile care i-au fost inspirație

Eram la Râșnov, în bucătăria Petrei Acker, beam ceai de ghimbir și mușețel și priveam cum ninge peste cetate, ascultam muzică africană (preferata Petrei). Pe pervazul cu ghivece o pisică plictisită, privea și ea afară. Dacă nu știți cine e Petra, vă spun pe scurt: este o cântăreață și compozitoare brașoveancă, de etnie săsească, care face în plus o mulțime de lucruri creative. Săptămâna trecută s-a mutat de la București înapoi la Râșnov, unde compune și face producție muzicală, o reorientare descoperită în pandemie. 

Noi am vorbit la telefon săptămâna trecută să ne vedem să discutăm, dar ideea era să ne vedem pe o terasă la soare. 

Între timp a venit iarna și stăm în casă. Dar e bine și aici.

Desigur. Mi-au spus că te-ai mutat înapoi la Râșnov de la București. Ce ai făcut la București?

Am făcut un master de producție multimedia și audio-vizuală, am asamblat o trupă, am dezvoltat diferite activități creative și terapeutice, un work-shop de cântat și improvizat în grup, am lucrat mult cu copiii pe educație muzicală și artă, am început un proiect de kirtan (cântat și recitat mantre indiene), am fost un an jumate redactor la Allgemeine Deutsche Zeitung, am cântat și am compus.

Ai revenit la Brașov și focusul tău s-a mutat pe compoziție de muzică. Cum s-a întâmplat asta? 

Ultimul concert pe care l-am avut cu trupa a fost în iulie 2020 la Muzeul Astra din Sibiu. Am înregistrat un album înainte de pandemie, l-am pus în așteptare anul trecut și acum am reluat munca la el, deoarece am primit o finanțare de la ambasada Germaniei. Se numește ”Afro Funk Party” și este în principiu funk, electro-pop, afro-beat, genuri care nu se cântă deloc în România dar care pentru mine au venit mereu total natural. Pandemia a fost pentru mine un pas enorm de important către redescoperire, ceea ce poate nu s-ar fi întâmplat în alt context. M-a ajutat mult să-mi dau seama că nu cred că mai vreau să cânt live, ci că vreau să compun, acolo, în compoziție muzicală este locul meu și partea unde creativitatea mea abundă. Iar acum fac multă orchestrație muzicală, aranjamente, producție muzicală, scriu texte, melodie, lucrez la un musical care sper să apară anul acesta. Fac toate astea ca freelancer pe bază de colaborări pe termen lung cu clienți din străinătate, de pe diferite continente.

Am vrut să vorbesc cu tine în mod special pentru numărul din martie al revistei ”Zile și Nopți” deoarece în martie în România, lentila e pusă pe femei mai mult decât de obicei. Hai să vorbim despre femeia în cultura brașoveană, ce femei te inspiră în munca ta?

 Majoritatea celor care m-au inspirat au fost femei, cu totul speciale, colorate, cu multă inițiativă. Mereu m-a inspirat mama mea, Ingeborg Acker, care a creat corul ”Canzonetta” un cor alcătuit din copii de la liceele Honterus și Șaguna și care aparține într-un fel de Biserica Neagră. Mama a fost organistă la Biserica Neagră, este un critic grozav, primul meu critic, dar mereu constructivă, cea mai mare susținătoare a mea, cea care a văzut mereu cât sunt de creativă. Apoi a fost profesoara mea de pictură, Ileana Sbârcea Mureșanu, care ea însăși este o operă de artă vie, mereu îmbrăcată în mov. Anamaria Guguian, creatoarea ”I dance you” extrem de creativă. Aura Urziceanu, care a făcut parte mult timp din scena jazz-ului românesc și care este și ea din Râșnov, dar pe care nu o cunosc personal. Mai este Luiza Zan care stă aproape de Brașov, la Sfântu Gheorghe și care este idolul meu național. Anca Parghel m-a inspirat mult, din păcate nu am mai prins-o în viață. Ele sunt cele care m-au inspirat, iar în ceea ce privește mixul cultural brașovean, problema lui este că fiecare lucrează pe cont propriu și deși fiecare știe ce face celălalt, comunitatea nu e unită. Însă îmi place mult gașca de la Visssual, cea de la Tipografia, îmi plac oamenii de la OraZero care aduc enorm de multă culoare scenei brașovene.

 Iar pentru că ești etnică săsoaică, vrei să-mi povestești un pic și despre felul în care te regăsești tu în mixul ăsta etnic cultural brașovean, dacă a fost greu și cum te inspiră comunitatea săsească?

Săsoaică fiind, mi-a fost foarte greu în școala primară, nu știam foarte bine limba română, iar copiii pot fi foarte răi, liceul l-am făcut în limba germană la Honterus iar facultatea de Medicină Veterinară la Cluj. În ceea ce privește comunitatea săsească, sași de vârsta mea sunt foarte puțini acum în Brașov. M-am bucurat că Thomas Șindilariu a fost numit subsecretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice în cadrul guvernului. Deoarece a făcut niște eforturi remarcabile pentru a ține unită comunitatea, lucru indispensabil acum, când am rămas atât de puțini sași aici. M-a influențat mult comunitatea, pentru că eu am crescut practic cu entuziasmul pe care îl aveam în grupul ”Canzonetta”, care era remarcabil. Iar în arborele genealogic al familiei care merge în urmă până în secolul XII, câțiva compozitori, inclusiv Dieter Acker. Așadar da, pe linie etnică, am fost destul de inspirată de felul în care mi-a îmbogățit comunitatea creativitatea. Și nu înțeleg de ce nu se pune accent pe bogăția asta unică pentru Brașov, care înseamnă comunitățile etnice diferite.

