Uncategorized

Darul și bucuria reîntoarcerii lui

7 ani de bucurie” – O carte cu povești adevărate, este cronica faptelor bune și a vieților înseninate de către Fundația Bucuria Darului de la înființare până acum. 

Am fost înduioșată sa găsesc „E cool să fii de treabă”, un text scris de mine acum ceva vreme și publicat natural, neșlefuit – în cartea asta…Am fost și surprinsă de considerația primită prin cuprinderea acestor gânduri de-ale mele în carte, dar mai mult emoționată, pentru că mereu FBD reușește să acționeze niște resorturi de sensibilitate în interiorul meu. 

Voluntariatul înseamnă foarte multă bucurie, iar împărțirea bucuriei este de multe ori de o ușurință uimitoare. Am învățat și eu asta, în anii de voluntariat petrecuți acolo, de la oamenii remarcabili care dau viață Fundației, lucru pentru care le mulțumesc.

Habar n-am cum să scriu despre voluntariat altfel decât despre conjugarea unor verbe la prezent. Alea, cele mai importante „a iubi”, „a dărui”. Nici nu am cum să Încurajez pe cineva să facă voluntariat altfel decât prin exemplul propriu sau povestind, scriind despre asta. Dar pot spune că mulțumirea este măsură, iar răsplata balsam.

Standard
Uncategorized

Walkable City Concept

Alături de 4 super profesioniști, am făcut parte dintr-o echipă – Urban Concept pe nume – care a participat în weekend la Urban Mobility Lab 2020 Brașov, un hakaton de mobilitate urbană organizat de UrbanizeHub România. Proiectul nostru care a intrat în competiție cu proiectele altor 3 echipe s-a numit „Walkable City” și a constat în planificarea unui pietonal atractiv de-a lungul a câțiva kilometri din orașul nostru.  Mai exact de După Ziduri până la Mall Coresi.

Ne-am organizat noi ideile, astfel încât să facem un proiect competitiv, care să îndeplinească toate cerințele unui oraș al viitorului, așa cum am vrea să devină Brașovul. Ne-am gândit la multe, de la siguranța deplasării pentru transport alternativ, la iluminat public eco sau la plante care absorb noxele, plus că am ținut cont de regândirea orașelor în context pandemic. 

Desigur, unul dintre pilonii proiectului a fost finanțarea, care se poate face prin POR 2021-2027 AXA 3 O regiune cu orașe prietenoase cu mediul– dacă Primăria va vrea să implementeze proiectul. 

Și sperăm asta, pentru că proiectul nostru a câștigat premiul I. plus premiul special al juriului. Lucru pentru care mulțumesc colegilor de echipă ( pe 3 dintre ei nici nu i-am cunoscut fizic, am lucrat doar online 🙂 ), UrbanizeHub pentru ideea concursului și pentru apreciere. Proiectul poate fi replicat și în alte orașe dacă vă place, las o imagine din el mai jos. Iar pitch-ul de proiecte e pe pagina UrbanizeHub dacă vreți să – mi vedeți colegii. Pe mine nu, că m-a ejectat Zoom ul.

L. E. Am scris mai detaliat un articol în „Zile și Nopți” Brașov pe subiect.

Standard
Uncategorized

Din viață

Întâmplarea a făcut să încep o colaborare cu un radio din afara României pentru o serie de emisiuni. Tot întâmplarea a făcut ca ele să fie culturale, nu politice, nu sociale, nu civice. 

Mie așa mi s-a părut și spus mereu că am o voce înaltă și stridentă și că nu ar fi chiar bună de radio. Bine, unii au zis că nici nu scriu prea bine, dar cred doar că nu scriam pe gustul lor. Atât. 

De ce scriu însă astea? Nu pentru a face reclamă radioului sau emisiunii. Chiar nu pentru promovare, sau autopromovare, pentru că ideea e alta. Și anume că se se întâmplă așa cumva, într-un fel, odată, când efectiv nu te aștepți, să îți fie recunoscute merite sau talente sau să primești un mega compliment ca „ai scris frumos ieri”. 

Sunt asa, shot-uri de viață. Mai mult decât de simplă existență. Asta voiam să zic. 

Standard
Uncategorized

Soluții există

Da, e îngrozitor ce s-a întâmplat sâmbătă, când pe lângă cei 10 oameni bolnavi de Covid-19 și arși de vii la ATI Piatra Neamț, au murit de Covid – 19 încă 129 de oameni, în alte spitale românești. 

Am citit sâmbăta seara și ieri toată ziua, foarte multe păreri. De la revolte mai mult sau mai puțin autentice, la furie, la deznădejde, la blazare, la căutări de vinovați, la cereri de demisii, la analize pe contracte de achiziții la spitatul respectiv care era „nou” (1974 anul construcției) conform unei păreri dintr-un interviu din Recorder în comparație cu cel vechi, alăturat, care era din 1925. Am citit despre incompetență, corupție, despre iresponsabilitate, numiri politice, despre lipsa unui management serios și continuu, am citit despre subfinanțările din sistemul medical, care pare aproape de colaps. Despre sacrificiu… 

Eu acum nu caut o postare care să fie panaceu la tot paragraful doi, dar ieri am căutat ceva mai mult decât durere, lecții de viață colectivă în România care se închid cu decese, frângere de mâini și arătat cu degetul, mai mult sau mai puțin direct. Am căutat să depășesc și o vină  aruncată pe umerii tuturor de un ministru și chiar nu am evitat părerile celor care capitalizează fară jenă din orice nenorocire și pe care îi citesc dintr-un masochism croit pe tiparul realității în care nu se distinge binele de rău. Am aflat din nou despre eroism contemporan. Am citit de toate, pentru că am căutat de toate. 

Aseară târziu, când am tras linie peste tot ce a însemnat weekendul din punctul de vedere al tragediilor noastre, m-am gândit că există și soluții. Cea mai la îndemână e votul. Masiv. Dați mulți, cât mai mulți, cu sete în buletinele alea de vot în 06 decembrie. În 2016 prezența la vot a fost 39,49%, acesta e primul motiv pentru care lucrurile NU s-au schimbat în țara asta, înainte însă citiți presa independentă, aia puțină care arată dimensiunea exactă a mlaștinii. A doua soluție este intrarea în societatea civilă. Un ONG sănătos care să țipe bine de tot la politicieni poate face minuni, fiți membri ai unui ONG care să urmărească ce fac politicienii, care să adune oameni împreună, care să creeze comunități puternice, avem niște exemple excelente care au creat masă critică și au stopat legi dăunătoare democrației. A treia e să intrați într-un partid. Eu nu o sa zic acum intrați în USR // USRPLUS ( știu cum e), intrați oameni buni unde vreți voi, în Demos, în POL, oriunde, dar fiți acolo, vedeți cum e și de fapt de ce se schimbă lucrurile așa de greu în țara asta. Veniți cu idei, cu know- how, alocați timp, faceți voluntariat, creați, inovați, inspirați, păstrați speranța vie. 

Da, eu stau și mă gândesc că există soluții, dar nu par la îndemâna fiecăruia și chiar nu concluzionez pedagogic. Numai că fără a face minim un lucru din cele de mai sus, NU se va schimba ceva. Pentru că de fapt: indiferența, blazarea, abrutizarea, lipsa de empatie, lipsa educației și a moralității, superficialitatea, lipsa implicării, sunt vinovatele de sâmbătă. Toate, separat și la un loc, în proporții diferite. Toate sunt cele care de fapt le nasc și pe celelalte care ajung să fie, cum vedem sau simțim, din păcate recurent, criminale. 

Standard
Uncategorized

Un drum

A trebuit azi să fac un drum până la Trezorerie, să plătesc o taxă, care nu se putea plăti online, pentru că #digitalizarea încă nu a pătruns prin toate domeniile de interes și activitate ale statului român.