Ce consideri tu emblematic pentru cultura brașoveană?

Aș spune clar ”Canzonetta”, pentru că este un ansamblu foarte complex și util pentru copii. Apoi Flavius Ardelean care a scris „Bizaroproze” care este un lucru absolut unic în cultura orașului nostru. Ora0 care aduce acel underground jucăuș și ”hippioțeala” pe care nu o găsim altundeva nicăieri. Vreau neapărat să menționez brașovenii care sunt în componența echipelor de sunet și care sunt cunoscuți la nivel național pentru că sunt foarte buni.

La Brașov, chiar la Râșnov au loc două evenimente care deja sunt repere pe harta festivalurilor naționale, îți plac, mergi la ele?

Da, îmi plac. Festivalul de Film și Istorii și Rockstadt Extreme Fest, ambele sunt foarte importante, ajută foarte mult atât cultura brașoveană cât și turismul, două domenii în care județul nostru se poate dezvolta foarte mult.

 Eu nu vreau să vorbim neapărat despre „Vocea României”, ci mai mult despre felul în care te-a remodelat, cum a fost experiența asta pentru tine?

Eu am fost convinsă să merg după multe insistențe,nu a fost o dorință a mea, însă nu am rezonat cu ceea ce înseamnă emisiunea aceea și nici cu importanța care mi s-a acordat după ce am apărut în concurs. Expunerea asta nu a însemnat ceea ce căutam eu, pentru că nu era ceva ce reprezenta creativitatea mea. Dar apropo de femei și artă, mi-au scris foarte multe femei după acea emisiune și mi-au spus că se bucură că există și un alt fel de muzică și de abordare muzicală, o apariție diferită, cum era cea pe care o aduceam eu. Am lansat apoi albumul ”Never been better” cu ajutorul lui Vladimir Coman-Popescu și cu casa Uninvited Artists. Veneam atunci dintr-o perioadă foarte întunecată, iar albumul a căutat să arate foarte multe stări personale, ceea ce a și reușit. 

Unde e ”acasă” pentru tine?

”Acasă” pentru mine poate fi oriunde, pentru că îmi creez singură context. Un microunivers creat din arta mea, muzica mea, picturile și animalele mele. Acum, casa mea e la Râșnov, Brașov, iar grădina asta pe care o privim acum îmi dă o perspectivă frumoasă pentru creație.

*Articol scris pentru ZILE ȘI NOPTI BRAȘOV. A apărut în printul din martie și online, de asemenea.

Standard
Uncategorized

Minutul Ars Poetic

În starea de urgență, care s-a suprapus anul trecut în mai multe țări europene, un teatru din Paris a avut ideea ca amatorii de poezie să se înscrie pe o platformă pentru a fi sunați de diferiți poeți contemporani care urmau să le recite o poezie. Gingașul demers, de ameliorare a alienării impuse automat, ca metodă de prevenție în fața efectelor claustrării, a fost un succes. M-am înscris și eu, iar sorții au făcut să mă sune Matei Vișniec, cu care am vorbit despre Paris și cafenelele lui, atunci pustii. Mi-a citit ”De-o vreme ea mă hrănește numai cu mere”, creație proprie, a fost plăcut. Theatre de la Ville, a avut o idee super cu ”consultația poetică”, poeții au atins din nou dimensiunea de funizor de alinare a singurătății și dorului, care puteau avea valențe copleșitoare, zilele acelea.

Aproape în același timp, Tudor Ciuhulescu, de la Cărturești Brașov, a avut ideea unui „Minut Ars Poetic” și da, ”ars poetic” nu ”ars poetica”, cum mi-a spus de curând când l-am întrebat cum de i-a venit ideea. Lui îi place mult să citească poezii, a fost un pic revoltat că în librărie nu exista un raft dedicat poeziei și atunci s-a apucat să facă ceva. Mai exact un raft de poezie contemporană și un ”Minut Ars Poetic”. Poezia e expresia nevoii de rezistență împotriva plastificării lumii, crede Tudor, iar eu îl susțin. Orice manifestare a sensibilității trebuie protejată, mai ales într-un oraș din acesta ca al nostru, fost industrial, în căutarea sinelui.

”Eu citesc, am un telefon, de ce nu aș putea posta pe Facebook ce citesc?” s-a gândit Tudor. ”Citind poezie contemporană, tranzitivă, m-am gândit că merge un nume cu accent de slang pentru momentul de lectură. Minutul Ars Poetic„ poate nu e corect, dar mi s-a părut potrivit atunci și chiar îmi place, pentru că lecturarea unei poezii e ca și cum ai arde niște cărbuni metafizici pentru suflet, e o ardere intensă citirea unei poezii.” Așa că Tudor, colegii lui, invitați de-ai lor, vin uneori la Cărturești și citesc poezii contemporane, sunt filmați, însă fără a fi în prim-plan, iar apoi minutul e promovat online.