Și mi-am dat un luciu, ca în poza din stânga, m-am dat chiar și cu parfum, unul nou și fain primit de ziua mea. Și am ieșit din casă, iar înainte mi-am pus masca, exact ca în poza din dreapta. Și ochelarii în geantă, pentru că eu combinația mască – ochelari de vedere o văd aburită mereu.

Am mers cu busul în oraș, care era în stație, deci nu am așteptat. În bus toată lumea cu mască, purtată regulamentar. La fel pe stradă, toți cu mască, unii fumători atârnînd-o de-o ureche perfect legal. Diverse modele, care m-au făcut mult să mă gândesc la eficiența lor.

Trezoreria e în spatele Bisericii de lemn. A fost scurtă treaba mea p-acolo, așa că am plecat repede. În biserica de lemn am intrat să iau niște lumânări, pe care le-am aprins la adormiți, pentru că a trecut la Domnul anul ăsta un bun prieten și golul încă doare. Am aprins și pentru noi, cei vii, că pare greu anul ăsta, tare.

La ieșire, un domn mi-a cerut de pomană. Mi-a, zis chiar „domnișoară”… Am continuat drumul spre casă pe jos, cu capul în jos, nu știu de ce. Pe jos, multe măști de unică folosință. Probabil unica folosință le făcea clar potrivite pentru a-și încheia misiunea în stradă nu într-un coș de gunoi.

Când am trecut pe lângă Spitalul Astra, un cadavru în sac bleumarin legat cu chingi de o targă, era încărcat într-o mașină inscriptionată Medicina Legală. Cei care-l încărcau, doi bărbați tineri, erau îmbrăcați în niște combinezoane albe, cu glugi albe, aveau măști albe. Angelic, pur… Cvasi.

Când am trecut pe lângă Mega pe trotuar un tânăr mi-a cerut de pomană. Și nici nu știu cum de mi-a prins privirea, că eu tot cu capu-n jos mergeam și mă uitam după măști printre frunze. Frunzele nu prea mai erau întregi și nici frumoase ca în toate pozele lucioase, erau doar multe și prezentau pericol de accidentare la o alunecare ușoară.

Mi-am luat niște miere polifloră pentru ceai și m-am încruntat să citesc prețul. Un bărbat care trecea printre raioane s-a întors din drum și m-a întrebat „Bright Cristal”? „Poftim?” zic eu „Parfumul dvs”… „Ăăă…chiar nu știu, e nou”. „Sigur e Bright Cristal”. M-am gândit că e posibil să aibă dreptate. Am încercat să zâmbesc. Mi-am dat seama că nu se vede zâmbetul de mască.

Pe un panou electoral scria „O Românie fără hoție”. Am încercat să mă îndrept și să privesc cu speranță către primăvara de după toamna și probabil iarna asta grea.

Cu luciu, fără mască // cu mască, fără luciu

Standard
Uncategorized

Cafeneaua politică

Zilnic, îmi amintește Facebook-ul ce făceam acum 1 an, 2 ani, 10 ani sau mai exact ce postam. Anul trecut eram delegat în secție și votam la primul tur al alegerilor prezidențiale, acum 6 ani dimineața scriam de Gorbaciov că a fost aplaudat la scenă deschisă la Berlin. Apoi seara scriam ce miniștri dorea Ponta și tot așa. 

Iar zilnic mă mir nu de ce anume scriam, ci de caducitatea situațiilor politice și efemeritatea politicienilor. Până la urmă am scăpat și de Ponta, am scăpat și de Tăriceanu ( deși acum sunt în unul și același partid) și de Dragnea și de Elena Udrea. Chiar dacă poate nu total, majoritatea au devenit personaje caricaturale, nu figuri politico – istorice de amintit nepoților. 

Pare că pentru a scrie istorie, pentru a fi un pic mai mult decât un rând într-o carte a unei instituții, fie ea a statului- numele tău lângă o funcție vremelnică, chiar e nevoie să faci niște lucruri mărețe, să muți munți, să inventezi apa caldă – echivalentul ei politic – să lași niște urme clare, apăsate și adânci. Fie bune, fie rele. Însă de preferință bune, pentru că dacă sunt bune, nici măcar adversarii nu vor avea ce specula iar într-un final istoria îți va da un loc potrivit, pentru că e deja pregătit în mințite și mai ales inimile oamenilor. Desigur, ai nevoie de conjunctura potrivită, de șanse, de minte multă, etc. 

Puteam să scriu ceva despre cafea, că mi-a amintit și de-o cafea băută acum niște ani cu niște prieteni, pe vremea când se bea cafea în cafenea. Vreme care va veni iar, pentru că toate-s trecătoare iar eu voi putea spune atunci „uite, a trecut tit, la cafeneaua politică e deschis iar, pentru că politica e singura de care depinde cam tot în societate”.

Standard
Uncategorized

Un fel de spirală temporală

Ies din scara blocului și traversez. Aud un claxon, bănuiesc că un expat este deranjat de mersul meu încet . Nu întorc capul pentru că sunt fascinată de imaginea din fața mea.

La terasa birtului sărăcăcios, fără pretenții de inima Europei, stă același drojdier pe care îl știu din prima zi.

Aceeași cămașă în carouri, aceeași bere – cred că belgiană , Jupiler, aceeași privire pierdută ….

Un Dumnezeu al bețivilor i-a dat privirea blândă. Cred că mă salută , sau oricum înclină capul înspre mine… normal, dacă mă vede zilnic plutind și încasînd claxoane…

Certitudinea că patima e aceeași peste tot, fie Ro, fie Lux, mă face să grăbesc pasul. Un nume amuzant de localitate mă face sa fac o glumă și un ziar găsit pe bancheta din tren mă face sa revin la realitate.

Azi am ceva treabă cu niște trenuri.

Lux 18.07.2017

…………. 

Cumpărături urgente ( chipsuri, o conservă de boabe de năut, un iaurt ) mă fac să dau ibricul deoparte de pe ochiul de aragaz, să iau o rochie pe mine, să verific masca și să ies matinal din casă. 

La colț, cu ochii în telefon unde o conversație pe Whatsapp mă ținea de atenție, primesc un claxon nervos. Te miști și tu, azi?!? 

Nonșalantă, măresc pasul fără să ridic capul. 

Bomba din cartier care și – a pierdut farmecul odată cu anii, este populată dis de dimineață de diverși băutori de tării stinse cu bere. 

Aceeași privire pierdută, același ton care cere o cinzeacă, aceiași drojdieri care au îmbătrânit odată cu cartierul nedevenind eleganți ca birtul transformat, ci săraci și cocoșați de vremuri. 

Un Dumnezeu al bețivilor le-a dat discuțiile interminabile despre fotbal și politică, de parcă soarta Stelei și a țării stă în ce discută ei acolo. 

Prind frânturi de conversație când trec pe lângă birt și la dus și la întors, nefiind neapărat atentă.

Azi nu am nicio treabă. Am însă aceeași certitudine, că patima e aceeași peste tot. 

Bv, 07.11.2020

Standard
Uncategorized

Vote!

Rețin două lucruri din campania electorală din SUA de anul ăsta și pot părea doar marketing electoral sau comunicare politică high, însă cu siguranță mi le voi aminti și peste ani:

  • Michelle Obama și colierul purtat de ea în timpul unui clip electoral, care avea ca pandantive literele care formează cuvântul „Vote”;
  • Revista „Time” care pentru prima dată în aproape 100 de ani de la apariție a renunțat la logo-ul „Time” pentru a-l înlocui cu cuvântul „Vote”;

Sunt niște lecții de civism în esență, niște atitudini care au îmbrăcat forme diferite ale simplei normalități reprezentate de îndemnul „mergi la vot!” însă care au reușit să mobilizeze extrem de mult electoratul care pare a fi la fel de blazat peste tot. 

Educația asta civică permanentă trebuie să fie un țel, cred eu, al oricărei persoane implicate în politică, indiferent dacă este sub lumina reflectoarelor sau în spatele lor. Iar la fel, a mass-mediei. De oriunde.