”Cine mai scrie poezii acum?„ m-a întrebat o prietenă anul trecut. Asta pentru că toți venim din școală cu niște idei de poezii și poeți clasici și ignorăm creația prezentului. Iar poezia contemporană e neglijată, în parte pentru că este necunoscută. ” E important ca oamenii să cunoască poezia contemporană?” Tudor a zis că da. ” În facultate, când am început eu să citesc poezie, la fel, aveam un bagaj greșit cu care veneam din liceu, cum că poezia românească a murit după moartea lui Stănescu sau Sorescu, pentru că asta se postula. Am cunoscut apoi poeți, m-am împrietenit cu poeți, mi-am dat seama că poezia e vie, e cea mai bună metodă de introspecție alături de filosofie, cu care a mers mână-n mână din antichitate. Am început să cred în poezie, mi se pare un medicament pentru viață, chiar dacă nu sunt un mare exeget al poeziei. Poezia contemporană trebuie citită dacă vrei să înțelegi prezentul, să-l trăiești și să te ajute să traversezi perioada asta. Reflectă o cunoaștere senzorială a realității, nu una rațională.”

Cărturești încearcă să aducă o amprentă locală spațiului în care e librăria, prin promovarea scriitorilor locali, nu doar a poeților, ci inclusiv a prozatorilor. Sunt scriitori faini la raftul de scriitori locali brașoveni, printre care Andrei Dosa, Romulus Bucur, Alexandru Mușina care nu se prea mai găsește în librării, Andrei Bodiu, Ovidiu Eftimie, mai mulți. Planul e ca în viitor, când restricțiile se ridică, în librărie să fie seri de poezie, iar poezia să fie citită de creatorii ei, care să-și ia din raft cartea pe care să o prezinte cui e prezent.

Tudor vă invită să urmăriți ”Minutul Ars Poetic”, pentru că e o inițiativă locală de promovare a unor expresii artistice. Iar în încercarea asta de coagulare a unei lumi culturale în orașul acesta în care lucrurile se desfășoară destul de competitiv în loc să se desfășoare colaborativ, orice mimim efort în direcția artei trebuie susținut și promovat.

*Am citit și eu poezii de Ivcelnaiv, Nora Iuga, Teodora Coman, la Minutul Ars Poetic, anul trecut prin vară. Textul ăsta l-am scris ieri și apare azi în ediția online a „Zile și Nopți”.

Standard
Uncategorized

Lux 2021

Anul acesta, Parlamentul European, redefinește felul în care acordă premiul celui mai bun film european, oferind publicului posibilitatea de a avea un cuvânt de spus în privința acordării lui. Împreună cu europarlamentariI, spectatorii își pot alege preferatul prin vot.

Trei filme sunt în competiție anul acesta, două dintre ele se află și pe lista scurtă la categoria ”Cel mai bun film străin”, pentru un Oscar, în timp ce al treilea, a fost nominalizat anul trecut pentru aceeași categorie. 

Another Round (coproducție Danemarca, Olanda, Suedia) regia Thomas Vinterberg

Ați auzit de teoria obscură a unui psiholog norvegian conform căreia o cantitate mică de alcool în sânge ne deschide mintea, ne crește creativitatea și ne face fericiți? Patru profesori de liceu experimentează această teorie, dar ceea ce mai întâi pare să ofere un leac pentru o criză a vârstei mijlocii deraiază rapid. Filmul lui Vinterberg nu este doar despre băut. El are un mesaj mai profund despre cum e confruntarea cu maximele vieții și punctele cele mai minimale ale ei, dar și despre sinceritatea cu care trebuie abordate.

Collective (coproducție România, Luxemburg) regia Alexandru Nanau

Acest documentar este intitulat după un club de noapte din București unde un incendiu a ucis 27 de tineri în 2015 și a rănit 180. Documentarul urmărește o echipă de jurnaliști care investighează de ce 37 dintre victimele arse au murit în spitale, deși rănile lor nu le puneau viața în pericol. Ele descoperă nepotismul terifiant și corupția care costă vieți, dar arată, de asemenea, că oamenii hotărâți pot minim interoga sistemele corupte.

Corpus Christi (coproducție Polonia, Franța) regia Boze Cialo

Filmul se bazează parțial pe povestea reală a unui tânăr condamnat care trăiește o transformare spirituală și vrea să devină preot. Printr-o întorsătură a sorții, el ajunge să-și asume responsabilitatea pentru o parohie dintr-un sat polonez îndepărtat. Pe măsură ce povestea evoluează, se confruntă cu un secret tragic care devorează comunitatea. Prin povestea acestui predicator carismatic, reflectoarele cad asupra a ceea ce creează o comunitate și ceea ce ne face susceptibili atât la liderii falși cât și la cei adevărați.

Filmele pot fi vizionate gratuit pe site-ul : www.luxaward.eu și tot aici pot fi votate de către spectatori cu un număr de stele de la 1 la 5. Votul este deschis până în 23 mai 2021. Clasamentul final va fi stabilit prin combinarea votului public cu votul deputaților în Parlamentul European, fiecare grup reprezentând 50 %. 

Filmul câștigător va fi anunțat în cadrul ceremoniei de premiere a publicului LUX, care va avea loc pe 9 iunie 2021, la Parlamentul European. Participanții selectați aleatoriu vor fi recompensați: prin vot, puteți avea șansa de a participa la ceremonia de premiere a publicului LUX, care va avea loc la 9 iunie 2021 la Parlamentul European de la Strasbourg și/sau, de asemenea, la următoarea ceremonie europeană de premiere a filmului din decembrie 2021.