Standard
Uncategorized

Măsuri fără măsurători

La noi au fost luate măsuri minim chestionabile cu privire la închiderea unor afaceri, dar cu păstrarea altora deschise. Mă refer în mod clar la decizia de a păstra mall-urile deschise de exemplu dar de a decide închiderea restaurantelor la interior și asta de pe o zi pe alta

În general toate măsurile astea de „închidere” sunt cele care în mod clar ar trebui să ducă la limitarea interacțiunii sociale și la aplatizarea curbei cazurilor de îmbolnăvi, dacă aceste decizii ar fi uniforme și luate în urma unor studii. Pentru că distanța socială semnifică în primul rând limitarea posibilității de a petrece timp în aglomerări urbane, orice ar genera asta ( mall uri, restaurante, biserici, teatre, stadioane sau spații de birouri).

Citind ce au făcut alții sau altele mai exact, remarc faptul că au existat soluții care au limitat frustrarea populației cu privire la restricții, însă care au ajutat mult și la menținerea unor afaceri care au făcut ca motorul economiilor locale să nu se înece și să sucombe într-un ritm alert.


La Paris, primarul Anne Hidalgo, a decis în iunie ca restaurantele să nu se redeschidă după lockdown decât parțial, însă terasele nu doar să fie redeschise, ci acolo unde era posibil să fie extinse. Astfel, trotuare, parcări și alei aflate în proximitatea restaurantelor, au ajutat la păstrarea unor joburi însă au ajutat și la menținerea unei stări de spirit optime a parizienilor. Duminică, a fost luată decizia ca librăriile independente să fie menținute deschise pentru că sectorul cultural este unul dintre cele mai afectate de criză, în același timp pentru a încuraja consumul de cultură, însă și pentru că distanțarea nu trebuie să fie egală cu izolarea dar nici cu sugrumarea unor sectoare întregi ale economiei.



Știu, e foarte greu să fie păstrat un echilibru, între a nu închide lumea în case, a nu pierde vieți omenești, a nu risca pierderea enorm de multor joburi și afaceri, dar cred că soluții există și aș vrea foarte mult ca măcar acum când numărul cazurilor de îmbolnăviri crește zilnic, măsurile luate să fie departe de a fi haotice, inechitabile sau nevizionare, ci să țină cont de realități epidemiologice dar și economice. Iar asta nu pentru că s-a trezit economista din mine ( deși n-am uitat chiar tot ce am învățat la facultate), ci pentru că privesc cu și mai multă precauție măsurile luate în continuare de guvern și nu pot să nu remarc asimetrii decizionale sfidătoare.

Mai știu și că toate măsurile din păcate sunt dublate primordial de un cinic calcul electoral, și chiar nu m-ar deranja asta dacă aș vedea calculul electoral dublat la rândul său de un plan strategic de reclădire economică real, nu doar de un slogan cum e acum și mai mult decât atât de o comunicare liniară și pași clari pentru procurarea vaccinului și un plan coerent de vaccinare a populației.

Standard
Uncategorized

La FBD

Viața mi-a demonstrat că singurul voluntariat care contează e cel la FBD. Mult timp am crezut că voluntariatul într-un partid politic este cel care tocește muchii de caracter. M-am înșelat. 

Azi am fost la FBD. Cu mască, cu niște saci de haine și încălțăminte, cu un pomelnic pe care am trecut numele morților, pentru pururi pomenire. 

Nope, nu e ușoară alegerea asta, de a face. Lucruri. Lucruri bune. De a schimba atitudini. De a lucra cu tine pentru a-i ajuta pe ceilalți. Deloc. Dar aici știu că dacă ating o piesă de domino, ea atinge altele, care vor cădea, care vor transforma, care vor crea. Mereu. 