Premiul are ca scop consolidarea legăturilor dintre politică și cetățeni, invitând publicul european să devină protagoniști activi prin votarea filmelor preferate. Poți susține și tu filmul preferat, printr-un simplu vot, intră chiar acum pe www.luxaward.eu și votează-ți preferatul.


*Traducere și adaptare după un text al Parlamentului European pe care am făcut-o pentru ”Zile și Nopți” dar care pe bune că vă ocazia să vă votați favoritul, am făcut-o și eu ieri.

Standard
Uncategorized

Iluzii

Eram la teatru în Brașov după mai mult de șase luni, ultima piesă pe care am văzut-o  nefiind la Sică Alexandrescu. În drum spre teatru, în Uber, încântată, i-am povestit șoferului care m-a condus la spectacol despre piesa pe care urma să o văd. Nici nu știu dacă de piesă, sau de faptul că „normalitatea” asta nouă avea acum și dimensiuni sociale extinse prin redeschiderea sălilor de spectacol. 

În foyer, spectatorii erau toți bine-dispuși. Priviri vesele se vedeau peste măști, am observat până să ne fie permis accesul în sală, cât timp am cercetat oarecum curioasă lumea elegantă venită la premieră. Curioasă pentru că voiam să surprind starea publicului amator de teatru după atâtea luni de restricții. E important, pentru că actorii simt publicul, energia lui, încântarea sau poate răceala, iar asta le poate influența jocul. Lumea părea nerăbdătoare.

Sala era „plină”. Plină la capacitatea de 30%, cu un rând gol, unul ocupat iar pe cel ocupat, cu spații lăsate libere între scaune. De obicei două scaune libere, două ocupate. Cred că de sus, de la loja plină și ea, se vedea un perfect șah cu locuri pline și goale, nu albe și negre, cum ar fi fost pe o tablă tipică.

Pe scenă : 2 mese, 7 scaune, 4 măști supradimensionate. Apoi au apărut actorii, Ada Galeș prima, din nou pe scena TSA. M-am bucurat să o văd, am avut sentimentul că există un echilibru în lume, chiar dacă vine târziu, chiar dacă până atunci te lovești de te învinețești. Decorul minimalist, pe lângă mese, scaune și măști a conținut niște grămezi de pământ negru ca cel pentru flori și patru microfoane. Atât. Iar cortina nu a căzut niciodată. Actorii singuri și-au aranjat măștile personajelor de care se povestea la microfonul din prim plan.

Toată piesa a fost povestită, oarecum în monologuri diferite interpretate pe rând de cei patru actori ai piesei cu un minim dialog la câteva întretăieri de istorisi. Monologurile au povestit despre 2 cupluri, care s-au iubit mai mult de 50 de ani. Dany și Sandra și Albert și Margret. Dar într-un fel aprioric, actorii povestind viața și felul în care simțeau dragostea cele patru personaje, nu intrînd în rolurile lor. Povestea cuplurilor era redată din afară, nu trăită direct, redată bine, cu accent pe o întrebare care s-a repetat timp de o oră 30 minute:  ”Dragostea adevărată este doar reciprocă”?.

Actorii: Ada Galeș, Maria Gârbovan, Marius Cordoș și Bogdan Nechifor au fost îmbrăcați în negru, eleganți, oarecum sobri, pe parcursul întregii piese. Împreună au redat poveștile întortocheate pe care le făuresc: dragostea cu valențe diferite, sentimentele de tot felul, iluziile, autosugestionările, dorințele secrete, lipsa curajului, deziluziile, minciunile, iar la final, moartea. Au încercat cele patru personaje să explice cât de diferită e dragostea, cum fidelitatea e percepută distinct, cât se poate broda pe tema unui sentiment și cum se poate trăi totuși în minciună. 

Coloana sonoră mi-a plăcut mult, adică ”Lascia ch’io pianga”, aria din Rinaldo de Haendel. 

”Trebuie, totuși, să existe o constantă în universul ăsta schimbător!” scris obsesiv într-o scrisoare, a sfârșit povestea a două dintre personajele lui Ivan Vîrîpaev. ”Dragostea adevărată este doar reciprocă”? Și-au adresat întrebarea partenerii în cele două cupluri, au spus-o pe patul de moarte, și-au adresat-o propriei persoane, au adresat-o spectatorilor la modul retoric. Aceste două fraze au creat cadrul în care s-a făurit piesa. Jocul actorilor a fost viu, pe Bogdan Nechifor l-am găsit extrem de expresiv, pe Ada Galeș neschimbată, la fel pe Marius Cordoș, cred că Maria Gârbovan era mai gravă decât îmi aminteam eu.

La finalul piesei nu mi-am chestionat la modul real sentimentele avute în viață sau dacă reciprocitatea le-a dat o greutate mai mare decât dacă ea nu ar fi existat. Am plecat liniștită, eu nu aveam dilema personajelor, am ieșit din teatru zâmbind pe sub mască, într-o ninsoarea proaspătă și abundentă de februarie. M-am gândit un pic la autor, Ivan Vîrîpaev ne e contemporan, figură a Noii Drame Ruse. Dar doar un pic, am alungat repede orice gând despre Rusia pentru că în minte îmi veneau doar imaginile de la protestele înăbușite în weekend.

„Iluzii” a avut premiera aseară, pe scena TSA, în regia lui Claudiu Goga.

*Text apărut în ”Zile și Nopți” Brașov, azi dimineață.

Standard
Uncategorized

Brașoveniile – o expoziție ca o bijuterie asortată unei clădiri

Sâmbăta trecută cam în jurul prânzului, un soare cald și orbitor domnea peste oraș. Aveam o întâlnire pe la prânz, dar pentru că am ajuns mai repede, mi-am omorât vreo 15 minute admirînd niște vitrine. Vitrine cu haine și bijuterii, desigur. Doar că nu erau vitrine de magazin, iar eu nu căutam să-mi împrospătez garderoba cu piese vestimentare și nici cu brățări, din felul celor pe care le port frecvent. Vitrinele erau cele din coloanele porticului de la Modarom, parte a unei expoziții outdoor.

 Cred că am trecut pe lângă ea de zeci de ori, fără să îi acord importanța cuvenită. În parte pentru că nu e promovată aproape nicăieri, din păcate. Am văzut toate vitrinele, panourile cu frânturi din istoria cetății și la final, partea interactivă, aparatul foto. Peste astea, am fost curioasă să știu ce este în spatele expoziției, cine a avut ideea ei și cum a apărut. M-a interesat povestea, pentru că povestea este cea care descrie pe de-o parte iubirea pentru Brașov și în alt registru, prețuirea pentru meșteșugurile și Breslele care odată erau embleme ale cetății. Drept urmare, sâmbătă după întâlnirea de la prânz, am început să documentez subiectul.

 Ideea expoziției a fost a doamnei Rodica Măciucă, inginer textilist, care conduce casa de modă Modarom, cu sediul în clădirea reper cu același nume, amplasată pe locul fostei Vile Kertsch. Am purtat cu dânsa o discuție foarte interesantă, care mi-a oferit mult insight despre tema expoziției, la fel cum am discutat cu doamna Rozalinda Posea de la Muzeul de Istorie. ”Brașoveniile – Renașterea meșteșugurilor istorice ale Brașovluui” acesta fiind numele expoziției, este o îmbinare de dublă istorie. Istoria a două Bresle (Breasla Croitorilor și Breasla Aurarilor) începînd din perioada Evului Mediu și continuarea acestor meserii în prezent, coroborată cu evoluția istorică a locului unde este astăzi clădirea Modarom și casa de modă din interior. A apărut ca un semn de prețuire pentru importanța culturală pe care au lăsat-o cele două Bresle, este o reconstituire istorică și semnifică un efort de câțiva ani.

În componența expoziției sunt patru vitrine care adăpostesc reproduceri de costume istorice, hainele și bijuteriile cu care am început articolul, pe care le admiram așteptînd ora întâlnirii.  Toate făcute aproape integral de Modarom, cu sprijinul și consultanța de specialitate din partea Muzeului de Istorie și a celui de Artă, însă din finanțare proprie. Subiect sensibil finanțarea, deoarece a fost nevoie de bani pentru a reproduce cu atât de mare exactitate veșminte și podoabe din tablouri care reprezintă personalități brașovene. Eșarfa din tabloul Annei Maria Closius, cea dantelată, este creația unei dantelărese de la Feldioara, iar parte din materialul straielor, cumpărat de la București, pentru că la Brașov nu a fost găsit un material care să redea cu maximă acuratețe epoca. Iar dacă am menționat hainele Annei Maria Closius ( 1726 – 1772 ) e momentul să menționez și costumele celorlalte două personalități brașovene care au inspirat vitrinele : Lucas Hirscher , primar – judele Brașovului între 1528 și 1539 pe baza unul tablou expus la Muzeul Bruckenthal din Sibiu și Josef von Drauth (1709- 1762) patrician, pe baza unui tablou de la Muzeul de Artă Brașov, unde se regăsește și cel al Annei. Iar bijuteriile toate sunt creații ale meșterilor brașoveni membri ai cooperativei Modarom, replici ale obiectelor de podoabă din colecția Muzeului de Istorie.

Compoziția cuprinde și partea de prezentare a unor aspecte din istoria orașului, introdusă de elementele de interactivitate, dorite foarte mult de creatoarele expoziției, deoarece prezentarea trebuia să prindă cumva viață. Panourile sunt asemănătoare unor file de carte supradimensionate. Sunt poziționate independent de elementele constructive ale clădirii Modarom astfel încât să interfereze cât mai puțin cu arhitectura imobilului. Parțial mobile, ușor accesibile, pot fi ”răsfoite”, și lasă posibilitatea trecătorilor să se ”strecoare” printre ele în porticul clădirii.

Iar finalul parcursului cronologic al expoziției, partea dinspre chioșcul lipit de Modarom, este un ecran multimedia care face posibilă vizionarea unui fotomontaj cu propria imagine în straie medievale care pot fi „îmbrăcate virtual”. Straiele sunt cele din vitrine, iar cu ajutorul unei cabine fotografice din monitorul montat în portic, poți păstra o amintire a vizitei la expoziție.