Standard
Uncategorized

Cinci ani

Eram la București, urma să plec din țară pentru câteva zile, oprirea mea în capitală era scurtă, o noapte, cred. Trecuse o săptămână de la #colectiv și nimeni nu se dezmeticise încă. Toți eram șocați. De la oroarea incendiului, la haosul care a urmat, de la incompetența autorităților, la declarațiile „avem de toate, nu avem nevoie de ajutor” ale politicienilor care ocârmuiau atunci țara, la declarațiile șocante ale Patriarhului. În seara aia la teatru, la Teatrul Mic, la final, Cristi Iacob, care jucase triplurol, în loc de aplauze a cerut un moment de reculegere pentru morții de la #colectiv. Atunci ne-am gândit să mergem acolo să aprindem o lumânare… De unde să luăm lumânări la ora aia? Am luat în schimb niște crizanteme de la o florăreasă pe care am găsit-o la intersecția Calea Victoriei cu Bulevardul Regina Elisabeta. Nu mai știu cât mi-a cerut pe ele, dar știu că mi s-a părut un preț exorbitant, dar am plătit fără să crãcnesc. Ne-am urcat într-un taxi și am coborât la #colectiv… Era multă lume, un miros pătrunzător ds ars, multe lumânări aprinse, o mare de flori, poze cu cei care nu mai erau, icoane, aparent și pozele celor care nu mai erau se transformaseră în icoane. Părinți și prieteni care plângeau liniștit, o fată se tânguia mai tare, cineva care striga „Corupția ucide” și cea mai încărcată atmosferă care m-a învăluit vreodată… 

#thedaywegiveinisthedayweday #colectiv 

Standard
Uncategorized

Mai e mult până departe

Acum câteva luni, vorbeam cu un prieten medic, despre o aplicație care să semnaleze cumva prezența în proximitate a celor declarați bolnavi de Covid-19. Aplicația era deja disponibilă în Germania, se numea „Corona WarnApp” și era disponibilă gratuit pe Google play. O prietenă din Franța mi-a zis că și ea are instalată aplicația „StopCovid”. La fel in Italia există una asemănătoare, „Immuni” pe nume sau în Spania „Radar Covid”. Toate aplicațiile prezentate în acest paragraf, au felurite grade de păstrare a confidențialității pacientului, în funcție de legislația țării respective, însă niciuna nu indică cu nume și prenume persoana afectată de virus, nefiind atât de intruzivă. Iar utilizarea tuturor aplicațiilor a dus la scăderea numărului de îmbolnăviri, lucru demonstrat științific. 

Noi vorbeam prin iunie, cred, iar prietenul meu îmi spunea că la noi, nu va accepta Ministerul Sănătății așa ceva curând. Guvernul nu este interesat de o dezbatere despre confidențialitatea datelor, a cifrelor exacte a celor bolnavi, a mapării cazurilor cu claritate. De fapt Guvernul este lipsit de o strategie exactă și vizionară. Ceea ce știam și eu și s-a adeverit în lunile care au urmat, când au luat decizii peste noapte, vezi închiderea – deschiderea restaurantelor de la zi la zi, fără preaviz de exemplu. 

Avem și noi, românii, o aplicație de genul acesteia disponibilă, creată de Institutul de Științe Spațiale, care zace așteptînd mai degrabă finalul pandemiei decât aprobarea lansării în spațiul virtual. Exact la fel cum aplicația 9SOS, care permite accesul infectionistilor DSP, laboratoarelor de testare, medicilor de familie și școlilor din județ la un sistem integrat pentru gestionarea cazurilor celor care au Covid-19. Platforma aceasta digitală are atașat și un sistem call center care ajută la gestionarea apeluri pentru DSP. Sistem creat de IT-iști voluntari la Brașov și oferită gratuit Ministerului Sănătății. Care la fel, este respinsă de Minister fără a da posibilitatea implementării la nivel național. 

Chestiunile astea două indică exact, dar exact, gradul de inovare, strategie și viziune, pe care îl au cei care ne conduc în România anului 2020 și cât de mult mai avem până departe. Și sincer, e foarte pesimist, dacă privim detașat și la rece cât de multă lipsă de deschidere și de bună – voință există în societatea asta românească extrem de retrogradă care mai are ani- lumină până atinge prezentul Vestului. 

Standard