Toată expoziția e amplasată outdoor și e gratuită, poate fi vizitată oricând, nu are niciun fel de restricții. A fost creată în cadrul unui proiect al orașului înscris în dosarul cultural de candidatură pentru Brașov capitală culturală europeană 2021. În afară de momentul inaugurării, nu a beneficiat de promovare și nici nu se regăsește în broșura de promovare a obiectivelor turistice consacrate. Am apreciat munca tuturor, dedicarea, în măsura în care am dezaprobat lipsa finanțării din partea administrației. Am scris textul ăsta pentru că cele două doamne au vorbit cu foarte multă dragoste despre Brașov, despre istorie, artă, valoare. Dar l-am scris și pentru că eu consider colaborarea dintre instituții un model integrativ de urmat pentru ca orașul să fie redescoperit și promovat în moduri diferite, personale, autentice însă compozite. M-a bucurat foarte mult partea asta de interacțiune cu povestea din spatele poveștii, pentru că arta nu ar fi nimic fără pasiunea pentru ea, care la Brașov se naște și ca manifestare a admirației pentru oraș și istoria lui.

*Articol scris pentru ”Zile și Nopți” unde apar și poze. Aici fără poze , că aș risipi misterul.

Standard
Uncategorized

Avem nevoie de cultură

Când am început să fac schița articolului acestuia, mi-am amintit de un inginer cunoscut la noi mai ales ca ziarist sau analist politic. Cunoscut și recunoscut mai ales pentru sarcasmul și cinismul declarațiilor analizelor politice. Spunea însă la un moment dat, acum ani de zile că nimic nu te schimbă mai mult decât cultura, arta, decât poezia. Nimic altceva nu te schimbă mai mult în bine, nu te sensibilizează mai mult, că pot exista momente în existența oricărui om în care amintirea lecturii unui vers, îl poate opri de la înfăptuirea unui lucru rău.

Avea bănuiesc, dreptate.

Ce face cultura în general, este o remodelare a interiorului. Nu a carcasei ăsteia pe care o purtăm prin lume, ci a ceea ce poartă inclusiv carcasa. De obicei cultura chestionează sufletul, îi pune niște oglinzi în față și îl face să vadă la el atât frumusețea cât și lipsurile. Practic, rezonăm la lucrurile care ne fac să ne descoperim pe noi, indiferent dacă sunt bune sau mai puțin bune. E un fel de terapie, accesul și expunerea la cultură, iar la fel ca orice terapie făcută la un psiholog, ajunge în cele mai lăuntrice locuri, inaccesibile de obicei nu doar celor din afară, ci și nouă ca personaje principale în povestea noastră intimă despre suflet.

Într-un interviu pe care l-am citit acum câțiva ani, un violoncelist celebru spunea că oamenii au inventat cultura pentru că a existat un motiv destul de egoist: cultura le acorda un avantaj evolutiv. Felul în care ne clădim drumul într-un viitor destul de incert, este trasat și de cultură ca personaj principal în construcția caracterelor. Pentru a supraviețui avem nevoie să înțelegem mediul, pe noi înșine și pe ceilalți. Am inventat cultura pentru a răspunde acestei nevoi, am creat o scurtătură într-un fel care a cristalizat toate valorile și adevărurile umanității și le-a transmis mereu generațiilor viitoare. Acum privim cu uimire picturile rupestre create în urmă cu 43 900 de ani pe insula Sulawesi, dar cred că asta poate fi exact esența pe care o căutam. Tot ce înseamnă evoluție a însemnat și o ocrotire a culturii.

Arta este mereu și un fel de a activa politic. Mai exact un fel de a răspunde politicii și neajunsurilor pe care le demonstrează. Manifestele politice sub formă de artă au făcut parte din procesul de conștientizare și admitere a unor situații minim de neînțeles, dacă nu de neacceptat. De la pictura lui Bansky de la Dover cu steaua ștearsă de pe steagul UE în momentul anunțului Brexit la Guernica lui Picasso ca replică la bombardamentul naziștilor sau absolut toate graffurile de pe ceea ce a rămas din Zidul Berlinului. Exemple care mi-au trecut fugitiv prin minte, dar care sunt cunoscute într-un spectru destul de larg.

Avem nevoie de cultură și pentru că ne deschide larg porțile către incluziune, către diversitate, autenticitate și mai ales universalitate. Cu toții aplaudăm Radetzky March de Strauss Senior în prima zi a Anului Nou, indiferent de țara de origine, așa cum recunoaștem cu toții Mona Lisa de Leonardo da Vinci. Sunt filme care au rămân în topuri din lumea întreagă, chiar dacă aparent spectatorii sunt diferiți, iar cărți scrise de autori de naționalități diferite, din țări diferite care poate la nivel politic s-au aflat în război, au reușit să unească mai mult decât multe declarații de pace scrise în limbaj instituțional.

Importanța artei la nivel mondial ne-a fost arătată fără echivoc în starea de urgență când am văzut cu toții comunități întregi de oameni care cântau, dansau, aplaudau în balcoane, pe ritmurile celei mai vesele tarantele. Au fost imagini care au devenit virale cu oameni care poate în mod normal nu cântă, nu dansează, dar care au fost uniți armonios într-un moment dificil, de muzică.  Nimic din ceea ce s-a întâmplat anul trecut în domeniul ăsta nu ar trebui să ne lase indiferenți. Conștientizarea importanței culturii și a felului în care ea ne-a susținut, ar trebui să acționeze resorturi clare în acordarea sprijinului atât de necesar ei. 

Dar arta nu ar însemna nimic fără artiști. Iar artiștii, mai ales freelancerii s-au trezit dezgoliți în urma sumbrului an 2020. Fără posibilitatea de a performa, fără posibilitatea de a expune, de a etala, cu șansa slabă de a publica deoarece editurile au funcționat și ele la ralanti. S-a observat o reală nevoie de susținere, căreia i s-a răspuns destul de greu pe panoplia programului de guvernare, a celui vechi și chiar și a celui nou. Sunt oameni care au fost nevoiți nu doar să-și frângă visele de creație, au ajuns în condiții de deprivare materială gravă. Iar sprijinul pentru ei este destul de firav. Mai ales către artiștii independenți. 

Mutînd focusul pe local, sunt doar câteva lucruri pe care am de gând să le ating în acest articol. Am citit de curând o postare a unui politician brașovean, care m-a înduioșat. Povestea cum a făcut o vizită Muzeului de Artă din Brașov, redeschis după multe luni de carantină și regim semi-carceral prin care a trecut întreaga omenire. Iar finalul postării suna similar unui apel la echilibrul pe care suntem cumva obligați să îl menținem în raport cu arta. Cultura a fost cea care ne-a sprijinit în momentele de izolare din starea de urgență, e momentul să o sprijinim. Îndemna brașovenii să viziteze muzeele din cetate, gest lăudabil, mai ales pentru că postarea era scrisă uman, nu lemnos. Un raport din acesta corect și biunivoc, exact asta ar trebui să practicăm cu toții privitor la artă. 

Eu nu aș vrea să repet lucruri pe care le-am mai scris și publicat de atâtea ori, despre cât de încercat a fost sectorul cultural anul trecut. Poate că a fost un moment pivotal astfel încât să ne ajute să articulăm nevoia de investiție în cultură atât la nivel național cât și local. Nu aș vrea să rescriu nici criticile aduse administrației locale brașovene, mai ales că din momentul în care  am scris ultima dată despre infrastructura culturală brașoveană, administrația s-a schimbat. Au fost alegeri și acum din ceea ce am citit în presă există deschidere pentru schimbare. Vom vedea exact cum se va modifica viața culturală a orașului în urma strategiei culturale la care au fost invitați să participe doritorii angrenați într-un grup de lucru, voluntar cred. Sau poate remunerat, nu știu. Am privit însă cu un oarecare scepticism ideea, deoarece scrierea unei strategii culturale, adică nu doar a unei păreri mai mult sau mai puțin avizate ar necesita studiile unor manageri culturali, dublate de o viziune clară. Neîncrederea mea vizează tocmai ideea de voluntariat pentru cultură, deoarece entuziasmul nu poate suplini cunoștințele. Păreri are oricine, inclusiv eu, mai mult sau mai puțin avizate, eu fiind doar o consumatoare de cultură mai mult sau mai puțin amatoare.

Nevoia de cultură locală însă o găsesc eu importantă pentru păstrarea autenticității zonei noastre. Faptul că am fost destul de norocoși să ne naștem într-o zonă de congruență multietnică, a făcut ca influențele să se armonizeze într-un caracter aparte al arhitecturii brașovene, al artelor, al breslelor, al meșteșugurilor. O aplecare către acest caracter unic ar diferenția Brașovul de Sibiu, care are un mix etnic similar. Redefinirea Zilelor Brașovului, cu amprenta clară lăsată pe gastronomia diferită, pe obiceiurile vechi, pe cultivarea singularității zonei, ar putea face din Brașov un magnet pentru turiști. Cultura este un element soft-power în dezvoltarea unui oraș, ceea ce este necesar a fi înțeles cu maximă celeritate de către politicieni, mai ales acum, la început de mandat.  Da, știu, este deosebit de greu să faci artă la Brașov fără o facultate de artă, fără artiști care să aibă unde să se exprime, unde să expună. Am mai scris asta în diverse locuri, reorganizarea Universității brașovene și deschiderea unei facultăți din aria Artelor Frumoase cred însă că este pasul următor de făcut. Educația pentru artă, la fel ca apropierea de artă, sunt procese care încep la o vârstă fragedă, dar care continuă pe întreg parcursul vieții. Un artist talentat care nu își poate explora talentul în urbea noastră care îi e de origine, va migra către orașe unde se poate desfășura și avem atât de multe cazuri, primul care îmi trece prin minte fiind George Roșu, care crează în Cluj.

De curând, când am fost la o expoziție temporară găzduită de un muzeu brașovean, în timpul petrecut în galerie, am întâlnit 4 oameni. Ceea ce mi-a amintit iar de faptul că gradul de cultură a unei societăți e strâns legat de gradul de dezvoltare și de educație a comunității care o compune. Biletul de intrare la expoziție avea un preț infim, ceea ce m-a făcut să mă gândesc că nu costul era cel care împiedica brașovenii să admire lucrările. Ci lipsa interesului. Poate și promovarea insuficientă. Însă nu o consider prioritară, deoarece, pentru cineva interesat de artă, există mereu posibilități de a afla ce se petrece în zona respectivă.

La final, totuși, după ce am scris atât despre trăiri și raportări și poate despre transformări și apropieri nu pot concluziona fără o tentă pozitivă și laude personale pentru un proiect brașovean. Proiect care a reușit să se desfășoare și în cursul anului trecut deși nu cred că le-a fost facilă organizare sau desfășurarea, Festivalul Amural. Iar tot la nivel personal adaug că sprijinirea inițiativelor culturale independente de către administrație în proporție mult mai mare, ar atrage un număr de proiecte originale care să ia ființă la Brașov. Pentru că după succesul Amural, mi se pare firesc ca astfel de idei să fie încurajate, cele ale unor acțiuni neconvenționale ca loc de desfășurare, sau expresie. Iar pentru că Amural a avut o deviză faină anul trecut, închei cu ea -” Racord- distanța nu înseamnă nimic dacă nu avem artă să ne lege”, sumarizează multe din cele scrise de mine mai sus. 

* Articolul prezent a apărut în ediția tipărită din februarie a revistei ”Zile și Nopți” Brașov;

**Deoarece în revistă nu voiam să politizez articolul prea tare, nu ăsta era scopul, am evitat să numesc persoanele la care făceam referire. Însă, aici îmi permit. În primul paragraf e vorba de Cristian Tudor Popescu, violoncelistul este Yo-Yo Ma, iar politicianul brașovean care a scris postarea înduioșătoare – Szenner Zoltan vicepreședintele Consiliului Județean Brașov.

Standard
Uncategorized

Documentarul pe care eu l-aș fi numit altfel

Am evitat foarte mult timp să văd documentarul „colectiv”. Chiar și atunci când a devenit propunerea României pentru premiile Oscar 2021 sau când în decembrie l-am găsit pe lista de recomandări pentru vizionare a lui Barack Obama. L-am văzut în seara asta, în cele din urmă.

Filmul este prea puțin despre oamenii care au murit atunci. Este mult despre ancheta jurnalistică a lui Tolontan despre biochimice de și felul în care au reacționat politicienii și jurnaliștii la acest eveniment. Este mult și despre Vlad Voiculescu care a devenit Ministrul Sănătății ca parte a guvernului tehnocrat.

 Nu mi se pare chiar documentar și spun asta pentru că urmăresc filme inclusiv documentare de foarte mulți ani și de feluri diferite. E mai mult un film artistic. 

Este un film dur, despre incompetență, despre societatea noastră coruptă, despre sfidare, luptă, redresare, curaj. Este un film despre dialog, despre politică (veche și nouă) – inclusiv despre analiză politică și construcție de discurs sau declarație politică. Din păcate este un film despre sistemul românesc per ansamblu care întâmplător are lupa așezată deasupra descoperirilor a ceea ce ce s-a numit scandalul Hexipharma. Filmul redă și presiunea din politică dar și deficiențele sistemice românești. Cred că e și un film despre echipe și dinamica lor ( jurnaliști sau politicieni). Da, e de văzut, însă cu rezerve și fără așteptări. 

Am sentimente destul de amestecare după vizionare, mai ales că la câteva zile după incendiul de la clubul Colectiv, am fost acolo și am simțit cea mai greoaie atmosferă care mi-a fost dat să o simt vreodată iar mirosul de ars era încă în aer. Eu nu aș fi numit filmul „colectiv”. 

Standard
Uncategorized

Moneda virtuală și pasul meu către ea

Când am realizat eu exact că banii nu vor mai fi ceva palpabil, tangibil, că nu va mai umbla nimeni cu monezi și hârtii în portofel, că nu va mai exista portofel, a fost în Luxemburg. Pentru că atâta timp cât am stat acolo, am folosit foarte puțin numerar, practic, nu mai lucra nimeni cu el, în afara celor de la chioșcul din Gară de unde se cumpărau ziarul, țigările și o cafea de băut în tren.

Apoi în starea de urgență, cred că a trecut mai mult de o lună continuu, 6 săptămâni mai exact, fără să folosesc numerar. Și pentru că tot aveam timp m-am uitat și la cum fluctuează prețul la Bitcoin și Ethereum. A fost prima dată când m-am gândit că well, e momentul să-mi cumpăr măcar o monedă, să nu fiu chiar în afara vremurilor.

Apoi am primit invitație pe PI Network. Apoi mi-am făcut cont și am trimis și eu câteva invitații. Apoi mi-am cumpărat câteva Ethereum ( Clasic – de ăla de 6 euro, nu de ăla de 600 :)) ). Iar într-un fel m-am simțit călcînd cu un pas în viitorul de SF. Acum câțiva ani mă gândeam că nu o să prind eu chiar așa de tare evoluția, dar a venit peste mine. A grăbit-o pandemia în mod cert. Habar n-am cât de obișnuiți suntem cu chestiile astea așa abstracte, însă voiam să păstrez într-un fel în scris, inclusiv data asta.

Standard
Uncategorized

De citit

Acum un timp am renunțat la folosirea platformei Netflix pentru că am realizat că îmi scurgeam creierul în fața ecranului și era bine. Adică era un bine d-ăla dat de lene și monotonie și lipsă de curiozitate și acțiune și etc. Un bine parțial care îmi ocupa o groază de vreme. Așadar anul ăsta, fără a-mi propune vreo rezoluție salvatoare, am citit la sfatul unui prieten „Omul în căutarea sensului vieții” de V. Frankl. Iar target ul fără a fi target asumat, e mai mult timp dedicat lecturii decât filmelor, indiferent de platforma care le rulează. Doar un gând, dar un gând scris, din experiență, devine mai mult de atât.

Standard